4,413 matches
-
unu. Sfîrșitul primei avangarde va fi parafat însă abia prin ruptura intervenită în interiorul revistei conduse de Sașa Pană, mai precis, prin „excomunicarea” lui Ilarie Voronca și prin victoria opțiunii lui Roll pentru o hardline ideologică bolșevizantă, antimodernistă, bref, pentru o „avangardă politică” în locul celei „estetice”, denunțată ca „emasculată”, „sterilă”, „mistică”, făcînd „jocurile burgheziei decadente și profasciste”. Același tip de argumente la adresa suprarealismului vor fi vehiculate, de altfel, și în perioada dictaturii preletariatului... În numărul 47 (septembrie 1924) al Contimporanului este publicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ajunsă la numărul 100, publica un bilanț al activității de aproape un deceniu a grupării: „Aspect sintetic al evoluției Contimporanului, a influențelor pe care le-a degajat și a operelor realizate“. Dar publicația încetase a mai fi, cu adevărat, în avangardă. În ultima vreme, apărea din ce în ce mai rar, de două-trei ori pe an, în numere duble și chiar triple. La începutul lui 1932, își va înceta definitiv activitatea, odată cu aproape toate celelalte publicații avangardiste. Bilanțul este relevant sub destule aspecte. Unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ori pe an, în numere duble și chiar triple. La începutul lui 1932, își va înceta definitiv activitatea, odată cu aproape toate celelalte publicații avangardiste. Bilanțul este relevant sub destule aspecte. Unul dintre ele are în vedere calitatea de „precursori” ai avangardei autohtone și chiar mondiale pe care și-o revendică liderii grupării (Ion Vinea, Marcel Iancu, Jacques G. Costin). Pentru Vinea, Dada se născuse în România, cu contribuția lui (înainte de plecarea lui Tristan Tzara și a lui Marcel Iancu la Zürich
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
imaginea unui curent aflat în continuă expansiune. Nevoia de recunoaștere generală e afirmată cu mîndrie și chiar cu emfază. Exploratori și colonizatori de noi teritorii artistice, „contimporanii” au o acută conștiință de înainte-mergători, educatori și promotori ai gustului artistic de avangardă. Publicul - „timid” pînă atunci - începe treptat „să înțeleagă”. Membrii grupării impun „stilul nou” în toate artele, nedisprețuind „succesele practice”. Nici succesul literar nu le e indiferent (vezi considerațiile - evident, mult exagerate - privind receptarea volumelor Joc secund de Ion Barbu, Paradisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mult exagerate - privind receptarea volumelor Joc secund de Ion Barbu, Paradisul suspinelor de Ion Vinea și Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin... Peste cîțiva ani, cel din urmă va scrie epitaful revistei și al primei avangarde românești: „Fără să atace, fără invective și înjurături, programul Contimporanului era să cîștige prin persuasiune. Convingerea era că inteligența și scepticismul românului nu se pot brusca fără pericol. Cuvîntul de ordine nu era spada, ci creațiunea. (...) Mișcarea de nobilă frondă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fac parte Vasile Popescu și Aurel Kessler) expune în aprilie 1934 la Sala Ileana, iar Gruparea Criterion - în februarie 1933, la Sala Dalles. Eterogene și tot mai apropiate de mainstream-ul plastic, ele au avut meritul de a asimila arta de avangardă în cadrul unor forme de expresie mai „clasice”. Proza avangardistă „contimporană” Contimporanul a „produs” și un mic corpus de volume prozastice avangardiste sau tributare avangardismului: Descîntecul și Flori de lampă (1925) și Paradisul suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
