KorAP: Find »[drukola/base=îndrăzni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...86 87 88 ...399 >

9,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448

care să nu fie decât el în atelierul din stațiunea balneară. Din cap până-n picioare, chiar în costumul acesta, să zicem în fața sobei. Ar fi și caracteristic, pentru că el, la balul feroviarilor, începe să danseze întotdeauna de la sobă. N-am îndrăznit să ies din dosul ursului. Oricum va veni după-amiază după fotografii, și poate atunci. După ce bătrânul a plecat, Engelhard a încercat să mă liniștească, dar nu trebuia. M-am liniștit plângând. Nu înțelegea nimic. — Rar întâlnești oameni ca ăsta - mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
așteaptă și acum - am continuat eu. Ce-i drept, cu un singur cartuș, dar casierițele astea au mâna sigură. Amintiți-vă de frații dumneavoastră gemeni. Poc-poc-poc. Nici unul nu a trecut pe alături. Lacrimile lui promit. Au apărut de teamă. Nu îndrăznește nici să tresară, ca să nu i se rostogolească pe față. Cu toate că e plin de riduri, și-ar găsi căi din belșug. Domnișoara e rudă cu ea? — Doamna - îi spun. Doar temporar. Sunt fiica ei împuternicită. Dar numai cu această ocazie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305

din sticlă și fier în capătul camerei, cu capul în jos, notând ceva într-un caiet mare. Precum un preot într-o biserică, prezența ei era ca o garanție că toți vor vorbi în șoaptă și nimeni n-ar fi îndrăznit să intre fără să-și acopere decent umerii și picioarele. Am mers până la ea. Mi-a auzit probabil tocurile cizmelor mele de piele pe podea, dar nu și-a ridicat capul decât atunci când am ajuns lângă birou. Plină de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
am să cred că m-a trădat. — Cu siguranță prea târziu. Eu și Walter am avut o discuție lungă aseară. S-a încruntat. Nu mă încălzeau cunoștințele ei. Nu înțeleg ce te interesează pe tine! a spus cu dispreț. Cum îndrăznești să-l interoghezi pe asistentul meu despre viața mea personală? — Oricum e prea târziu pentru replica asta. Trebuia să o încerci când am intrat pe ușă. — Ești o... — Nu e loc de vorbe grele, doamnă Hammond. Să îți spun de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318

-se împreună un timp, așa era și cu oamenii - întâlnindu-se, trăind împreună un timp, pentru ca apoi să se despartă, dispărând pentru totdeauna. Dispariția fiind lucrul cel mai sigur în această lume. Imaginea înaripată a vieții mele mă zguduia adânc: îndrăznise să supraviețuiască ca o frunză pe spatele unui înotător, astfel încât eu, cea de azi, puteam s-o țin în mână, s-o contemplu ca pe un rest din contextul pierdut. Mi-am spălat mâinile la baie, ca și cum aș fi vrut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
țigări și un zumzăit de oameni de nedescris. Deodată a intrat o femeie cu părul roșu ciufulit, băuse mult, s-a oprit la masa noastră și a citit ca profeții în aer: - A murit, și-a luat viața! Nimeni nu îndrăznise s-o întrebe despre cine era vorba. Chelnerul a dat-o afară. Am rămas mută pentru restul serii. Noaptea am visat un animal care mă amenința cu vocea lui Nunu „Te voi sfâșia pentru că mi-ai distrus viața!“. Nunu îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
din Gent, verișoara lui Judit. Cu timpul, toate amintirile fericite deveniseră ceață. Numai furia lui Judit rămăsese mai vie ca niciodată. Judit se prefăcuse moartă, ca să pună la încercare iubirea lui. Și Judit a învins, iar el, Noah, nu mai îndrăznise niciodată s-o înșele. Dar fusese de ajuns c-o înșelase o dată ca să piardă încrederea lui Judit pentru totdeauna. Fiica lor era de partea mamei și amândouă se întâlneau numai ca să-l critice pe el. Înainte de „nebunia cu sulul“, Noah

