2,497 matches
-
de coloana volanului o salvaseră și pe soția tânărului tehnician. În afara maxilarului superior învinețit și a mai multor dinți slăbiți, femeia era nevătămată. În cursul primelor ore petrecute la spitalul Ashford, tot ce-mi venea în minte era imaginea noastră încuiați împreună, față în față, în cele două mașini, corpul soțului ei muribund zăcând între noi pe capota mașinii mele. Ne uitam unul la celălalt prin parbrizele sparte, neputându-ne mișca niciunul. Mâna soțului ei, aflată la doar câțiva centimetri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
piciorul pe el./ De un cui sînt atîrnate foi/ Ilustrierte Zeitung/ Bukarester Tagblat (...)/ În jurul meu roiesc tot felul de muște/ Cele mai multe din ele sînt verzi./ Nesuferit cînd cineva dă busna acilea/ Și trebuie să strig precipitat Pardon/ Căci ușa se încuie rău/ Și toate aromele ies afară./ Am cîștigat — cum spuneam — două kgr. 3000/ Socot însă că m-am înșelat/ Căci la ieșirea de aci sînt cu mult mai ușor”. Sub titlul „Greșeli mărunte”, „Jurnalul...“ strecoară o ironie ambiguă la adresa lui N.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trenurilor și telegramele acestea, cică ultrasecrete, ale Ministerului de Externe. A pus pe bărbat-su, să-i cânte marșul la saxofon, ca să plece în lume și să dreagă ce a stricat (vorba vine...) cei care trebuiau să păzească, bine rahatul încuiat sub șapte lacăte, ca să nu iasă la iveală și să miroase. Și nici măcar nu este vorba de miros, fiindcă și parfumul miroase, ci afacerea aceasta care pute de-a dreptul. Alergătură, telefoane, jurăminte că nu-i așa, ci viceversa, hârâială
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
a reacționat în vreun fel la tâmpenia spusă și după ce individa a fost eliminată din start, fiindcă nu a putut răspunde la o întrebare simplă, a plecat fâțâindu se și dându-i o importanță nemaipomenită, că a reușit să-i încuie cu o întrebare pe toți cei de acolo. Cine știe de unde reținuse și ea ceva despre Cântărețul de jaz și l-a bușit pe tavă acolo. Eram nervos nevoie mare, că nici unul din platoul acela, nu i-a spus parașutei
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Așa și trebuie. M-am îndrăgostit de ea. M-am îndrăgostit. De Helen Hoover Boyle. Pantalonii mei și fusta ei se adaugă grămezii de pe podea - cristalurile căzute, pantofii noștri, alături de ceaslov. Capitolul 38 La sediul agenției imobiliare Helen Boyle este încuiat și, când bat în ușă, Mona strigă prin geam: — E închis. Nu sunt un client, strig. Stă la calculator și scrie ceva. La fiecare două taste se uită la monitor, apoi din nou la tastatură. Pe monitor, sus, cu litere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Biblioteca Congresului. Trebuie să strângem mizeria și să fim siguri că așa ceva nu o să se mai întâmple niciodată. Trebuie să prevenim lumea. Viața mea s-a sfârșit. Asta e noua mea viață. Taxiul oprește în parcare; Mona e la intrare, încuind ușile cu cheile de pe un inel uriaș. Ai putea zice că-i Helen. Mona, cu părul jumulit, pieptănat pe spate, tapat într-un balon roșu și negru. E îmbrăcată într-un costum maroniu, dar de maroniul ciocolatei. E mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-a ținut aproape, în brațe soarta te-a luat , să te păzească de viața care-ar vrea să te îngroape. Penița înmuiată în sânge și pelin a scris cu litere de focuri peste ceață, că peste trup și suflet ai încuiat destin și le-ai unit cu foc o clipă, cât o viață . Copacul sufletului Se plimbă sufletul pe-o aripă de iarnă, cu gândul scutură ciorchini de primăvară, întinse ceruri de curcubeu vrea să aștearnă copacul sufletului să-și regăsească
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o jumătate de oră toată casa era ferecată și sigilată. Dați-ne cheile! ceru Ionescu, când ajunseră înapoi jos, la ușa de la intrare. Iorgu i le întinse cu o mână ușor tremurândă, iar funcționarul de la spațiul locativ se grăbi să încuie și să pună sigiliul. Câteva minute mai târziu Iorgu și ceilalți se văzură în stradă, în fața porții, peste care funcționarul cel negricios, pufăind de zor din țigară, petrecu de câteva ori un lanț, de care agăță un lacăt mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