proză (1981), un avangardism născut ca revoltă față de „suprasaturația culturală”. Majoritatea indică o mutație (sinucidere) avangardistă a estetismului. Cochetînd cu avangardismul Aparent, proza din anii 1915-1930 a lui Ion Vinea este, în cea mai mare parte a ei, puțin datoare avangardei: cîteva poeme în proză, cîteva secvențe mai radicale - „urmuziene” sau ba - incluse în volumul de debut din 1925, Descîntecul. Flori de lampă, („Un căscat în amurg“, „Chronique villageoise“, „Danțul pe frînghie“, „Zvonuri“, „Ev“ dar mai ales „Cravata de cînepă“), extravagant-antiliterara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
decisiv către forme cu adevărat radicale de modernitate. S-a vorbit, cu temei, despre o angoasă expresionistă care ar circula prin venele acestui tip de proză poetizantă, cu precizarea că expresionismul nu a fost asimilat în literatura română pe filiera avangardei, ci apare mai mult ca ingredient secundar în cadrul unor tendințe artistice dintre cele mai diverse. Parcurgînd însă fragmentele publicate de Vinea în Contimporanul și comparîndu-le cu variantele incluse în Paradisul suspinelor, observăm diferențe semnificative: cele din revistă sînt uneori puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vechilor idoli: Logica, Anecdota, Capodopera. Vinea nu va trece niciodată dincolo de această limită. Ca și prozopoemele antebelice ale lui Adrian Maniu („Prințesa Limonata“) sau Emil Isac („Protopopii familiei mele“), textele de față arată - dacă mai era nevoie - faptul că prima avangardă este un „mutant” al culturii Decadenței. Nu-i mai puțin adevărat că nici Vinea, nici Arghezi, și cu atît mai puțin „frondeurii” Adrian Maniu sau Emil Isac, nu au rezistat prea mult timp pe aliniamente radicale, repliindu-se pe coordonatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
titlul provizoriu Tic-tac, nu credem a greși prea mult văzînd în el cea dintîi experiență modernistă radicală în cadrul romanului autohton. O experiență comparabilă doar cu cea (ulterioară) a lui Blecher sau H. Bonciu din Bagaj și Pensiunea doamnei Pipersberg: experiența avangardei se dizolvă, aici, în matricea estetizantă, postsimbolistă, precum ceaiul în apă. Intriga psihanalitică freudiană (rivalitatea erotică fiu-tată, născută inconștient în copilărie și devenită nevroză obsesională a maturului), explorarea îndrăzneață a traumelor sexualității infantile (v. „agresarea” micului Darie de către cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardist. Fiziologia provincialului în București Lipsa de interes a exegeților pentru literatura lui Jacques G. Costin este regretabilă, iar excepțiile (Mihai Zamfir, mai recent Ov.S. Crohmălniceanu, Geo Șerban) nu fac decît să confirme regula. Nici o antologie a literaturii române de avangardă - cu excepția celei a lui Sașa Pană - nu îl include, iar studiile și monografiile existente îl expediază în cîteva vorbe printre epigonii „urmuzieni”. Cu toate acestea, textele sale nu sînt deloc „lipsite de personalitate”, cum le vedea G. Călinescu în Istoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Sburătorul. Agende literare III 1930-1932, ediție de Monica Lovinescu și Gabriela Omăt, note de Alexandru George, Margareta Feraru și Gabriela Omăt, Editura Minerva, București, 1999, p. 326). Un alt posibil „argument” al ignorării ar fi discreția personajului: „Discret personaj al avangardei românești, însă recunoscut ca un ferment și animator, fire profund boemă” (cf. D.G.L.R, vol. II, p. 399). Și, nu în ultimul rînd, prejudecata epigonismului urmuzian. Un „minor discret”, surîzător și bonom, care a trecut - fără zgomot - printr-o avangardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardei românești, însă recunoscut ca un ferment și animator, fire profund boemă” (cf. D.G.L.R, vol. II, p. 399). Și, nu în ultimul rînd, prejudecata epigonismului urmuzian. Un „minor discret”, surîzător și bonom, care a trecut - fără zgomot - printr-o avangardă unde Zgomotul și Furia erau zeități tutelare. Volumul Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte (apărut în 1931 la Editura Naționala, S. Ciornei cu un portret al autorului și cinci desene de Marcel Iancu, plus un desen de Milița Petrașcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rea prevestire pentru resursele lui”), verva și rafinamentul lui Costin își dezvăluie, la o lectură atentă, subtilități și profunzimi care exclud deopotrivă epigonismul și lipsa de personalitate, făcînd din el unul dintre cei mai interesanți și mai rafinați autori ai avangardei românești. „Poemele-definiție” grupate în revistă sub titlul ironic de „Științe naturale“, iar în volum - sub titlul altfel „didactic” de Abecedar („Cismarul“, „Tinichigiul“, „Croitorul“, „Brutarul“, „Calul“, „Pianul“, „Bradul“, „Boul“, „Cîinele“, „Pisica“, „Ursul“, „Porcul“, „Plopul“, „Luna“, „Soarele“, „Stelele“, „Măgarul“, „Trenul“, „Cerul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prozastice ocazionale semnate de iconoclaști precum Romulus Dianu, Sergiu Dan, F. Brunea, Filip Corsa, de „anonimi” ca G. Mănciulescu sau de un ortodoxist apocaliptic precum Sandu Tudor („Logica absurdului“) țin de un alt „etaj” tipologic și valoric. În afara literaturii de avangardă (dar nu în afara artei cu tentă socială, anticlericală sau licențioasă) se situează textele unor colaboratori precum N.D. Cocea sau Felix Aderca (ultimul - cu un mai pronunțat apetit experimental). Texte stranii cu deschidere fantastică sau onirică publică, ocazional, Claudia Millian și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu inima sgîriată“ ș.a.), Sergiu Dan („Rocambole. Mare roman de aventuri“), Felix Aderca („Scrisoare disperată. Din carnetul intim al d-lui Aurel“), Filip Corsa („Fantome“), F. Brunea („Povești pentru bolnavii de ochi“), G. Mănciulescu („Absint anonim“). O trăsătură particulară a avangardei istorice constă în persiflarea categoriilor tradiționale de specie și gen prin parodieri minimaliste și precizări „generice” derutante, cu caracter ludic și iconoclast. Principala victimă este, desigur, romanul - specie „burgheză” prin excelență: romanul clasic, romanul foileton, romanul de consum (polițist, sentimental
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un „fragment din romanul Crucișătorul M.O.B”. Jacques G. Costin își subintitulează „fabula” Bîrna și paiul: „Proect de roman pentru sfîrșitul săptămînei engleze”. „Absint anonim, proza experimentală erotizantă și „toxicomană” a lui G. Mănciulescu (necitat de nici un comentator al avangardei noastre), șarjează caricatural stereotipiile prozei „înalte” și a literaturii „clasice” de dragoste, lansează autoironii burlești („Ultima și cea mai deplorabilă secrețiune a creierului meu este domnul Habacuc”) și, după grotești peregrinări prin universul prostituatelor, agrementate cu episoade narcomane, își abandonează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresivă decît a palizilor naturaliști”. Cu toate acestea, atît pictura, cît și poezia „fără subiect” ar avea - potrivit lui Vinea - un punct de plecare în tradiția populară autohtonă. Să vedem cum stau, de fapt, lucrurile... Ideea „tradiției folclorice” anonime, colective a avangardei constructiviste, ca și nevoia de recuperare a primitivismului și bizantinismului în arta modernă, pornește de la teza mai mult decît contestabilă a inexistenței unei tradiții culte moderne și premoderne (explicabilă prin „istoria noastră discontinuă”, improprie construcției durabile), așa cum prezumata „inexistență” culturală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
astăzi, la noi, un public impozant, pătruns de adevărul elementar al artei fără anecdotă, cucerire esențială a secolului care-și fixează astfel un propriu stil. Și mai există, mai presus de vrăjmășiile impotente ale ceasului, o internațională a publicațiilor de avangardă din întreaga lume, creînd deasupra granițelor o atmosferă de emulație (...) care va duce la descoperirea finală a căutatului stil al epocei și al planetei unificate”. Accentul se deplasează apoi către un internaționalism intelectual idealist și mesianic: „O internațională intelectuală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
