2,613 matches
-
există nici un motiv să se teamă de ceva. Simplul fapt de a-i avea lângă el însă, ca într-o haită, îi sporea încrederea în sine și agresivitatea. Subalternii, sau mai degrabă valeții lui personali, în care avea toată încrederea, întruchipau idealul în domeniu: o masă impresionantă de mușchi care poseda o inteligență invers proporțională. Erau două creiere la fel de imobile ca o mașinărie rămasă fără combustibil. Cei drept, matahalele reușeau totuși să se hrănească și să se îmbrace fără ajutor. Singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
locul unde îți poți deschide inima spre a uita relele ce le-ai făcut și spre ați aduce aminte de moarte, că nu suntem altceva decât o mână de pământ, nimic mai mult, după părerea mea, ce mă obligă să întruchipez niște versuri: Niciodată-n lumea asta Nu vom putea înțelege, Că din pământ suntem făcuți Și-n pământ cu toții vom merge. Semnătură indescifrabilă * 10 aprilie 1977 O clipă de regăsire a cugetului, o clipă de pocăință plină de Duh... Camelia
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
inteligență și cu o experiență bogată”. Pe de altă parte, una dintre consecințele afirmării spiritului critic și autonomiei gândirii promovate de umanism a fost critica societății feudale, a instituțiilor și a moravurilor ei, a teologiei și a clerului. Aceasta este întruchipată în opera principală a umanistului Erasmus din Rotterdam, Elogiul nebuniei - 1511. Asociată cu regretul vârstei de aur, tema nebuniei și a “lumii pe dos” constituie o altă indicație asupra pesimismului Renașterii. “Spre sfârșitul Evului Mediu, nebunul și nebunia devin personaje
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
în derâdere moravurile vremii, scriitorul acuză în Corabia nebunilor (1494) faptul că Europa timpului său “devine o lume așezată cu susul în jos”. Brandt își găsește sursa de inspirație în viața poporului, raportându se la tradiția carnavalului, la personajele pungașilor-înțelepți, întruchipate de țărani, ghicitori sau în piese de teatru moralizatoare. Consacrat ca cel mai popular poem satiric al epocii, cartea este însoțită de gravuri sugestive realizate în cea mai mare parte de Dürer. În Criticón, Baltazar Gracian descrie lumea ca o
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
șase sute de capete timp de peste patruzeci de ani. Își construise o fortăreață invizibilă: legi, regulamente, concesii, interdicții, alianțe, garanții, controale. De-a lungul secolelor, toate acestea aveau să devină cea mai înaltă școală a guvernării, și nimeni nu avea să întruchipeze mai bine inexorabilitatea transcendentală, spirituală a puterii decât portretele lui liniștite, în care nu reușești să-i surprinzi privirea, din orice unghi ai privi. Ce consilieri își alesese? Puținii prieteni lipsiți de putere, numiți la Roma „grupul celor douăzeci“. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
e ea: când mai așa, când mai așa. El n-a fost unul dintre ahtiații după funcții, ori după îmbogățiri, ori după femei. El își vedea, cinstit și liniștit, de problemele pe care avea a le soluționa, la minister. Își întruchipase familie, la fel de serioasă, ca el însuși; avea și copii, dar, nici de necazuri nu ducea lipsă, așa cumîi stă bine oricărui om de treabă, de pe teritoriul României. După cutremurul din ’89, economia statului a fost dărâmată, bucată cu bucată. Părți
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
călător” în clepsidra inocenței și astfel vom putea savura eternitatea unei clip Din acea zi am înțeles că naivitatea noastră se luptă cu timpul, aflând totodată că “cel dintâi vis al anului” este visul cel dintâi al Metaforei, vis ce întruchipează prinderea Timpului pentru ca al cincilea anotimp să poată fi trăit de oricine își dorește evadeze din cotidian, să colinde trecutul în prezent, să oprească timpul în loc pentru o clipă și să se bucure de farmecul unui tărâm de poveste. Da
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
care se Întorceau În sfîrșit acasă. Lucas dădu drumul unui rîs scurt, sarcastic. Marie preferă să nu-i dea atenție și trecu mai departe, la o machetă mare care reproducea monoliții de la Ty Kern. Niște personaje micuțe și naiv reprezentate Întruchipau șase oameni supuși la suplicii pe menhirii Însîngerați. Pe un ton neutru, ea explică modul În care femeile de pe insulă Îi răstigniseră pe jefuitori ca să-i pedepsească pentru scufundarea vasului Mary Morgan și uciderea bărbaților lor. Fersen se Întoarse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de propagandă, purta pe brațul stâng o brasardă roșie, iar când se cânta „Internaționala” lăcrima, căci era un activist sensibil. Altfel, părea un om obișnuit. Chiar dorea acest lucru. Din păcate, Îi reușea foarte rar. O femeie frumoasă, de pildă, Întruchipa doar sănătatea și frumusețea națiunii, În timp ce un câmp de maci roșii se confunda cu o coloană de flamuri văzută de la Înălțimea tribunei oficiale, toropită de căldură și gata să se prăbușească peste șuvoaiele de manifestanți ce purtau de-a valma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
