2,376 matches
-
și petrece. Și azi ridic palatul ilusiilor dalbe, Și azi chiem fantasia cu florile-i rosalbe, Revoc trecutu-n viață. - A faptei sântă dramă O văd cum din morminte eroii săi își chiamă, Și azi torn bucurie în cupa mea aurită, Amestec cu flori dalbe durerea-nnebunită, Turnând în cupe de-aur aroma cea amară. Nu voiu să fie-aevea... să fiă, nu.... să pară. Trecut apari din noapte... ilusiuni din ceriu Făceți a voastre umbre să pară adevăr. ȘTEFAN (Bătrîn și-ncoronat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
scris în sine Încât ar trebui un traiu de sfânt Ca să-nțeleagă șoapta ta surprinsă, Privirea ta cea dulce și aprinsă. Și de-ar pricepe-o... știi tu ce ar zice Acel fără de seamăn muritoriu? Ți-ar împleti cununi de aurite spice? Ghirlănzi de stele mestecate-n flori? Ar tremura de vorba ce i-ai zice, {EminescuOpIV 483} S-ar înneca de-amor și iar de-amor?... Ce-ar zice el... o știu - și eu ți-o zic: Privind în ochi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și va fi totdeuna. 35. A FOST ODAT-UN CÎNTĂREȚ (cca 1875 ) A fost odat-un cântăreț, Frumos și simțitor. Cîntat-a-ntr-un castel măreț La masa regelui. Frumoasă fată el avea Cum nu s-a pomenit, Cu ochi albaștri râzători Cu părul aurit. Și cântărețul o iubi Și sara prin grădini Când luna tainic străluci I-o spuse tremurând. Ea-l ascultă și-i zise-atunci Cu glasul apăsat: În veci nu pot să fiu a ta De n-ăi fi Împărat. {EminescuOpIV 494
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
răsărit, Glasuri mii învioșază codrul umed și iubit. În poiana tăinuită blânde sboară dungi de lună Când departe-n munți și codri duios buciumul răsună. Pe-a lor lume ridicată peste nouri se deschide Cartea cerului albastru cu mari litere aurite, Iară munții nalți și negri, înțelepți de bătrânețe, Ridic fruntea lor de piatră și încep ca s-o învețe. 5l. FELICITARE LUI SAMSON BODNĂRESCU (1876) N-am știut cumcă în ziua Douăzeci și șapte luni, Își serbeaz-aniversarea Toți voinicii și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lungă și fără de sfârșit, Iar colo-n miază noapte cu codrii de stejar Se pierd una cu cerul Carpații seculari; Dar spre apus prin nouri o geană e subțire, Prin care cerul râde cu-a lui nemărginire; A nourilor lume aurită e de soare Ce cu văpae albă, frumoasă, orbitoare, Împrăștie în neguri subțiri din juru-și norii. Ca la minune cată la dânsul călătorii: De-odată ți se pare că ceru-ntreg se rupe În ploi scânteietoare de colb de pietre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
În urma unei vînzări de inventar hotelier, inversîndu-se astfel exportarea către Florida și California, În anii ’20, a mănăstirilor spaniole și a abațiilor sarde dezasamblate. Drumul spre Estrepona mărginea un teren de aterizare privat aflat lîngă o vilă impozantă, cu ornamente aurite, ca un feeric parapet crenelat. Umbrele lor se arcuiau În jurul unui acoperiș alb de forma bulbului de ceapă, invazie a noii arhitecturi arabe, care nu datora nimic Magrebului aflat de cealaltă parte a Strîmtorii Gibraltar. Licărul de aramă aparținea imperiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
al secretarului, Roger Sansom, fuseseră trimise cu avionul În Anglia și presupuneam că cei adunați la Înmormîntarea cameristei suedeze veniseră să omagieze toate cele cinci victime ale incendiului. Imediat În spatele zidului Înalt Începea cimitirul catolic, un vesel orășel de statui aurite și cripte de familie ca niște vile de vacanță. Un sfert de oră mă preumblasem În jurul mormintelor, pregătindu-mă pentru mohorîta ceremonie funerară protestantă. PÎnă și cele mai simple pietre funerare erau Împodobite cu flori și fiecare dintre ele avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Avea să plece, avînd cu sine nimic altceva decît Porsche-ul său ponosit și colecția de rachete de tenis, să scoată din amorțeală Încă o fîșie de litoral. Am oprit motorul Citroënului și-am aruncat o privire la șirurile de scaune aurite și mese cu postament de pe terasă, Încercînd să mă hotărăsc ce să-i spun lui Crawford fără să stîrnesc o furtună. Pregătirile pentru petrecere aveau să Înceapă Într-o oră, cînd se livrau gustările și băuturile, și mai rămînea puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Nopți întregi a visat, chinuit, noaptea fermecată a nunții, dar apoi a trăit-o și a uitat. ...Cearșafurile erau reci și scrobite precum foile de aluat, iar în cameră auzeau numai ceasul. Era un ceas vechi, de perete, cu cadran aurit, iar în dreptul cifrelor șase și doisprezece, bunicu-său încrustase pietre de lapis, care noaptea păreau ca niște ochi vii. Mai târziu, fiul lor, Armin Caryan, chiar așa spunea când crescuse: „Tată, scoate ochii din ceas... scoate ochii și adu-mi-i
