4,649 matches
-
dar legate de noi prin tratate precise de alianță: vizigoții din Aquitania, înainte de toate, pe urmă francii din Belgica, dar și alanii din Cenabum Aureliana, saxonii de pe Loira... — Și burgunzii... adăugă Sebastianus. Pentru un moment, chipul lui Flavius Etius se întunecă. Apoi încuviință. — Și burgunzii, firește. Ei și-au îndeplinit deja într-un mod minunat sarcina. Când te-am trimis la Genava, încă nu era posibil să cunoaștem intențiile lui Atila: adică dacă avea intenția să traverseze Sapaudia și să coboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bine puse a punct și să ia pradă bogată. Derutat, Sebastianus își mută privirea de la bagaud la Etius, apoi din nou la cel dintâi, și întrebă: — Dar... în schimbul a ce? Ce aștepta de la Atila nebunul ăsta? Pentru moment, Divicone se întunecă la față, de parcă ar fi fost și el jignit într-o oarecare măsură de modul cum vorbise Sebastianus despre acela care până acum câteva zile fusese căpetenia sa; la rândul lui, scărpinându-și gânditor barba crescută de mai multe zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
declamă, ca și cum s-ar fi adresat unui auditoriu numeros: Strigați Domnului tot pământul! Slujiți Domnului cu veselie, intrați înaintea Lui cu bucurie... Tăcu deodată și brațul îi căzu la loc pe masă, într-un gest de oboseală. Chipul i se întunecase. — Cu bucurie, da, chiar așa! Și pentru mine așa era. Alții sufereau, le venea greu să renunțe la lume, erau încă pradă concupiscenței, înțelegeți? Eu, însă, nu: trăiam în pace, iar regulile severe ale claustrului nu mă împovărau. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de-ai lui ne-au atacat noaptea trecută în mlaștină, în vreme ce veneam aici. El e singurul supraviețuitor. Ambarrus se întoarse spre Divicone: — E adevărat? — Da. Din păcate, e limpede că cineva nu voia să venim aici să vorbim cu voi. întunecându-se, căpetenia bagauzilor încuviință cu gravitate: — Bine; acum ai ocazia să o faci. De îndată ce Divicone făcu prezentările, Ambarrus îi invită pe ceilalți nou-veniți să descalece și să-l urmeze împreună cu Sebastianus, precizând: — Să n-aveți nici o teamă: câtă vreme sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se alăture, dacă nu a și făcut-o deja, cea a vizigoților. Armata ar putea să sosească în trei zile ori poate chiar poimâine. Nedumerit, Sebastianus constată că importantul său interlocutor nu părea deloc mulțumit de informațiile acelea capitale. Dimpotrivă, întunecându-se la față, Anianus îi eliberă mâna și îl fixă, strângându-și pleoapele: — Poimâine, spui, șopti grav, după care scutură din cap. Ar fi trebuit să fie aici deja acum două zile. Poimâine s-ar putea să fie prea târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fusese de nici un ajutor în căutarea lui Eudoxiu. în seara aceea, pe când soldații se îndreptau către posturile lor, se întâlnită și schimbară câteva cuvinte. Aflând ultimele noutăți, Marcentius mai întâi se arătă plăcut surprins, dar aproape imediat fața i se întunecă. — Eh! spuse. Sper să ai dreptate, Prefectule. Dar dă-mi voie să mă îndoiesc. Dacă Etius ar fi atât de aproape cum spui, Atila ar fi ridicat deja asediul și s-ar fi dus să-l întâmpine cu toată armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Mandzuk făcea la fel în mijlocul vadului, strigând și înjurând. Marea tabără fortificată a lui Atila nu trebuia să fie mai departe de zece mile, dar acum era deja bine înaintată și, pentru a o ajunge din urmă înainte de a se întuneca, era absolut necesar să grăbească pasul, lucru destul de greu, fiindcă atât oamenii, cât și caii și animalele de povară erau foarte încercați. Deși îngreunat de efecte și provizii și încetinit de animale, mingan-ul mărșăluise, într-adevăr, ziua întreagă, relativ repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din suitele lor. îi urmări cu privirea până când dispărură în întuneric, apoi Odolgan îl readuse a realitate. — Ne mișcăm? întrebă cu glas șovăitor. Balamber abia de întoarse capul spre el; pe urmă, trăgând de frâu, își urni calul. Da, spuse întunecat la față, trecem înapoi râul. — Și răniții? — N-ai auzit ce a zis Onegesius? O să facem ce putem, nu? 24 Cortul cel mare al lui Flavius Etius era atât de ticsit, încât numeroșii ofițeri romani prezenți și încă și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
