2,243 matches
-
a mărturisit că și-a adunat personalul și le-a spus oamenilor că, din acel moment, nu mai aveau voie să vină la el cu vreo problemă decât dacă găseau și o soluție. „Mulți dintre subalterni au fost șocați și Înspăimântați de regula mea”, a recunoscut el. Apoi a continuat mărturisindu-mi că, la Început, rezultatele nu erau deloc Încurajatoare. „Am sesizat imediat că numărul Întrebărilor care-mi erau adresate a scăzut dramatic”, mi-a spus. „Sperasem că vor medita la
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
ar face parte din acele personaje sus-puse (nomina magna), cu privire la care Ovidiu se înșelase în ceea ce privește ideile și sentimentele pe care aceștia le nutreau față de instituția imperială. În acest caz s-ar putea explica cu ușurință că Ovidiu însuși se oprește înspăimântat pe marginea prăpastiei care i se deschide în față în momentul tentativei sale de mărturisire. Acuzându-i pe ceilalți se pare că poetul și-ar fi închis calea chiar și spre cea mai mică speranță de a fi ajutat de către
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a devenit soțul Creusei), nici ca Danaidele, nurorile lui Egipt (care și-au ucis proprii soți), nici precum Clitemnestra (care și-a ucis soțul, pe Agamemnon, la întoarcerea din Troia, complice fiindu-i Egist, amantul său), nici ca Scilla (care înspăimântă apele siciliene), nici ca vrăjitoarea Circe (mama lui Telegonus), nici ca Medusa (cu coamele-i împletite cu șerpi). E interesant de semnalat și comparația pe care Ovidiu o instituie, chiar dacă în mod apofatic, între Livia și asemenea femei criminale și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Limba singură unește, Întărește și define națiunea; ocupați-vă de dînsa mai nainte de toate și nu veți face prin aceasta decît cea mai fundamentală politică, veți pune fundamentele naționalității”. Însă, Încă o dată, a scrie (a crea o limbă) nu Înspăimîntă pe Ion Heliade Rădulescu. Nu se simte la el nici o șovăială. Frica de a se rătăci În pădurile gramaticii nu-l urmărește. Versul este bine măsurat și, cînd observă la alții nereguli În privința ritmurilor, intervine, Îndreaptă silabele proaste, ceartă (În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
timpul rău m-a Împiedicat să mă instalez la Passy”... Aceluiași Bengescu Îi dă vești În 1888, de la Mircești, despre lupta În plină vară Împotriva „timpului rău care s-a dezlănțuit de cincisprezece zile pe meleagurile noastre...” Nu numai iarna Înspăimîntă, va să zică, pe Alecsandri, ci orice modificare anormală a vremii. Teama de umezeală este tot atît de mare ca și teama de ger. CÎnd se anunță o schimbare În bine a vremii, Alecsandri se grăbește s-o comunice. Scrisorile către Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
doarme-un cîne; pe sus zboară un vultan, Și o turmă de oi blînde pasc pe valul lui Traian! Pustietatea ce „În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare” reprezintă un imens spațiu deschis și, În fața lui, imaginația poetică se Înspăimîntă. Nu „se-nveselește”, Încă o dată, pentru că, fără hotare, pustietatea (cîmpia) este altă imagine a haosului. Iar față de haosul materiei, Alecsandri are cea mai hotărîtă oroare. Însă oroarea se dovedește și aici fecundă. Ea naște insecuritatea, și insecuritatea se Închide (sau
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
e fructul durerii. Un spațiu pe care Anton Pann Îl asemuiește cu un spital: Spitalul Amorului. Iubirea este, Într-adevăr, Înțeleasă ca o boală a sufletului: o boală Însă fecundă, creatoare, căci ea permite omului medieval dominat de interdicții și Înspăimîntat de destin să ia act de condiția lui (și să-și descopere, astfel, personalitatea) și, totodată, să trezească În el dorința de a se exprima prin poezie. „Dragostea - observă Denis de Rougemont - este cel mai bun conductor și totodată, cel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În lume gustul este Împărat... Amorul este, aici, În ipostază de observator moral. În Iubitul și Urîtul Îl vedem, cum se zice, la lucru. Adică la vînătoare de suflete tinere. Amor culege flori pe cîmp și, zărindu-l, Aglaia se Înspăimîntă „de atîta haz cu nuri”, apoi, amăgită, pierdută, fata cade În brațele pruncului (Amor apare sub Înfățișare de prunc) Înșelător. Agentul de corupție este și aici privirea, iar zîmbetul e primul semn al seducției: „Îl privește, Îl numește și să-nșală
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vedere Îmi lipsăște! Soarele, ce eu cu plînsul Îl Întîmpin cînd răsare, Și luna ce mă găsăște În suspin și În oftare, Pentru mine nu colindă decît În cerc de durere. Pămîntul tot În cutremur și stihiile-n perzare Sămăna Înspăimîntate de atîtea pătimiri...”. De aici pînă la ideea că există o conjurație a „rălelor” din univers și că omul Îndrăgostit a devenii, prin chiar intensitatea pasiunii lui, o jucărie În mîinile sorții nu este o cale prea lungă. Conachi ridică
