3,424 matches
-
și gustă. Gâdilă lustrele de cristal cu penele de struț colorate pe care le găsise pe birou. Scoase cu mare grijă sunete delicate, plăcute, din serviciul fin de masă, din porțelan Rosenthal. Aruncă o privire peste grămezile de șervete brodate, batiste ușor parfumate, șaluri din dantelă și lână, peste mulțimea de mănuși din piele, peste colecția de umbrele, Între care găsi una foarte veche, din mătase albastră și verifică grămada de plăci cu opere italiene, care Îi plăcuseră tatălui său și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nasul acela mic, cu linia concavă și aripile palpitânde, cioplite inegal și grosolan. - Lacrimi de crocodil! Continuai întunecat, împingând violent farfuria cu mâncarea aproape neatinsă. Se ridică brusc, oprindu-se din plâns și mă privi cu dispreț. Apoi își scoase batista din buzunarul șorțului și-și suflă nasul zgomotos. - Ajunge! Făcu dânsa amenințătoare, cu ochii scăpărători de cumplită mânie. - Zitta! Șuierai din spatele ei. Graiul tău îmi îngheață azi măduva și mă izbește între umeri ca un târnăcop. - Nu ai dreptate, interveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dinainte. Apoi m-ai întrebat cum îmi mai merg afacerile și cât câștig pe lună. „Sunt cu «zeciuală»” ți-am răspuns cu treizeci de ani în urmă, privindu-te drept în ochi. Te-ai întors să-ți sufli nasul în batistă să să-ți usuci două lacrimi. - Le-am văzut, tată, și ele mă ard și astăzi încă pe inimă ca două picături de plumb topit. - Fiul meu, răspunse el cu privirile în pământ, iartă-mă și uită că te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cealaltă. - Uă unde-i testamentul? intervine dumnealui în discuție cu vorba repezită. Neamurile Zittei se privesc neliniștite, ochi în ochi. Unchiul proptește umbrela în dosul ușii, punându-și pălăria pe scrin cu multă luare-aminte. Își scoate apoi ca de obicei, batista cadrilată să-și șteargă sticlele mici ale pice-nez-ului. Zitta duce mâna la piept. În liniștea de moarte ce cuprinde brusc încăperea se aude foșnetul hârtiei, care consemnează răspicat ultima mea dorință. „Totul pentru Zitta, care nu mă va uita niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
salon să ia o gustare. ă Iată și pe Omul cu ciocul de aramă. Și-a pus o cravată neagră. Ține o frigare în mână din care picura sângele meu. - Zitta, deschide fereastra că pute a mort! spune el, cu batista la nas, privindu-mă de la distanță - și pune-i gheață pe burtă. Lumânarea de la căpătâi se încovoie ca o potcoavă și-mi picură pe un obraz ultimele lacrimi, în timp ce-mi amintesc de fata cu obrazul pistruiat și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
părăsit femeia”, urmă el distrat și chinuit de neliniști. Parcă uitase că nu de mult șezuse ghemuit lângă ghetele mele, cu bărbia sprijinită de genunchi. Ramses Ferdinand Sinidis își scoase din buzunarul de la spate al jachetului cu coada retezată, o batistă, ca să-și oprească sângele ce-i curgea din rană, de la ureche, pe gât, în guler. Susținea că și-a recăpătat graiul numai de câteva minute: din momentul în care a fost lovit de piatră. - „Sunt fericit”, exclamai în scurta pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu mâna și zâmbind timid, dar Îndepărtându-se odată cu trenul ce ieșea lent din gară. Rămase cu pălăria În mână, făcându-i semn cu cealaltă, până când ultimul vagon dispăru din vedere. Apoi Își puse pălăria pe cap și, scoțând o batistă, Își șterse obrazul bărbos. Se Întoarse pe călcâie și porni spre indicatorul pe care scria Sortie, În parte ușurat și cu plăcuta conștiință a faptului că mai avea o zi de stat la Paris, o zi pe care și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
el“, și „Fii bun cu ea“, lui Herbert Waring. Se opri În prag, mai spuse o dată „Fii bun cu ea“ și Închise Încet ușa. O clipă mai târziu, apăru În culise, pe partea cealaltă, ștergându-și transpirația de pe frunte cu batista. Pe deasupra scenei unde ceilalți doi actori schimbau ultimele replici - „Doamnă Peverel... voi nădăjdui“ „Așteaptă!“ - Îl zări pe Henry și Îi aruncă o privire pe care acesta nu reuși să o descifreze. Apoi cortina căzu și se auzi sunetul aplauzelor, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la mort, ce n’est pas gai“. Poate pentru că Gerald era actor, repetarea acestor cuvinte păru să aibă un puternic efect emoțional asupra lui și ochii i se umplură de lacrimi. Și le șterse repede și Își suflă nasul În batistă. — Măcar am apucat să-i spun cât de bine merge turneul cu Trilby - și, zâmbind, adăugă: Dar nu i-am spus că Tree vrea să renunțe la actul patru. M-am gândit că s-ar putea să-l supere. — Adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
