2,430 matches
-
Îmi pare rău... — Ah, dar nu am venit să-ți scot ochii pentru o nimica toată, dragul meu. Am venit să-ți amintesc vorbele pe care nu mi le-ai luat în seamă, acum zece ani. Ce vorbe ? — Despre ziua blestemată când îmi vei da dreptate, căci oamenii care aplaudă ușor la fel de ușor te vor uita. Despre ziua aceea în care îți vei da seama că aia nu e lume care să iubească, Cristian, dragule. Da’ m-au iubit, domnule ! — Ești
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ca după, nu numai să facă „greșeli inadmisibile”, derapaje față de conduita lor anterioară, dar chiar să-și părăsească vocația. În condiții de libertate socială, condiții pe care cu toții abia Îndrăzneam să le visăm Înainte! Să fie oare aceasta o regulă blestemată a „omului fericit”, care, din ciudate pricini, decade sau se pierde atunci când, cum se spune, „ajunge la liman”, să fie oare constrângerile sociale, uneori chiar și tirania, mai propice celui care vrea să dea „un sens vieții sale”, să-și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
repetăm, eu, În ce mă privește, nu știu cum am putea evacua această jumătate de secol pe care au trăit-o și În care s-au format vreo trei generații de cetățeni români și care, cum o spuneam, fără a produce acel blestemat „om nou” visat de Lenin și de alții, a mișcat conștiințele, a produs noi forme de mentalitate, În genere negative (fatalismul, neîncrederea În stat, o altă discordanță Între cele trei mari provincii istorice, false entuziasme, false valori!...Ă, dar și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
strămoșească”, cea pe care o Biserică obosită o proclamă cu un glas tot mai firav, ci credința În forțele proprii. Sau, În ceea ce unii istorici „romantici și reacționari” considerau a fi „credința În geniul unei națiuni”, al acelei colectivități umane „blestemate” să poarte În istorie și În secole confuze un Sens mai presus de cel al purei supraviețuiri, al purei, imediatei și cu multiple fețe zeițe moderne numită Adaptare, cea care a luat locul aproape tuturor idealurilor antecesorilor noștri. Naivi și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
artele majore, precum romanul sau filosofia?! A, nu, bineînțeles că nu, și cu toții am urât-o tocmai pentru că Înăbușea orice tentație de individualizare, de exprimare majoră Într-un domeniu sau altul al vieții spiritului. Dar... e vorba, În esență, despre „blestemata” problemă a adaptării! Nu cumva, unii dintre noi tot Înverșunându-ne contra tiraniei și a brutalului ei bun-plac, ne-am... cum să zic?... da-da, ne-am acomodat, cum se zice, ne-am adaptat puțin cam prea mult cu „odiosul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și, cu amărăciunea că nu am, că nu posed, nobila inspirație poetică, mă „afundam” cu cerbicie În meandrele și marasmele, duhorile și labirinturile epice, sperând ca „acolo”, pe acel teren, să-mi ascund „boala”, sangvinitatea Înnăscută, ca o pecete aproape blestemată, s-o ascund, dar... și cu speranța secretă și vicleană de a „o” exprima! Iar Castor, bietul Castor Ionescu, face pe zeci și zeci de pagini exerciții „de flegmatizare”, de „stăpânire a eului”, de „economie a energiei”, a gesticulației; de la
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
departe, dar pe care (jenant să recunosc), în același timp, mă bucur să le reîntâlnesc, ca pe niște vechi cunoștințe din copilărie... Mi-am zis odată, pe la mijlocul anilor ’90, că nu voi mai călca în viața mea în acest oraș blestemat, după ce am fost îngrozit de moravurile sale demente, scăpate de sub controlul de altădată al partidului comunist - și nu eram decât în trecere prin Moscova, plecam... în Mexic, la un congres al PEN Centrului Internațional, și trebuia să iau avionul de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
planuri de redresare a situației, măcar de salvare a aparențelor, deoarece, o „carieră”, mai ales în provincie - ori, România în acei ani și, mi se pare mult după aceea (poate și azi, ca inerție sau un recul la acea perioadă blestemată, de dublă ocupație, de dinlăuntru și dinafară!Ă - în provincie deci, o carieră înseamnă în primul rând „salvarea aparențelor”. E adevărat însă că la modul grotesc, în acei ani, deceniul șase, a salva aparențele însemna pentru mulți „a fi afară
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
