2,910 matches
-
ianuarie, Anno Domini 2007. Ultimul episod roman s-a petrecut în holul de recepție al hotelului unde am coborât să fac ultimele pregătiri înainte de plecarea de a doua zi în zori. Funcționara de la recepție, o tânără blondă, simpatică și extrem de amabilă, mă întreabă la un moment dat de unde suntem. Când i-am răspuns că trăim la Ierusalim, mi-a devăluit ce surprindere! că visul ei este să viziteze (dar de Paști) Orașul Sfânt. Am spus că perioada aleasă este foarte agreabilă
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
a făcut dreptate. Îmi scrie mereu și-mi mulțumește și de fiecare dată nu uită să spună că în ultimul secol Iașul n-a avut așa un primar de bun. Vine și ziua cînd omul se întoarce acasă. Mă roagă amabil să merg cu el să văd casa. Iată, domnule primar, cum îmi înapoiați casa. Casa era o ruină. Fără geamuri, fără uși, fără acoperiș, fără dușumele și fără doi pereți. Cărămida era în curs de dispariție. Pun mîna la inimă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
văzînd dorința de a mă aborda, am crezut că reclamă vreun neajuns. Gura ei imita un zîmbet care, prost dirijat, se transformase într-un rînjet de răutate. Demult doream să vă zic ceva, înainte de a muri. Aveți prilejul acum, răspund amabil (gîndindu-mă că se referea la moartea domniei sale). În casa asta am crescut patru frați, toți cu facultate. Eu am fost colegă cu fratele matale, care a murit. I-am procurat niște medicamente din Bulgaria. Sărut mîna și vă mulțumesc. Semănați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cei mai cultivați oameni din sat și care încercau să evadeze din umilele poziții oferite de soartă. Mare ne-a fost surpriza s-o cunoaștem pe Katia, nevasta profesorului Vasilică. Era o blondă de o frumusețe răpitoare. În plus, era amabilă și dansa cu noi toți "mucoșii". Dacă la început o prindeam cu sfială și cu un soi de frică, cu timpul o apropiam mai strîns de noi, ca să-i simțim căldura corpului. Katia dansa cu plăcere și rîdea cît putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dacă.... Flerul, dragul meu, flerul. Mașina pleacă și eu tot mă mai gîndesc la nebunul meu... Aceasta poveste este o fantezie și eventualele asemănări sînt absolut întîmplătoare. Răzbunarea prostului Intru în cabinetul medical (din Dorohoi) și doctorul mă primește foarte amabil, chiar curtenitor. Domnule profesor, ce plăcere este să vă văd. Sînteți drăguț. Eu nu pot spune că plăcerea este reciprocă. Vai de mine, de ce? Păi, îmi fac analizele la sînge și... seringa... Medicul rîde cu poftă și eu rîd cam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu ardeam să văd cu tot dinadinsul "Vannucci piante". În fond, ce să văd acolo? O pepinieră din plante ornamentale? Avem și noi ceva similar la Iași. Sau, mă rog, așa credeam eu cel puțin. Acolo este muntele Vinci, continuă amabil amicul meu. De aici provine numele de Leonardo da Vinci? Da, Leonardo s-a născut de partea cealaltă a muntelui. Aici, de această parte, se obține cel mai bun vin Chianti. Acolo, sus, se vede crama lui Bonacchi, unde este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
românesc și urc metodic scări spre Templul lui Apollo. Nordici ca niște raci fierți zîmbesc tîmp oricărui întîlnit în cale. Oameni buni, ei își împărtășesc bucuria clipei tuturor. Hei, mă salută un suedez de vîrsta mea. Hei, hei, îi răspund amabil. Ce înseamnă hei? mă întreabă Dimitri. Un salut. Dar, hei, hei? Un salut și mai mare. Nu este mulțumit și intrăm în muzeu. Chiar de la intrare vezi "buricul pămîntului" care era în centrul Templului lui Apollo. Grecii erau convinși că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
din viața nordicilor. Nicăieri nu-i prea multă lume. Peste tot este o densitate plăcută de destine umane care te asigură de un confort liniștitor. Nimeni nu incomodează pe nimeni. Ba chiar ai parte la tot pasul de un surîs amabil, de puțină bunăvoință, de puțină solidaritate umană. Și, mai ales, de puțin respect. Fiecare are dreptul la puțin respect, la puțină considerație din partea celor cu care intră într-un efemer contact. În orice cap există ceva care te personalizează, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ne așteaptă în micuțul port. Să urce oaspeții Ingelei, ne îndeamnă șoferul Sture vesel nevoie mare. Lățimea ulițelor este egală cu cea a microbuzului și copiii