2,617 matches
-
alte roluri, deși apropiate, dar altele, să te împiedice ori să-ți sară de gât, dintr-odată mulți din mulțimea înconjurătoare par să-ți fie dușmani sau posibili dușmani. Întors acasă, e izbit de liniștea de cavou a unei lumi încremenite în care doar rotițele ceasurilor și ornicelor sunt vii. Liniștea devine insuportabilă. Deschide ușa-fereastră către respirația egal agitată a orașului care continuă să trăiască la fel ca înainte, indiferent la orice spectacol, la orice dramă personală, exaltare, dispariție, cataclism, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fâșâitul pașilor, poate mai mult decât orice cu teamă, pentru că nu avea de unde ști ce va mai vedea de această dată, dacă nu cumva se petrecuse irevocabilul; ciocănind ușor la ușa știută și neprimind răspuns; intrând, zărind patul gol și încremenind pentru o clipă, cât mâna închidea ușa în urma lui și totodată refuza s-o închidă, în acea clipă care s-a dilatat enorm, căpătând dimensiuni de coșmar, văzând toate dintr-odată, foarte lent, centimetru cu centimetru, analizând ceea ce vedea: patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care nu-i altceva decât reflexul plafonării. Lipsește curajul, dar, la drept vorbind, nici nu a avut unde să se exercite. Ar trebui să spunem lucrurilor pe nume, zicea, să vedem de unde a izbucnit toată tărășenia asta. Și atunci am încremenit, crezând că el, ilegalistul, o să aibă curajul să spună ce nouă ne era frică să spunem. Dar a făcut o pauză, își pierduse suflul, apoi a continuat cu un glas ponderat, obosise, nu i se mai părea interesant să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
continua mișcarea începută, cu totul nestingherită de vreo altă prezență decât a lui, prin urmare nici măcar n-o văzuse, iar pasărea de lângă geam își continua fâlfâirea suspendată. Atunci scuturându-se ca de ceva neclar și pricepând că nu e nicidecum încremenit lângă birou, ci se poate mișca în voie. Da, zicându-și cu voce tare. Da, am să mă duc să-ți fac ceaiul. „Ți s-o fi făcut iarăși sete?“, întrebându-l. Dar el era deja pe drumul spre bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
zăpadă plouată se transformaseră în mușuroaie cenușii de gheață, câteva petice de iarbă uscată sau fire de un verde murdar culcate la pământ se acoperiseră cu o folie de cristale mărunte, ca într-un congelator. O tufă văduvită de frunze încremenise într-o poziție nefirească, îndoită de la brâu, cu crenguțele subțiri și firave trosnind la fiecare adiere a vântului uscat. În fața lor, lacul înghețase într-o mișcare ușor încrețită, verzui-albicios, deasupra pluteau în elipse largi cârduri de ciori și de corbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
deasupra pluteau în elipse largi cârduri de ciori și de corbi croncănitori și se părea că li se aude fâlfâitul rar al aripilor puternice când coborau pe întinderea de gheață, săltau țopăind un timp, apoi se înghesuiau unii în alții, încremenind cu ciocurile în vânt în jurul câtorva găuri ce vor fi fost copci părăsite. Nici o altă mișcare. Toate erau înghețate până pe malul celălalt și chiar și acolo, debarcaderul, bărcile trase pe uscat, casele răsărite dintre arborii goi și înțepeniți, cu acoperișurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și îi era bine, s-a agățat iarăși cu amândouă mâinile de brațul lui, așezându-și capul pe umărul lui, lipindu-se de el și șoptindu-i: „E atât de bine aici. Te iubesc“, și privea fața verzuie-albicioasă-albăstrie a lacului încremenit într-o mișcare ușor încrețită și atunci și-a dat seama că el a tăcut brusc. Dar s-a strâns și mai mult lângă el și după un timp i-a șoptit: „Anul ăsta o să fie al nostru în întregime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lin înainte să se agațe de crengile uscate, iar vântul avea să se învârtejească, aducând mai aproape norii încărcați de zăpadă care vegheau în orizontul tremurat, să alunge lumina lăptoasă și să învăluie lucrurile în ceață rară, iar apoi să încremenească toate mișcările, acoperite sau neacoperite de ceață, întocmai ca în acele picturi și gravuri, până vor fi readuse la viață de el ori de altcineva. Nu era sigur ce gândește în acea clipă, dar știa că, pe măsură ce jocurile erau privite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ști el mai târziu și o știm noi acum. Dar atunci arăta altfel. A