3,864 matches
-
precum o turmă de bivoli alergând peste câmpie, stârnind nori de praf și culcând ierburile la pământ - Poate mor, poate scap! mai strigară câte unii când ne amestecarăm cu vrăjmașii. În față mi se arătă un blond spătos, cu capul Învelit În plete și barbă. Era din neamurile de pădurari de la Miazănoapte - răsucea o bâtă uriașă și, rostogolindu-și ochii cu furie, dădu să-mi zboare capul de pe umeri. M-am aplecat, ca atunci când se repede mistrețul furios peste tine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cusătura căptușelii. Dar În seara aceasta, Ravelstein, cu mâna lui tremurătoare, a completat cecul, Într‑o stare extatică. Chelnerul adusese o dată cu nota de plată un platou cu trufe de ciocolată, iar Ravelstein părea topit când a văzut‑o pe Rosamund Învelind Într‑un șervețel micile sfere presărate cu praf de cacao și vârându‑le În poșetă. - Ia‑le! Ia‑le pe toate! a Îndemnat‑o Ravelstein, comediantul evreu. Apoi, ridicându‑și vocea spartă, de petrecăreț nocturn: Astea sunt suveniruri comestibile. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
avansată ai fost când ți‑ai băgat trufele În poșetă! Cu cât erai mai neconvențional, cu atât Îți atrăgeai admirația lui Ravelstein. Mai târziu, avea să‑i spună lui Rosamund: - Nu‑mi mai face mutrele astea de domnișoară de pension Învelită În șervețele de mătase dantelată! Doar te‑am văzut șterpelind ciocolatele alea la „Lucas‑Carton”. Adevărul este că‑l Încântau delictele minore și nonconformismele. Sub fațada preferințelor lui, Încolțeau Întotdeauna idei. De astă dată ideea era că o purtare uniform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
gând, dintr‑un unghi nefamiliar, aspectele bolii și ale morții, l‑au urmat pe Nikki afară din cameră. L‑am culcat În patul cu saltea de puf și cuverturi de mătase. Când și‑a lăsat capul pe pernă, l‑am Învelit cu toate pledurile moi. Apartamentul s‑a golit curând. Când mai soseau musafiri Întârziați, Nikki apăsa pe buton ca să țină ușa liftului deschisă și le spunea: - Abe ar fi fost atât de fericit să vă vadă, dar a luat fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
a făcut Bruno lui tata? De ce l-ai lăsat pe Bruno să meargă cu tata, după apă? Bruno e un ucigaș! Mi-a ucis un sâmbure de mac! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Poate c-or să vină... Să-i așteptăm... (O învelește pe IOANA într-o pătură, o așează în fotoliul-leagăn.) Așază-te aici... Așază-te... Mai e puțin și plecăm... IOANA (Strângându-și pătura în jurul trupului își vede mâinile.) Ia te uită! Mi s-au înnegrit degetele! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
acestea ca pe niște pietricele frumos colorate și e bucuros acum să le găsească întrebuințare. Apoi se întoarce cu spatele la răufăcător și pune vrabia jos, pe o frunză uscată. Îngenunchează și se apucă să-i netezească ușurel, cu degetul mare, pieptul, învelind pasărea toată cu palma, pentru a-i da căldură. Suflă peste vrăbioi - căci vrăbioi e - și pornește să-i descânte. Piii-ca pi-ca pi-ca, zice. Piii-ca pi-ca. Hai ridică-te că-ți dau semincioare, hai să-ți dau, nu vrei mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
trebuia să alergați așa, la vârsta dumneavoastră... Vă e bine? Domnul Popa nu-i răspunde, nici n-ar putea. O fulgeră numai cu privirea. Ofensată, doamna întoarce capul în partea cealaltă. Toanta! Tramvaiul zdrăngăne către Ziduri Moși, Costache închide ochii, învelindu-se într-o mantie de plăcere, ce dacă inima îi face acrobații prin piept. Merită! Plăcerea e să birui lumea, să nu te lași! Asta e! Domnului Popa, fost contabil la Cooperativa Tricotajul, îi place rigoarea cu pătrățele albastre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ape ultimii cincizeci de ani. Pe un perete e un raft metalic, așa cum se găsesc prin garaje sau pivnițe, pentru borcane de ulei ars. Kerch privește în toate părțile, aiurit. Patul din care tocmai a sărit e un mindir mucegăit, învelit cu pături lucioase de uz și murdărie. Unde se află? Ce i se întâmplă? Dar soarele nu-i răspunde, se revarsă mai departe în cameră, o înghite, îi șterge orice murdărie, o face să dispară. Și Harry Kerch se trezește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
