3,016 matches
-
departe. Sufletul Îi spunea că Întâlnirea e din ce În ce mai aproape. Dar și că tatăl său era bolnav. - Acum ne despărțim, Mahomed. Ne vom vedea, dar... Tânărul se opri, cu ochii ațintiți asupra unei frunze care Începuse să fluture, mișcată de o adiere slabă. Peste dealurile Sucevei Începea să bată un vânt ușor. - Nu... șopti Ștefănel, străfulgerat de o bănuială. Nu se poate... - Ne vom vedea, dar... Întrebă sultanul, curios. - Dar nu În acest an... Trebuie să plec. Pe curând, Mahomed! - De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Nu Înțeleg de ce a declanșat atacul... - Eu Înțeleg. Fiindcă a Început să bată vântul. Pietro Încercă să deslușească cuvintele voievodului, dar nu reuși. Ridică privirile și spuse: - Poate. Dar acum a stat. Alexandru nu mai văzu că fusese doar o adiere de vară care se oprise repede. Linia primilor călăreți turci se apropia vertiginos. Simțea calul alergând Încordat, se gândi că are cele două buzdugane de o parte și de alta a șeii și spada venețiană la Îndemână, la centură, Încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu mai poate opri plânsul acela chinuit pe care Îl ascunsese adânc din ziua atacului de la Albești, deschise brațele și Îl primi la piept pe cel Întors din depărtările timpului. Rămaseră așa, nemișcați, fără cuvinte, lăsând să treacă peste ei adierea ușoară a vântului de seară și lăsând timpul să-și picure Încet clipele, adâncindu-se Într-o fericire tăcută și imensă, Îndelung așteptată și niciodată crezută a fi cu putință. Departe, În văi, se auzi semnalul de victorie al vânătorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
molcom la țărm. Acea liniște În care Alexandru recunoscu ceva din frământarea calmă a lagunei. Nu rezistă tentației de a privi ce face fratele său. Se Întoarse pe culmea dunei de nisip și privi. Ștefănel era cu spatele la el. Stătea nemișcat. Adierea caldă a mării Îi răvășea pletele castanii. Își ridicase, Încet, foarte Încet, brațele. Apoi le coborâ și le Împinse, la fel de Încet, Înainte. Părea un fel de dans, un fel de pantomimă lentă. Se lăsă, treptat, milimetru după milimetru, să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să cadă În genunchi. Acea lentă cădere cerea mușchi de oțel În picioare. Alexandru avu impresia că Ștefănel nu cade, ci trage după el o greutate imensă, ca o cortină. Odată ajuns cu genunchii În nisip, tânărul deschise larg brațele. Adierea deveni vânt. Vântul crescu În intensitate. Ștefănel rămânea nemișcat. Dar respirația lui, sau concentrarea lui, sau forța lui interioară produceau un efect inimaginabil asupra naturii. Biciuite de vânt, valurile deveneau mai mari. Spuma lor acoperea deja toată plaja de nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cupă de vin. Oaspeții aveau să rămână acolo peste noapte, căci signor Gianluca Fontanelli dorea să cunoască locurile. Alexandru ieși În pridvor, privind cum soarele cobora Încet spre asfințit. Fusese o zi senină și călduroasă, dar căderea serii aducea o adiere răcoroasă. În spatele lui veni Ștefănel. - O nouă călătorie... murmură Alexandru. - Ești nebun, spuse la fel de Încet Ștefănel. Se află la capătul lumii. Și Zidul nu poate fi trecut. - Cum o cheamă? - Midori... - Ce nume ciudat... frumos... În limba română seamănă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și o teatrală ușă gigantică, multă fâțâială cu cheile, zăngănit de lanțuri, și Pran se trezește în zenana, locul unde se află femeile palatului. Nici un pogon de carne despuiată nu se ivește cu urgență în dreptul ochilor lui. Simte totuși o adiere promițătoare de trandafiri și pătrunde într-o anticameră cu faianță roz, în nuanțe variate, cu un aer ciudat, viclean. La un capăt, este o intrare, mai mult o despărțitură decât o ușă. Un candelabru roz de sticlă atârnă din tavan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
iau, până când mi-a apărut pe dinainte, întâi depărtată ca un nor, apoi tot mai aproape, via prezență a Ioanei. De ce să n-o rog să-mi fie călăuză, chiar de la primele cuvinte? Numai că ea venea spre mine ca adierea unei muzici, trans formân du-mi frazele în versuri. Am început așa: Zâmbetul tău îmi vine de departe, Ca licărirea stelei de la geam, Și întrevăd în tine ca prin sticlă Paleta unor chipuri de demult. Îmi spui că ești doar
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