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
sau vedeau Sfântul Chivot, prin care se denumea Emanuel, toți mureau de moarte năpraznică. Poate era și el pedepsit în același fel. Sigur, cu mult mai multă blândețe, pentru că vroia să scrie sfintele litere ale alfabetului ebraic, și prin asta îndrăznea să se compare cu partriarhul Moise. Parcă Cel de Sus, El însuși, îi încercase credința cu o anumită compasiune. După această întâmplare, Noah începu să scrie textele celor cinci cărți ale lui Moise cu un toc simplu, pe hârtie obișnuită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
care nu putea să îmbătrânească în felul oamenilor. Nu cumva piticul din fața ei fusese unul din acei pitici care o serviseră în piesa regizată de tatăl ei, exact ca pe o prințesă? Dudu citise pe fața Ninei ceva binevoitor și îndrăznise s-o întrebe: - Pot să te invit la o cafea? - Ar fi plăcut, spusese Nina visătoare. Ajunseseră repede în micul restaurant din apropierea casei Ninei, fără să mai vorbească nimic. Era cald și muștele bâzâiau în jurul paharelor goale. La câteva mese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
prieten l-a dus la sinagogă, cu toate că în realitate Zaharel nu era deloc credincios. La sinagogă lumea era pestriță, femeile se distingeau prin frumusețea lor neconvențională. Zaharel nu-și putea desprinde ochii de ele. Era timid și trist și nu îndrăznea să intre cu nici una în vorbă. Avea cincizeci și cinci de ani, dar chipul îi era velin ca al unei fete, avea un nas subțire, ochii negri scânteietori și o barbă galbenă ca mătasea porumbului toamna. Tânjea după iubire și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
pe alte îndepărtate meleaguri. „Aleșii Domnului“ deveniseră nerăbdători, încât în secret fiecare își dorea să dea peste ei o calamitate, cât de mică, în speranța ca aceasta să-i facă să simtă că sunt vii și puternici. Zaharel nu mai îndrăznea să se arate la templu. I se făcuse frică dintr-odată și chiar rușine pentru înscenarea comediei cu proviziile. Porumbița îi dăduse de înțeles că n-o mai interesa deloc proiectul cu căsătoria. Zaharel se simțea aruncat dintr-odată în afara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
iubirea pentru o singură ființă. Iubirea asta nouă îi amintea de timpul copilăriei, când citea cu tatăl său din Haggada și primise o cutie plină de culori ca să deseneze ce-i trecea prin minte. Cu forța luată din această imagine îndrăznea acum să se adreseze femeilor din sinagogă fără să roșească, nici să se bâlbâie, femeile nu mai îndrăzneau să-i corecteze felul de a vorbi și greșelile de gramatică. Poate vedeau noua dragoste în el, cea de sub fața plină de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
din Haggada și primise o cutie plină de culori ca să deseneze ce-i trecea prin minte. Cu forța luată din această imagine îndrăznea acum să se adreseze femeilor din sinagogă fără să roșească, nici să se bâlbâie, femeile nu mai îndrăzneau să-i corecteze felul de a vorbi și greșelile de gramatică. Poate vedeau noua dragoste în el, cea de sub fața plină de lacrimi. Acasă se așeza la masă, căutând în memorie chipuri uitate, scriind cuvinte noi din limba țării, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
Rudi, despre care mai vorbise cu Tua și după ce aflaseră că murise în ziua în care ei se întâlniseră și se îmbrățișaseră pentru prima oară, îl ajutase să alunge din el superficialitatea, punând în loc un spirit înflăcărat. Mai înainte nu îndrăznea să le privească pe fete, tremura de nervozitate când vreo fată dansa mai strâns cu el. Avusese ochi reci de iepure care o speriaseră pe Tua la început. Și așa, deodată, în corpul său avusese loc o schimbare - putea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
Nu știu cum îmi scăpaseră aceste cuvinte din gât și trecuseră libere „peste bariera dinților“, cum spunea Homer. Soțul meu s-a întristat și a glumit amar că va face același lucru cu mine cum făcuse Sucki cu „mireasa“ lui, dacă mai îndrăznesc să vorbesc așa despre familia sa. - Am dat-o în bară cu „nunta“, a recunoscut prietenul nostru. Dar mă simt bine, neobișnuit de bine și chiar am poftă acum să-mi iert soția, să retrag cererea de divorț și poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
și speranță. Ca niște oaspeți plini de teamă și neliniște, puteam să ne întoarcem privirea spre interior pentru a ne vedea imperfecțiunile care ne făcuseră să rătăcim pe cărări neluminate. Ceva ne spunea că numai în fața propriei imagini omul putea îndrăzni să ia o atitudine pentru sau împotriva lui Dumnezeu. Am aflat că grotele despre care pe timpul profesorului Anelli (1938) se credea că sunt adânci de șapte sute de metri, în realitate erau și mai profunde și nimeni nu putea spune cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

