3,362 matches
-
îmi zic, nu intră în responsabilitățile mele și nu e cazul să-mi imput atâtea vini. Dacă toată lumea ar colecta vini și ar regreta, pământul ar deveni o adunătură de țicniți. Bătrânul abia atingea roțile căruciorului, ținând spatele drept și bărbia în față. A vorbit delicat și corect, cam în felul în care vorbesc eu atunci când sunt oficial. - Domnișoară, eu am trecut prin multe... domnișoară, viața oferă... viața este... viața nu este... o fată singură... Și îndrugând verzi și uscate, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
-se să nu-l scape pe gresie. Încă un atac sonor, acum când rezervorul toaletei se golise în sfârșit, i-ar fi dezechilibrat ținuta calmă pe care și-o impusese. Părăsi grupul sanitar tușind încet. Se străduia să-și mențină bărbia mult peste nivelul mărului lui Adam și să-și înăbușe senzația de disconfort din palme. Toaletele dădeau într-un culoar îngust, cu lambriuri. Deasupra lor, de pe peretele slab luminat, priveau Bergson, Derrida, Hume, Debord, Pitagora și mulți alții, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
îi zâmbeau. — Ai văzut că a venit și Paltonaru? îl întrebă Leurdiș. Am văzut, încuviință Calomfir aplecându-se. Excelență... Ambasadorul avea mâinile moi și mari ca niște perne. Se ridică și rosti în șoaptă câteva vorbe de complezență. Calomfir, cu bărbia în piept și ochii închiși, îi mulțumi în portugheză. Apoi se așeză în mijloc. Oamenii își încetară foiala de cum îl văzură că ia loc. În liniștea care se făcu se declanșară câteva reportofoane. - Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, bună seara, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
râdă. Câțiva spectatori adăugară la rândul lor un cuvânt sau două, ceea ce făcu poanta și mai savuroasă. Atmosfera se destinse. Profesorii Dușcă și Paltonaru își puseră picior peste picior. Calomfir asculta discursul dedicat lui însuși și, cu un deget la bărbie și sprâncenele ridicate, se apleca din când în când într-o parte privindu-l ghiduș pe vorbitor. Treptat, figurile intelectualilor din sală prinseră viață: o ochelaristă începu să încuviințeze din cap, un bărbos pozând în sceptic pufni spiritual și ușurel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
opiniile lor fiind mai degrabă inconsistente. De pildă, maică-mea intra brusc în camera mea și mă surprindea plângând, deși îmi luasem o vagă măsură de precauție ascunzându-mă în spatele perdelelor. Dădea perdelele la o parte și mă prindea de bărbie: ce-ai, mă, mă întreba. Eu nu știam ce să zic. Plângi? continua. Nu e bine. Ai pățit ceva? Scuturam capul. Atunci nu mai plânge ca o fetiță, și mi se părea un argument cât se poate de rezonabil, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
atât timp cât a durat discursul lui José Correcaminos nu li s-a mișcat un mușchi din trup. Se lăsă o lungă tăcere. Deodată, de parcă s-ar fi pus de acord, toți se întoarseră cu spatele și aplecară adânc capul, țintuindu-și bărbia în piept și închizând ochii. José Correcaminos își ridică privirea spre albi. — Meditează la răspuns, fiecare de unul singur... Libertatea yubani-lor cere ca fiecare să ia hotărârea, fără să țină seamă de ce ar putea gândi ceilalți. Așteptară. Timpul se lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Începu să descojească una. Când termină, cu zeama curgându-i pe ambele mâini, o tăie În jumătate și-i dădu ei bucata mai mare. Mare parte din cealaltă o Îndesă În gură și-și șterse zeama ce-i curgea pe bărbie. Termină smochina, mai mâncă două, se șterse din nou la gură, se curăță pe mâini cu șervețelul și spuse: — Dacă-mi dai și un pahar mic de vin de porto, o să mor fericit. Ridicându-se de la masă, ea Întrebă: — De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cum sunt americanii. Brunetti auzise asta de multe ori despre germani, slavi, britanici. Toți presupuneau că ceilalți „erau“ Într-un fel anume, chiar dacă nimeni nu părea să se pună de acord În privința a ceea ce Însemna acest lucru mai exact. Ridică bărbia Într-un gest iscoditor, Îndemnându-l pe maior să continue. Nu-i vorba de aroganță, nu tocmai. Nu cred că au Încrederea necesară unei aroganțe adevărate, nu așa cum au germanii. E mai mult un simț al proprietății, de parcă toate acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
