KorAP: Find »[drukola/base=auroră & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...86 87 88 ...168 >

4,177 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377

deschis toată noaptea. Comandă o tartă bavareză cu zmeură și două pahare de kirsch. Christiane Îl ascultase cu atenție; tăcerea ei avea ceva dureros. Trebuiau acum să revină la plăcerile simple. 16 PENTRU O ESTETICĂ A BUNĂVOINȚEI „De cum se arată aurora, fetele se duc să culeagă trandafiri. O adiere de neprihănire străbate văile, capitalele, ajută gândul poeților celor mai avântați, lasă să se coboare miruri pentru leagăne, cununi pentru tinerețe, credințe În nemurire pentru bătrâni.” (Lautréamont - Poésies II) Indivizii pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

Bovary, material labil .............................................................. ................................................................................................................................................... Gustul pentru vulgar, aplecarea spre derizoriu, piață tânără, subzistă valori creștine, înfloresc prostituția, furtul, frauda, prind toate modele, mofturile, mediu bacterian excepțional. .................................................................................................................................................... Rapacitatea motor puternic, la oraș ca și la sat, la câmpie, munte, mare etc. O auroră ca în Marile State din anii '50-'60 invitând metode și promițând rezultate asemănătoare: degradarea treptată și susținută a tuturor percepțiilor așa-zis firești; agravarea treptată și susținută a tuturor deviațiilor așa-zis nefirești; ..................................................... .............................................................................................................................................” Kerch lasă deoparte acest opus pe cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
capătul coridorului și într-o străfulgerare mirosul de pliculeț Dante face priză cu scoarța cerebrală a motanului Mămăligă. Miau, miau, zice el, răsucindu-și coada și trupul pe lângă pulpele stăpânei. ─ N-am să înțeleg niciodată de ce faci chestia asta, zice Aurora Martinescu, ce-ai frate, potolește-te! E prima oară când îți dau să mănânci? Tu n-auzi să scoți capul din farfurie ca să pot să-ți pun mâncarea? Poftim, acuma ești mulțumit? Of Doamne! Uite în ce hal te-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
igienă, dragă. Și dacă mi-ai da Dante ceva mai des, poate n-aș mai reacționa așa. Propac pentru pisici obeze, tu ce părere ai, o fi o chestie așa grozavă? Aș cam vrea să mă culc, Mămăligă, mai zice Aurora. Sper să-ți ajungă până la cinci dimineața. Dacă iar sari pe mine de pe dulap, îți jur că nu te mai las în dormitor. Da, da... Și în timp ce motanul plescăie mai departe, Aurora își târșește pâslarii pe mozaicul din coridor, îndreptându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
cam vrea să mă culc, Mămăligă, mai zice Aurora. Sper să-ți ajungă până la cinci dimineața. Dacă iar sari pe mine de pe dulap, îți jur că nu te mai las în dormitor. Da, da... Și în timp ce motanul plescăie mai departe, Aurora își târșește pâslarii pe mozaicul din coridor, îndreptându-se către somn. Oare ce-o să mai viseze în noaptea asta? Când era tânără, visa mereu, visa extraordinar de frumos. La maturitate, visele s-au întrerupt. Abia odată la nu știu câți ani dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
înțepenesc. Cu siguranță apelantul o cunoaște, altfel de mult ar fi pus, dezamăgit, receptorul în furcă. Căci madam Martinescu nu ajunge să răspundă la telefon decât atunci când orice om normal aflat la celălalt capăt al firului ar pierde orice speranță. ─ Aurora? Nu ne-am auzit de mult. Mă bucur că ai sunat. ─ Așa e, am fost și sunt mereu prins cu treburi și de fapt nici acum nu pot spune că te-am chemat fără un interes, doar așa, de politețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
spune că te-am chemat fără un interes, doar așa, de politețe. Asemenea politețe, precum știm, e un lucru cu totul și cu totul de prisos. Îmi închipui că vrei să mă întrebi ceva. Spune, cu ce te pot ajuta? Aurora, am un fel de necaz profesional. Tu ai auzit vreodată de sabia lui Mihai? ─ A arhanghelului? Firește. Desparte pe veci lumea noastră de raiul din care am picat. Nu mai e voie! Asta de care zic eu e o sabie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia; și cel ce caută găsește; și celui care bate i se va deschide. Crezi asta într-adevăr? Cum să cred? Aurora Martinescu izbucnește într-un râs binevoitor. N-am nevoie să cred. Știu sigur că e așa! Cât despre sabia lui Mihai, eu una nu știu de așa ceva, căci, pentru a cita aceeași sursă ca tine, acesta e capătul unui ținut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
