KorAP: Find »[drukola/base=împinge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...86 87 88 ...687 >

17,154 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

Iași. Codarcă al meu. Genunchii de fetiță erau prea fragili pentru greutatea lui. S-ar fi jucat cu mine, dar, fiind vehicul lung, cu labe foarte scurte, foarte groase și foarte strîmbe, era depășit de situație. Se mulțumea să mă împingă spre cușca unde încăpeam amîndoi. Mînca orice, de la biscuiți "Progresul" la pîinea mea cu unt. Îi păstram mîncarea în ghiozdanul de tablă. Și ochii uzi-gălbui, de cîine trist, cînd m-au trimis la "tătișor", la București. După ce-am plecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
în "Contemporanul", a scris despre Gheorghiu-Dej că "merită bronzuri de Donatello sau de Michelangelo". Carele Dej i-a trimis un coș cu garoafe roșii, la spital. De unde știi asta, Șichy? Din Amintiri deghizate. Sînt deghizate, într-adevăr! Croh i-a împins la fund pe mulți și tot el a avut permisiunea să-i readucă la suprafață. Ca, după '89, să se laude (și să fie lăudat!) cu eroica luptă de "reconsiderare". A pus și note la morală. Nu i-a scăpat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
răspuns Iordan, dacă m-aș fi plîns, nu repetițiile". Tristețea, la revenirea în Iași, era nerodnică, dar luam mersul de la capăt, săptămîna următoare, sperînd într-o foarte altă zi. Dacă apăs palmele pe pleoape, redevin tînăra femeie neliniștită, gata să împingă trenul, să ajungă mai repede. După fumul de țigară de pe culoar, aerul rece. Forfota Gării de Nord, ea căutîndu-l c-un ghimpe în inimă: dacă n-a venit? Și palma bărbatului, întinsă a încurajare: "Sînt aici". Îmi primise trupul, sîngele roșu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
că am început să scriu ca-n transă un roman. Țin minte că am caligrafiat titlul încă de la început. Mi-am scris numele cu capitale, pe o pagină albă: IORDANA Marievici, POVESTE din Cartierul de Sud-Est. Parcă mi-ar fi împins cineva mîna, să desenez literele. Parcă inventam, atunci, alfabetul. Nu prea mai eram eu. Nici Brăduț nu mai era Brăduț. Venise însoțit de una dintre iubirile lui (nu-și ascundea înclinația sexuală rebelă): un sculptor de miniaturi în os, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Astfel de derapaje morale universitare sînt răsștiute. Moșnegi care se mai vor o singură dată tineri sînt destui. Hodorogi care cred că dețin virilitate extremă în prag de pensie se găsesc cu ghiotura. Ioana și-a complinit insuficiența de pregătire, împingînd spre A, B, C prospături cu șolduri economicoase. Reușita pe scară didactică a obținut-o ca peștoaică. L-a avut la mînă pe X. I-a pus la dispoziție viitorului decan pe Miss Filologia. Y i-a acoperit (destul de inabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
erau întrecute decît de discursul optimist-insuflant din editoriale. Maître scria în toată forma (și nu de formă) despre importanța tratatului, "o călăuză peste a cărui aport nu se va trece". Cai, nebuni, ture se lăsau purtați de colo-colo, din capriciu. Împinși de Mistrie, mutați de Mistrie, jucați de Mistrie. Nu părea a-i trece nimănui prin cap (nici celor cu destule carate culturale) că pionul poate deveni piesă grea, cîștigătoare; că nebunul și regina sînt în stare să-l facă mat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Poate-s eu, nu tu. Ideea de-a mă scoate el din casă și de-a mă conduce cu lesa la veterinar îi surîde. Hai, primesc, da numa' din bulevard. Ia-o înainte, să încui. Se întîmplă ca Tano să împingă poarta cu capul tocmai cînd Milucă, întors de la partida de sex, se apucă de gard, să nu gliseze pe gheață. Agitația de păpușă dezarticulată, de sperietoare vîntuită nu-i place cîinelui meu. Îl mîrîie cavalerește, ca avertisment, dar Milucă urlă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
într-un pat înghețat. Doar și eu dețin o îndelungată practică a singurătății. Gustul de fiere, de laptele cucului cînd îi strivești, din greșeală, tulpina în dinți, s-a accentuat. Nerăbdător, sub o aparență abia amicală, Rusalin aproape c-o împinsese afară: Pleci, Șichy. Se întunecă. Văzusem (acuma eu îi urmăream de dincolo de geamurile fără perdele) cum Rusalin îi sărutase în fugă obrazul. Sigur rece, ca din argint, argintul colierului vintage. A refuzat să vorbească despre ea, după ce-a revenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

