11,066 matches
-
Era Însă prea târziu. O explozie uriașă a zguduit Centrul. Am simțit o arsură În piciorul stâng, apoi mi-am pierdut cunoștința. 39 În salon s-a așternut o liniște pâcloasă și tremurătoare. Adam Adam nu făcea nici o mișcare, Încremenise aplecat Într-o poziție nefirească, prizonier, parcă, al amintirilor lui tenebroase. M-am temut că i s-a făcut iarăși rău și cred că nu eram departe de adevăr. A găsit forța să se remonteze pentru un timp scurt, a apăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ce toate astea? Uite-așa, ca un bobârnac, ca o leapșă trasă fandoselilor strepezite ale criticilor noștri care fie o vor ignora, fie o vor expedia din vârful buzelor În derizoriul maculaturii comerciale, asupra căreia dumnealor nu catadicsesc să se aplece pen’ că s-ar compromite, mă-nțelegi; ei se ocupă de capodopere, de chestii abisale, fundamentale și național-universale, că de-aia pică mapamondu-n posterior de-atâta problematică majoră când la București apare ultimul bestseller În 350 de exemplare netto și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și le dădea altele noi. în dreapta, patru tătăroaice pliveau un strat cu ceapă de Nipru, iar altele două țeseau un covor cu frumoase motive tradiționale. Lângă un cort mai înalt, de culoarea oului de dropie, un tătar aproape gol stătea aplecat peste o tiparniță. în sfârșit, în centrul taberei, pozând unui iconar pleșuv cu barbă rară, stătea culcată pe-o parte o superbă tătăroaică tânără, cu ochi verzi, adânci, în care lumina soarelui se oglindea ca într-o apă leneșă. Inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dea Dumnezeu sănătate! — Lăsați... se jenă tătarul, plecând ochii. în sănătatea dumitale! — Bogdaproste! - răspunse Metodiu și deșertă cupa. Episodul 8 îN CARE SE ADUCE CURATĂ MULȚĂMIRE CETITORIULUI ȘI RĂSAR NOI CHIPURI VREDNICE DE ȚINUT MINTE îngăduie-ne, Cetitoriule, care te apleci cu sfielnică grijă asupra rândurilor aceste, a face aici o pauză. Trage-ți și tu răsuflarea, hodinește-ți ochii și lasă-i să lunece iute peste vorbe, căci n-avem a spune nimic din ceea ce, îndeobște, îți reține atenția. Aibi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu o mână în șolduri, cu cealaltă trăgând după ea un fel de om. Pe cât era ea de împlinită, pe atât era dânsul de teșit. Sub brațul drept, dânsul ținea un butoiaș. Toarnă aici! glăsuia gros Stăniloaia și omulețul se apleca și turna din butoiaș vreunui călător însetat. Toarnă și-aici! poruncea patroana și dânsul se pleca ascultător. Toarnă, toarnă, ce stai? se stropșea hangița când băietul da să răsufle, căci nu ținea butoiul decât c-o mână, de cealaltă neslăbindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gândit și eu atunci, preacuvioase - grăi Parnasie - dar stați să vedeți că n-am terminat: cum mă uitam eu la ei înțepenit de spaimă, numa ce văd că unul scoate o lopețică, celălalt o traistă și ăla cu lopețica se-apleacă și-ncepe a lua pământ și pietricele până umple traista. După care mi-au făcut un semn cu mâna și p-aci ți-e drumul. Mai stau eu ce mai stau, potolesc câinii și când dau să mă culc, fraților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
asta, și spune ce-a făcut ursu! - grăi supărat Stejeran. — Păi ce să facă? Tu ce-ai fi făcut în locul lui? S-a uitat el cât s-a uitat, după care a oftat o dată de-au foșnit brazii, s-a aplecat, a pus câinii jos cu grijă, cum ai pune două oale pline, și-a revenit în patru labe și s-a dus cătinel pe unde i-o fi fost bârlogul, săracu! Și în fiecare seară venea, se scula în două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
întunecând soarele, dar apoi făcu cale întoarsă. Dinspre nord se simțea moale o adiere de vânt purtând cu ea miros de levențică, șoapte de iubire, vaiete. Dintr-o gaură practicată în sol, la marginea lanului, ieșiră firesc doi hârciogi. Ei aplecară cu lăbuțele un spic de grâu, luară strictul necesar de boabe și se făcură nevăzuți. Era liniște și pace adâncă. Se auzeau doar sfârâitul nefericitului iepure și, din când, în pădure, boncăluitul vreunui cerb ori sunetele unor lupi. Deasupra de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Azi un șnițel, mâine-un vals, poimâine-o divizie întreagă. Te pomenești că-ți plac și hamburgării? Jur că n-am mâncat în viața mea! - grăi cu spaimă Barzovie-Vodă. — Bine, să zicem că te cred. Kir Haciaturian! Armeanul veni sprinten, aplecându-se în fața viziriului până la pământ. — Șnițel vienez ai? - întrebă viziriul. Armeanul șovăi un moment, apoi zise: — Vienez? N-am, luminăția-ta, să mă trăsnească Alah dacă vă mint. — Dar de avut, ai avut? — N-am avut niciodată, că nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