plece pe 9 și vor neapărat să ia sabia cu ei. Dacă nu sabia, barem o teacă să le dăm! Organizăm un cadru festiv, servim aperitive, știi tu. ─ Sună-mă poimâine, mai pe seară. Am înțeles! Și-ți rămân îndatorat, Aurora. Lasă astea, dragă... Tu știi că nu servesc eu nici aperitive nici cadru festiv. Atunci rămâi cu prietenia mea. ─ E necesară și suficientă. ─ Amin! Și conversația ia sfârșit. Șontâc șontâc, Martineasca se înapoiază în odaia ei de la celălalt capăt al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
oară părintele. ─ ? Cine ești tu? întreabă părintele și a treia oară, rezemându-se confortabil la picioarele Cuviosului Antonie cu toiagul său de doi stânjeni. Cred că ar fi mai bine să plec. În tinda bisericii, dă nas în nas cu Aurora Martinescu. O salută zâmbind într-un dinte. ─ Izabela Ciortea, ce mai faci? ─ Doamna profesoară! Nu știam că-l cunoașteți și dumneavoastră pe părintele... Nu eu îl cunosc, doamnă, părintele mă cunoaște pe mine. ─ Așa e, aveți dreptate. A trecut mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
mondial și acum închide ușa. N-o încuie însă niciodată. Madam Martinescu îi răsare dinainte. ─ Părinte, pot să vă deranjez un sfert de ceas? Părintele a închis ochii și o vreme își ține capul în mâini fără să spună nimic. Aurora Martinescu a tăcut de mult. Într-un târziu, părintele vorbește. Pare că-și adună cuvintele de la mari depărtări, unul câte unul, cu o grijă deosebită. Atunci dați-le ce vă cer. Dar sabia asta pe care o vor ei nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
fier, dați-le fier. Dacă vă cer pâine, dați-le pâine. Dați-le întotdeauna ce vă cer, așa cum și Dumnezeu ne dă nouă ce-i cerem. Părintele vorbește cu voce atât de scăzută încât ultimele cuvinte sunt aproape tăceri. Dar Aurora Martinescu le aude totuși, prin întuneric. În geam, printre crengile teiului din curte, strălucește secera lunii noi și părintele Ieronim arată către ea. Știi povestea cu luna care se oglindea într-o fântână? Sabia lui Mihai nu e un obiect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
dar numele a rămas. Copiii, când se îndrăgostesc, se îmbată numai rostind numele ființei iubite. Și la sfârșit, bătrânii fac la fel: Lenore... Între astea două, trupul material e un semn foarte, foarte mic, aproape invizibil. Vă mulțumesc, părinte, spune Aurora Martinescu și se ridică din jilțul cam tare. Părintele mustăcește. ─ Te grăbești? Du-te la pictorul ăsta al nostru care ține isonul la strană. Te-o ajuta el cumva. Mergi în pace. Aurora Martinescu se închină, sărută dreapta bătrânului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
mic, aproape invizibil. Vă mulțumesc, părinte, spune Aurora Martinescu și se ridică din jilțul cam tare. Părintele mustăcește. ─ Te grăbești? Du-te la pictorul ăsta al nostru care ține isonul la strană. Te-o ajuta el cumva. Mergi în pace. Aurora Martinescu se închină, sărută dreapta bătrânului și iese. Și părintele rămâne singur. Cei doi Mihai știau și ei, toată lumea știe, nu e un secret, că sugarii orfani sunt la mare preț. Se bat pe ei agenții și fundații, s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
volevo bene, Francesca. ─ Ti volevo? Ma no, io ti voglio bene, sempre, sempre, Giordano! Și pe ecran Sophia Loren și Giancarlo Giannini se îmbrățișează. ─ Să știi că până la urmă au dreptate italienii, dragă, cu voglio bene ăsta al lor, spune Aurora Martinescu. Te-am iubit, te iubesc, ce-i aia? Un cuvânt slav din care imposibil să pricepi ceva. Pe când te voiesc de-a binelea e foarte clar. Ce zici? Aveți dreptate, doamnă Aurora. ─ Măi băiete, măi! Să știi că și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
cu voglio bene ăsta al lor, spune Aurora Martinescu. Te-am iubit, te iubesc, ce-i aia? Un cuvânt slav din care imposibil să pricepi ceva. Pe când te voiesc de-a binelea e foarte clar. Ce zici? Aveți dreptate, doamnă Aurora. ─ Măi băiete, măi! Să știi că și eu te iubesc, drăguță. Mă bucur că ai venit. Nevasta ce-ți face? Copiii? ─ Izabela e bolnavă, iar au apucat-o durerile de spate. Dar copiii sunt bine. Mă descurc. Uite de ce te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Semaforul o iluminează violent. Fâș fâș. Apoi alta. ─ Spătarului 29, se aude prin stație. Spătarului 29, în cinci. Spătarului 29, hai care sunteți, în zece. Spătarului 29, donșoară, sunt 241, ajung în șapte minute. Spătarului 29, în șapte minute, doamna Aurora. În atelierul aflat în spatele unor geamuri prăfuite, lumina a semnat un contract pe termen nedeterminat cu pictorul. Îl doare drept în cot de rotația pământului, ba chiar și de ecliptică, e un tip tare de tot, îl bârfesc cunoscuții. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