insistat să-l lase acasă, ca și cum ar fi avut treabă sau n-ar mai fi avut chef de nimic. După-amiaza scurtă trecea încet și cerul cenușiu încremenit într-o nemișcare rareori tulburată de vreo fulguire palidă se încăpățâna să nu se întunece. Privea pe fereastră orașul tăcut și mort. Luminile aprinse în câteva case erau lipsite de viață. Ceasul electric se agita sub clopotul de sticlă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lumină, dar nu mi-a deschis nimeni. Într-o zi, nu știu cum am început să discutăm de una și de alta, îl tot contraziceam, până în clipa în care mi-a spus că sunt o sărăntoacă și o să rămân pe drumuri. Am încremenit. Atunci am început să bănuiesc ceva, până atunci fusesem orbită de iubirea pe care o credeam împărtășită. M-am înfuriat, mă simțeam profund umilită, un om trebuie să se uite la mine pentru ce sunt eu și cum arăt eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lângă mine, ci în vas și de acolo vorbea, dar fără să-l mai aud sau să-l înțeleg, dar înainte de asta îl văzusem cum se subțiază și se strecoară, străveziu fiind, ca un fum, prin gâtul vasului, înăuntru, și încremenisem nu numai de uimire, ci și de spaimă, de parcă aș fi asistat la o vrajă din care era imposibil să ies altfel decât serios marcată. Mi-am zis repede în sinea mea că trebuie să deschid ochii bine, pentru că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se vedeau, și mi se părea că nu există decât vară în jurul meu, oricât de rece ar fi continuat vasul să fie și că lumea e toată a mea și am știut că sunt fericită. Dar în clipa următoare am încremenit înspăimântată din nou, pentru că îndată ce gândisem tot ce gândisem, mâinile mele erau goale, degetele mele pipăiau aerul inutil, nu existau nici vas, nici desene fantastice, nici sufletul lui, nimic, absolut nimic, nu se mai auzeau nici măcar țipetele înfiorătoare ale pescărușilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
căldura moleșitoare și n-a mai fost în stare să spună nimic, se simțea doar vinovat, își zicea că e teribil de vinovat și pe măsură ce înțelegea asta simțea un fel de plumb în mâini și în picioare și în cap încremenindu-l. Îi venea să strige: „Privește-mă, uită-te în ochii mei, pricepe odată ce e în mine și ce simt!“, dar fălcile încleștate îi zvâcneau nervos și arăta rău și dur și abia atunci ea l-a privit cu atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-o, n-avusese curajul sau nici nu-i trecuse prin cap că va închide atât de repede și rămăsese meduzat. Asta era, niciodată nu se potrivise mai bine cuvântul ăsta pe care îi plăcea să-l folosească atât de des; încremenit de uimire sub privirile Îacum vorbele) Meduzei. Dar probabil nu înțelesese el. Probabil fusese prea dornic s-o audă și prea dornic s-o vadă și i-au scăpat unele vorbe. Poate ea chiar spusese că vor discuta mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nimic și nu înțelegeau. Dar era vizibil că se petrece ceva deosebit cu el. Victor Ciobanu era unul din prietenii rari care-l analiza. Un bărbat potrivit de înălțime, tras la trup, cu obrazul brăzdat de șanțuri peste care timpul încremenise. Se pornea anevoie la o treabă, cu tacticoase pregătiri, de parcă ar fi împlinit un ritual. Plăcerea lui cea mare era să vorbească, satisfacție balcanic-orientală. Andrei Vlădescu îl imagina nu o dată în rolul unui înțelept arab care dă sfaturi sau istorisește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se strecură repede afară. Continuând să-și facă de lucru cu așternuturile, Shirley spuse: — Pot să stau pe... Se întoarse și se opri. Văzu că Kenneth plecase. ...scaun. Am apăsat pe buton ca să derulez înapoi. Preț de o clipă, Shirley încremeni: avea gura deschisă și tot corpul îi tremura. Apoi se întoarse, netezi așternutul, Kenneth se întoarse de-a-ndăratelea în cameră, Shirley părea să spună ceva, se așeză pe pat. Kenneth păru să spună ceva, se așeză lângă ea, păreau să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ne continuarăm drumul. Trupul ei se rezema de al meu. După doar câțiva pași, se apropie și mai mult, până când i-am simțit buzele lipite de ureche. Am împietrit, așteptând fericit vorbele ei. Cred că suntem urmăriți, șopti ea. Ascultă. Încremenit în tăcere, i-am lăsat mâna și mi-am încordat auzul ca să detectez cel mai mic sunet care s-ar fi ridicat peste zgomotul produs de pașii noștri neregulați. Și într-adevăr, se auzea ceva: un ecou care ne urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