locuința unui grangur comunist!... Peste zi să aveți grijă să nu vă arătăți la ferestre... Evreul meu are doi băieți care bat mingea prin curte și ar putea să vă observe... Dorindu-le noapte bună, Titi Vlădăreanu se retrase și încuie cu grijă ușa pe dinafară. Fănel Trifu și Corneliu Caraiani își lăsară rucsacurile pe jos și aruncară o privire mai atentă în jur. În lumina slabă a unei lămpi cu gaz, ei constatară că se aflau într-o cameră mobilată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
după numai câteva luni de serviciu). În ziua următoare se mai duse încă o dată pe la Vidra, unde află că postul de contabil pentru transferul lui Virgil tot nu era liber. Apoi, la sfârșitul săptămânii, își pregăti o valijoară de voiaj, încuie cu grijă toate ușile casei și puse un lacăt mare la poarta de la drum și, pe o vreme de ploaie amestecată cu lapoviță, îmbrăcat cu un vechi palton și cu căciula bine trasă peste urechi, se urcă în căruța lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o să-ți mai facă un copil... Virgil își goli paharul și încuviință din cap, dând să plece. Dar Lazăr îl rugă să-l aștepte și pe el, luă de sub tejghea o plasă cu niște pungi pline și i-o întinse, încuie peste tot și-o porniră împreună pe șoseaua luminată din loc în loc de câte un bec anemic. Era o noapte rece, de sfârșit de an, dar liniștită. Cu toate că nu prea avea chef de vorbă, fiindcă era foarte obosit, Virgil nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
scos a fost: Auuuuuu! Ce-ai, măi băiete? Ești dus cu sorcova? Scuză-mă, dar nu eu sunt cel venit din anul 1870 în anul 2013! Tu ce cauți aici? În primul rând eu sunt venit din anul 1863! Tare încuiați mai sunt copiii ăștia din viitor. Și, ca să ți răspund la întrebare, un dascăl de prin părțile noastre, de la Humulești, susținea că a construit o mașină a timpului, dar care merge doar în seara când este semilună. Desigur, toată lumea îl
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
eu mi-am mâncat în silă cerealele și pâinea cu unt. Dimineața aceasta nu putea fi mai proastă! Am ieșit în grabă pe ușa din spate a casei, mușcând dintr-un măr roșu durduliu. La intersecție am constatat că nu încuiasem ușa, dar nu m-am întors, deoarece nu era cale lungă până la casa vânzătoarei de morcovi. Ajunsă în fața casei acesteia, am fost uluită să văd că broscărimea sălta pe pereții umezi și împodobiți cu mușchi. Nu m-am putut abține
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
plecat acasă. Când am ajuns, m-am trântit direct în pat cu ochii ațintiți în sus. Ahhh! Niciodată nu am avut o zi așa de plină, niciodată nu mi-am adus aminte de familia mea, după ce am devenit vampir, am încuiat tot trecutul meu undeva, acolo. Sunt vampir! Nu am emoții! Și dacă nu am emoții, de ce mă doare așa de tare sufletul?! Țin minte perfect zilele când eram om. Stăteam într-o mică țara din Europa, România. Trăiam într-o
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
că, dacă Stéphane o chemase automat pe ea, era din cauză că În ea avea Încredere. Bătu darabana energic În ușa lui Fersen. Nici un răspuns. Stărui. Neprimind nici de data asta nici un semn de viață, deschise ușa pe care el n-o Încuiase. Făcu un pas Înăuntru și-l văzu pe Lucas ieșind gol pușcă din baie, cu un prosop În mînă, cu care se acoperi În grabă, pudic. Marie, jenată, Își ceru scuze. - Îmi pare rău, comandante, dar...Tocmai a sunat Morineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu voce tare: - Nimeni nu știa că urma să explorăm grota asta? - Nu, nimeni. Dar poate că cineva ne-a văzut ducîndu-ne Într-acolo... - Asta Îmi spuneam și eu... Privirile lor se fixară simultan asupra farului. Deși ieșise, Ryan nu Încuiase nici o ușă. Reticențele Mariei de a face acea cercetare improvizată În absența celui interesat fură rapid Înlăturate, iar mica discuție pe care o avură În privința asta deveni mai degrabă un pretext spre a se deprinde amîndoi cu tutuiala. Acea simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fel și mai departe. Afirmația lui Ryan era atît de netă că Lucas și Marie nu fură deloc surprinși cînd Morineau confirmă alibiurile acestuia: Ryan se aflase la cafeneaua din port atunci cînd ei fuseseră blocați În grotă, Stéphane Îl Încuiase În celulă ca să-l trezească din beție În noaptea uciderii lui Gildas, apoi se aflase la Paris cînd Fersen fusese atacat pe faleză; cît privește uciderea lui Yves, Chantal și Nicolas, Ryan cinase atunci la familia Kersaint, apoi Îi venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dar nimic mai mult nu dovedi că lovitura nimerise. CÎnd se Întoarse la hotel, fără să fi izbutit să scoată nimic de la Yvonne, se opri În fața ușii de la camera Mariei. Auzi suspine. Șovăi, răsuci ușor butonul ușii, dar aceasta era Încuiată cu cheia. Neliniștit, așteptă o clipă. Gemetele continuau. Nesigur că va putea face ceva ca s-o ajute, nu avu altceva de făcut decît s-o lase să-și Înfrunte singură durerea. Marie era În toiul coșmarului. Adormise liniștită, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
