271,809 matches
-
Liviu Papadima Dacă s-ar face un top de popularitate în vocabularul românesc folosit din 1990 încoace, cuvîntul „reformă” ar apărea, sînt sigur, printre nominalizările fruntașe - poate pe locul al doilea după „democrație”. Despre „reformă” am auzit în economie, în armată, în poliție, în serviciile publice, în justiție, la un moment dat chiar și în biserica ortodoxă - n-a rămas ungher
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
învățămînt? S-a pierdut autonomia școlară? Ba a ajuns atît de departe încît școlile primesc angajații de care au nevoie livrați la pachet prin ceea ce odinioară se numea „repartiție națională”. Aici însă nu numai titulatura s-a schimbat, fiindcă a apărut, în loc de fax și telefonie, divinul computer. Cît despre posibilitatea școlii de a-și dezvolta propriul curriculum, s-a văzut: 1 oră din 32. Mai e un pic de umblat la noile programe, a căror noutate deja s-a perimat în
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
aceleași vechi nouă, Editura Polirom, 2003, antologie și prefață de Matei Călinescu (volum nominalizat la Premiul Cartea Anului - 2003 de către România literară). Câteva observații cantitative și comparative se impun la o privire de ansamblu mai atentă. Cea mai restrânsă a apărut la Editura Vitruviu. Foarte exigent cu sine e poetul și în antologia din „B.p.t.”. Cea mai cuprinzătoare dintre cele cinci antologii este volumul Poeme alese de la Editura Aula, pe care îl bănuim realizat în redacție, probabil din inițiativa și selecția
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
că evită multe din poemele ivănesciene mai ample. Dar selectează versuri din toate volumele, din 1968 până în 1989. Toate celelalte patru antologii (deci, în afara celei de la Aula) respectă preferința autorului pentru creația sa poetică din primele patru volume, adică cele apărute în intervalul 1968-1972, lansând pentru noi întrebarea dacă din 1973 începe o altă etapă în evoluția lui Mircea Ivănescu. Există indicii ale unor diferențe, care ar merita o analiză mai aprofundată. Fac o singură observație biografică, deci superficială: până în 1972
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
nouă (1983). E oare un simplu capriciu al poetului acela de a face un vid de un deceniu în propria operă? Criticul va încerca o reparație în secțiunea „poeme neincluse în antologiile de autor”, dar aici figurează poeme din volumele apărute în anii 1982-1989, deci tot rămân, la fel de inexplicabil, în afara sumarului, trei volume din anii 1973-1976. O ultimă parte a antologiei de la Editura Polirom poartă indiciul „din periodice și inedite (1997-1999)”, derutant pentru că aici sunt preluate poeme publicate în antologia „B.p.t.
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
Micaela Ghițescu Autoare, printre altele, a romanului Casa umbrelor (1996) (recent apărut în românește la Editura Vivaldi și a cărui dramatizare va face, și în România, obiectul unui spectacol realizat de Geo Saizescu cu studenții departamentului de teatru al Universității Hyperion), Teolinda Gersăo este una dintre prozatoarele portugheze contemporane a cărei operă
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
cu el. Păi, cum așa, se putea vorbi cu lucrurile? Ceștile și ceainicul, acolo, lângă ea, pe șervețelul de dantelă. Și farfuriile și vaza din sticlă... deschidea bufetul și erau acolo, la locul lor, strălucind. Ca atunci când zâmbește cineva și apar dinții, strălucitori, în mijlocul buzelor - tot așa farfuriile și vaza, în mijlocul ușii. Obiectelor le plăcea să fie atinse de niște mâini grijulii, iar, ca să le fie bine, trebuiau apreciate. De asta nu se plictisea niciodată. Ceasornicul, scaunul, masa, jacheta, perdeaua îi
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
altădată nu era, descoperi că begonia de pe o scară crescute cu aproape o palmă de la ultima trecere pe acolo, că o anumită fereastră are aproape mereu o pisică ce doarme în spatele geamului. Sau că, la o casă scoasă în vânzare, apăruseră deodată niște câini de pază pe pragul ușii. Putea să și pună rămășag dacă vor lătra sau nu, de astă dată, când va trece. Îi plăcea să parieze cu sine însăși, și mai totdeauna nimerea. Dacă a doua zi va
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
rudele din generația ei. Ani de zile se necăjea de fiecare dată când ștergea un număr de telefon din agendă și vedea cum numele scad mereu. Până ce rămăsese doar ea. Desigur, avea vecinele și portăreasa. Nu trecea zi să nu apară vreuna, sau chiar mai multe, ca să se răcorească, să povestească noutățile, ori pur și simplu să întrebe cum se simte. Și mai era și Madalena, care nu-i mai era vecină fiindcă se mutase la o fiică de-a ei