bârfesc cunoscuții. Dar de perindat se perindă mereu pe la dânsul, având grijă să golească numeroase sticle. Așa de pildă în seara asta, ușa pitită în zidul cărămiziu se deschide fără zgomot și prin ea își fac apariția Pascal Ciortea și Aurora Martinescu. ─ Salutare, spune volubilă Martineasca. Pascal murmură și el ceva potrivit cu ocazia. Pictorul își invită oaspeții să șadă pe ce se poate. Nici una din piesele de mobilier din atelierul pictorului nu este întru totul susceptibilă de a fi numită. Sigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
și afară se aude strigătul unui huhurez, în atelierul pictorului lumina e aceeași lumină egală, cenușie, care poate fi văzută la toate orele zilei și ale anului. Continuând să tacă, pictorul toarnă ceva gălbui în paharele din tavă. Noroc cu Aurora, care e în formă. ─ Măi băieți, zice ea. Hai noroc și să vă spun cum stă treaba. Și le spune. În timpul ăsta, ochiul rătăcit al lui Pascal stăruie asupra fiecărui amănunt al atelierului, accesibil în mod destul de curios prin cămara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
nouă binefacere. Minunat, își zice, mă simt minunat. Habar n-am unde sunt, habar n-am ce beau, habar n-am cine sunt și mă simt mi-nu-nat. Și deodată îi vine să râdă și chiar râde, ceea ce pică bine fiindcă Aurora tocmai a spus un banc. Hai să vă arăt ceva, începe Aurora când prietenii au terminat de chicotit. Pascal se bucură. Pictorul rămâne indescifrabil. Profesoara scotocește în buzunarul vast al paltonului său vișiniu și pune pe masă, lângă tava cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
sunt, habar n-am ce beau, habar n-am cine sunt și mă simt mi-nu-nat. Și deodată îi vine să râdă și chiar râde, ceea ce pică bine fiindcă Aurora tocmai a spus un banc. Hai să vă arăt ceva, începe Aurora când prietenii au terminat de chicotit. Pascal se bucură. Pictorul rămâne indescifrabil. Profesoara scotocește în buzunarul vast al paltonului său vișiniu și pune pe masă, lângă tava cu pahare, un pachet de cărți de joc. Figurile reprezintă domni, doamne și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
pe masă, lângă tava cu pahare, un pachet de cărți de joc. Figurile reprezintă domni, doamne și domnișori din istoria României: cei patru regi sunt Mihai Viteazul (pică), Ștefan cel Mare (caro), Vlad Țepeș (cupă) și Iancu de Hunedoara (treflă). Aurora așează cărțile în formă de cruce și începe să le scoată în centru în grupuri de câte patru. ─ Divinația e îngăduită uneori, spune ea, când nu dă pas nerăbdării. De câtva timp, oridecâte ori așez cărțile, îmi apare aici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
apar aceleași figuri. Hai să mai dau odată să vedeți. Jucătoarea repetă operația. Într-adevăr în locurile indicate reapar valetul de caro, dama de treflă, un opt de pică și popa de cupă. ─ Habar n-am ce înseamnă asta, dă Aurora din umeri. Totuși asta e. Ați zis ceva de o constelație. Păi vă spun eu ce e: Taurul. Dama e Aldebaran, zice Pascal și arată cu degetul spre cornul drept al divinului animal. Dacă îi dăm fiecărei cărți o literă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
strana bisericii Visarion. ─ Vreau să spun, sub formă de sămânță. O sămânță care doarme, deocamdată. Litera R. Doar litera, deocamdată. Încă n-a pronunțat-o nimeni dar când o s-o pronunțe, așa, frumos, rulat, cum trebuie, ca-n ebraică, atunci... Aurora îi face pictorului un semn discret care vrea să spună să nu-i mai toarne astronomului. Nu-i obișnuit, nu ține la băutură. Hai să mai așezăm odată cărțile, mai zice Pascal. De data asta dați-mi-le mie. Poftim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
un semn discret care vrea să spună să nu-i mai toarne astronomului. Nu-i obișnuit, nu ține la băutură. Hai să mai așezăm odată cărțile, mai zice Pascal. De data asta dați-mi-le mie. Poftim, i le întinde Aurora. Și în timp ce Pascal reia pasiența, ea reîncepe să sporovăiască. Nu trebuie să vă mai spun că arheologia e pentru mine mai mult decât o pasiune. Când am auzit de Ozymandias, regele din poemul lui Shelley, pe care îmi voi permite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]