2,985 matches
-
Waterloo, Suchet este nevoit să se replieze. Sud-estul Franței este invadat de o armată austro-italiană, care înaintează spre Lyon, unde se afla Corpul VII al lui Suchet. Depășit numeric și fără speranța de a putea realiza ceva, Suchet încheie un armistițiu avantajos pe 12 iulie 1815 și își retrage trupele la Clermont-Ferrand, de unde ordonă ca armata să fie lăsată la vatră. Tratatul de la Paris, încheiat între Franța și Marile Puteri europene din cadrul Congresului de la Viena, încheia ostilitățile, prevăzând o serie de
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
și Ludovic al XII-lea al Franței. La Spoleto, primiți călduros de locuitori, spre deosebire de fratele său care preferă să vâneze, Lucreția se dedică guvernării: printre altele, instituie o trupă de mareșali care să păstreze ordinea în oraș și face un armistițiu cu orașul rival Terni. O lună mai târziu ajunge la ea Alfonso, pe care papa reușește să-l calmeze făcându-i cadou orașul și teritoriul din Nepi. În 14 octombrie Lucreția, Alfonso și Gioffre se întorc la Roma, iar în
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
un nou plafon și a fost un patron cultural al artelor, arhitecturii și literaturii. Nu a moștenit setea de luptă a bunicului său: campania sa scoțiană din 1385 nu a fost decisivă și în 1396 a semnat cu Franța un armistițiu de 28 de ani. La începutul anilor 1390, Richard a început să pună accent pe puterea prerogativelor și pe obligația supușilor de a asculta și reacționează dur atunci când autoritatea sa este atacată. Richard a promis să reducă povara impozitelor pentru
Richard al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312468_a_313797]
-
pe teritoriu bulgar lângă râul Kamenița în apropiere de Velbužd unde și-a așezat tabăra.. Grosul celor două oști s-a așezat lângă Velbužd, ambii suverani așteptând întăriri. Astfel din 24 Iulie au început negocieri care au dus la un armistițiu. După unii istorici ar fi avut loc în prealabil o ciocnire lângă satul Kopilovtsi în care sârbii au fost respinși. Problema majoră a bulgarilor era că proviziile nu ajunseseră și armata suferea din lipsă de hrană. Astfel soldații au început
Bătălia de la Velbužd () [Corola-website/Science/312466_a_313795]
-
ajunseseră și armata suferea din lipsă de hrană. Astfel soldații au început să caute provizii în satele din preajmă. Între timp prințul moștenitor Ștefan Dușan a ajuns în tabăra tatălui său cu întăriri importante, inclusiv mercenarii străini. Sârbii au rupt armistițiul și au atacat devreme în dimineața zilei de 28 Iulie 1330 surprinzând armata bulgară. O unitate comandată de însuși regele Decanski a cucerit înălțimile Spasovița în timp ce alte trupe sârbe, incluzând 1000 de mercenari catalani în armuri grele, sub comanda lui
Bătălia de la Velbužd () [Corola-website/Science/312466_a_313795]
-
a fost scandalizat de aceste decizii și a ordonat declanșarea de contraatacuri împotriva forțelor elene, care au fost însă respinse. A fost nevoie de intervenția personală a lui Mussolini pe lângă Hitler pentru ca germanii să accepte ca și italienii să semneze armistițiul pe data de 23 aprilie. Soldații eleni nu au fost tratați ca prizonieri de război și li s-a permis să se întoarcă la casele lor după demobilizarea unităților în care fuseseră încorporați, iar ofițerilor li s-a permis să
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
Armistițiul cu Italia a fost semnat între Italia și Aliați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (8 septembrie 1943). În acel moment, forțele Aliaților ocupau jumătatea sudică a Italiei. Armistițiul mai este cunoscut în Italia ca "Armistizio di Cassibile" (după
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
Armistițiul cu Italia a fost semnat între Italia și Aliați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (8 septembrie 1943). În acel moment, forțele Aliaților ocupau jumătatea sudică a Italiei. Armistițiul mai este cunoscut în Italia ca "Armistizio di Cassibile" (după locul unde a fost semant) ori ca "Armistizio dell'8 Settembre". În primăvara anului 1943, preocupat de situția dezastruoasă de pe front, Mussolini a demis mai mulți funcționari din guvern considerați
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
urmă. Ministrul afacerilor externe, Raffaele Guariglia, a declarat că trebuie acceptate condițiile Aliaților. Unii dintre generali au afirmat că în jurul Romei se află trupe insuficiente pentru apărarea orașului iar munițiile nu sunt îndestulătoare. De aceea, acești militari propuneau amânarea semnării armistițiului. Badoglio nu și-a exprimat nicio părere în privința semanării armistițiului. În aceiași seară, primul ministru s-a prezentat în fața regelui, care a decis să accepte condițiile armistițiului. Italienii au trimis aliaților o telegramă de confirmare a acceptării condițiilor. Mesajul a