rămăseseră, înaintând întunecați asemeni unor planete verzi colosale, de un verde pal, evanescent, cu excepția interiorului, stingându-se ușor în așteptarea morții termice. Bolborosea vorbe înspăimântătoare, vrăji sinistre ce o făcură pe biata copilă să capete strălucirea morții pe măsură ce înghițea culoarul, neîndrăznind să mai întoarcă nicicum capul spre domnul director, a cărui fantomă se detașa din ce în ce mai puțin clar pe fondul negru de fum și inimaginabil al unei catedrale înalte de zeci de mii de metri. Pașii căpătară rezonanța Suspendării, înecându-se într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
schimb din degete. Clipă în care Abdulah dispăru pur și simplu cu totul. PAGINĂ NOUĂ LUCA ȘI EMIL Luca Dinulescu și Emil Cioran se aflau pe aleea unui parc, Herăstrău, să zicem, plimbându-se agale. La un moment dat, Luca îndrăzni în sfârșit să întrerupă tăcerea cea atât de apăsătoare sub care se învăluise bătrânul și nebunul gânditor. - Emil? întrebă Luca. Evident, Emil nu răspunse, pentru că ori îi era, ca de obicei, mult prea lene, ori i se rupea pula de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Luca. Evident, Emil nu răspunse, pentru că ori îi era, ca de obicei, mult prea lene, ori i se rupea pula de tot ceea ce se-ntâmpla în jurul lui. - Da? făcu într-un târziu, scârbit. - Omule, aș vrea să ți-o sug, îndrăzni Luca. Te rog, lasă-mă, trebuie. Vreau. - Du-te, bă-n pizda mătii dă nebun, îl huidui Cioran, cu mult mai scârbit decât înainte. Ce pula mea vrei? - Exact asta vreau, Emile, exact asta vreau, îți vreau pula, să sug

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
simt că tocmai astăzi, în ziua aceasta a morții, voi căpăta toate cheile cunoașterii. Aș vrea ca măcar acum cineva dintre prietenii, părinții sau frații mei să scoată sabia și să mă cruțe de dureri. Insuportabile dureri. Dar nimeni nu îndrăznește, nu pentru că nu le-ar fi milă de mine, știu că le este, le-o citesc în priviri, e greu să nu-ți fie milă de cineva atât de suferind, ci pentru că trebuie să-mi ispășesc pedeapsa până la capăt. Mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
de la cine știe cine, pentru că nimeni nu are obiceiul să vorbească omenește în tot locul ăsta nebun, iată acum ușa închizându-se singură în urma mea, făcându-mă captiv în camera aceasta fără început și fără sfârșit, la placul acestuia, spre care nu îndrăznesc nici în cea mai aprinsă imaginație a mea să-mi întorc privirea. Răsuflu greu, încovoiat de genunchi și plecat într-un colț mizerabil și împuțit, covârșit de prezența străină care încearcă să mă strivească. Sunt singur cu demonul, la bunul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
chiar mie!! N-am apucat însă să-mi termin vorbele. Încet, poate mult mai încet decât ar fi impus-o situația prezentă și urletele mele, blestematul Lucifer se și întoarse spre mine, într-o liniște devenită deodată perfectă. Nimeni nu îndrăznea să mai miște, ca și cum personajul acesta fabulos ar fi fost adevăratul stăpân al tuturor. Iar spre nefericirea mea, o bănuială cumplită se și insinuă în bietul meu suflet, lăsându-mă pradă unei presimțiri teribile... doar nu cumva?... Doamne, doar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488

arma, cum să ne ucidem frații?! De ce ați zâmbit atunci atât de protector, privindu-ne, și de ce ați tăcut?! Oare nu din cauză că a învăța niște copii să folosească arma iarăși nu contravine calității dumneavoastră de creștin? Și cum de ați îndrăznit, la adăpostul numelui lui Hristos, să disprețuiți învățătura Aceluia al cărui nume de lumină vreți să vă justifice viața dumneavoastră jalnică? Cum ați îndrăznit să vă rugați - auziți! - să vă rugați ca un frate să-și învingă fratele, ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
niște copii să folosească arma iarăși nu contravine calității dumneavoastră de creștin? Și cum de ați îndrăznit, la adăpostul numelui lui Hristos, să disprețuiți învățătura Aceluia al cărui nume de lumină vreți să vă justifice viața dumneavoastră jalnică? Cum ați îndrăznit să vă rugați - auziți! - să vă rugați ca un frate să-și învingă fratele, ca un frate să-și supună fratele, ca un frate să-l ucidă pe dușman? La ce dușman vă referiți acum? Oare nu la acela despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
ochii plecați, zâmbea încurajator de parcă ar fi spus: „ei, hai, continuă“. — În seara aceea, Sofia Petrovna, continuă Iag, privindu-i zâmbetul, ca să mă exprim delicat, ne-ați scos de guler afară, și pe bună dreptate. Dară nici n-aș fi îndrăznit să vă salut după scena aceea. Și acum, ia te uită. — Ce ia te uită? îl întrebă Sonia, zâmbind cu nasul în păhărel. — Ei, așa, făcu Iag cu mâna o mișcare de parcă ar fi aruncat în palmă un obiect și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]