asta poate să explice întârzierea lor. Poate dacă vizigoții ar fi rezistat încă puțin, azi am fi putut să-i spulberăm pe gepizi o dată pentru totdeauna. în plus, e adevărat și că dacă mâine alanii cedează... Chipul lui Etius se întunecă. — Asta nu trebuie în nici un caz să se întâmple! exclamă pe tun ton tăios. O să pun în spatele lor câteva detașamente de catafracți, ca să-i ajute, firește, dar și ca să le taie, dacă e cazul, pofta de a mai fugi. întorcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Pentru o clipă păru să simtă o familiaritate încețoșată. Apoi Craig clătină din cap. Se opri din această mișcare lentă când îi veni o idee: - Doctore, cum se face că pot folosi limbajul, dacă în rest totul este atât de întunecat? Celălalt îl privi, fără să zâmbească, sumbru: - În câteva zile nu vei mai fi capabil să vorbești, dacă nu-ți folosești fiecare minut liber citind și vorbind, doar pentru a-ți menține vii aceste reflexe condiționate. Văzu că doctorul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
noul mandat, Jefferson Dayles se gândea: "Trei ani, nu mai mult. Trei ani pentru a-l găsi." După aceea putea fi prea târziu. Prea târziu, prea târziu - de-a lungul acelei zile importante aceste cuvinte i se învârtiră în minte, întunecându-i zâmbetele, atenuându-i bucuria, umbrindu-i toate gândurile. Să-l găsească pe Craig! Să-l găsească pe omul al cărui sânge putea într-o săptămână să înlăture vârsta înaintată a corpului său și astfel să fie imortalizată puterea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Îți încredințez puteri nelimitate pentru a utiliza toate forțele disponibile în Statele Unite. Capturează-l pe Craig! Își dădu seama că se lupta, literalmente, pentru viață. CAPITOLUL 8 Craig se trezi. Nu avea nimic la care să se gândească. Ceea ce fusese întunecat se luminase brusc. Zăcea întins, foarte calm. Nu era deloc conștient că avusese un nume sau că era ceva neobișnuit în legătură cu situația lui. El se afla acolo - entitatea care era el însuși - stătea întins. Până și poziția i se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
celor folosite pentru a regla puterea. Ar... Se opri uluit. Detaliile se aflau, clare și precise, în mintea lui. Făcu un calcul mintal apoi, ridicând privirea, văzu ochii strălucitori ai Anrellei ațintiți asupra lui. După un moment, privirea ei se întunecă. Ea rosti șovăitor: - Cred că știu ce urmărești. Dar n-ar ajunge la o temperatură prea mare? Valorile pe care le obții sunt incredibile. - Putem folosi o baterie miniaturală, nu una de mărime normală. În fond, este doar capsa percutantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
banii ăștia? Eu sunt Filip comisionarul de flori. Râdeți de mine? E păcat de Dumnezeu! Femeia tăcu câteva minute îngândurată, încercând să își aleagă în minte cuvintele. Era încă tânără, dar câteva riduri dintre sprâncene și o umbră indefinită îi întunecase chipul, altfel plăcut la vedere. Este ceva legat de domnul D? încercă Filip să o ajute. Nici pomeneală! E vorba de tatăl meu, Carol. Locuiește aici cu mine. Nu e nici prea în vârstă și nici prea bolnav. I-a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Nu, nimic din toate astea nu mă convinseseră. Dar atunci ce? Poate felul direct și simplu în care mi se făcuse propunerea, la fel de direct și de simplu cum mi se mulțumise pentru acceptarea ei. Poate ridurile de pe fruntea ei, care întunecau prematur un chip de femeie tânără, care vroia să trăiască și să se bucure de viață. Poate ultima remarcă, din ajun, a doamnei K și felul natural în care fusese rostită, nu ca un argument grăbit și inutil, ca ultimele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Bătrânului i se păruse firesc ca sicriul să urmărească forma și silueta trupului, în loc să fie o ladă amorfă, identică pentru toți. Privi pe geamul ce dădea în curtea din spatele casei. Soarele apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului la fiecare nouă picătură de ceară încinsă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Căci dacă aș fi fost la Bacău întîi, aș fi știut pe i, u.) Atâtea schimbări, pe la atâtea moșii, prin Roman și Bacău, pe la atâtea neamuri, cu atâtea feluri de sentimente, cu acea malarie teribilă - toate lucrurile acestea mi-au întunecat amintirile de-atunci, acele relative la vârsta de la 5 la 8-9 ani. Acum îmi pare că-mi amintesc mai bine: tatăl meu n-a rămas la Bacău; s-a dus la altă moșie, Băiești, dar acum ca administrator de moșie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