multă umplutură, Îmbrăcat În material portocaliu lucios, unde În sfârșit Îi dădu drumul. Când el ezită, ea insistă: — Șezi, șezi. O să ne fac niște cafea. El făcu așa cum Îi comandase, afundându-se până când genunchii Îi fură aproape la nivel cu bărbia. Ea aprinse becul de lângă fotoliul său; familia Ruffolo locuia În nesfârșitul crepuscul al apartamentelor de la parter, dar nici chiar becurile aprinse În toiul zilei nu puteau face nimic Împotriva umezelii. — Nu te mișca, comandă ea și se duse În cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cu ore În urmă, lucru pe care Brunetti Îl găsi, dată fiind dispoziția sa actuală, vag supărător. Se opriră la un bar vizavi de gară, și fiecare bău o cafea și mâncă o brioșă, maiorul făcându-i semn barmanului din bărbie că voia un strop de grappa În cafeaua sa. — Nu e departe de aici, zise Ambrogiani. Câțiva kilometri. Locuiesc Într-o casă semi-decomandată. Pe cealaltă parte stă proprietarul și familia lui. Văzând privirea Întrebătoare a lui Brunetti, explică: — Am trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
când el reintră În bucătărie, unde o nouă Încărcătură de rufe se amesteca fără odihnă Într-o mare de clăbuci albi. — Merg la ei chiar acum. Vrei să vii și tu să-ți vezi mama? În loc de răspuns, ea arătă cu bărbia spre mașina de spălat. — Bine. Plec acum. Ei trebuie să meargă la cină, așa că-mi Închipui că mă voi Întoarce Înainte de opt. Vrei să ieșim astă-seară să luăm cina În oraș? Ea Îi zâmbi, clătinând din cap. — Bine. Alege tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
recunoscător pentru orice-mi poți spune. Contele Își termină vinul și așeză paharul gol pe-o masă Încrustată din lateral. Își Încrucișă picioarele lungi, expunând o bucată de șosetă neagră de mătase, și-și Împreună degetele Într-o piramidă sub bărbie. — Signor Gamberetto e-un afacerist deosebit de meschin și cu legături deosebit de bune. Nu deține doar cele două companii la care te-ai referit, Guido, dar este de asemenea proprietarul unui mare lanț hotelier, agenții de voiaj și stațiuni, dintre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
sunt deloc ai lui și că tatăl lor e, de fapt, Brad Pitt? Dumnezeule! Cu cât citeai mai mult, cu atât interviul ți se părea mai incredibil. Tot Hollywood-ul știe și asta, a răspuns Amanda sfidătoare. Alice și-a sprijinit bărbia în palmă și s-a uitat obosită la Amanda. Lăsând la o parte implicațiile juridice imediate, ai idee ce efect devastator poate avea genul ăsta de zvonuri asupra unei familii? Noi vorbim acum despre niște copii. Niște copii mici. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
impresiona, cât mai curând prin a te îmbrăca doar cât să nu atragi negativ atenția asupra ta. Din fericire, faptul că era înaltă, avea fața ovală și cu o expresie meditativă, părul blond și drept, tuns cu grijă până la nivelul bărbiei, și mersul autoritar reprezentau niște trăsături elegante care-i ușurau situația. Deși costumul crem și tocurile înalte nu l-ar fi impresionat nici măcar pe băiatul care distribuia corespondența la Intercorp, aici ambele arătau extrem de șic. Sincer vorbind, Alice nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o firmă care editează o revistă glossy. — Ce înseamnă asta? Alice nu era sigură că însemna ceva. În orice caz, pentru ea însemna din ce în ce mai puțin. Fără prea multă tragere de inimă, a început să-i explice. Jake și-a frecat bărbia cu degetul arătător. — Adică tu trebuie să ai grijă ca nici o celebritate să nu primească bani atunci când cineva de la firma ta îi tranșează penisul? În esență, da. —Sau să te sinucizi încercând să salvezi câte-un ziarist iresponsabil care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
plâns, a spus Jake. Hugo n-a zis nimic. Săgeata lui Jake, dacă era într-adevăr vorba de-o săgeată, își atinsese ținta. Oare el de ce nu simțise așa? Singura scuză care îi venea în minte era că lovitura în bărbie care-l făcuse să leșine îi suspendase, temporar, toate emoțiile normale. — Vreau să zic, clipa când a ieșit copilul... Jake și-a scuturat buclele minunându-se... a fost cel mai grozav moment din viața mea. Și tu ai fost acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a început să țopăie către ei, Hugo a observat că decolteul continua să fie trăsătura ei cea mai distinctivă. La fel de agresiv, amenința să facă să sară toți nasturii