sar de pe biciclete și fac loc, strigînd "Trece mașina!". Cu toții zîmbesc, rîd și sînt amabili. Căsuța Ingelei este într-un minigolf situat la estul insulei, adăpostită perfect de vînturile din vest. O terasă imensă, un șezlong, scaune confortabile și o masă cît toate zilele. În bucătărie, miroase frumos a "coptură", frigiderul e tixit cu fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și ghemotocul uman, chiar dacă zîmbea mai tot timpul, avea imprimată o îndelungă suferință, o amară experiență. Îl vedeam peste tot, umbla pe străzi cu un singur scop, să-și cîștige hrana, și făcea orice, cu aerul unui om matur și amabil. L-am cunoscut în piața Bastilia, din Oran. Aveam două plase grele, tocmai terminasem cumpărăturile, cînd îl aud: Laissez-moi porter, monsieur. Mă uit la el cum apucă cu mînuța una din sacoșe, o las și-l văd cum se curbează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cartier și micuțul aruncă la toți cei întîlniți: Este prietenul meu, cel mai bun prieten, lăsați-l, își cumpără medicamente pentru copilul său pe moarte (cel puțin așa mi-a tradus el). Algerienii se dau la o parte, nu devin amabili, sînt încruntați, răuvoitori, dar nu atacă. În farmacie, aceleași cuvinte domolesc perplexitatea celor prezenți. Nimeni nu zîmbea, copilul vorbea tot timpul, mă ținea de mînă, uneori țipa. După aproape o oră, am revenit în cartierul meu. Eram atît de recunoscător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
uit la ea și o încurajez printr-un zîmbet, printr-o vorbă... Respiră adînc de multe ori și parcă, parcă își revine. Mă privește și îmi surîde; la rîndul ei mă încurajează (probabil arătam și eu ca dracu!); schimbăm cuvinte amabile. Șirurile se pun în mișcare și dau să mă aburc la drum. Pe capul meu simt mînuța prietenei mele de suferință. M-a protejat să nu dau cu capul de tavan la ridicare. Acest moment m-a impresionat cel mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de cap plin de batá, itotelé, okónkolo, cascabeles, carabalí... țiuie continuu și mă roagă să-l iau încet. Că altfel.... bongo, bembé, bocú, cocoyé... de mă ia domnul Dracu. Una cena amistosa Ambasadorul Sikorski ne aștepta în fața reședinței sale. Foarte amabil, deschide ușa limuzinei, ne surîde, ne îmbrățișează și ne poftește să intrăm. Are o reședință frumoasă, cu o grădină generoasă și bine îngrijită. Locuința nu este împodobită cu obiecte de artă ca în alte părți, dar amabilitatea acestei familii te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
care execută această operație. Maceta are vreo trei kilograme, dar negrul parcă nu simte efortul. Boabe de transpirație apar pe frunte și el le șterge cu dosul mîinii. Privește pe furiș la mine și constat că nu are o privire amabilă, ci mai degrabă plină de ură. Sînt intrigat de contrastul existent între privirea această hidoasă și amabilitatea exagerată a personalului de aici. Îl chem la mine și-l întreb: Îmi poți face plăcerea să stai puțin cu mine, să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și amabilitatea exagerată a personalului de aici. Îl chem la mine și-l întreb: Îmi poți face plăcerea să stai puțin cu mine, să-mi treacă timpul mai plăcut? N-are timp să-mi răspundă pentru că, auzind proprietarul, acesta intervine amabil. Sigur, cu mare plăcere. José, te invită domnul! Fără să lase maceta din mînă José vine la masa mea, îmi întinde mîna, prezentîndu-se. Sînt José Falgueros Gonzales Falco. Constantin. Îmi faceți o deosebită onoare... Mă rog, spune José aproape neutru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
hotel, unde era angajat. Lucra cît îi ziua de lungă la întreținerea grădinii hotelului, a piscinei, dar nu se băga la dus bagaje. Pentru bagaje erau alți tipi, mai stilați, în uniforme colorate și cu șepci. Erau școliți și foarte amabili, adică zîmbăreți. Trebuiau să rîdă tot timpul. Ori Pedro nu putea face asta. Avea o familie cu cinci copii, cu soacră, cu mamă și o mătușă. Mătușa avea două cămăruțe și un hol-bucatărie. Toaleta era în curte. O foloseau toți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de poza lui Che Guevara de pe chipiu și stau așa cîteva clipe. Apoi, tot brusc, cu palma întinsă, mîna este dusă acolo unde de obicei se află vipușca soldaților de paradă. Mai stă țeapăn cîteva secunde și abia apoi surîde amabil de tot spre cel salutat. Tot salutul are loc