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
acceptate condițiile Aliaților. Unii dintre generali au afirmat că în jurul Romei se află trupe insuficiente pentru apărarea orașului iar munițiile nu sunt îndestulătoare. De aceea, acești militari propuneau amânarea semnării armistițiului. Badoglio nu și-a exprimat nicio părere în privința semanării armistițiului. În aceiași seară, primul ministru s-a prezentat în fața regelui, care a decis să accepte condițiile armistițiului. Italienii au trimis aliaților o telegramă de confirmare a acceptării condițiilor. Mesajul a fost interceptat de germani, care din acel moment au început
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
orașului iar munițiile nu sunt îndestulătoare. De aceea, acești militari propuneau amânarea semnării armistițiului. Badoglio nu și-a exprimat nicio părere în privința semanării armistițiului. În aceiași seară, primul ministru s-a prezentat în fața regelui, care a decis să accepte condițiile armistițiului. Italienii au trimis aliaților o telegramă de confirmare a acceptării condițiilor. Mesajul a fost interceptat de germani, care din acel moment au început să-i suspecteze pe italieni de trădare a alianței care-i lega. Germanii au luat legătura cu
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
nou la Cassibile cu ordinul să confirme acceptarea condițiilor aliaților. El nu avea nicio autorizație scrisă de la șeful cabinetului italian, Badoglio, care dorea să se disocieze cât mai mult posibil de evenimentele care aveau să urmeze. Ceremonia de semnare a armistițiului a început la ora 14:00 pe 3 septembrie. Au semant Castellano în numele lui Badoglio și Bedell Smith în numele lui Eisenhower. Un raid de bombardament a 500 de bombardiere care aveau ca țintă Roma a fost oprit în ultima clipă
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
Smith în numele lui Eisenhower. Un raid de bombardament a 500 de bombardiere care aveau ca țintă Roma a fost oprit în ultima clipă. Raidul fusese gândit de Eisenhower ca o misiune de intimidare a italienilor și de grăbire a semnării armistițiului. Harold Macmillan, reprezentatntul britanic în Statul Major Aliat, l-a informat pe Winston Churchill că armistițiul a fost semnat fără niciun amendament. După semanare, Castellano a fost informat că generalul Campbell a prezentat clauze suplimentare unui alt general, Zanussi, care
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
Roma a fost oprit în ultima clipă. Raidul fusese gândit de Eisenhower ca o misiune de intimidare a italienilor și de grăbire a semnării armistițiului. Harold Macmillan, reprezentatntul britanic în Statul Major Aliat, l-a informat pe Winston Churchill că armistițiul a fost semnat fără niciun amendament. După semanare, Castellano a fost informat că generalul Campbell a prezentat clauze suplimentare unui alt general, Zanussi, care se afla la Cassibile încă de pe 31 august. Zanussi, din motive necunoscute, nu l-a informat
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
efect doar dacă Italia ar fi acceptat să întoarcă armele împotriva Germaniei. În dupăamiaza aceleiași zile, Badoglio s-a întâlnit cu miniștii marinei, forțelor aeriene și de război și cu reprezentanții regelui. El nu și-a informat conlocutorii asupra semnării armistițiului, afirmând doar că negocierile continuă. Când armistițiul a fost făcut public pe 8 septembrie, marea majoritate a armatei italiene nu era la curent cu negocierile purtate. Regele și familia regală au fugit împreună cu primul ministru din Roma și s-au
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
să întoarcă armele împotriva Germaniei. În dupăamiaza aceleiași zile, Badoglio s-a întâlnit cu miniștii marinei, forțelor aeriene și de război și cu reprezentanții regelui. El nu și-a informat conlocutorii asupra semnării armistițiului, afirmând doar că negocierile continuă. Când armistițiul a fost făcut public pe 8 septembrie, marea majoritate a armatei italiene nu era la curent cu negocierile purtate. Regele și familia regală au fugit împreună cu primul ministru din Roma și s-au refugiat la aliați. Armata italiană nu a
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
cea germană, iar Wehrmachtul a ocupat fără să întâmpine vreo rezistență întregul teritoriu care nu se afla sub controlul aliaților. Pe 3 septembrie, trupele canadiene începuseră debarcarea în zona cea mai de sud a Calabriei. A doua zi după semanrea armistițiului, (9 septembrie), Aliații au debarcat la Salerno și Taranto.