albă, orbitoare, Smerit atinge-I poala, patrafirii, Prea Bunului, Cel Făr-de-asemănare. Despăturind ștergarul ia Speranța, Să o jertfești Prea Bunului Părinte, Căci ochii lui vor căuta scînteia, Și-ndreptățită te-o chema 'nainte. "Ai suferit deajuns" vei auzi atunci, Precum o adiere, o voce să îți spuie "Copila mea iubită, de astăzi ai să urci, Acolo unde omul cu nemurirea suie”. Alb pe alb Pe pânza albă, înrămată, Pe șevaletul tău imens, Pictezi din nou îngândurată, Cu-același tub, de-un alb
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
e părăsit, Cuprins de vifor si furtună... Monolog Când gânduri curate-și iau zborul Spre țărmuri izbite de val, în suflet, timid e fiorul, Boboc de jasmin, sideral. Când totul clamează tăcere, Să uiți, vrei, dureri indigo. Speranța e doar adiere, Tu joci în veșmânt domino. Când ploaia e-n lacrimi oculte, Genunchiul ți-l pleci și iar cazi, Dar nimeni nu e să te-asculte; Aștepți mângâierea și rabzi... în urma ta Se-apleacă crengi îngenunchind în fața ta și lacrimile ... cad
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
îneacă cerul întreg și nopțile încețoșate de vise. Răsărit Spre răsărit, soarele, retezat pe jumătate, dă să se ridice în albăstrimea cețoasă a cerului, care bătea, pe alocuri, în plumburiu, chiciura scânteia curat din înălțimea salcâmilor și, la câte-o adiere mai puternică de vânt se cernea în pânze subțiri peste el. Crâmpeie Lacrimile de plumb ale cerului, trezesc în suflet mișcări ondulatorii, așezat pe ramurile unei clipe, crâmpeie de teamă, suspinul ce se prelinge pe frunze îi stinge frica și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
sau mai departe Clipa ce-o-mpărțeam cu tine? Șoapta care ne desparte, Se destramă în suspine. Bruma rece se așterne Peste focul din sărut; Strâng în pumn clipe eterne... Sau poate mi s-a părut!? Poate-i doar o adiere De priviri răscolitoare! O străină mângâiere! O atingere ce doare! Poate-s famece haine Sau o simplă rătăcire, Pe nisipuri mișcătoare Și străine de iubire! Beau cafeaua amăruie; E fierbinte-așa c-o las. Liniștea spre ceruri suie Sfâșiată de-
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Ca în păgâne ritualuri, Se sparg și iarăși se izbesc De stânca vieții, alte valuri. Ferești deschise către cer Sau nesfârșitele abisuri, Lumini, ascunse-ntr-un ungher, Au obosit în dor de piscuri. Te naști în văluri de mister Cu adiere de speranță, Și crezi că viață-i giuvaer, Să-l porți la gât cu eleganță. Când idealul se destramă, Viața, în joc, mărește miza. Nu vrea să piardă, îi e teamă; Cu vânt, înlocuiește briza. Dar într-o zi, stând
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în formă de fluture, făcut din jad verde. Înainte de a ne părăsi, cărăușii au dus sicriul pe malul Marelui Canal, astfel încât să vedem bărcile în trecere, de unde am putea obține ajutor. Arșița s-a înrăutățit și nu se simte nici o adiere de vânt. Mirosul de descompunere din sicriu e din ce în ce mai puternic. Ne petrecem noaptea sub cerul liber, chinuiți de căldură și țânțari. Eu și frații mei auzim cum ne chiorăie mațele. Mă trezesc în zori și aud în depărtare tropotul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cum celorlaltor fete le chiorăie stomacul. Susurul apei de la un pârâu din apropiere mă face să mă simt și mai însetată. Fetele încremenesc încet ca într-un tablou străvechi. Imaginea e alcătuită din copaci eleganți, joarde de viță-de-vie legănate de adierea vântului, frunze fremătânde de bambus și tinere fecioare. Mă tot uit la acest tablou, până când o siluetă mișcându-se ca un șarpe printre bambuși îmi atrage atenția. E An-te-hai. S-a întors cu o cupă în mână. Pașii săi sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în robele aurii de Curte. Ne așezăm la locurile noastre, umăr lângă umăr, în spatele tronului. Câteva minute mai târziu sosește împăratul Hsien Feng. Se târăște pe platformă și se prăbușește fără suflare pe tron. Pare atât de fragil, încât o adiere de vânt l-ar putea face să cadă. Roba îi este încheiată în neorânduială. Nu s-a bărbierit, și pe față pare că i-au crescut niște buruieni. Kuei Liang este chemat să vină în față. Înfățișarea lui mă neliniștește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