marea vocație” și asta o spun și acum, la o jumătate de secol de la „începuturile” noastre literare, când apele s-au liniștit și prin pânzele „ei”, ale acelei „ape existențiale”, se poate întrevedea „fundul lacului”. Dar el a urmat destinul blestemat, mai ales al poeziei românești, acela de a nu „îndeplini o mare, exorbitantă promisiune” - sau, mai știi, e o boală a oricărei națiuni, culturi „tinere”, europene, care, după secole lungi de „viețuire” în penumbra literei scrise și a individualității creatoare
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
politică umilită și decimată în închisorile lui Dej, părăsită de luminatul Occident. Elită care a creat miraculosul „spațiu” dintre războaie, spațiu de creație, valoare și stabilitate națională ce părea că ne salvează în sfârșit de un provincialism etern, de o blestemată incapacitate de „a intra în Europa”. Da, am avut succes, spre surpriza mea, spun, deoarece Francisca propunea, abordând clișeul unui „roman de uzină”, o altă scriitură epică și un alt tip de construcție romanescă ce făcea un arc peste decenii
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ai mândrilor Carpați și să ne regăsim în interiorul unor granițe care încă generației pașoptiste și celei a lui Eminescu li se păreau o utopie romantică! Ne-am rănit și mutilat cu siguranță deoarece ne aflam „în interiorul luptei și al lagărului blestemat” și nu o (sau „îl”Ă contemplam de la distanță precum unii domni, asistați din nefericire și de un prinț al literelor cum a fost Eugen Ionescu, care, spre deosebire de alte genii naționale, i-am numit pe Cioran și pe Brâncuși, a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vechi”: dacă cutare a fost în țară, sub comuniști, chiar dacă era pentru a asista la înmormântarea unui părinte, cei mai „curați” erau, evident, aceia cu care refuzau „orice contact” cu cei „amestecați în ciorba roșie”, cu orice pas pe solul blestemat! Astfel, Suspiciunea, această teribilă molimă a sistemelor extremiste și criminale, naziste sau comuniste, a invadat și emigrațiile, mai ales cea românească... o spun francezii înșiși, uimiți de discordiile din sânul comunității românești și nu vreau, pe această pagină, să-i
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ne scuzăm” că am luptat, supraviețuit în idee și în literă și că am împrăștiat texte din care s-au hrănit și au prins speranță, încă o dată, sute și sute de mii de cetățeni, închiși ca și noi în cercul blestemat al politicii „marilor puteri” și trebuie să explicăm, cu zâmbete jenate, evident „vinovate”, ultima și cea mai minusculă pată de noroi de pe armura noastră, improvizată, oho, și încă cum! Să justificăm chiar și petele de sânge pe care unii le
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
României, a unor mișcări de opoziție, de revoltă față de unele acțiuni discriminatorii și abuzive ale stăpânirii, indiferent care era aceea? Oare se explică faptul că în țările de la nordul României, aflate sub aceeași „cizmă moscovită”, au existat totuși, în acea blestemată jumătate de veac, mișcări de rezistență vie, de revoltă, precum în R.D. Germania și în Polonia în ’53, în Cehoslovacia în ’68 și apoi, încă o dată, magnific, în Polonia, prin înființarea unui șir de greve radicale la șantierul din Gdansk
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ultima jumătate de veac, dar și neîncrederea statului și a funcționarilor săi în particular, în investitor, în țăran, în intelectual!... Slăbiciunea și corupția din bănci, poliție, justiție, întârzierea marelui capital occidental și, peste toate, iată că ne apasă această neagră, blestemată, insistentă și într-un fel inexplicabilă imagine rea a României, care se zbate să iasă la limanul democrației și al unei economii cât de cât productive... Cariera mea, cum o spuneam, a luat o întorsătură „firească”, în sensul negativ al
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
condus, dar și a celor care i-au urmat pe lideri!... Sigur, „promotorul” acestei „nesiguranțe”, al acestui „dubiu” asupra „dreptății germane”, asupra „rolului lor în istoria Europei”, a fost, desigur, Nietzsche, care, în plin triumf și spirit triumfalist - acest „spirit” blestemat, care s-a repetat apoi, întocmai ca un blestem al zeilor, în zilele primelor victorii hitleriste! -, după victoria contra francezilor și în timpul păcii, penibile pentru orgolioasa patrie a lui Voltaire, de la Versailles, a fost unicul din întreaga elită intelectuală a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