învățăm la grădină pe la 4 dimineața. Acasă la noi, la crâșmă, pe ulițe, în natură, discutam, ne entuziasmam, visam viitorul omenirii, făceam poezie - și niciodată nu ne gândeam la noi, la viitorul nostru, la cariera noastră. Totuși o frică ne întuneca adesea fericirea: bacalaureatul. Era așa de greu, auzeam, noi, provincialii, atâtea legende, încît ne speria sfârșitul liceului. Unii începuseră a se prepara - sau cel puțin a socoti câte cărți va trebui să știm pe de rost. Le socoteam cu... metrul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mele insensibilități la avansurile ei delicate. Domnul M... întîmpinîndu-mă la sosire cu niște vești rele pentru el, n-am dat Adelei atenția cuvenită, am fost distrat și rece. Atunci ea și-a lungit buzele, și albastrul ochilor i s-a întunecat. Apoi m-a ignorat complet, dar n-a părăsit odaia, și mi-a trebuit o întreagă strategie, alcătuită din lingușiri, lașități și - mizerabil corupător de suflete! - mai ales ispite, ca s-o pot recâștiga. În sfârșit, i-am cucerit un
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că o femeie ca ea mă poate iubi, frica de a nu o putea face fericită chiar dacă m-ar iubi, care deghizează poate o lașitate, - m-am comportat, mai rezervat doară, ca orice bărbat care prinde într-un colț mai întunecat pe o femeie cu care flirtează și pe care o crede destul de accesibilă! Am căzut ca o femeie isterică, m-am dat pradă mâinii ei mici, care se dăduse și ea pradă supusă și pe care o simt și acum
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
chemat imaginea, dar imaginea n-a venit. Aveam în ochi, și din ochi proiectată în suflet, expresia figurii ei, dar imaginea era rebelă. Impresiile, senzațiile, dorințele provocate de ea în totul și de fiecare farmec al ei în parte îi întunecau claritatea imaginii. M-am dus s-o caut la ea. Am inventat un pretext ca să intru în casă. Era atât de gol! Lipsea nu numai ea, dar și acele obiecte care țin de om și dau locuințelor viață și personalitate
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
amânate, a dezlegării misterului: dispariția imaginii echivalase cu o constatare a goliciunii ("Aveam sentimentul ca o dezbrac puțin"). Nelămurirea rămâne ("A trecut fericirea pe lângă mine și nu i-am pus mâna în piept?"), în vreme ce și ultimele imagini ale cărții se întunecă definitiv, părăsite de lumina stinsului amor, un semn suprimat al transcendenței: "Cînd am ieșit în cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furișat o rază, răspândind peste ploi un abur de aur, ca atunci pe Ceahlău. Dar în curând
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că o femeie ca ea mă poate iubi, frica de a nu o putea face fericită, chiar dacă m-ar iubi, care deghizează poate o lașitate - m-am comportat mai rezervat doară, ca orice bărbat care prinde într-un colț mai întunecat pe o femeie cu care flirtează și pe care o crede destul de accesibilă". Pudoarea morală din el se revoltă în accente depreciative la adresa josniciei făptuite. Să nu ne lăsăm înșelați de text. Și de astă dată se exagerează proporțiile unui
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
adică, zise Mașa, dacă vreți, muriți, iar dacă nu, nu? Oare e posibil așa ceva? Aici nu e pe vrute sau nevrute. Cu moartea nu se tocmește nimeni... - Așa-i și nu-i așa, spuse Extraterestrul, privind meditativ pe geam. Se Întunecase de mult. Satul căzuse În letargie. Din când În când, se mai auzea lătrând, ici-colo, câte un câine sau se auzeau voci groase de bărbați Îndemnându-și cu Înjurături vitele să intre În grajd. O lună imensă atârna deasupra satului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
stăteau cu gâturile Întinse În așteptare, sâsâind și măcăind ușor. Berzele Își mișcau În tăcere ciocurile roșii ce sclipeau În Întuneric ca niște cărbuni aprinși. O liniște nefirească se lăsase odată cu crepusculul peste Brodina și-mprejurimi. În casa Mașei se-ntunecă de-a binelea. - Ce lună-ngrozitoare, exclamă deodată gazda. - A sosit timpul, spuse oaspetele, dând să se ridice de pe scaun. Pe chipul său palid se citea tristețe amestecată cu Îngrijorare. Probabil că Extraterestrul se gândea la drumul lung pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]