disparate așa cum o fac romanele, cu un efect patetic artificial, dar irezistibil. Alice se trezește plângând inexplicabil. Ce s-a Întâmplat, mamă? o Întreabă neliniștită Peggy. Doamna James clatină din cap, Își trage nasul și se șterge la ochi cu batista. — Nu știu. Totul pare atât de trist. — Doamna James plânge, raportează Minnie la bucătărie. Asta n-am mai văzut-o până acum. După-amiază a trecut doctorul pe-aici, zice Joan Anderson. Poate i-a spus el ceva. — Nu cred, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mâna ușoară. Nu l-am tăiat nici o singură dată. E un fel de a-ți lua rămas bun. Pe neașteptate, pe obrajii lui Burgess Încep să curgă lacrimi. — Iertați-mă, nu știu ce e cu mine, se scuză el răgușit. Scoate o batistă, se șterge la ochi și Își suflă nasul. Minnie se apropie de el, Îi Înconjoară umerii cu brațul și Îl strânge. Acum, că a abandonat visele romantice, Îi este deodată mai ușor să facă gestul. — N-ai de ce să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
gustul scârbei: soba de teracotă... barele de bătut covoare din fundul curților... closetul de la mezanin... cufărul din pod... un chihlimbar, de mărimea unui ou de porumbel... Aceluia care și-a păstrat în amintire, palpabile, acul de păr al mamei ori batista tatei înnodată la cele patru colțuri în arșița verii sau valoarea de schimb a fiecărei schije de grenadă sau de bombă zimțate diferit - aceluia îi vin în minte întâmplări - fie și numai ca pretext amuzant - în care lucrurile se petrec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
zgârciți cu cuvintele: „Ai grijă de tine, băiete!“?, „Pe curând, papa“? Oare și-a scos pălăria când trenul a plecat din gară? Și-a netezit, încurcat, părul lui blond? Mi-a făcut semn, vânturându-și pălăria de velur? Ori chiar batista, ale cărei patru colțuri le înnoda vara, pe căldură mare - caraghios, mi se părea mie - ca acoperământ pentru cap? I-am răspuns făcându-i cu mâna prin fereastra deschisă a compartimentului și l-am văzut cum se face din ce în ce mai mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
așa-ngrijițel că mi-a venit pofta să-l pudrez cu scame din ălea care știe să s-adune În buzunare. Ismael Larramendi - don Matecito, după polecră - mi s-a arătat purtător dă biciclete dă modistă, mustăți dă focă bifurcată și batistă dă capulzan care-i coperea tot grumazu. Statu i s-a mai strâns c-un cot când i-am trântit cartea dă vezetă care acum Îți scot privitorii cu ea din buricu de-ți ține loc de moacă și unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
grumazul nici În fața celui mai mărunt utilitarism: nimeni nu pătrunde În ele, nimeni nu se depărtează de ele, nimeni nu stă pe vine; nimeni nu se Încrustează În concavități, nimeni nu salută cu mâna din impracticabilul balcon, nimeni nu flutură batista, nimeni nu se defenestrează. Là tout n’est qu’ordre et beauté. P.S. O dată corectate șpalturile panoramei anterioare, o depeșă telegrafică ne informează că tocmai În Tasmania există un mugure nou. Hotchkis de Estephano, care se menținuse până acum În cadrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
imediat, dezamăgindu-și fidelii. Adevărul s-a impus concret. Între 1923 și 1931, Bradford, cavalerul de pe rambla, a umblat despuiat prin Necochea. Pălăria, ochelarii cu ramă de baga, mustața, gulerul, cravata, lanțul de ceas, costumul și nasturii, bastonul Împletit, mănușile, batista, gheata cu toc militar nu erau decât un desen aplicat tabula rasa pe epidermei sale. În clipe atât de amare, oportuna influență a unor prieteni situați strategic ar fi constituit un sprijin, dar a ieșit la lumină o circumstanță care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
se răzgândească, și am hotărât să desfășor colaborarea cu propria-mi mână, ca să evit clasicele Întârzieri care se pot reproșa poștei noastre**. țeasta pleșuvă, privirea pierdută În zarea rurală, pomeții lătăreți, părul cenușiu, gura Îndeobște prevăzută cu bombilla și mate, batista fină sub bărbie, torsul de taur și un costum ușor din in doar pe jumătate călcat mi-au fost primul instantaneu. Din balasoarul de răchită, ansamblul atrăgător al amfitrionului l-a complementat rapid vocea mucalită ce mi-a indicat băncuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