făcu Întuneric. Și o liniște desăvârșită, În care aproape că nimeni nu Îndrăznea să mai respire. Cortina se trase ușor. Reflectorul cel mare, aflat undeva, În spatele publicului, proiectă un fascicul prelung, strălucitor, terminat Într-o pată de lumină albă. Decorul Întruchipa o alee pavată, ce se pierdea șerpuind printre pâlcuri de iarbă Înflorată, clădiri și felinare. Lui Grimmi i se dădu drumul de sus, de deasupra scenei, În acordurile pianului din culise, ale cărui sunete Îi ilustrau perfect mișcările. Când acesta
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pe ea, Întinsă acolo. Da, era chiar ea, cea pe care o aștepta din totdeauna. Fragilă, aproape străvezie, Înveșmântată În alb, cu pieptul tresăltându-i aproape imperceptibil, Învăluită de o lumină puternică, orbitoare. Un roi de fluturi minusculi zbura pe deasupra, Întruchipând o coroniță de flori vii, ce vibrau discret, unduios, răspândind irizări aprinse În toată odaia. Întinse mâna tremurător, ca un cerșetor neluat În seamă, rotindu-și mărgelele sticloase ale ochilor, inundați acum de o imensă fericire. Simți, Însă, o vagă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
au decât de pierdut de la viață. De atunci, Nina a dispărut definitiv În noianul misterios și pestriț al gloatei umane. Acolo unde, de fapt, Îi era locul. Statuia mă scoate din sărite. Mă-ntreb și acum de ce am păstrat-o. Întruchipează un copil cu aripioare și cu un arc În mână, pregătit de săgetare. Copilul are privirea iscoditoare și un zâmbet unduios, complice. E zâmbetul perfid al iubirii - asta e! Mă arunc asupra ei să o zdrobesc. Tirul meu devine nimicitor
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
prea riguroasă, de școală londoneză. Aseară, pe la nouă și jumătate (eram În bucătărie și ascultam la radio „Sonata Kreutzer”), m-am trezit cu Melanie la ușă, Însoțită de o prietenă blondă, platinată, plină de zorzoane, cu un tatuaj pe umăr Întruchipând două turturele albe, care se giugiulesc cioc În cioc. Și-au cerut scuze pentru deranj, au luat niște haine Într-o sacoșă și au ieșit În mare grabă, chicotind pe Înfundate, motivând că le așteaptă un taxi pe alee. Melanie
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Paula, știai că era gravidă? — Da. În patru sau cinci săptămîni. — Cine era tatăl? — Habar n-am. N-a vrut să-mi spună. — Gunnar Andersson? Doctorul Sanger? — Sanger? (Își lipi pumnul strîns de pieptul meu.) Pentru numele lui Dumnezeu, el Întruchipa imaginea tatălui pentru ea. — Chiar și-așa. Tu cînd ai fost pe-aici ultima dată? — Acum șase săptămîni. Înotase noaptea și-o apucase rinichiul. Charles, cine-ar putea porni așa un incendiu? — Nu Frank, asta-i clar. Dumnezeu știe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
29, Gide - 31, D’Annunzio - 37, Arthur Symons, prietenul lui Beardsley și discipol al lui Walter Pater - 35. Atât Franța, cât și Anglia Își trimit peste granița veacurilor două dintre cele mai ilustre figuri, singurele despre care se spune că Întruchipează În secolul XX „adevăratul spirit dandy”: Robert de Montesquiou, care În 1900 are 45 de ani și va mai trăi Încă 21, pentru ca, prin des Esseintes sau Charlus, să se eternizeze ca personaj celebru În lumea ficțiunii; și Maximilian Beerbohm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nu se sinucid sau nu Înnebunesc, ei fac carieră și pozează pentru posteritate. Chiar atunci când ei strigă, precum Vigny, că vor să tacă, tăcerea lor este răsunătoare. Dar, În sânul romantismului Însuși, sterilitatea acestei atitudini apare la câțiva revoltați care Întruchipează atunci un tip de tranziție Între excentricul (sau Extraordinarul) și aventurierii noștri revoluționari. Între nepotul lui Rameau și „cuceritorii” secolului XX, Byron și Shelley se bat deja, deși În mod ostentativ, pentru libertate. Și ei se expun, dar altfel. Revolta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pe renegat, tatăl meu a colaborat în cele din urmă cu el așa cum ar fi făcut-o cu orice alt șef al poliției, nu fără să mârâie totuși câte-o ocară atunci când își amintea de speranța pe care odinioară o întruchipase acel om pentru musulmani. Prezența lui Yahya le dădea de altfel asigurări notabilităților orașului, unii cunoscându-l bine, astfel că și unii, și alții au început să-l frecventeze cu mult mai mare sârguință decât