el în casă și să i-l dai mă-tii când o veni de la serviciu, auzi? ─ ... Auzi mă? Copilul se întoarce în casă și se apucă din nou de scris. Să desfacă pachetul? E un paralelipiped de dimensiunea unei cărămizi, învelit în hârtie albastră, un sortiment care nu se mai fabrică de mulți ani, legat cu sfoară în cruciș. Poate fi plasat așadar cu destulă precizie într-o anumită epocă de aur a patriei noastre, dar Iliuță e prea tânăr ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de maro gălbui destul de neplăcută, aceasta se deschide și în fanta verticală de lumină apare o siluetă care îl poftește înăuntru. Pascal pășește peste prag cu tabloul la subsuoară. E destul de mare și degetele au mototolit hârtia cu care e învelit. Femeia care i-a deschis și l-a poftit înăuntru să tot aibă vreo patruzeci de ani. Cercetătoare la Muzeul Țăranului Român, poartă părul strâns, haine brodate, machiaj discret. Păcat, se gândește Pascal, ale cărui gusturi înclină, vai, adesea, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de păcălit? Doar să zboare în chip de pasăre, își dă cu părerea o femeie îmbrobodită. Stă atârnată de bara de deasupra capului și se sprijină într-un singur picior, în care se înfige nemiloasă muchia unui obiect masiv, paralelipipedic, învelit în hârtie groasă de ambalaj și legat cu sfoară. Când a plecat de-acasă cu paloșul, Pascal și-a făcut socoteala că mai bine îl ia cu el la serviciu, decât să bată din nou drumul după dânsul la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
într-un trenci de culoarea timpului. De sub mânecile tocite se ivesc manșetele roz ale unui jerseu și el tocit, dăruit ei de către doamna la care slujea, bonne à tout, cine știe cu câți ani în urmă. Capul și l-a învelit cum a putut mai bine în căciuli și broboade, dar un cârlionț de păr ce-a fost odată negru îi cade ștrengărește pe lângă obraz. O cheamă Paula, Paula Dotty, nume pe care ea însăși l-a ales pe vremea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
știm noi și putem noi, va fi veșnic. Aurora, tu spui povestea noastră, zice Paul. Bineînțeles, dragul meu, eu spun întotdeauna povestea noastră. Alta nu știu. Alta nu este, îi răspunde Aurora. ─ Și după aceea? Și după aceea, Pascal a învelit sabia în ce rămăsese din pânza pictorului și mi-a adus-o mie. Eu ți-am dat-o ție, tu i-ai dat-o lui Kerch, Kerch le-o dă lyonezilor, mai departe nu știu, deocamdată. E un joc, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în țeastă. Am coborât privirea spre blana de leopard și am bălmăjit ceva. — Ce-ai spus, iubitule? mă întrebă Resi. Stătea chiar lângă canapea, deși eu nu o văzusem până n-a vorbit. — Să nu-mi spui - am zis eu, învelindu-mi mai bine trupul în blana de leopard, că m-am înrolat la hotentoți. CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ȘAPTE GĂSITORI PĂSTRĂTORI... Asistenții mei de-aici, tineri ageri, activi, mi-au furnizat o fotocopie a unui articol din ziarul New York Times, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
nu-i așa? — Poftim? făcu ea. — Bineînțeles că-i așa, zise Jones. Se înțelege de la sine, conchise el și destul de tăios o pofti să ia loc. Unde era George Kraft? El stătea printre ascultători, chiar în ultimul rând, lângă timpanul învelit cu blana sintetică. Jones m-a prezentat apoi pe mine, m-a prezentat ca pe un om care n-are nevoie de nici o prezentare. Mi-a spus să nu încep încă să vorbesc fiindcă are pentru mine o surpriză. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. Ținea în mâna stângă o servietă voluminoasă, burdușită. Servieta i-a dat-o Andromandei, care a scos din ea un macat argintiu, părea țesut din razele lunii care nu mai răsărise, și i-a învelit pe cei doi care se drăgosteau pe apa neagră. Andromanda i-a vegheat și le-a șoptit descântece. A chemat întruna norișorii care învăluiau gromovnicul ce-l ținea încuiat popa Băncilă în lada din turnul clopotniței și i-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
calorifer. Acela reușise să vâre femeia în sac. Acum îl cosea la gură cu un ac mare de cojocărie, cu fir roșu, strălucitor. Bărbat de trecere A zărit-o în îmbulzeala de sus, de la laborator. Își ținea borcănelul cu „coprocultură“ învelit într-un șervețel roz. Când dădu șervețelul deoparte, își puse mănușile de ațică. Îl intrigă ce zări în borcănel: câteva bobițe intens negre, ca măslinele de 105, fără sâmburi. Dietetice. „Nasol“, își spuse, urmărind-o cum strângea borcăneleul în căușul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
