4,058 matches
-
constituia mizera condiție duplicitară a textului care încerca să ordoneze vieți, destine, istorii. Frica mea căpătase dimensiuni precise. El m-a învățat, cum nu reușiseră alții, să trăiesc duplicitar, ca într-un joc, fără a ști încotro mai era adevărul, încotro era minciuna. Am lăsat toate să se amestece și să mă azvârle, ca pe un fir de paing, în toate părțile. Așa am ajuns, pentru câțiva ani, în refugiul de la „Geamandura“... Despărțirea de Vichi credeam că a însemnat suferința trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nefiresc de dovlecit și de plin de hopuri-dîmburi. Pălărierul fu conștient de dificultăți de Îndată ce dădu cu ochii de țeasta personajului și, În chiar acea noapte, cînd Julián zise că Îi amintea de anumite porțiuni de pe masivul Montserrat, Fortuny nu avu Încotro și căzu de acord. „Tată, cu tot respectul, știi că, atunci cînd e vorba de luat măsura, am o mînă mai bună decît a dumitale, care devii agitat. Lasă-mă pe mine.“ Pălărierul acceptă cu plăcere și, a doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
el, dar și Îndeajuns de mic pentru ca să găsești ocazii, estima Miquel. Prietenul său adună o mică avere din economiile de-a lungul anilor, peste ani, le storsese de la taică-său sub pretextele cele mai felurite. Numai Miquel avea să știe Încotro se Îndreptau. — Iar eu am de gînd să amuțesc de Îndată ce vă urcați În tren. Chiar În acea după-amiază, după ce puse la punct cu Moliner ultimele detalii, Julián merse la casa de pe bulevardul Tibidabo pentru a-i explica planul Penélopei. — Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vom vedea noi. — Pentru ce? am intervenit eu. — Ca s-o vezi cum reacționează. Nu-ți va spune nimic, desigur. Sau te va minți Încă o dată. Important e să Înfigi banderilla, dacă mi se permite comparația taurină, și să vezi Încotro ne conduce taurul sau, În cazul nostru, vițelușa. Iar aici Îți faci intrarea dumneata, Fermín. În timp ce Daniel pune carnea la saramură, dumneata te plasezi discret, supraveghind-o pe suspectă, și aștepți să muște cîrligul. Cum o face, te iei după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
tine. Unde-ai fost zilele astea? Am crezut că te-a Înghițit pămîntul. — Cam așa ceva. Am stat În casă. Acasă la taică-meu. Miquel l-a privit uluit. Julián a Început să-i relateze cum, cînd ajunsese la Barcelona, neștiind Încotro s-o apuce, s-a Îndreptat spre casa unde crescuse, temîndu-se că nu va mai găsi pe nimeni. Magazinul de pălării era tot acolo, deschis, iar un bărbat Îmbătrînit, fără păr și fără foc În priviri, lîncezea Îndărătul vitrinei. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
S-a Întors o clipă să mă privească și am vrut să-i zîmbesc, Însă În semiîntuneric abia ne ghiceam privirea. L-am urmat pe scări În sus, străbătînd treptele unde Julián o văzuse pentru prima oară pe Penélope. Știam Încotro ne Îndreptam și m-a năpădit un frig ce nu avea nimic de-a face cu atmosfera umedă și mușcătoare a acelui loc. Am urcat pînă la etajul al treilea, unde un coridor Îngust Își deschidea drum spre aripa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
alta. Dădea tîrcoale prin casă În timp ce eu ieșeam să caut de-ale gurii. Economiile lăsate de Miquel ne mențineau pe linia de plutire, Însă În curînd a trebuit să Încep să vînd bijuterii și vechituri. CÎnd n-am mai avut Încotro, am luat stiloul lui Victor Hugo pe care Îl cumpărasem de la Paris și m-am dus să-l vînd cui oferea mai mult. Am găsit o prăvălie În spatele Comandamentului Militar unde se primeau obiecte de soiul ăsta. Gestionarul n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
inserându-le venin sub crustă, le golise sugându-le viscerele și le Înșirase pe o ață, făcând din fiecare victimă o capcană, În care intrau acum, iată, de-a valma, pasageri tineri și bătrâni, fără să se Întrebe prea mult Încotro și mai ales În ce scop s-au suit În acest tren și ce-i așteaptă la destinația finală... Șirul de vagoane Noimann Îl asemui cu o omidă pe care locomotiva o trăgea În ascunzișul său pentru a o devora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