costumului. Laura a cuprins-o pe Amanda într-o îmbrățișare parfumată. Când bărbia i s-a așezat pe umărul sacoului Amandei, Laura i-a făcut cu ochiul lui Hugo într-o manieră emfatică. Nu te-am mai văzut de ceva vreme, a rostit ea rar printre buzele rujate din abundență și lățite într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ea scurt. Nu mi-e frig. —Ei, e foarte bine că sunteți aici, a zis Amanda plină de energie, tropăind pe podeaua indiană cu tocurile ei înalte. Îl puteți ajuta pe Hugo să care pachetele. Asistenta Harris și-a ridicat bărbia ofensată. —Aștept taxiul. Amanda s-a oprit din mers. —Ce? —Taxiul? a repetat ca un ecou Hugo. Vă duceți undeva, soră Harris? — Părăsesc acest stabiliment, domnule Fine. —Stați puțin, stați puțin, a sărit Hugo ridicând panicat ambele mâini. De ce plecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
greșeală că iubitul acesteia tânjise la postul lui Hugo. — Ce tupeu, chicotise Neil. Deși, să nu uităm, ea are tupeu cât pentru doi oameni la un loc. Hugo și-a spus că Neil avea dreptate. Tupeul Shaunei era vizibil în bărbia lată și agresivă. În plus, părul des, dar uscat avea aspectul blănii unui câine. Iar acum Shauna manifesta o încăpățânare de câine prin refuzul vădit de a-l ajuta pe Hugo să-l întâlnească pe Neil în cel mai prietenos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Și nici dacă el voia neapărat să știe. Intuind că problema era complicată, Hugo a luat ceașca și a înghițit cât a putut din apa neagră și ușor opărită. Era nerăbdător să scape cât de repede putea. Laura a ridicat bărbia și și-a tras nasul. Hugo a văzut că ochii îi înotau în lacrimi. Ce s-a întâmplat? a întrebat fără prea multă tragere de inimă. Ea a clătinat din cap. —Nimic. Hugo a fost tentat, preț de-o secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
chestii pentru La Gunoi!. Asta nu poate să-ți ocupe tot timpul. Alice se cam enervase, dar a încercat să-și păstreze calmul. —Ai fi surprinsă. Sinceră să fiu, nu mai am timp să fac nimic altceva. Jessamy a ridicat bărbia. — Probabil e o chestie de proastă organizare. Alice fixa podeaua furioasă. Cum de-și permitea femeia asta să-i vorbească așa? Oare era conștientă că avea o slujbă doar datorită subvențiilor ei? Dacă n-ar fi fost banii obținuți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în general. Și, sincer, cu încă unul pe drum - s-a mângâiat pe abdomen- nu-mi pot permite să-mi dau demisia. Plictisit de conversație, Theo a început să se foiască și să se agite. Barbara l-a ciupit de sub bărbie. Ei, mulțumesc pentru înțelegere, i-a spus ea lui Hugo. —N-ai pentru ce. Ba da, am. Ceea ce te face să mergi înainte e tocmai gândul că nu ești singurul părinte de pe lume care se zbate. Faptul că știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
insinuați că sunteți, nu? - Nu insinuez nimic, domnule, nu-mi arde de insinuări în astfel de condiții. Desfăcu la rândul său doza, căută din priviri un pahar, apoi o duse la gură. Un firișor de lichid i se prelinse pe bărbie și îl șterse cu mâneca. Sughiță dar nu se sinchisi să-și ceară scuze. - Sunt un simplu agent imobiliar, aveam o viață absolut normală până ați apărut dumneavoastră și ați scris că am descoperit un nenorocit de geamantan cu bani
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
care aruncase întreaga tensiune acumulată, întreaga furie și toată nedumerirea sa adunată în cantități incomensurabile. I se păru că geamantanul râdea de el. Trânti ușa debaralei și se prăbuși pe canapea. Vru să bea, dar lichidul i se prelinse pe bărbie. Iar vocea Magicianului îi șopti la urechea stângă: - Tic, tac, tic, tac, tic, tac... Uită-te la ceas. Cele 10 minute se duc ca și cum n-ar fi fost. Vor bate la ușa ta, ce le vei spune? Dacă vei fi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
el, pe bordură, cu jobenul în mâna stângă (ți l-aș îndesa pe gât, Magicianule!), arăta jalnic în treningul galben - ce oroare! -, însă ochii îl pironeau neobosiți, ardeau, îi incendiau retina, ochii explodau, săreau din orbite și se prelingeau către bărbie, îi închise din reflex. Când îi redeschise, Magicianul nu mai era. Oftă... - În loc să te lamentezi și să îți imaginezi că i-o tragi Luciei pe la spate, te-aș sfătui să fii mult mai atent la detectivul ăla. Poate că el
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]