KorAP: Find »[drukola/base=albastru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...86 87 88 ...1035 >

25,860 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

a cerut să nu tolerăm lipsurile. Scrie și-n statut că un "membru" (suna, cred, destul de ironic!) nu are voie să nu fie critic". "Tu te răfuiești, tu caricaturizezi și nu-i bine. Îți lipsește optimismul revoluționar. (Și ochii frumoși, albaștri i se abureau de emoție.) Activistul nu-i corp străin în literatura nouă, e parte din ea". "Sigur, e organul". Cu Turcitu, o, era cu mult mai rău. Ce mai trecea de Pasăre, reteza definitiv Turcitu. "Nu scrii de pe pozițiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
de alții, c-o să ne scriem mereu. Poze: ne pozam unii pe alții cu banalele, ieftinele aparate sovietice "Smena" și schimbam banale și ieftine instantanee. Iordan avea să pună pe note versurile lui Emil Brumaru, visătorul grațios căruia un sifon albastru ori cănile cu apă îi trezeau neliniști metafizice. Chiar gălețile cu zoi din ușa bucătăriilor de vară îi provocau uimiri transcendente. "Tutungerii, tutungerii, o, vremea cînd eram copii Sutiene mici, cu miros rar Iubiri uitate în sertar..." E mirosul exact

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
clasă înaltă. Pentru că n-a colaborat cu puterea, nici n-a avut perspective. Mi-a schițat odată un briefing privind intrarea în PCR. L-am reținut. În 1921, s-au înscris acolo cîțiva exilați, cu bune intenții privind soarta "bluzelor albastre"; în '30, partidul comunist devenise o agentură moscovită; în '50, oportuniștii umpleau rîndurile, din ce în ce mai dese și mai strînse. Pentru ca, după '60, partidul devenit de stat să ofere un statut inferior nemembrilor. Copil de nemembru am fost și eu. Ca să priceapă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
înfășurau, ca niște șerpi subțiri și prietenoși, talia îngustă. În alta, un șarpe (sau o prelungire de liană) luneca tandru spre genunchiul julit. Apa, lipită de obraz, avea culoare hipnotică: verdele hipnotic al ochiului de șarpe. Fata întinsă pe iarbă (albastră?) și ridicată de iarba-iarbastră crescînd spre cer eram eu. Rusalin îmi vindecase frica. Erau multe reptile (ce cuvînt urît!) în Edenul nostru. Țipam cînd zăream șerpii țîșnind prin ierburi. Surprinzînd unul care înota aproape, cu privirea pironită asupra mea, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
el: "Mă rîzi". Și-a luat revanșa. Clipa-clipita aceea (cît un lac, cît o vară ploioasă) a veșnicit-o în seria de acuarele Fata și șarpele. M-a pictat cu mîini îndrăgostite și ochi în vîrful degetelor, deasupra unei ierbi albastre. A inventat un cer mai albastru, o vară mai vară, dar cu gîndul de-atunci, cu emoția de-atunci. M-a atins în toate ale mele, m-a mîngîiat cu culori de apă. Nu lipsea nici frunza lipită de umăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
revanșa. Clipa-clipita aceea (cît un lac, cît o vară ploioasă) a veșnicit-o în seria de acuarele Fata și șarpele. M-a pictat cu mîini îndrăgostite și ochi în vîrful degetelor, deasupra unei ierbi albastre. A inventat un cer mai albastru, o vară mai vară, dar cu gîndul de-atunci, cu emoția de-atunci. M-a atins în toate ale mele, m-a mîngîiat cu culori de apă. Nu lipsea nici frunza lipită de umăr. Ca o bubă rea, după mușcătură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Nimic nu deranja mai mult decît nuanța nepotrivită a pudrei Helena Rubinstein. Le cercetam inelele, broșele, acele de baga din bucle. Cîți ani ai, Medlin? Nu se întreabă nimic despre vîrstă, puiule, roșea Liselle și-și pleca genele în ceașca albastră de Sèvres, asortată cu ochii. Madeline rîdea gîlgîit și mă săruta cu buzele ei în cupă. Poate din pricina asta, în primul meu roman, Poveste din cartierul de sud-est, eroina e o adolescentă întîrziată, pe care o subjugă farmecul discret al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
ta, în fața lu' Mișu Negrițoiu, asta nu prea miroase a nas de om. Și se depărtează de gard, țîfnos. M-am întors la imaginea celor doi adolescenți curați și goi, pe margine de lac, sub cerul ca un lac. Lac albastru. Odată, am încercat să ațipesc în inima iazului, plutind pe spate și ascultînd broscoii orăcăind cu accent britanic, așa cum numai pe iazul Dorobanț au. Înotam, fără s-o știu, fără s-o vreau în "cutia ochilor", cum și spune Poetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Toarnă o țîră de negru-n el, că ne ia lumea de provinciali". "Taci moi, îi răspundea evreiește nea Finki. Culoarea clientului! Așa vre clientu'. Nu mai șchimb. E tărziu". Pînă și culorile erau comandate. Un Ceaușescu avînd ochii intens albaștri se lăfăia pe coperta revistei "Time". Spuneam că mă întorc la antologie? În fotografia îmbucătățită de linii verzi în chip de cărămizi (cărămizile sacrificiale ale Meșterului Manole) mi s-a părut c-o recunosc (o fi ea? n-o fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Ca Rusalin, își plînge Mitiță de milă. Da' la Kioln nu mă duc și nu-mi pun nici apometre. Îmi mut privirea de pe nasture pe mocheta localului și minune văd doi adolescenți adormiți cu fața la cer, într-o iarbă straniu de albastră. Eu și Rusalin. Doi buimaci mîncînd mămăligă cu lapte dintr-un blid, în bucătăria bunicii Leonora. El, suflînd să aburească geamul și să-mi schițeze profilul. El, așezîndu-și palma peste palma mea, ca și cum ar fi vrut s-o măsoare: da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
calea uitării, ca-n albumele de elevi?" Am fost nedreaptă. Aș fi vrut să păstrez mi-a plăcut portretul de fetișcană din vremea cînd înotam în lac, așa cum aș fi înotat în cer. Cînd cerul era și el un lac albastru. Timpul se face de semizeu dacă "tu" îl iubești pe "eu"" Îmi cade la picioare o creangă de nuc. O iau sol de pace pe umăr. Ezit în fața gardului înalt, de lemn, dar sun. Rusalin, mai exact cel care-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
pe garduri, ceaiul de melisă... Brăduț cel iubit de toate animalele, cu har actoricesc, pasionat de poezie nu mai exista. Devenise altă persoană. Am mers de-a lungul rîului Nil, de la o cascadă la alta, sub un cer de zinc albastru. "La asta ziceți Nil?" Numeam Nil o apă atît de calică? Și ce frunze zdrențăroase! Mai erau și țînțari anofeli, șuierînd asasin. Și mai era uliul căzut din cer pe spinarea găinii rătăcite. Devorînd-o. I-aș fi asigurat pe Patrick