arătându-i un scaun. Cadâna, zâmbind mereu, se așeză sfioasă, cu mâinile în poală. — Te bate Dumnezeu, spătare! - șopti de sub plapumă Barzovie-Vodă. — Măria-ta, dac-ai zis că dormi, apăi dormi! Ce te tot foiești atâta? - făcu spătarul și se aplecă supărat la picioarele patului, luă de jos o lulea, o umplu de tutun, se mai aplecă o dată, scăpară amnarul și după o vreme slobozi primul fum. — Mda... - zise el mulțumit, uitându-se pe sub gene la copilă. Și ia spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Dumnezeu, spătare! - șopti de sub plapumă Barzovie-Vodă. — Măria-ta, dac-ai zis că dormi, apăi dormi! Ce te tot foiești atâta? - făcu spătarul și se aplecă supărat la picioarele patului, luă de jos o lulea, o umplu de tutun, se mai aplecă o dată, scăpară amnarul și după o vreme slobozi primul fum. — Mda... - zise el mulțumit, uitându-se pe sub gene la copilă. Și ia spune-mi, drăguță, cum a fost pe la voi orzu’ anu’ ăsta? Că am auzit că a fost secetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
doi și ieșiră în oraș. A-ți omor timpul în Stambul în acea vreme nu era greu. Totul era să nu-ți omorî calul fugărindu-l pe ulicioare de teama ienicerilor și spahiilor care se țineau după tine pâlcuri-pâlcuri, strigând aplecați peste oblâncul șeilor cât îi ținea gura: „Pițule! Pițule!”. Până se lămuriră spătarul și Barzovie-Vodă că „pițulele” înseamnă „creițari” sau „galbâni” și că ei nu trebuiau să se teamă neavând o lețcaie, se făcuse seară și ei alergaseră degeaba circa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu ce drept îl ții așa aplecat și ce-ar fi să încerce să-și îndrepte coloana. — Ba nu, cuvioșia ta! - șopti emoționat Iovănuț. Vreau și eu poveri pe spate-mi; vreau și eu să simt greutatea cuvântului Domnului! Atunci apleacă-l și pe el puțin, Doamne - se rugă Metodiu - apleacă-i puțin ceafa cu blânda-Ți mână și pune-i în spate ceea ce, dacă-Ți aduci aminte, mi-ai pus și mie, dar nu-l încovoia prea tare de vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fi să încerce să-și îndrepte coloana. — Ba nu, cuvioșia ta! - șopti emoționat Iovănuț. Vreau și eu poveri pe spate-mi; vreau și eu să simt greutatea cuvântului Domnului! Atunci apleacă-l și pe el puțin, Doamne - se rugă Metodiu - apleacă-i puțin ceafa cu blânda-Ți mână și pune-i în spate ceea ce, dacă-Ți aduci aminte, mi-ai pus și mie, dar nu-l încovoia prea tare de vrei să n-ajungem în împărăția Ta decât șchiopi și gângavi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Curții, preacinstitul Abăluță, se plimba moțăind cu buzduganul subsuoară. Când ajungea la capătul parapetului, Abăluță se îndrepta de spate, făcea mâinile pâlnie și striga: „Sunt ceasurile 4 și totul e biiine!”. — Preacinstite armaș! - strigă și Metodiu din umbra porții. Abăluță aplecă o ureche, își mută buzduganul în dreapta și se uită peste parapet: — Cine-i acolo? — Suntem noi, călugării Metodiu și Iovănuț! - răspunse Metodiu. Dacă nu ți-i cu supărare, acasă-i Vodă? — Cine? - strigă Abăluță, care era cam tare de acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bojocii. Păi se poate? Nu mai fac, vistiernice Ximachi! - șopti armașui. Aș vrea să te cred - răspunse Ximachi vistiernicul, căci el era. Aș vrea încă o dată să te cred, armaș Abăluță. Acuma du-te și deschide-le poarta. Apoi se aplecă peste parapet: Cuvioșiile voastre, Vodă, cu neostoita-i înțelepciune, doarme momentan, dar sunt treaz eu. Poftiți înăuntru. O, biată țară a Moldovei! Pe mulți venetici oploșita-i la sânu-ți, multe guri venite de-aiurea îndestulat-ai și mulți și-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de Sus prin Cel de Jos - răspunse liniștit Metodiu, obișnuit cu astfel de capcane laice. — Bine zis - murmură în barbă vistiernicul Ximachi. Ruxăndrița se ridică și dintr-un nou salt, fu din nou pe genunchiul tremurător al lui Sima-Vodă. Se aplecă și-i șopti ceva. Papagalul plecă și el urechea. — Sunt de aur, sunt de aur! - chițăi veselă pasărea. Am întrebat și eu! — Taci, Alfred - făcu moale Sima-Vodă. Da, Ruxăndrița, lumina mea, crucile cuvioșiilor lor sunt de aur. Zâmbi călugărilor: Știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