cu seamă pe două căi: recursul la copilărie și asumarea erosului. Vizitată de îngerul ei, cel căruia cândva i se ruga: ...Înger, îngerașul meu..., acesta amintește autoarei bolnave că, în copilărie, instinctul de conservare îi anihila tristețea prin joc: "Jocul împins la extreme, exacerbat, urmat de râs, acel râs catartic, contagios, care-ți cutremură toată ființa, te-a ajutat să-ți transcenzi tristețea, s-o escamotezi în cele mai năstrușnice întruchipări". Potrivit aserțiunii îngerești, naratoarea nu mai știe să se joace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
semn tainic și amenințător. Sicran mototolea absent cu vârfurile degetelor peticele de hârtie neagră, evitând să le privească, dar senzația lor tactilă îi producea un fior rece și lipicios, un gust amar și inevitabil de materie arsă, sub limbă. Le împingea ușor cu exteriorul palmei la o parte, ca apoi să le reia nervos la morfolit, peste câteva clipe, neștiind ce să facă cu ele. Nu-i era foarte clar dacă sunt pentru el sau nu, deși probabil că da, de vreme ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
celei despre care crede că este secretara: Adu-mi, te rog, albumul cu fotografii vechi. Este în seif, pe raftul cel mai de sus. Are coperte maro din piele. Nu zăbovi prea mult. Femeile ies. Se așază. Deranjat de priveliște, împinge cu coatele stivele de dosare și corespondență către marginile biroului. În fața lui, rămâne, singură și tot mai ferfenițită, Okurina. O fixează cu privirea ca și cum ar dori să penetreze suprafața neagră de pergament și să citească, pe furiș, prin transparența ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
coatele stivele de dosare și corespondență către marginile biroului. În fața lui, rămâne, singură și tot mai ferfenițită, Okurina. O fixează cu privirea ca și cum ar dori să penetreze suprafața neagră de pergament și să citească, pe furiș, prin transparența ei. O împinge și pe ea într-o parte, deopotrivă cu cutia de șervețele, stativul de creioane, carnetul de telefoane și fotografiile copiilor. Rămâne față în față doar cu suprafața lucie a cristalului ce se întinde pe toate dimensiunile biroului. Ea îi întoarce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
și a situației. Domnule Sicran, se pare că este vorba de ceva foarte important. Probabil în legătură cu unul din dosarele ce lâncezesc nerezolvate pe masă, adaugă ea îngrijorată. Dacă este posibil să intre numai pentru câteva minute!? Domnul este foarte insistent. Împinge albumul într-o parte și un fior electric îi străbate spinarea când atinge din greșeală suprafața umedă și lipicioasă a Okurinei. Și în timp ce compune un refuz plictisit din mâna stângă, un glas înăbușit de ventriloc tună din adâncurile ființei lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
o noțiune nouă, în formare. Țiitorul: Ai dreptate. E o situație dificilă. Înseamnă că ne putem căsători. Ce mi-e trei, ce mi-e patru. Legea e aceeași de la unul în sus. (Încep să râdă zgomotos. Se giugiulesc... Ea-l împinge deodată ca și cum ar trăsni-o întrebarea ce o chinuia de mult.) Dora: Spune-mi mai bine unde ai fost sâmbătă seara? Te-am căutat de altfel și vineri. N-ai răspuns. Și nu o dată. M-am astenizat căutându-te. Te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Ne iertați, domnule judecător, dar incidentul coarnelor este irelevant pentru caz și n-ar face decât să complice lucrurile și mai tare. Numărul trei este cifra magică a acestui proces, patru ar fi de-a dreptul de neconceput. (Sinele Mic împinge Masca și se propulsează el în față.) Sinele Mic: Rahat, domnilor! Să nu mai umblăm cu fofârlica. Parcă onorata curte nu știe ce e aia o pereche și jumătate de coarne? Scumpa noastră Dora ne înșeală pe toți trei deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
celular, nu i-aș pipăi trupul în metrou sau măcar să-i fi văzut scrisul bine alcătuit în mesaje lungi și întortocheate. Se aude o voce iritată din audiență. Un spectator se urcă pe scenă și se repede la Maurizio, îl împinge cu brutalitate afară în culise. Revine în mijlocul scenei și începe să gesticuleze.) Ce fel de piesă este asta? De ce nu se confruntă personajele pe scenă? De ce Maurizio și Pulcheria nu apar niciodată împreună? Unde e soția lui Maurizio? Ea de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-l amintea, doar că o simțea mai aproape..., dar nu atât de vie precum Lucreția, pe care n-o văzuse. Toate lamentările și istorisirile străbunicului locuiau acum neadumbrite în capul lui, ca și cum acea parte de mult îngropată a memoriei îl împingea deodată cu forță către suprafață și se suprapunea peste straturile recente. Faza 7. Lumina ce se închide De câteva zile, verișoara lui, nu cu mult mai tânără ca el, ce obișnuia să-i aducă mâncare, nu s-a mai arătat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