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
vreuna din cele 28. Una? Un șir de litere, un altfel de alfabet. Nu-mi mai ajungea cel latin. După ce-am obținut slujba de librar, mă ascundeam după rafturi, așa cum mă ascundeam, acasă, după zidul de frunză și floare albastră și ciclamă, în cea mai vară-nevară a viețucii mele și-a anului 1983. Trăiam într-un amestec dulce-acru de fericire și de nefericire. (Proustofilă cum sînt, vișina metisă e madlena mea.) O tresărire de fericire văzînd o vrabie dînd din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

plajă, o fată își vede prietena înotând în larg, înconjurată de rechini cu gurile larg deschise. E vorba de o situație visată și naratoarea nu știe de către cine: de acea prietenă sau chiar de ea însăși (Rechinii războinici cu ochii albaștri). În Îngerul exterminator, momente coșmarești (dialog cu un arici) alternează cu situații dintr-o realitate stranie, cu un mic eseu dialogat, pe tema extincției, și cu un altul inspirat de un paragraf din Muntele Vrăjit al lui Thomas Mann, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
de apă vie, e drept cu ajutorul unei zâne... Trebuie să existe o motivație destul de bună ca să lași inefabilul să se întâmple! Să fugim împreună, du-mă la castelul părinților mei, pe care i-am părăsit cu atâta cruzime, în mijlocul Codrilor Albaștri peste care domnește tatăl meu. Acolo vei fi ocolit de orice vânător. Asta va fi pentru el pedeapsa cea mai mare, numai când eu am să dispar, va înțelege. Eu te pot duce înapoi la părinții tăi, dar va trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
la timp, altfel voi fi murind urât, ca orice cerb decrepit, zbârcit și slab hrană pentru lupi bătrâni și nu ucis de un cavaler vrednic de cornul meu. La miezul nopții, am pornit cu toată viteza spre nord, către Codrii Albaștri. Drumul a durat câteva zile și câteva nopți, în care mi-am desfătat cornul în poala fetei, de data asta într-un somn prelung, odihnitor. Visele nu mai conteneau în cele mai vii și variate culori, ce numai pe fundul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
aerul în jurul nostru. Despărțirea a fost dureroasă, ne-am îmbrățișat de câteva ori îndelung. Din nou ochii ei ca ațele s-au încrețit la margini și s-au ivit bobițele de mărgăritar. Fără să mă uit înapoi, am părăsit Codrii Albaștri și am pornit ca un glonț spre lăcașul meu. Aceeași zi și probabil ultima din seria celor triste. Sfârșitul poveștii Licornului și al oricărei povești în general Licornul a tăcut brusc, și-a coborât privirea în iarbă și, din acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
banal de vară, usturător de albastru și un soare perfect rotund, de culoarea lămâii stoarse, desenat în stânga lui. La confluența între cer și peretele scenei, este trasă o linie strâmbă și tremurată ce pare să despartă la modul metafizic "cerul albastru deasupra noastră" de nevolnicia celor ce vor năvăli pe scenă cu poveștile lor netrebnice și stupide. Rezoneur-ul ar putea să stea foarte bine și pe scenă, în văzul tuturor, pe un scaun cu un microfon în mână, pentru că vocea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
de-a valma, mecanic, doar acele lucruri a căror revelație o trăim mult mai târziu. Ciclul Anima Darurile mării Inorogul, Țestoasa, Floarea-Soarelui și Creionul. Privirea leneșă a țestoasei În vârfurile unui careu desenat subtil pe imensitatea plajei stau: un inorog albastru, o țestoasă cu carapacea aurie, o floarea-soarelui tare palidă, din cauza stratului gros de nori, și un creion ascuțit la ambele capete. Toate cele patru elemente de dimensiunea unor jucării par însuflețite și măsoară cam aceeași statură, în ciuda tiparelor naturale cărora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