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ceilalți? Dimineața, Omar privea câmpul și îi veneau în cap lucruri la care nici nu s-ar fi gândit. Își reamintea chipul bunicului său, ca bărbat mult mai tânăr, aplecat nu înspre altar, ci în atelierul de ceasuri, deasupra cadranelor aurite. Liniștea căzută între limbile pendulelor de mahon ca o boare de praf era tulburată de zgomotul pensetelor lui subțiri care umblau ca pe cord deschis în demi-savoneta lui Pahlavi, agățată pe lanț de însuși Breguet, pe la 1800. Șahul moștenise acel
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de bunicu-său. Faptul că mai aveau în familie un bătrân care se ocupa de covoare fusese trecut sub muțenie. Caryan nu-și văzuse de zece ani vreo rudă a tatălui. Primea bani regulat, ca trimiși din cer, printr-o pâlnie aurită. Uneori, camarazii îl mai întrebau de Omar și le arăta câte o poză cu el în garaj sau în restaurantul benzinăriei. Era însă din vremuri bune, de dinainte de a fi orb: părea încă încrezător, nu se îngrășase și nu albise
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
scris pe o placă, bătută pe spătar. Cârciumarul se îmbrăcase în hainele lui bune. Lina ședea smerită lângă el. Luaseră și copilul. 135 Negustorul asculta slujba cântărind din priviri toată bogăția bisericii, balcoanele ei cu stâlpi de cărămidă și bolți aurite, pe care pluteau îngeri pictați. Părintele, mic cum era, călca piatra altarului cu Biblia în mână. A citit din Evanghelia lui Matei. Avea o voce frumoasă, groasă și plină. Răsunau bolțile. La urmă le-a povestit pilda semănătorului, i-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în fel și chip, în care se ascundeau becuri galbene și roșii. O lumină tulbure plutea deasupra. Numai la mijloc strălucea cu o sută de luminări vii un candelabru de aramă, cu brațe întortocheate. În dreapta ușii era bufetul, o vitrină aurită, păzită de chelneri ageri. Aceștia serveau la repezeală, și împrejurul salonului se întinseseră mese, la care ședeau negustorii. Plin era. Lăutarii cântau pe o estradă cocoțată în fund, acoperită cu pânză colorată, și cei mai tineri dansau în mijloc, doi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un căpitan englez, stabilit și el la Paris, care face o impresie jalnică prin excentricitatea sa de-a dreptul nebunească. Nici trăsura, nici caii englezi ca la carte, semn de mare șic, nu pot ține piept stuporii stârnite de pintenii auriți, ornați cu câte o rotiță dințată cât o farfurie pentru desert, de șalvarii aduși parcă din Turcia sau de mantoul cu mâneci largi, fâlfâitoare. Iar pentru buclele răvășite ale căpitanului T., prinse Într-un soi de bonetă, Gronow nu Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
-ul trece rapid, În Franța cel puțin, toate vămile cu putință până În preajma primului război mondial. Chiar dacă superbele teorii ale lui d’Aurevilly și Baudelaire Îi dau o ultimă strălucire (dar și justificare), se vădește cu limpezime sporită că zilele aurite ale dandysmului devin din ce În ce mai mult o pură amintire. În cercul lor, redus pe zi ce trece, dandy-i se protejează, se susțin. Însă poziția Începe să li se șubrezească Într-o lume pentru care stilul elegant provocator nu mai Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
stau la rădăcina poreclelor de cocodè sau petit crevé (cel de-al doilea Însemnând, la propriu și la figurat, „epuizat”, „frânt”, „rupt de oboseală”). Toată această epidemie de dandysm de mâna a doua anunță, În fapt, nu numai că epoca aurită a Muscadinilor, Leilor sau a „adevăraților” dandy s-a Încheiat, poate fără drept de apel, ci și că Începe o nouă eră, În care, oricât de ciudat ni s-ar părea, locul dandy-ului nu mai e atât de important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
devorat de instincte), esența Însăși a dandysmului, ce le mai rămâne de făcut unui Proust, Montesquiou, Vaché, D’Annunzio? Aparent, ei nu au nici o șansă În fața „marelui măcel”. Dar dacă le urmărim atent biografiile, vom observa ceva cu totul impresionant. Auritele vremi când Lauzun, d’Eon, de Custine sau d’Orsay făceau ravagii nu doar În saloane, ci și pe câmpurile de luptă au trecut de mult. Și totuși, spiritul cazon exercită asupra bărbaților fragili, efeminați, o fascinație secretă. Care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