pe vremea când era nefericitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pentru el, de aceea se rugau lui Dumnezeu să-l ia sub ocrotirea Sa și să-l ducă de acolo cât mai departe. — Incorigibilul meu văr Giovanni, spunea Clement al VII-lea cu afecțiune și resemnare. Condottiere și Medici, el întruchipa întreaga Italie. Trupele pe care le comanda erau după chipul și asemănarea lui, venale și generoase, tiranice și justițiare, indiferente în fața morții. În anul acela, ele se puseseră în slujba papei. Erau numite Cetele Negre, iar șeful lor nu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dragoste, de război, de pescuit, de aducere a ploii sau de orice altceva... Povestirea oferă precedente pentru diferitele momente ale construcției unei corăbii, pentru tabuurile sexuale pe care le implică și așa mai departe". Căpitanul care pornește pe mare îl întruchipează pe eroul mitic Aori. "Poartă îmbrăcămintea pe care o purta Aori, potrivit mitului; ca și Aori, are chipul înnegrit, iar în plete, un love asemănător cu acela pe care Aori l-a smuls de pe fruntea lui Iviri. Dănțuiește la poalele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Iahve nu se mai manifestă în Timpul cosmic (cum se întîmplă cu zeii altor religii), ci într-un Timp istoric, care este ireversibil. Fiecare nouă manifestare a lui Iahve în Istorie nu mai este reductibilă la o manifestare anterioară. Căderea Ierusalimului întruchipează mânia lui Iahve împotriva poporului său, însă este altă mânie decât aceea pe care Iahve o arătase la căderea Samariei. Gesturile sale sânt intervenții personale în Istorie și nu-și dezvăluie înțelesul adânc decât pentru poporul său, poporul pe care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
văzut, este un simbol al Universului. Grădinile în miniatură, devenite obiecte de predilecție pentru esteți, aveau o istorie foarte veche și chiar o preistorie care oglindește un profund sentiment religios al lumii. Existaseră mai înainte bazine cu apă parfumată, care întruchipau Marea, iar capacul înălțat sugera Muntele. Structura cosmică a acestor lucruri este evidentă. Elementul mistic era și el prezent, pentru că Muntele înălțat în mijlocul Mării simboliza Insulele Preafericiților, un fel de Paradis în care trăiau Nemuritorii taoiști. Era, deci, o lume
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ritual și cum același act, o dată depășită perioada ritualistă, poate fi valorizat ca "tehnică mistică". Strigătul soțului din Brihadara1yaka Upanishad: "Sînt Cerul, iar tu ești Pămîntul" vine după preschimbarea soției sale în altar al jertfei vedice (VI, IV, 3). Femeia întruchipează în cele din urmă, în religia tantrică, Prakriti (Natura) și Zeița Cosmică, Shakti, în vreme ce bărbatul se identifică cu Shiva, Spiritul pur, nemișcat și senin. Unirea sexuală (maithuna) este înainte de toate o integrare a celor două principii, Natura-Energie cosmică și Spiritul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și retragerea sa în pădure. Există de pe acum un simbol al Morții: pădurea, jungla, întunericul reprezintă lumea de dincolo, "Infernul". În unele locuri se crede că vine un tigru care îi poartă pe candidați în spinare până în pădure: fiara îl întruchipează pe Strămoșul mitic, Dascălul inițierii, care îi conduce pe adolescenți în Infern. În alte părți, se crede că neofitul este înghițit de un monstru, în pântecele căruia domnește Noaptea cosmică: este lumea embrionară a existenței, atât pe plan cosmic, cât
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Sylvain (fluturele Poplar Admirable). Și printre puținele imagini cu adevărat lepidopterologice din poezia engleză, cea creată de Browning este imaginea mea preferată: De altă parte-o stană semeț se profilează; Poteca trece printre prăpastie și stânci Prin bolovanii unde licheni Întruchipează Aripi de fluturi, iar ferigi vin pe brânci Cu zimții spre blocul șlefuit („Lângă foc“) Este uluitor cum trec fluturii aproape neobservați pentru o persoană neobișnuită. „Nici unul“, mi-a răspuns calm acel vajnic excursionist elvețian cu un Camus În rucsac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
înșine le urlam. Slăveam ce? Aparenta liniște în care creșteam, ne făceam planuri de viitor, ne rostuiam viețile. Neștiutori, neîncrezători, înverșunați împotriva unor dușmani pe care nu-i văzusem vreodată. Mulți ani, pentru mine, figura cruntă a exploatatorului a fost întruchipată de „Conu Gr.“, fost senator, proprietar în satul unde locuiam, unul dintre fruntașii de odinioară ai așezării. Ieșea (îl scoteau) în înserat „la șosea“. Stătea pe o buturugă de stejar, pe care i-o adusese unul pe care-l botezase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]