așteaptă la destinația finală... Șirul de vagoane Noimann Îl asemui cu o omidă pe care locomotiva o trăgea În ascunzișul său pentru a o devora În tihnă... „Destinație finală”, murmură stomatologul. Sintagma Îi suna În urechi destul de lugubru. În fond, Încotro se Îndrepta el? Inițial, Noimann avusese de gând să ia trenul de București, dar, aflându-se Într-o stare agitată, fără să stea prea mult pe gânduri, se urcă În primul tren ce staționa În gara mare și se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În timpul nopții, imaginile sau cuvintele citite În fugă să-i revină În memorie, derulându-se Înainte și Înapoi, cu o obstinație neobișnuită, aducându-l Într-o stare de exasperare, când pur și simplu Îi venea să-și ia câmpii, alergând Încotro vedea cu ochii. Halucinațiile trăite-n casă aveau un anumit ritm, cele de pe stradă, alt ritm și altă măsură... Omul Negru Îi făcu cu ochiul și se topi În raza tulbure de lumină ce se strecura printre storurile trase... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Înghesuindu-se În dulap, costumele Îl acompaniau. Cravatele păreau să intre În același ritm. „În sfârșit”, Își spuse medicul, „criza a fost depășită... Am putea ieși... Desigur”, continuă el să-și deruleze firul gândurilor, „de ieșit putem ieși, problema e Încotro ar trebui să ne avântăm pașii!” Primul gând care-i trecu prin minte fu: „Corso!”. Nu, În nici un caz! „Oriunde, dar la Corso nu...” Și totuși ața Îl trăgea spre acel loc infam. Noimann era curios să afle ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ființelor. Spiritul animă corpul. Dar, unde nu există corp, În locul spiritului bântuie frigul”, filozofă el, luând un aer solemn. Mesenii dădură din cap. „Profund”, rosti cineva din dreapta sa. „Ce să mai vorbim”, zise altul, ștergându-și pe furiș o lacrimă. „Încotro?” Îl Întrebă birjarul, cocoțat la locul său... „Tot la țintirim”, făcu Noimann. „La țintirim, la țintirim”, Îl acompaniară cu furculițele mesenii. „La care din ele?” Întrebă omul cățărat pe capră, răsucindu-și mustața colilie. „Cum la care?” zise Noimann. „La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mâneci, sub gulerul cămășii sau În buzunare. Acolo se amestecau iluziile, deziluziile și sentimentele lui Noimann. Apariția piciorului era poate un semn ca Noimann s-o ia din loc... ... Stomatologul făcu un pas spre dulap, dar piciorul Îi bară trecerea. „Încotro?” Îl Întrebă el. „Vreau să văd ce e acolo.” „Poftim”, făcu piciorul. Șchiopătînd ușor, medicul ajunse la dulap și deschise ușile, apoi se dădu În lături. Înăuntru se afla trupul lui Lilith, decapitat, cu sânii tăiați și puși pe umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lichior arămiu Îți lunecă printre degete. Cine vrea să-l tragă sub asfalt!? Cine vrea să-l facă una cu pământul?! Piciorul aleargă, oprindu-se din când În când să-l ajungă Noimann din urmă. La ce bună această goană? Încotro au pornit? Piciorul știe ce face. Simțurile sale sunt ascuțite ca ale unui câine. Mathilda a dispărut. Mirosul ei Însă stăruie În aer. Piciorul Îl adulmecă, marcând mereu locul, tocmai pentru ca să-i fie mai ușor să găsească drumul Îndărăt. Medicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de rouă. Razele soarelui transformă jeturile În curcubeu. În fiecare picătură, chipul Mathidei strălucește zâmbind tot mai trist, tot mai Îndepărtat. De unde a apărut această pocitanie? Ia uite cum se Înfoaie fanfaronul? Ce potlăgării se mai coc În mintea lui? Încotro a pornit-o? Și de ce Noimann se ține scai de urma lui, odată ce-și dă seama că totul nu-i decât o halucinație ieftină, o scamatorie? Stând picior peste picior, la Corso, inginerul Satanovski bate cărțile, așa, ca Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
prospețime, deși Noimann e obosit... În schimb cocleala din cerul gurii n-a dispărut. Răsuflarea lui mirose a hoit. Va trebui, până se reface, să stea deoparte de ceilalți, ca să nu vicieze aerul din jur. „Mathilda, Mathilda...” Costumele lui Noimann Încotro au pornit?! Pantofii săi au intrat În derivă. Scârțâitul lor zgârie timpanele. Geanta sa navighează pe stradă. Cravata șerpuiește legată de rever. „Rever, revolver, rever... Ce-ar fi să fac o reverență! Cui? Propriului meu eu... Dar eul meu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