poftă de a trăi, e neglijent, chiar neîngrijit, dar visează În taină la eleganța dandy-lor. Îi admiră și, deopotrivă, Îi disprețuiește pe acești filfizoni, când copiindu-le stilul, când zeflemisindu-i. Vor fi făcut senzație În epocă mănușile lui, nasturii auriți, cravatele, accesorii Îndeobște elegante, dar nu Împopoțonând un trup transpirat, În veșminte slinoase. Să fie atunci Tratatul de viață elegantă o revanșă? Tot ce se poate. Pentru că deslușim În cele câteva zeci de pagini un amestec bine distilat de ironie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de sfaturi și că Machiavellii eleganței sunt mai neghiobi decât Machiavellii politici (oricum niște mari neghiobi!). El mai știa, În fine, că nu Înfățișa decât o frântură de istorie, un fragment arheologic, bun de pus, ca o curiozitate, pe măsuța aurită a viitorilor fuduli (dacă or fi având așa ceva); căci Progresul, cu economia sa politică și cu diviziunea sa teritorială, care e pe cale să transforme omenirea Într-o rasă de păduchioși, nu-i va distruge pe fudulii noștri, dar le va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fi având așa ceva); căci Progresul, cu economia sa politică și cu diviziunea sa teritorială, care e pe cale să transforme omenirea Într-o rasă de păduchioși, nu-i va distruge pe fudulii noștri, dar le va putea prea bine suprima măsuțele aurite à la d’Orsay, ca fiind inegalitare și scandaloase. În orice caz, iată cartea așa cum a fost scrisă. Nu s-a modificat, nici șters nimic. Au fost doar ajustate, ici și colo, câteva note. Gravitatea vremii sale, care i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o undă dandy tulbura deja aceste suprafețe; dar fenomenul nu apare Încă. El va trebui să țâșnească din străfundul societății engleze. Fielding moare În 1712. După el, colonelul Edgeworth, lăudat de Steele (și el un Frumos În tinerețe), continuă șirul aurit al Frumoșilor, care se Încheie cu Nash, spre a se redeschide prin Brummell; și cu atât mai mult, prin dandysm. Născut mai devreme, dandysmul s-a dezvoltat și conturat În intervalul care Îl separă pe Fielding de Nash. E drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care, primind un prețios vas de o formă ciudată, Îl studie și găsi că ar fi cel mai nimerit să Îl pună la masă, oferind astfel privirii comesenilor un rasol cu legume, fără să se Îngrijească de nepotrivirea dintre porțelanul aurit al acelui obiect necesar și ideea de curățenie. Ținuta s-a schimbat atât de mult În zilele noastre, Încât nu mai există, la drept vorbind, o ținută. Toate familiile europene au adoptat pânzeturile, deoarece atât marii seniori, cât și oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu o rentă de o sută de ludovici, care stau Într-o mansardă și vor să se Îmbrace după ultimul răcnet, nu ezită să poarte pietre prețioase pe cămașa pe care o Îmbracă dimineața, să Își prindă pantalonii cu nasturi auriți, să Își agațe splendidul lornion cu un lănțișor și să ia cina la Tabar!... Câți asemenea Tantali parizieni ignoră, poate cu bună știință, următoarea axiomă: XLV Toaleta nu trebuie niciodată să fie un lux. Multe sunt persoanele care, chiar dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
lui Michelangelo sau a „Pastoralei” lui Giorgione. Aici se află un ciob de majolică florentină, iar aici o lampă grosolană din cine știe ce mormânt roman. Pe masă zace un ceaslov „Închis ca Într-o ladă, Într-o legătură de argint masiv aurit, lucrat cu motive ciudate și Încrustat cu briliante și rubine mici”, și chiar alături de el „stă chircit un monstru urât și pipernicit, un Lar, poate, scos cu prilejul săpăturilor din câmpiile Însorite ale Siciliei celei roditoare de grâu”. Câteva bronzuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu obraji bucălați și brize în formă de arc al lui Cupidon. Avea părul blond și pufos și pielea asemenea catifelei albe și scumpe purtate până devine puful cel mai moale. Întotdeauna mi-o imaginam într-un portret în ramă aurită, lungită pe un șezlong, făcându-și vânt cu evantaiul, îmbrăcată în mătase albastră și mâncând brioșe. Chiar și fusta de latex pe care o purta în seara asta era acoperită cu straturi de șifon și drapată cu lanțuri, încât abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]