aici. — Știu... Beth se smiorcăi un timp, apoi Îl Împinse brusc cu brațele ei vânjoase. Se Întoarse și Își șterse ochii. Mi-e mai bine acum. Mulțumesc. N-ai pentru ce, spuse Norman. Rămase cu spatele la el. — Unde naiba or fi batistele alea? Găsi un șervețel și-și suflă zgomotos nasul — Să nu le spui nimic celorlalți... — Bineînțeles că nu, o asigură Norman. Sunetul soneriei o sperie. — Isuse, ce-a fost asta? — Cred că e cina, spuse Norman. CINA — Nu Înțeleg cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
deprimați. Dar la ce te puteai aștepta, după atâtea peripeții? — Ce trei? repetă Norman. — Ah, făcu Harry, gândeam cu glas tare. Că am rămas doar trei. Beth oftă. Norman Îi văzu lacrimile din ochi. Ea scotoci În buzunar după o batistă. Își suflă nasul. N-aveți ce să vă reproșați, spuse Norman. A fost un accident. Nu se putea face nimic. — Știu, spuse Harry. Dar gândul la oamenii aceia care se sufocau! În timp ce noi eram În submarin... le aud tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Plânge iarna Elena Marin Alexe Plânge iarna printre vii, În batiste albe reci. Ulițele sunt pustii, Când prin viscol le petreci. Satul pare-ncremenit În tăcere cufundat. Somnul l-a ademenit, Noaptea dor a legănat. Cu privirea dusă-n gol Mai răman să mai adun, Câțiva fulgi ce zburdă-n stol, Leac
Pl?nge iarna by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83325_a_84650]
-
venea vorba de dat cu aspiratorul. Nici nu se punea problema să mute obiectele, de exemplu scaunele, și să curețe și sub ele. Ba chiar, ca să fiu sinceră cu voi, nu mișca nici chestii precum cărțile sau pantofii. Și nici batiste sau ace de siguranță, dacă e să fiu sinceră până la capăt. Tata făcea parte din școala lui „de ce să cureți sub ele când poți să cureți doar în jurul lor“. Dacă tata nu vedea, însemna că pentru tata nici nu exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
La fel de tare vor plînge și fetele de la uman, Îndeosebi bruneta subțire, cu ochelari și fustă posomorîtă, dar ce sîni. Cape Canaveral. Care i se zguduiau de lacrimi numai ce-mi imaginam Înmormîntarea. Profesorii mă vor lăuda În cor, suspinînd cu batistele fleașcă În mîna dreaptă, cea care ținuse creta, cu stînga ținînd sicriul. Sau coliva. Sau ce se ține. Literele de pe crucea mea vor deveni fluorescente, semn al unui destin ieșit din comun ce fusese frînt. Îmi doream o cruce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu Rudolf Steiner, care era Îngrozitor de răcit, Kafka i se plîngea dezgustat că el (Franz) este un artist Împotmolit În munca de asigurări. Se lamenta În timp ce observa cu silă nasul care curgea Întruna, nările Înroșite, scuamele, ochii umflați și inacceptabila batistă ezoterică a Întemeietorului antropozofiei. Misticul austriac i se părea incapabil să interpreteze În mod accesibil creștinismul artistului Înnămolit În munca de asigurări. Astfel Încît zbuciumul, Împotmolirea kafkiană, teama lui incontrolabilă de-a nu lua o viroză În restaurant mă calmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un nod În gît. Și mi s-au Împăienjenit ochii. M-am uitat pe furiș la cei din jur, oameni tăcuți, muribunzi ce se duceau undeva, ei s-au uitat la mine cu scîrbă, nu mi-a dat nimeni o batistă să-mi suflu nasul. Abia după o stație, Eroilor, unde ar fi trebuit să cobor, mi-a dispărut nodul. Probabil asta Înseamnă că vreau să fiu de folos universal, să alin, să sparg lemne. Deși nu mi-a plăcut nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ar deține valută. Alți cetățeni onești, isterici, iubitori de adevăr, se Înghesuie și zbiară În jurul celor două femei care strigă și ele, disperate, după poliție. Mă Înghesui și eu. Se deschide o geantă și, deodată, ca prin farmec, dintre două batiste și-un ruj, cineva vede dolarii. Un răcnet de mulțumire. Eu nu i-am văzut, dar nu contează. Minerii pocnesc În plină figură femeile Îngrozite și le Îmbrîncesc Într-o direcție necunoscută. CÎțiva spectatori Împătimiți după dreptate vor să participe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]