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
armatelor germano-austriece. Combatanții s-au înfruntat în câteva bătălii importante precum cea de la Asiago și de la Vittorio Veneto. În cea de-a doua bătălie, italienii au zdrobit pur și simplu armata austriacă. Austro-Ungaria a încetat luptele împotriva Italiei odată cu semnarea armistițiului din 11 noiembrie 1918. Italia a participat la luptele din Imperiul Otoman, ocupând poziții în regiunea Antiohia și în Palestina. În timpul războiului, armata italiană și-a mărit efectivele de la doar 15.000 de oameni în 1914, la peste 160.000
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
a demis pe Mussolini din funcția de premier și l-a înlocuit cu mareșalul Pietro Badoglio. După demitere, Mussolini a fost imediat arestat. Noul guvern al lui Badoglio a scos în afara legii Partidul Fascist. Italia a semnat o convenție de armistițiu cu Aliații (8 septembrie 1943), pentru ca mai apoi să treacă de partea Aliaților în luptele împotriva Germaniei, care ocupase regiunile sudice și nordice ale țarii. Controlul lui Mussolini asupra teritoriului italian nu s-a încheiat însă odată cu ieșirea Italiei din
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
considerăm vioara întâi în materie de politică românească, pe baza condițiilor de capitulare asupra cărora ne-am înțeles [...]”. Evenimentele ce au urmat după 23 august 1944 nu au făcut altceva decât să parafeze înțelegerile pe care le-au avut Aliații. Armistițiul de la 23 august 1944 a adus locuitorilor satului comisii de rechiziții, luându-li-se nu numai vitele din grajduri, dar și cereale și produse alimentare, la care s-au adăugat numeroase corvezi precum transporturile de lemne de foc din pădurea
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
factori externi decurgând din contextul istoric al celui de-al doilea război mondial și al ocupației Franței. Mai jos sunt arătate datele celor mai importante evenimente legate de Rezistență: .* 17 iunie 1940: mareșalul Philippe Pétain acceptă încetarea luptelor și semnarea armistițiului cu Germania; Luptătorii din Rezistență au fost bărbați și femei de toate vârstele, dar în special tineri și foarte tineri. Luptătorul din Rezistență Emmanuel d'Astier de la Vigerie, în documentarul „Le Chagrin et la pitié (Regretul și compătimirea)", a încercat
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
Auschwitz din luptătoare ale Rezistenței franceze, (cu toate neevreice și în majoritate comuniste), văduve ale unor luptători executați, precum Maïa Politzer, soția lui Georges Politzer, sau Hélène Solomon, fiica savantului Paul Langevin și soție a scriitorului Jacques Solomon. Înțelegerile de armistițiu limitaseră efectivele armatei guvernului de la Vichy la 100.000 de soldați, staționați exclusiv în zona care rămânea neocupată. Printre acești soldați, care erau parte a acestei armate sau au fost demobilizați, erau numeroși indivizi care doreau să se pregătească revanșa
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
doreau să se pregătească revanșa împotriva Gemaniei, dar nu erau dispuși să se alăture generalului de Gaulle în Anglia. La fel ca majoritatea francezilor, ei rămâneau credincioși noului șef al statului, mareșalul Pétain. Căpitanul Henri Frenay, care fusese repartizat după armistițiu în biroul al 2-lea al armatei, s-a implicat la sfârșitul anului 1940 în organizarea unei mișcări de luptă, creată după toate regulile organizațiilor cladestine, care avea să devină una dintre cele mai importante mișcări de rezistență din Franța
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
dintre cele mai importante mișcări de rezistență din Franța. În zona ocupată de germani, Alfred Touny a fondat „Organizați civilă și militară” (OCM). Căpitanul Paul Paillole, șeful serviciilor de contraspionaj până la înfrângere, a continuat să exercite această funcție și după armistițiu, dar a colaborat cu britanicii și a continuat să vâneze agenții Abwehrului și RSHA-ului. Un al doilea val de militari aveau să se angajeze în Rezistență după invadarea „zonei libere” în noiembrie 1942 în mai multe organizații: În octombrie
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
a pune capăt disputelor cu privire la moștenirea Franței Libere, guvernul de la Paris a emis o definiție oficială a termenului. Prin „"instruction ministérielle du 29 juillet 1953" (instrucțiunile ministeriale din 29 iulie 1945)”, doar cei care au luptat în tabăra Aliaților după armistițiul franco-german din 1940 și mai înainte de 1 august 1943 pot fi numiți luptători „francezi liberi”. Francezii care au intrat în luptă după iulie 1943 sunt denumiți mult mai corect „forțe de eliberare”. În 1940, generalul Charles de Gaulle era membru
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]