integreze unui ritm, fără continuitate și fără tradiție” (idem., p. 106). Cîtă deosebire, totuși, față de „patriotismul nostru nu înseamnă încă a păstra, ci a construi”! Spre deosebire de autorul Paradisului suspinelor, care era, în fond, un moderat „constructiv”, un estet cu bovarismul avangardei și un democrat cu nostalgia aristocrației intelectuale, tînărul Cioran e un vitalist extremist și un mesianic negativ, delirant, avid de sincronizare nu cu spritul solar-emancipator al „anilor nebuni”, ci cu totalitarismele sumbre ale deceniului patru. Însă dincolo de uriașele diferențe, punctele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dăruit ceva străinătății care recunoaște”. Demersurile lui Brâncuși, Iancu, Tzara devin argumente legitimatoare oferite adversarilor tradiționaliști. (Ca o ironie a istoriei, naționalismul protocronist al anilor ’70-’80 va relua argumentele lui Vinea, încercînd să impună imaginea unui precursorat european al avangardei românești; ideea - contestabilă - a devenit deja un loc comun al istoriei noastre literare). Comentînd, în avanpremieră, o expoziție a lui Marcel Iancu de la Maison d’Art, Vinea ținea să sublinieze că „Poporul nostru este dintre cele mai înclinate să accepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tradiția culturală autohtonă, sau de complexul provincial care transpare din articolele tînărului Eugen Ionescu. Remarcînd faptul că „Febrilitatea afirmării, bucuria intelectuală cu care Vinea consemnează prezențe românești peste hotare nu-l împiedică, totuși, să vadă lucid situația de fapt a avangardei noastre”, S. Mioc vede în afirmația poetului din articolul „Naționalism, rasă, tradiție“ (Patriotismul nostru nu e încă a păstra, ci a construi, subl. a.) „o frază care explică militantismul său modernist ca o reacție la insuficienta noastră dezvoltare artistică”. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de mai radicalele Integral și unu, nu este, credem, fără legătură cu acest complex. Voi urmări în continuare evoluția notei „identitare” care particularizează identitatea Contimporanului în raport cu toate celelalte publicații avangardiste din România interbelică. Decupajul are în vedere mai ales ecourile avangardei românești în străinătate și imaginea României în afară. Preocuparea pentru traducerea și promovarea artei românești moderne apare chiar din primul număr al revistei la B. Fundoianu („Ferestre spre Occident“), care va reveni, din varii unghiuri, asupra ei. În pagina 7
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Madeline Roch și Hélène Vacaresco”. După cum se vede, reprezentanții statului român sînt apreciați atunci cînd fac bune oficii de susținători ai culturii românești — fie ea și neavangardistă — în străinătate... O notiță din numărul 47 semnalează numărul 5 al revistei de avangardă Inicial din Buenos Aires, indicînd interesul publicației argentiniene față de modernismul românesc: „splendidă revistă redactată de scriitorii spanioli, sud-americani, de avangardă Roberto Ortelli, Homero Guglielmi, Roberto Smith, Ruiz de Gallarela. Se ocupă într-un articol de mișcarea artistică modernă din România — Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
susținători ai culturii românești — fie ea și neavangardistă — în străinătate... O notiță din numărul 47 semnalează numărul 5 al revistei de avangardă Inicial din Buenos Aires, indicînd interesul publicației argentiniene față de modernismul românesc: „splendidă revistă redactată de scriitorii spanioli, sud-americani, de avangardă Roberto Ortelli, Homero Guglielmi, Roberto Smith, Ruiz de Gallarela. Se ocupă într-un articol de mișcarea artistică modernă din România — Un studiu asupra contesei de Noailles, de Augustin Baasave”. La rubrica „Note-cărți-reviste” a nr. 75, alături de un comentariu despre poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]