An-te-hai se uită la mine cu o expresie uluită pe chip. — Sunt la fel ca toată lumea, îi zic. Nu mai există nici un loc în care să mă pot refugia. Ați făcut imposibilul, doamnă. A doua zi nu se simte nici o adiere de vânt. Razele soarelui răzbat printre norii subțiri. Merg în palanchin și gândurile îmi sunt mai liniștite. Cred că aș putea acum să mă gândesc la Yung Lu într-un mod diferit. Mă simt mai puțin sufocată. Inima mea acceptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
nu fără victime. Ce-au înțeles din acest proces și din aceste victorii înduioșații admiratori ai lui Radu Gyr, care au tresărit la un moment dat? Sânt gata s-o ia la goană cu călcâiele sfârâind la cea mai mică adiere agresivă a spiritului primar și să se transforme rapid în și mai triști comedianți ai principialității ca cei din deceniul trecut. Spectacolul ar merita pânze epice. Îmi amintesc că prin anii 50 presa literară și paginile de literatură și artă
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
cugetul meu, ca să judece, a fost exact ce trebuia. Cine știe cît vifor de generații s-or fi hrănit cu brînză, cu ceapă și cu hrișcă. Îmi place primăvara să mă las cu coasta pe pămînt. Nici răveneala lutului, nici adierea vîntului nu-mi dă dureri de oase. Aud cucul și cîinii sau ronțăitul ierbii sub botul unui miel. Curată sănătate. Iarna bag în mine tochitură de porc cu vin care sfîrîie în ulcică. Dacă aș mînca banane ori ciuperci de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
VOLATUS 1 Cuvântu-mi se destramå rostind în adieri descântece de vamå privirii spre luminå Acvile adormite în aripi și tåceri se-avântå påråsite într-o plutire linå Cu sufletu-mi alåturi în astå zi seninå nåscutå dinspre ieri tu så-nflorești din roua cåzutå peste meri
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1605]
-
care, În cele din urmă, a fost găsit de un cetățean milos și condus de mână către casa de la Padină, unde nu există nici electricitate, nici apă potabilă; din senin, un nuc bătrân s-a prăbușit, fără măcar să fie o adiere de vânt, și a smuls acoperișul casei lui Nae Cuțitaru, lăsând la vederea soarelui podul plin de nuci uscate pe care paznicul cimitirului pretinde că le consumă Împreună cu Dumnezeu, În timpul consfătuirilor În doi desfășurate periodic sub acoperișul de trestie ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
în cealaltă, continuându-și drumul spre satul Kawashima. Prin schimbul al patrulea, cea mai mare parte a armatei privea în jos, spre neașteptata priveliște a râului Katsura, sub cerul nopții. Soldații începură dintr-o dată să se agite. De îndată ce se simți adierea răcoroasă a râului, întreaga armată se opri pe loc, cu spaimă. — Așezați-vă! ordonară ofițerii. — Nu mai faceți atâta zgomot! Și nu vorbiți între voi fără rost! Apa limpede a râului scânteia, iar în briza din vale cele nouă stindarde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aduseră omagiile. Apoi, se îndreptară spre sala de banchet folosită pentru solemnitățile de acel gen și, la invitația văduvei lui Nobunaga, se așezară la masă. Erau pregătite tacâmuri pentru peste patruzeci de invitați. Fură împărțite cești, în timp ce lămpile licăreau în adierea răcoroasă a nopții. În timp ce oamenii se destindeau, cu vorbe plăcute, pentru prima oară în două zile, fiecare se simțea puțin cam beat. Banchetul din seara aceea era puțin cam neobișnuit, prin faptul că avea loc după o slujbă comemorativă, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
culcare. — Bine, bine. Ar trebui să vă culcați devreme și voi, toți. Și spuneți-le la fel și oamenilor care stau de gardă, mai ordonă Hideyoshi, dinăuntrul plasei. Ușa fu închisă, dar ferestrele rămaseră deschise pentru a lăsa să intre adierea, iar lumina lunii părea aproape să tremure. Hideyoshi începu să picotească. — Stăpâne? îl chemă un glas de afară. — Ce e? Tu ești, Mosuke? Da, stăpâne. A venit marele preot Arima. Spune că ar dori să vă vorbească între patru ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
față, când în spate - ca un copil căruia i s-a îndeplinit o dorință... Ajunsă “acasă”, a intrat închizând ușa ca un vis... Resemnat, am intrat în chilioara mea. Într-un târziu, am căzut într-un somn adânc, fără nici o adiere de vis. În zori, când soarele abia își arăta fruntea pe buza cerului, m-am trezit... Am zăbovit multă vreme la izvor. La întoarcere, am băgat de seamă că ușa chiliei mele era deschisă. “Cine să fie înlăuntru?” - m-am
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]