se aproapie cel mai mult de ceea se poate numi liniște. ...La silence va plus vite à reculons. Trois fois... Mintea mea era buimacă și incoerentă, repetând fără noimă conversații pe jumătate uitate, amintiri neplăcute și angoase exagerate. Când vă încremenesc gândurile într-un asemenea tipar, devine în curând evident că pentru a scăpa de ele, singura soluție este să te dai jos din pat: și totuși acesta este ultimul lucru pe care te simți capabil să-l faci. Abia când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
acesta manipulezi teribil nu doar publicul, ci și subiectul. Doamna Thatcher a invadat insulele Falkland, iar eu am invadat viața acestei femei - amândoi ne-am folosit de același pretext - am făcut-o pentru binele lor. Apăsă pe pauză și bătrâna încremeni într-o imagine imobilă termurată în timp ce deschidea o cutie de supă. Într-un fel, singurul gest cinstit care-mi rămâne de făcut ar fi să dezvălui mecanismul implicării mele; să las camera să panorameze de jur-împrejur și să se oprească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
rușine privirii mele înfierbântate, părea aproape imoral de voluminoasă și voluptoasă. Îmi veni în minte cuvântul „generos“: era un trup generos, atât prin farmecul puternic al proporțiilor sale, cât și prin disponibilitatea facilă cu care se oferea privirii mele. Am încremenit acolo, fascinat, și acum mi se pare că acele câteva clipe vinovate au fost printre cele mai superbe, cele mai neașteptate, cele mai palpitante din viața mea. Și totul s-a terminat foarte repede. Pe nașteptate, Joan a tresărit, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
probabil pentru că se aștepta ca Emily să fie la vechiul ei birou, și a venit spre mine. S-a aplecat peste birou, tot mai aproape de mine, până când a fost În măsură să Îmi vadă Întreg corpul, În timp ce eu stăteam acolo, Încremenită În scaun. Ochii ei, de un albastru strălucitor, s-au mișcat de sus până jos și dintr-o parte În cealaltă, peste bluza mea albă, peste fusta roșie mini din catifea reiată de la Gap, sandalele Jimmy Choo cu cataramele de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
sau, mai bine zis, nici una care să merite salutul ei. Abia după un minut Întreg mi‑am dat seama că nu mergeam nicăieri. O, Doamne! Mă văzuse, pentru că presupusese că aveam să apăs pe buton, dar pe mine uluirea mă Încremenise prea tare ca să mă pot mișca. Am Întins Încet, temător mâna, am apăsat pe cifra șaptesprezece și am așteptat instinctiv să explodeze ceva. Dar am Început imediat să lunecăm În sus și nu eram prea sigură că ea observase că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
angajați n‑ar fi avut nici o remușcare să te calce cu mașinile lor de serviciu cu șofer. Dar, În formula actuală, ei alergau și răspundeau la comandă ca niște cățeluși bine dresați. Toate proiectele la care lucrau angajații revistei au Încremenit și tot poporul s‑a repezit să mă ajute să plec la Paris pregătită corespunzător. Trei flușturatice de la departamentul de modă au adunat la repezeală o garderobă care cuprindea orice articol de Îmbrăcăminte de care puteam avea nevoie pentru orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
că fetița a suferit un șoc post operatoriu, ba că s-a strecurat o eroare în tratament. Se mai auzea că i-ar fi fost atins nervul optic. Nimeni nu-i spusese ceva sigur, așa că adunându-și obida in inima încremenită de durere, oprindu-și cu greu lacrimile, își luă odorul și plecă spre casă. Cele două fete din compartiment râdeau zgomotos, răsfoind paginile unei reviste de modă, tachinându-se reciproc. Râsul zglobiu care curgea ca o ploaie de vară era
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
întors repede. S-ar fi speriat de tunetele ploii. Mulțumită de rezultat, mă întorc spre hol să las trenciul și încălțămintea, dar ca o fulgerare, ochii îmi alunecă pe lacul oglinzii agățată în perete și pentru o clipă simt cum încremenesc. Nu-mi vine să cred că din oglindă, mă privește uimită o duduie îmbrăcată în pijamale și purtând sandale cu ștrasuri..stropite cu câțiva stropi de noroi. Înțeleg pe loc apostrofările din 'market' și mă prăvălesc pe fotoliu în hohote
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]