iar solicitudinea lui Fersen față de Marie nu le scăpă. Reflecțiile lor nu erau prea plăcute. - Polițiștii se Înțeleg Între ei... - Văd și eu, da... Fata lui Kermeur și-a luat repede gîndul de la marinarul ei... Liniștea biroului În care se Încuiase o făcu să se simtă bine. Concentrată asupra ecranului computerului, Marie lansa cuvinte cheie pe site-ul ziarului Télégramme de Brest, pîndind orice articol pe care l-ar fi putut lega de o eventuală pradă. După numeroase Încercări, se Încumetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se Întoarse Încet. Coborîră interminabila scară fără ca Ryan să Încerce vreun gest. Ajunseră la ușă cînd, brusc, se răsuci, mătură arma Mariei cu un gest fulgerător și precis, o Împinse violent În lături, ieși, apoi Închise ușa grea În urma lui, Încuind-o cu cheia. Marie, turbată de furie că se lăsase surprinsă, se ridică și Își recuperă arma. Se văzu nevoită să tragă de trei ori pînă ce broasca cedă sub Împușcăturile asurzitoare care răsunau În imensa cușcă a scării. Izbuti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
țină În mînă și se Întoarse de unde plecase. Interlocutorul lui zbiera În telefon la celălalt capăt al firului. - Da... Cum?... Ei bine, dați-mi bilet În clasa business, replică el cu o voce gîtuită de teamă. Închise ușa În urma lui, Încuie o dată cu cheia și Încremeni văzînd o foaie Îngălbenită pusă la vedere pe pat. Necunoscuta din Molène. Era originalul articolului apărut la 5 iunie 1968 În Le Télégramme de Brest. PM se uita prostit la ziar, cînd un glas se făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Gwenaëlle, Christian... Sau a ta, frățioare? Glasul acela cu inflexiuni tandre și grave totodată, PM Îl recunoscu imediat. Și totuși nu-l auzise - Dumnezeule mare! - de cînd era un puștan. Se Întoarse cu totul. Era acolo, În cameră, În ciuda ușii Încuiate cu cheia. Silueta lui Ryan. Glasul și ochii de un albastru spălăcit ai lui Erwan. PM se gîrbovi sub privirea aceea. Preț de o clipă, chiar crezu În fantome. Apoi mîna Îl apucă de beregată. O mînă cum nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de jandarmi. Iar el s-a volatilizat. În locul dumneavoastră, domnule de Kersaint, m-aș uita sub pat Înainte de culcare, lansă Lucas Înainte de a se retrage. Bătrînul așteptă ca ușa să fie Închisă, zgomotul pașilor să fi scăzut pe coridor, apoi Încuie cu cheia, se apropie de o tapiserie agățată de perete și o dădu la o parte, lăsînd la vedere un seif Încastrat În piatră. Alcătui febril cifrul și Îl deschise. În interior se aflau cîteva documente și un pumnal vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zile fripte moșului. Bătrînul se Înapoie În camera sa, neputîndu-se Împiedica s-o cerceteze cu ochii de parcă s-ar fi așteptat să vadă răsărind din trecut o nouă fantomă. Totul era pașnic și doar zgomotul familiar al vîntului tulbura liniștea. Încuie totuși ușa. Un oblon se izbi. Cu nervii la pămînt, se răsuci În direcția ferestrei. Ochii i se măriră. De cealaltă parte a geamului, părînd că plutesc În văzduh, doi ochi mari și verzi se uitau la el. Preț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
printre copaci cu grația unui lynx. Cunoștea locurile și cu ochii închiși, și asta nu putea decît să-i ușureze înaintarea. Era exact ceasul acela din noapte către dimineață, cînd liniștea domnește, atoatesuverană; era ca și cum un duh pus pe șotii încuiase undeva, pentru cîteva clipe, vocile pădurii. Nici ramurile nu se clătinau, nici vîntul nu susura; picior de animal nu călca, aripă de pasăre nu zbura; nimic nu părea să fi tulburat vreodată neclintirea ireală. Dacă nu i-ar fi bătut
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]