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zicîndu-ți de viață al doilea Dumnezeu”... Fuga lui Conachi cuprinde patru etape. a) Amenințarea cu fuga. Un scenariu anticipativ, un proiect de Îngropare benevolă În pustiu Însoțit de un reproș moderat și de o propunere de reconciliere. Scopul este a Înspăimînta (citește: șantaja) o ibovnică mîndră și greu accesibilă. Seducătorul amenință cu exilul În imaginar și cu o moarte (tot imaginară) din care să tragă profituri. Avansează viziunea unei catastrofe personale și a unei generozități (mile) seducătoare: .,De-acum nădejdile toate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fie un filozof al amorului conjugal, ca Aristot sau Plutarc. Familia este, și pentru el, o uniune În care utilul Întîlnește agreabilul. Amorul este philia și philia trebuie să Înainteze mereu pe calea virtuții. Pe autorul CÎntecelor de lume Îl Înspăimîntă mania (erotică): „Înfricoșatele săvîrșiri ale zuliii femeiești”. Intervine, apoi, muierea rea și orice idealitate se pierde. Dar, la Început, amorul este o dulceață. Ce devine mai tîrziu este altă poveste. Roada este, Încă o dată, dulce cînd dorul e tînăr și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vinele-mi slăbesc, Niște sfîrșituri Îmi vin, De nici nu poci să suspin pînă de tot amorțesc.” Erotocritul a fost sedus prin vedere, Areti este sedusă pin cîntec. Neștiutoarea fată ascultă șase seri la rînd cîntecele Întristatului Orfeu și se Înspăimîntă, somnul Îi piere. Insomnia este, știm bine, primul semn al dulcei maladii. O comparație mai puțin obișnuită În poezia epocii arată nașterea sentimentului erotic: „De inima-i se lipise ca văscul de copaci chiar.” Al șaselea cîntec este un salut
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de gângănii", descris cu minuție naturalistă ("furnicile și începură să se urce pe picioare și pe pântece; câteva făcuseră din buric un mușuroi; una cerca să pătrundă sub pleoapa trasă, iar alta și pătrunsese în nara plină de noroi"), îl înspăimântă pe virtualul sinucigaș, care ajunge să-și regrete intenția necugetată și să-și plângă de milă. Plimbându-se apoi printr-un cimitir, Bizu aude cum groparii glumesc pe seama unui craniu cu dantura intactă și e nevoit să constate că moartea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
stresul, nu stresorul în sine. “Nu ceea ce ni se întâmplă este important, ci felul cum reacționăm” spune, întărind ideea, Hans Selye. Făcând o scurtă incursiune în istorie, filosoful grec Epictet spunea, cu aproape două milenii în urmă, că oamenii se înspăimântă nu de realitate, ci de imaginea pe care o au ei înșiși (și-o crează) despre aceasta (motiv pentru care vom dezvolta, în ultima parte a lucrării, exact o terapie ce se adresează cogniției și reprezentărilor realității din mintea 33
ABORDAREA GESTIUNII STRESS-ULUI ÎN MEDIUL MICROECONOMIC by Alexandru Trifu, Carmen Raluca Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/771_a_1655]
-
Din superioritatea morală a comuniștilor, din devotamentul lor fără margini pentru cauza socialismului, din perspectiva revoluționară care le permite să vadă deopotrivă de limpede viitorul și ceea ce trebuie făcut astăzi pentru cucerirea lui - iată de unde izvorește acea forță care Îi Înspăimântă pe dușmani și poartă masele spre victorie. (Ă). (Ă) prin romanul său, Petru Dumitriu a depus eforturi pentru a scoate pe militantul de partid din strâmtoarea schemelor abstracte, convenționale, În care acesta este Înfățișat adeseori În literatura noastră și ni
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Către 1470, Ludovic al XI face o impresie jalnică pe lîngă Carol Temerarul. Dar, stăpîn pe armata sa, pe finanțele refăcute și pe geniul său diplomatic, el știu să-i adune pe toți cei alsacieni, loreni, elvețieni... pe care îi înspăimîntau ambițiile Marelui Duce de Occident. De două ori bătut de elvețieni, Carol moare în mod lamentabil în 1477 în fața orașului Nancy, pe care visase să îl facă odată capitala sa. Ludovic al XI-lea profită de situație pentru a lua
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
floarea și toți cavalerii Franței fură luați prizonieri sau omorîți, ceea ce înseamnă, dacă Dumnezeu prin grația sa, prin bunătate și milă nu îndreaptă lucrurile, pierderea și distrugerea totală a regatului [...]. După atîtea vești dureroase primite și pentru că parizienii erau foarte înspăimîntați de asemenea calamități, s-a ordonat să fie păzite cele patru porți principale ale Parisului, să le astupe și să le închidă pe celelalte." Journal d'un bourgeois de Paris sous Francisc I-er Paris, UGE, coll. 10/18, 1963, p.