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
Matei Chihaia Natura moartă supradimensionată, în cadru aurit, nu-și găsește liniștea: fructele și legumele pe care le privim se scofâlcesc, iar din burta peștelui roșu, care contemplă publicul cu ochii săi stoici, apar nenumărați viermi. După mai puțin de o oră, procesul de decompoziție animă, în mod neașteptat, imaginea. Realizez că este vorba de o scenă filmată accelerat și nu de reproducerea unui tablou. Natura moartă, materie vie care se descompune dar, în
Un spectacol ciudat by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13172_a_14497]
-
mult, de acei câri, În vreme, au stabilit condițiile În câri Eminescu a fost ucis de un dement, datorită firește numai unei regretabile lipse de supraveghere din partea administrației ospiciului unde și criminalul și victima se găseau la un loc. Text apărut În Universul, București, 28 iunie 1926,p.3. Reluat În Cuvântul Ardealului, Cluj, 1 iulie 1926, și În Primăvară, Sânnicolau Mare, 4 iulie 1926. Note 1. Face parte dintre „textele infern” privitoare la Eminescu. Nu a fost reluat de nici unul
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
Mare, 4 iulie 1926. Note 1. Face parte dintre „textele infern” privitoare la Eminescu. Nu a fost reluat de nici unul dintre biografii cunoscuți ai poetului (G. Călinescu, George Munteanu, D. Murărașu, Petru Vintilă etc.; vom pune față În fața toate textele). Apare ne semnat În ziar (material făcut În redacție). Dumitru Cosmănescu face două afirmații concordante cu celelalte surse (fără a le cunoaște, probabil): că poetul avea o cameră a lui, specială (vezi jurnalul lui Maiorescu, procesul verbal Încă de la internarea din
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
și au zăbovit la un pahar În plus de vin. Fiind toți purtătorii acestui nume botoșăneni, prezența lor În jurul lui Eminescu se justifică. Nici unul nu ia cuvântul pentru a Întări sau dezminți textul din Universul. 4. În acești ani (1920-1930) apar multe informații necontrolate despre Eminescu. Doctorul Vines va scrie amintirile sale În 1931, G. Călinescu În 1932,etc. Iată cum prezintă, În prima ediție a „Vieții lui Mihai Eminescu”, G. Călinescu incidentul după alte surse, pe care le vom analiza
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
dantelă, degetele care se sprijină pe umărul ei. Un bărbat a adus aparatul de fotografiat pe un trepied până în acel colț al grădinii, și-a acoperit capul cu o pânză neagră, a apăsat pe buton. Este singurul lucru care nu apare în portret, singurul lucru despre care nu știu cum a fost. I-a încadrat pe clienți, le-a cerut - Stați așa, nu mișcați probabil că i-a așezat de câteva ori în cadru, a verificat luminozitatea, a potrivit în partea cealaltă a
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
Muguraș Constantinescu Caldă încă, apărută în ianuarie 2004 la editura pariziană Seuil, ultima carte a lui Gérard Genette, Metalepsa - de la figură la ficțiune, este în întregime dedicată unei figuri - a transgresiunii, a intruziunii, a întreruperii și chiar a infracțiunii și delictului. După cum știm, această figură
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
în piesă, care dublează iluzia „comică”, diferenței dintre a povesti și a arăta în interiorul genului dramatic. În reprezentarea picturală, ilustrată între alții de un Manet, transgresiunea metaleptică este apropiată de citat prin celebrul tablou Portretul lui Emile Zola, în care apare pînza Olympia a aceluiași Manet, transformînd metalepsa în omagiu adus apărătorului ei; nu lipsesc aici alte nume și pînze celebre semnate de un Velasquez, de un Greuze sau de un Van Eyck, care asociază metalepsa cu punerea în abis și
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
creează adjectivul „metaleptic”, asociindu-l unor termeni precum efect, practică, ocazie, tratament, intruziune, transgresiune, manevră, alunecare sau chiar lovitură de forță, dar nu se oprește aici și născocește și adverbul corespunzător - „metalepticamente”, am putea spune în românește -. Ici și acolo apar fugitive referiri personale (întîlnirea autorului în cartierul Marais unde locuiește cu o vedetă italiană, reacția fetiței unei cunoștințe în sala de teatru) și grațioase recomandări adresate cititorului (de evitat filmele dublate, de preferat cele subtitrate). Deși respinge pretenția de exhaustivitate
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