străzi trec umbre, ca niște păsări tăcute, cu aripile umede ascunse subsuoară. În spatele lor merge Noimann, făcând ocoluri mari pentru a ocoli băltoacele. Trecătorii se opresc la semafor. Mașinile vin În goană. Din față, din spate. Pneurile scrâșnesc. Girofarele urlă... Încotro? Încotro? Sub această umbră amenințătoare, arbori solzoși se zbat ca niște pești pe uscat. Vântul mână singurătatea prefăcută În cutii de conservă, cartoane, pachete de țigări. Le hârșâie pe caldarâmul murdar. Rostogolește pălării, bucăți de ziare, ah și oh! Ah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trec umbre, ca niște păsări tăcute, cu aripile umede ascunse subsuoară. În spatele lor merge Noimann, făcând ocoluri mari pentru a ocoli băltoacele. Trecătorii se opresc la semafor. Mașinile vin În goană. Din față, din spate. Pneurile scrâșnesc. Girofarele urlă... Încotro? Încotro? Sub această umbră amenințătoare, arbori solzoși se zbat ca niște pești pe uscat. Vântul mână singurătatea prefăcută În cutii de conservă, cartoane, pachete de țigări. Le hârșâie pe caldarâmul murdar. Rostogolește pălării, bucăți de ziare, ah și oh! Ah și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de conservă, cartoane, pachete de țigări. Le hârșâie pe caldarâmul murdar. Rostogolește pălării, bucăți de ziare, ah și oh! Ah și oh, mașinile duduie, claxonează ca la mort! „Mathilda, Mathilda!” Piciorul pășește, amușinând mereu aerul. Noimann calcă pe urmele lui. Încotro, Încotro? S-a făcut zi și apoi noapte. Apoi din nou zi și din nou noapte. Și iarăși zi. „Mathilda, Mathilda!” De pe acoperiș, luna trimite un jet de sânge În ochii unui copil care doarme În leagăn, Înconjurat de păpușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
conservă, cartoane, pachete de țigări. Le hârșâie pe caldarâmul murdar. Rostogolește pălării, bucăți de ziare, ah și oh! Ah și oh, mașinile duduie, claxonează ca la mort! „Mathilda, Mathilda!” Piciorul pășește, amușinând mereu aerul. Noimann calcă pe urmele lui. Încotro, Încotro? S-a făcut zi și apoi noapte. Apoi din nou zi și din nou noapte. Și iarăși zi. „Mathilda, Mathilda!” De pe acoperiș, luna trimite un jet de sânge În ochii unui copil care doarme În leagăn, Înconjurat de păpușile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Mathilda... Lilith, Lilith... Degete grăsulii ce beau bere la halbă și mănâncă mititei și cârnăciori dați prin muștar pe terasa cârciumii Corso. „Unde-i Bikinski? Unde e Lawrence? Unde e inginerul Edward Satanovski? Unde e domnișoara Fundyfer?Unde au dispărut? Încotro s-au evaporat cu toții? De ce nu se află aici?” Zadarnic, zadarnic. Totul e mort, totul e stins, acoperit de pânze de păianjen, pentru totdeauna... „Lilith, Lilith? Încotro ai plecat? Umed ca un limax, mă târâsc pe străzi În căutarea ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Lawrence? Unde e inginerul Edward Satanovski? Unde e domnișoara Fundyfer?Unde au dispărut? Încotro s-au evaporat cu toții? De ce nu se află aici?” Zadarnic, zadarnic. Totul e mort, totul e stins, acoperit de pânze de păianjen, pentru totdeauna... „Lilith, Lilith? Încotro ai plecat? Umed ca un limax, mă târâsc pe străzi În căutarea ta... Lilith, Lilith...” Degete subțiri de damă Înfulecă ficat. Mânuiesc cu multă Îndemânare cuțitele și furculițele de pe masă. Taie ficatul cu gingășie. Bucăți-bucățele. Îl Împing la marginea farfuriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Tutunul fin, pe care Noimann Îl trăgea În piept, nu reușea Însă să-i liniștească nervii și nici teama ce-i creștea În inimă. Oare unde era Mathilda? Unde dispăruse? De ce venise Noimann s-o caute tocmai În acest tren? Încotro pornise? Unde voia să ajungă? Și ce Însemna destinația finală? Între timp, locomotiva prinsese viteză. Stâlpii de telegraf, Învăluiți În fum, se perindau prin fața lui din ce În ce mai repede. De mult ieșiseră din oraș și goneau acum În plin câmp. Câmpul semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Veniți toți la moșu-ncoace Am aici tot ce vă place Cercei, nasturi și dantelă Salbe, rochii și inele Săbii, cizme și tunici Și pistoale de voinici... (îi observă pe cei doi): Bună dimineața! Ionică: Bună să fie, moșule, dar încotro? Negustorul: Dacă era vreo nuntă pe aicea, mă duceam la nuntă, dar fiindcă nu este, mă duc la bâlci. Ionică: Dar unde e bâlci? Negustorul: Ia colo, la marginea cetății ăleia! Nu vrei să cumperi ceva? Ionică: N-am bani
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
supără? Împăratul: Cum s-o scot, nu se poate. Cotoșman: De ce? Împăratul: Fiindcă sunt împărat...Și la un împărat capul nu joacă nici un fel de rol, totul e coroana.... Ai coroană deasupra, ai și cap dedesubt. Cotoșman: Atunci n-ai încotro, de dragul coroanei trebuie să rabzi să te doară capul. Împăratul: Păi asta și fac, rabd, vai de capul meu! Ai, ai, ai, acum a început să mă apese! Cotoșman: Capul? Împăratul: Nu, coroana...simt cum încep să mă turtesc sub
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]