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
regatului întrețineau acum o flacără aromatică, astfel încît misteriosul cap își azvîrlea din nou în tării jetul aburos, în vreme ce teribila falcă de jos, agățată de-o creangă, vibra deasupra credincioșilor, aidoma sabiei atîrnate de-un fir de păr, care-l înspăimînta atîta pe Damocle. Era o priveliște admirabilă. Pădurea era verde ca mușchiul din Icy Glen; copacii falnici și semeți miroseau a sevă, iar pămîntul roditor de sub el semăna cu un război de țesut, pe punctul de a țese un covor
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
priviți de ochiul despotic al bătrînului. Dar dacă l-ar fi privit pe el însuși cu atenție, în ceasurile lui de reculegere, cînd se socotea neobservat de nimeni, oamenii și-ar fi dat seama că, așa cum privirea lui Ahab îi înspăimînta pe ei, propriii lui ochi erau îngroziți de privirea de nepătruns a partului; sau, în orice caz, erau adînc tulburați de ea în anumite momente. Căci, de la o vreme, zveltul Fedallah căpătase o înmlădiere atît de bizară și părea veșnic
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
tablouri de un realism dur, dar și altele, fantastic-onirice ori halucinante. Straniul și un comic hâd întovărășesc dialogul lui Ramses cu propria-i conștiință. El însuși este o reușită figură caricaturală. Personajul, slăbănog, strâmb, evoluează între tragic și ridicol, când înspăimântat de el și de „carnea grea și multă”, când autopersiflându-se și scoțând „panglici pe nas și pe gură”. Capriciile lui, pe măsura ritualurilor golite de noimă ale existenței, capătă, nu o dată, tentă absurdă. În încercarea de a fora în propriul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
nici un dubiu, că pentru el noi "ne naștem pentru a cunoaște, pentru a înțelege, pentru a fi curajoși". De câte ori fost nevoie de dat probe pentru aceste virtuți. După cum a luat poziție împotriva a ceea ce numește "timpul fără morală". Da, mă înspăimântă vremurile în care suntem supuși să trăim mizer și acum: e timpul cucerit de impostura tenace și perfidă". Nu poate accepta indiferența față de neomenie și ar vrea să trăiască "unde nu există ură, minciună, boală, trădare, unde nu există politică
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
încrâncenată a acestei "Nopți", la care hohotul de râs apare mai rar și e curmat de judecata celui din stal obligat să gândească la pericolul inumanității reflectat de aceste triste, de fapt, personaje. Dacă suntem de acord că marele Caragiale înspăimântă prin luciditate, pe drept acuzat chiar fiind de răutate, atunci putem accepta și această nouă lectură oferită cu inteligență de regizor... (Ileana Lucaciu) În viziunea sa asupra Nopții furtunoase, Alexa Visarion și acesta e lucrul care frapează cel dintîiavansează o
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
scândura scenei și eu ucis tot acolo... Scândură de viață... Lemn de dragoste și chin... [...] E tot una... E tot una. Pescărușul lui Cehov, răspântie a identităților tulburate de teatru. Teatrul... Betleemul gândului. Și apoi... tăcerea de după râs, rece, tăioasă... înspăimântă; poate și vindeca incurabile maladii. Asta e tot TEATRUL... Cortina, culisele și nimic altceva..." (Alexa Visarion) 2000 REVOLUȚIA OARBĂ L. M. Arcade Teatrul Național "Mihai Eminescu" Timișoara OFENSIV! [...] Spectacolul Revoluția oarbă de Leonid M Arcade, montat de Alexa Visarion prin
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Cu ce imprresii ai rămas în urma acestor contacte umane și profesionale? Până a începe să lucrez în străinătate tot timpul m-a frământat gândul cum ar trebui să lucrez, cum ar trebui să arate reprezentațiile mele în al context existențial. Înspăimântat de necunoscut, mi-am dat seama că singura soluție este să rămân eu însumi și să-mi fac spectacolele așa cum simt. Mai târziu am înțeles de ce intuiția mă dusese pe drumul cel bun. Ei mă chemau pe mine regizorul român
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Organismul nostru este dotat cu mecanisme adaptative care semnalează atingerea organică sau funcțională prin durere. Absența durerii în situații de suferință organică sau funcțională reprezintă o anomalie genetică. Dar durerea fizică are o mare încărcătură psihică, prin semnificația ei care înspăimântă, generată de reflectarea trăirilor fizice la nivel psihic. Există desigur și durerile psihogene, care apar printr-o fixație obsesională asupra unor funcții sau organe. Durerea fizică este (Tassain, 2003): senzorială, receptată de senzorii noștri de durere, tactili, proprioceptivi și kinestezici
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]