în această zi cenușie și umedă la malul mării. Cele patru elemente străluceau în culori translucide, aerate de acea lumină interioară a lor: floarea înveșmântată în galben, creionul arlechin în dungi verzi și roșii, țestoasa în zale aurii și inorogul albastru. Culorile se scurgeau ușor în afara contururilor ca în naturile moarte, mânjind aerul, cerul, marea și nisipul ce se dislocau în jurul lor. Țestoasa e cea care dă tonul și stabilește ritmurile, pentru că ea este o subtilă păstrătoare și desfășurătoare a timpului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
merg și eu în tabere, precum colegele mele mai emancipate, dar, pe de altă parte, realizam cât de mult îmi vor fi lipsit "mamele" și "tații" mei estivali. Licornul. Elevul de clasa a șasea Inorogul mă fixa cu ochii lui albaștri și sticloși. Își înclina capul pe-o parte, ca un câine credincios ce așteaptă mângâierea stăpânului. M-am așezat o clipă, atentă să nu tulbur marginile careului desenate fin pe nisip, și el și-a pus pe dată capul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
nimic. A desenat, însă, mama ta pentru tine. Poate ai fi primit mai mult. Deocamdată ai creionul. Cu asta trebuie să începi oricum. Și restul vor fi ale tale, dar vor veni cu timpul. Mă privea cu ochii languroși și albaștri de marinar reformat. Avea fața umflată și buhăită, dar dintr-o dată nu mi se mai părea atât de grotesc. Hai, lasă, du-te! Fugi! Te așteaptă "mamele". O iau la fugă și mă opresc pe aleea ce iese din plajă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
pâclă de praf dens din pământul nisipos al grădinii. Deodată, ne observă și vine glonț către gardul de sârmă, unde se oprește brusc și-și înalță botul umed încercând să pătrundă cu el printre romburile de sârmă. Și privirea lui albastră e la fel de languroasă și penetrantă ca cea a licornului sau a elevului de clasa a șasea ce nu mi-a adresat niciodată cuvântul. Continuă să stea lipit de gard și să mă privească din ce în ce mai uimit, până când urmăritorii îl ajung din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
adăpostit de o umbrelă. Sau ei confundă, pesemne, miracolul artei cu replica lui mai puțin sofisticată, cea reală. În curiosul film al lui De Sica, "Miracol la Milano", oamenii zboară haotic, în toate direcțiile, pe cozi de mătură, pe cerul albastru de deasupra orașului. Problema miracolului o putem defini ca un fenomen individual cu o funcție esențialmente colectivă, pentru că el nu se poate obiectiva decât într-o colectivitate. Din perspectiva obiectului miracolului, el poate fi aparent ignorat sau trecut sub tăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ghemul ei, ghemul înnodat anume, împiedicat să se desfășoare. A întins mâna și a atins pentru a doua oară aripa îngerească, a doua oară doar în aceste trei luni în care timpul ei a fost arestat. Rechinii războinici cu ochii albaștri "We are such stuff that dreams are made on" Amintirea. Nemărginirea mării. Mirajul numelui O amintire îmi revine mereu, de la o vreme, cu insistența unui coșmar. Deși ține de memoria mea îndepărtată, este deosebit de clară și vie, dar în același

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]