unchiu tot Postul Paștelui. De-atunci urăsc toate femeile. Episodul 96 LA PRORA Câtă vreme spătarul Vulture și Cosette ședeau la pupa și încercau să treacă prin vorbe peste osebita lor origine socială, Barzovie-Vodă și tăcutul Broanteș stăteau la prora aplecați peste bord, aruncând pradă peștilor tot amarul și toată fierea pe care o adunaseră în cursul acelor năcăjite zile de când umblau să fie repuși în drepturi. Cu osebire Barzovie-Vodă, ca un om căruia fosta domnie nu-i sporise numai cutele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sufere sabia decât să plângă giupânesele voastre. O giupâneasă fără giupân e ca o sabie fără teacă. Am zis bine? Mult prea bine, mult prea bine! nălțară glas boierii. — Zi-le și de oi! - îi suflă Ruxăndrița. — Ce? - făcu Sima-Vodă, aplecând urechea. A, da! Iată, dragii mei, de multe ori vedem zburdând pe mănoasele noastre dealuri turme peste turme de mioare, culegând pașnice cu botișorul lor mișcător răzlețe fire de iarbă. Pe margini, păzind turma să n-o ia nici prea-prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai bună, nu le-am călcat sub talpa rigidului nostru bocanc! Câți dintre noi au avut oare curiozitatea de a privi mai atent o pană de gâscă întrezărindu-se albă prin bălăriile unui șanț, câți impulsul nelămurit de a se apleca și a o lua de acolo și câți intuiția strălucită de a o vârî brusc într-o călimară? Puțini, firește, și faptul e regretabil. Nici un obiect, decât poate colțurosul bolovan, nu sparge mai multe geamuri, nici o sabie nu taie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
își ridică unul din picioarele lui mici, dar vânjoase, trecându-l peste șa, oftă și lunecă jos. își netezi surtucul, își îndreptă peruca și sui bătrânește treptele hanului. — ... îmi venea zăpada în ochi, de la copitele calului, dar tot m-am aplecat si l-am lovit cu sabia peste spinare, mai să-l rup în două - povestea Vasea înăuntru și toți, inclusiv cei doi călugări, îl ascultau neclintiți. Am descălecat, m-am apropiat de el: încă mai sufla. Atunci i-am înfipt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acuma strigi?! — Nu s-a văzut nimic - se justifică matelotul de sus. — Bine, hai jos - răspunse Ianis, apoi întorcându-se spre moldovenii care se ridicau scuturându-și hainele: Domnilor, ați ajuns acasă! Spătarul Vulture merse clătindu-se până la balustradă, se aplecă și se uită: într-adevăr, prora corabiei stătea înfiptă adânc în pământul scump al țării. Episodul 133 PE MAL Plătiră cât se cuvenea bravului căpitan Ianis, apoi, pe o punte de lemn trecută peste bord, cei trei moldoveni și țigăncușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bine cumpănite, să-i croiască pe spinare. Din învălmășeala potolită apăru capul înlăcrimat, dar fericit al fetiței care ținea strâns în brațe, ca pe-un frățior de aceeași vârstă, șalăul cel durduliu. — Cum o cheamă? - întrebă cu admirație spătarul Vulture, aplecându-se și mângâind cârlionții firavi ai fetiței. Covaliov surâse cu mândrie de tată, apoi răspunse oarecum rușinat: — Știucî. — Cum? - făcu Vulture. — Știucî - zise Covaliov. în ziua când s-a născut, am prins o știucî foarte mare și m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
popular „niște paie”. O satisfacție adâncă se putu imediat citi pe chipul moldovenilor; într-adevăr asocierea frigului cu întunericul era o operă măreață, dar ei nu erau pregătiți încă s-o suporte, așa că încuviințară pe dată invitația creștinului și pătrunseră aplecându-se în colibă. în colibă - călduț. în partea opusă punctului de vedere al povestitorilor arsamatoriști erau paiele rezervate culcușului copiilor: paie proaspete, lucind frumos-gălbui la lumina opaițului. Copiii lui Covaliov, ca toți copiii din lume, se hârjoneau veseli și neastâmpărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
speriați și parcuseră rapid odaia cu privirile: nimic — E cineva aici? - întrebă politicos Metodiu. Mirosul nu răspunse. Luându-și inima în dinți, călugării pătrunseră spre mijlocul odăii și începură să caute. Metodiu se uită după perdele, după dulap, Iovănuț se aplecă sub patul mare, opulent, se uită în carafa: tot nimic. — Deschide fereastra! - porunci preacuviosul Metodiu. încet, adunându-se prin colțuri, din perne, de după oglinda ovală, - mirosul se aburcă pe pervazul geamului și-și dădu drumul în gol. Călugării răsuflară ușurați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]