structuri duale, care se exprimă la modul unei dialectici cosmice, prin succesive înaintări și retrageri față de materia ce alcătuiește mediul proxim ca și setul curent de referințe (inclusiv autoscopice) ale ființei. După cum s-a spus, materia e un mit primordial. Apare explicabilă, prin urmare, obsesia ei, într-o perspectivă ce se vrea esențializată, ai cărei piloni sînt apa și țărmul, id est, conform lui Bachelard, elementul feminin și cel masculin, elemente contrastante, cel dintîi propice visului prin fluiditatea sa, cel de-
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
capul îmi cade în piept,/ revin la uscat, viața mi-o îndemn să se ducă pe pași./ Merg cu marea pe urme, căci se aude/ veșnic alături și în spate foșnetul de mîngîieri al uitării” (ibidem). E clar că uscatul apare suspectat ca o obligație absconsă, iar marea e îmbrățișată ca un liman al izbăvirii... Dar pînă la urmă nici unul din elementele fundamentale ale lumii (apă, aer, foc, pămînt) nu-l satisface pe bardul care oscilează între peisajul fizic și suferința
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
că va lipsi de la domiciliu până dimineața, nu este de găsit nicăieri în localurile familiare grupului, nu vine la birou toată ziua următoare, în fine, dar nu în ultimul rând, sinuciderea. Cu atât mai de neînțeles - stupefiantă și absurdă - le apare vestea că, la deschiderea casei, nu se constată nici o lipsă. Bulversați și perplecși, cei trei descind la morgă unde cel mai tânăr, „plângând ca un prost”, lansează sfâșietoarea întrebare: „De ce?... de ce, nene Anghelache?”. Au trecut, iată, mai bine de o
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
obligatoriu. Chiar dacă a fost ocupat cu sociologia (pusă însă, cum am văzut, tot în serviciul literaturii), Dan Lungu n-a uitat de proză, căci poezia pare să fi trecut în planul secund. Volumul lui de proză scurtă, Cheta la flegmă, apărut în 1999 (Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor), a avut ecouri critice foarte bune, mai toți cronicarii care l-au semnalat atunci vorbind despre un prozator autentic și de anvergură. Cum la noi cărțile, mai ales cele apărute
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
apărut în 1999 (Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor), a avut ecouri critice foarte bune, mai toți cronicarii care l-au semnalat atunci vorbind despre un prozator autentic și de anvergură. Cum la noi cărțile, mai ales cele apărute la edituri mici din provincie, sunt ca și inexistente, Dan Lungu s-a gândit bine să reediteze acel volum. Adăugând câteva proze noi și schimbându-i titlul. Și la relectură, impresiile bune se păstrează intacte. De la aspectul stilistic (frazare fără
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
Gustav René Hocke)”, care constă în “potențarea tainei prin taină” și în elaborarea unei estetici și chiar etici a tainei așadar, Ion Vartic își face de fapt propria profesiune de credință. În eseurile sale dedicate clanului Caragiale, misterul din care apare și în care dispare mateinul dandy Aubrey de Vere rezonează cu misterul destinelor parcă la fel de impenetrabile ale unor Anghelache, Lefter Popescu și Cănuță. Singurul care se poate situa în perspectiva misterului ficțional este, în opinia lui Ion Vartic, hermeneutul comparatist
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
numai în paginile unor reviste literare. Acestora, Editura „Jurnalul literar”, coordonată de Nicolae Florescu, i-a adăugat reeditarea unei nuvele, Magie albă, în îngrijirea Mihaelei Constantinescu. Micul volum era ca și necunoscut, neînregistrat în nici o bibliotecă din țară, pentru că a apărut numai într-o ediție, în mod sigur cu un extrem de mic tiraj, în Argentina, în 1952, la Editura „Cartea Pribegiei”, care îl avea ca proprietar pe Grigore Manoilescu, refugiat din România, unde fusese redactor la ziarul de dreapta „Buna Vestire
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
sigur cu un extrem de mic tiraj, în Argentina, în 1952, la Editura „Cartea Pribegiei”, care îl avea ca proprietar pe Grigore Manoilescu, refugiat din România, unde fusese redactor la ziarul de dreapta „Buna Vestire”. La Editura „Cartea Pribegiei” au mai apărut, prin procedee primitive de multiplicare, cărți de Ștefan Baciu, Vintilă Horia, chiar Mircea Eliade. Editura a fost activă numai în anii 1951-1952, având sediul la Valle Hermoso, Sierras de Cordoba și Buenos Aires - după cum ne informează Florin Manolescu într-un articol
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]