drum spre plajă ne oprim într-o curte. "Mamele" își întâlnesc o altă colegă de școală. Veselie generală. Este curtea cu floarea-soarelui gigantică. Sunt mai înalte decât copacii! exclamă "tata" și se apropie cu sânii ei de piatră și mă împinge spre marginea curții către tulpinile silfide și păroase ce se unduiesc vag în ritmurile brizei. Astea sunt flori ornamentale. Nu fac semințe ca cele de câmp. Oamenii le cultivă doar pentru frumusețea lor. Vezi ce delicate și mlădioase sunt? Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
o ipostază refulată a iubirii sau, mai precis, o metamorfoză a ei. Fie că e interzisă sau respinsă moralicește de propriul nostru eu, iubirea revine sub o înfățișare "schimbată și de nerecunoscut". Tăinuită din ce în ce mai mult, sub semnul rușinii, iubirea e împinsă în subconștient, de-acolo lovește cu furie, metamorfozându-se lent răul ascuns în boala cronică, "incurabilă", așa cum e adeseori calificată. Krokowski opune iubirii castitatea, rușinea, puritatea, teama, decența, dezgustul. Ele nu pot ucide iubirea, dar o și pot converti în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cu Clavdia Chauchat e menită să-i declanșeze boala? Simpla mărturisire și recunoaștere a sentimentului iubirii îl va putea ajuta pe Castorp să-și depășească boala? Și gândul ei posedat merge mai departe, socotind că nu numai iubirea refulată, alungată, împinsă în pivnițele subconștientului conține în ea premisele bolii, aceeași finalitate se poate obține prin iubirea neîmplinită, imposibilă, tăinuită, nemanifestată sau neîmpărtășită. La fel cum un sentiment mic, prea mic, în neputința lui de a crește, poate distruge iubirea, o poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ce foloseau în comun doi ochi, o limbă și două urechi. Desfășurătorul visului visa cum îi întâlnea pe acești oameni și cerea celui din mijloc să-și spună numele, ce de fapt era numele lui. Omul de la mijloc și-a împins cu mâna vălul într-o parte și atunci desfășurătorul visului și-a văzut propriul chip ca în oglindă. În felul acesta, omul din vis, cel ce stătea cu spatele la ea și cu fața în oglindă, și-a aflat numele. Din acea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
pe bolnavi și uneori chiar și pe guru, ce încearcă tot felul de scurtături printre aleile grădinii, spre a-i ieși în întâmpinare. Se povestește că, într-una din zile, unul dintre bolnavii neumblători a sărit în picioare din căruciorul împins de guru și s-a năpustit cu toată furia asupra lui Jorge spre a-l putea atinge. Bolnavul, exasperat, își lua ultima șansă după atâtea încercări ratate în care cutreierase pe aleile grădinii, cu un guru epuizat, gâfâind tot mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
atletic, robust, cu ochii albaștri ca marea, dar pielea smeadă-aurie. Tocmai se pornise un vânt călduț, ca o suflare magică și vaporoasă, și Santiago dădea indicații unui cadet ce anume pânze să ridice și cum să le orienteze. Și, parcă împins deodată de forțe cosmice, vasul a început să alunece cu viteză pe apa azurie. Motoarele au fost oprite, barca dansa pe valurile mici și dezordonate și-și țuguia din când în când pânzele cu fiecare șvung de vânt. După instalarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
probă a loialității și a spiritului de cuplu este oul, asistat pe rând de femelă și bărbătuș, în timp ce unul dintre ei se ocupă de procurarea hranei. Bizar, albatrosul clocește oul în afara cuibului. Cu fiecare schimb la straja lui, oul este împins cu ciocul și rostogolit pe pământ în toate direcțiile, descriind un drum neînțeles, ca o inscripție. Acest itinerar obscur al oului este un drum inițiatic, pe care el îl parcurge pentru a-și transcende condiția de la inform la pui. Nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Albatroșii coboară pe pământul poemelor mării sau a insulelor Galapagos, în sezonul de estru, apoi vor cutreiera pe distanțe nesfârșite întinderile mărilor. Să urmărești un albatros pe mare nu poate fi decât un semn nefast al sorții, el te va împinge tot mai adânc în nemărginirea apelor, în locul unui țărm salvator. Nefericit pescar! Toate păsările mării îți vor fi arătat drumul către țărm, mai puțin una singură! Oamenii-albatroși Din ziua în care a sosit primul bilețel, ea a încetat să mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]