la lumină că nu mai poate, prea s-a întins răutatea între oameni. Am mai discutat și eu. Chiar și cu Vicarul ăsta de-acuma, Irineu, am dezbătut, când a fost de i-am dat tabla aia de și-a învelit catedrala și acareturile de la Obancea. Are și el o credință în sensul ăsta, deși biserica nu poate fi de acord în principiu cu situația asta de misticism exagerat. - Popa Băncilă, continuă Vergilică, are niște încurcături cu dom’ Țongu, se judecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
așeză pe canapea, departe de ea, sprijinindu-și ceafa de buretele tare. Privi toate obiectele care fuseseră îngrămădite aici, în mijlocul sufrageriei, unde pereții văruiți se uscaseră și răspândeau un aer răcoros.Un covor și o carpetă făcute sul, deasupra biroului învelit în plastic, te duceau cu gândul la niște viermi leneși, încremeniți în aburcarea unei dune albicioase. Canapeaua pe care ședeau nu era protejată cu nimic, fiindcă se hotărâseră s-o arunce. Era foarte veche și murdară. În schimb, televizorul funcționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de la baie și zice: - Eu am chemat poliția. Nu puteam să dorm. Și le-am zis că sunt droguri și au arestat pe câțiva. Ai văzut? PLATON Ne hotărâserăm să plecăm la mare. Mama făcea sandvișuri cu gem și le învelea în celofan, tata umfla și dezumfla salteaua, eu îmi aranjam tricourile și slipurile de baie. În casă, activitatea era în toi, toată lumea se agita în mod productiv încă de la ora șapte. Numai bunică-mea se învârtea de colo-colo, își frângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de vânătoare și muștiucul se potrivea pe dinți. Era o armă fabricată conștiincios, cea pe care și-a dorit-o de când a ajuns în selvă. Kano întinse mâna, apucă sarbacana, scoase din tolba lui cu săgeți o dardă subțire, o înveli în bumbac moale și o duse la gură cu un gest iute. Înălță sarbacana, ținti spre bananierul cel mai îndepărtat și suflă scurt și sec. La cincizeci de metri distanță, darda se înfipse în inima mănunchiului de banane. Făcu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
al unui arbore de capoc, indianul yubani rămase încremenit, privind înspăimântat puternicul monstru galben ce dobora tot ce întâlnea în cale. — Nu te teme, îl liniști el. Nu-ți poate face rău. Selva te apără. — Doboară selva... Luă macabrul pachet învelit în frunze de bananier și porni, scârbit, către luminiș. Când ajunse în fața tractorului, mecanicul tresări speriat, puse marșarierul și începu să dea îndărăt cu graba pe care i-o permiteau copacii. Merse în urma lui până ajunse la primul tronson al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
uniforme, doar puști la umăr. — Bună ziua. — Bună ziua. — De unde ați apărut? — De acolo. Unde este inginerul Planchart? — În spate. La tabără, lângă râu... Ce-ați adus? — Un dar pentru inginer din partea yubani-lor... ezită câteva clipe: Puteți să-l vedeți... Depuse pachetul învelit pe pământ și se dădu puțin la o parte. Oamenii se îngrămădiră în jurul lui și cel mai hotărât, unul dintre muncitorii care era poate de categorie superioară, deși nimic nu indica acest lucru, desfăcu pachetul. Când ultima frunză de palmier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
rămasă în urma mamei încercînd și ea să-și facă un rost printre toți cei de față. de parcă ar fi știut de la început că vine un moment cînd mamele uită să mai fie mame și devin femei simple, în haine simple, învelite în somn îngrijit încît pare că nu le mai pasă de nimic. și de-aia o să-l învăț adobe pe preotul care-i unge fruntea cu mir, că mai există mame care încetează să mai fie mame. măcar două minute
atunci o să-l învăț adobe pe preotul din sat. In: Confluențe lirice () [Corola-publishinghouse/Imaginative/272_a_591]
-
să trag puternic aer în piept, inspirându-l și expirându-l. Fiorii îmi părăseau corpul, lăsându-l într-o stare de amorțeală. Mama îmi șterse lacrimile, cuprinzându mă apoi într-o îmbrățișare blândă. M-am așezat din nou în pat, învelindu-mă cu plapuma. De data asta mama era lângă mine, îi puteam auzi respirația accelerată, și ei îi era dor. Dimineața mă găsise în camera mea. Razele soarelui ce intrau pe fereastră mă orbeau, făcându-mă să-mi închid ochii
Un înger păzitor. In: ANTOLOGIE:poezie by Dora Maris () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_682]