în poziția șezînd pe scaunul său. De multe ori îmi ziceam că señor López este un paznic de excepție și chiar l-aș fi dorit în curtea mea, dar mă loveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pentru mine, este pentru altcineva. Încerc să corup șoferul, dar tontul nu vrea. Aștept la rînd ca la toaletă. Mai dau un telefon și mi se spune că vine taxiul cît ai clipi. Clipesc vreo zece minute. Vecinul, un cubanez amabil, pleacă la serviciu și se oferă să mă scoată din necaz. Mulțumesc infinit, rîd și mă uit la ceas. Bătrîna Ladă pocnește voinicește și, mai ales, scoate fum. Un arc mai îndărătnic nu-i mulțumit că-l turtesc și se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aici încolo nimeni n-a mai vorbit de Raul. În curte era un mango bătrîn. Era îngrijit și fălos ca Făt Frumos din poveste. Făcea niște fructe cum altele în Cuba nu-s. Luați, fructele astea au puteri curative, spuneau amabilele gazde. Dar cei care mîncau spuneau că au un gust de pește. Era felul lui Raul de a vorbi și de dincolo de mormînt. Femeile îl botezaseră Mangotierul lui Raul. Holguin nu moare De patruzeci de ani un deficit de precipitații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Aveau doi copii, un băiat și o fată, elevi străluciți la școală și, în general, se descurcau bine. Aquiles mai trecea pe la vecinul său la o cafea, la o parolă. Numai că vecinul avea o nevastă mai tînără și mai amabilă decît toate nevestele la un loc. Aurora punea placa și amenința că-i dă foc soțului destrăbălat, care se ține de fusta stricatei sale vecine. Și copilul ei seamănă cu tine, țipa geloasă soția. Dar n-are cum, avea doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
directorul Căminului Cultural din aceeași localitate, singurul de fapt din această zonă. Având în vedere că mai sunt mulți de prin zonele noastre care nu cunosc personalitățile marcante a culturii și artei ce s-au născut în localitatea Toporăști, fiți amabil și prezentați câteva din personalitățile locului dumnevoastră natal - TOPORĂȘTI -Vă mulțumesc domnule Ștefan Boboc, de fapt să zic și Pungeșteanu, cum vă place dumnevoastră să vă « lăudați », mulți înțelegând că ați atașat acest nume spre a se cunoaște mai bine
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
umane. Sunt o periferie care se ia drept centru. Banii nu produc automat bun-simț, bună-cuviință, bun-gust. Îmbogățitul contemporan se poartă, adesea, ca un mitocan, vorbește golănește și se îmbracă, mai întotdeauna, ca o țoapă. E obraznic, agresiv, prepotent. Când e amabil sau „modest“ o face demonstrativ, „patronizing“, de foarte sus. Îți arată, la o adică, fața lui „umană“, subteranele lui de „băiat de comitet“. Uneori are veleități culturale: îți trântește câte un citat fin, invocă, vag plictisit, câte o carte la
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de lectură și bibliotecă a Depoului Regional Brăila. Aveam șase ani și-mi aduc aminte că vreme îndelungată am fost fascinată de lumea aceea cuminte, așezată și tăcută a cărților, acolo unde toți oamenii vorbeau în șoaptă și erau extrem de amabili. Și mai era ceva, ceva ce ținea doar de parfumul hârtiei tipărite, asociindu-l uneori cu cel al unei mușamale noi, abia desfăcute, proaspăt ștanțate. Am împrumutat atunci primele cărți alese cu grijă de tata, dar țin minte că fascinația
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
De vama sârbilor am trecut cum am trecut, dar când să trecem pe la vama noastră, pe soțul meu, care nu prea avea ce să prezinte la control că nu prea cumpărasem cine știe ce și care era renumit ca fiind foarte amabil, au năvălit cu rugăminți doamne cunosute: Domnule profesor treceți-mi și mie florile acestea că am cumpărat cam multe lucruri și mă tem să nu mă- ntoarcă. Dă-le încoace!s-a-nvoit soțul meu. Vă rog luațile și pe-ale mele
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
îmi traduce:” Bună ziua! Bine ați venit la M-TEL! Sună la 555 pentru a-ți asculta mesageria vocală și la 411 contactează-ți operatorul așa cum faci și în România. Să ai o ședere frumoasă în Bulgaria! M-TEL.” Ce amabili sunt bulgarii ăștia!îmi exprim eu părerea. Așa se procedează când treci dintr-o țară în alta, se transmit mesaje de bun venit pentru turiști. M-am înseninat și am încercat să nu mai găsesc nod în papură și să
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]