între cetățean și statul român; ce-și caută un profil cât de cât stabil și reprezentativ. Și mult discutata „imagine negativă” pe care o aruncă România, dar care se și răsfrânge asupra ei este, cu siguranță, o componentă a acestei „blestemate probleme”, pe care, se pare, trebuie s-o rezolvăm noi înșine, noi și cei care ne urmează, în prezentul acesta continuu pe care îl traversăm și... pe care l-am visat! În ce mă privește, eu nu sunt excesiv de preocupat
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Ham, care a comis crima de a-l vedea pe Noe gol. Ei vor face apoi o alianță pentru a-l menține pe Canaan, fiul lui Ham, în sclavie. Și iată deja frățeasca umanitate împărțită în "popoare binecuvântate" și "popoare blestemate". Iată deci blestemul acestui pământ. Mai sensibil ca în alte locuri și ale cărui ziduri și atentate reîmprospătează stigmatele. Se spune despre el că ar fi fost hărăzit lui Dumnezeu, dar așa cum despre chipul Tatălui poți spune că nu are
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
considerațiile sale de artă clerul ortodox, ziarul "Universul" și un Dumnezeu moral și pudic, cărora le-a adaos puțin și poliția Regatului României, la bunele oficii ale căreia a apelat contra unora dintre scribii contimporani cei mai ticăloși și mai blestemați. (Ticăloșia lor consistă mai ales în faptul că fac unele rezerve asupra personalității d-lui Iorga; trebuie să recunoaștem că blăstămăția lor privește scene și expresii nu prea cuviincioase, pe care le caută și le urmăresc oamenii serioși și gravi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
iulie 26, vineri, venit-a însuși împăratul turcesc, numit Mehmet beg, cu toate puterile sale și, împreună cu ei Băsărabă voievod, cu toată oastea sa, asupra lui Ștefan voievod. A făcut război cu ei la Valea Albă și au biruit atunci blestemații turci și cu muntenii cei hicleni. Și au căzut acolo vitejii cei mai buni și nu puțini boieri mari, și oștenii cei buni și tineri, și oastea cea bună și vitează, și tineri husari viteji s-au prăpădit atunci.” În
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
trându-se întreaga forță stihială a monstrului. Singura scăpare din această probă cu răspândire universală se află în protecția solară. Atât eroul, cât și salvatorul lui din balade păstrează atributele flăcăului plecat să se lupte cu stihii telurice sau acvatice. Flăcăul blestemat stă sub dominație solară prin armele sclipitoare pe care le poartă (în colinde având și o cruciuliță de argint) și tocmai acestea îl împiedică pe șarpe să-l devoreze. Balada întărește din nou sugestia: „La brâu cu șeapte pistoale/ La
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
lipsa miresei (VIIIa,1) care declanșează mecanismul epic. Eroul pleacă de acasă în căutarea suliței indicator (funcția XI) și se întoarce rușinat, urmat de broască. Aceasta îndeplinește probele grele (XXV și XXVI) cerute de împărat, răufăcătorul întruchipat de acesta moare blestemat (funcția XVIII), iar cuplul neobișnuit rămâne să domnească peste împărăție (XXXI). Gruicea I(33) se deschide cu absența unui soț pentru fata de împărat, adică funcția VIIIa 1 inversă, și cu strigarea publică a disponibilității ei maritale (IX,1). În
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Marele provocator". Imediat am cumpărat ziarul și m-am așezat pe o bancă să-l răsfoiesc. Fotografiile marelui român erau însoțite de următoarele explicații: Este român, dar scrie într-o franceză splendidă. Mulți ani a fost exemplu de gânditor marginalizat, blestemat și pesimist, dar acum textele sale se ridică într-o voce profetică. Aceste paradoxuri îi oferă mai multă strălucire figurii lui Emil Cioran și Pentru Cioran, profetul dezamăgirilor, umanitatea a trăit liniștit numai în vremurile scepticilor. În ciuda restricțiilor, din acele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
am luat-o acasă, să o studiez în liniște, înainte de a o oferi ministrului. Am citit cele 12 pagini cu nerăbdarea stârnită de perspectiva reîntoarcerii la grafia latină a teritoriului românesc smuls pentru a doua oară din trupul patriei prin blestematul tratat Ribbentrop-Molotov și dominat de dorința revenirii Țării la limitele României Mari. Am decis atunci să copiez pentru documentarul personal întregul prim număr al revistei "Glasul" Era un adevărat eveniment ca sub puterea sovietică să se spargă dogma absurdă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
sau de orice altă natură. Nu cred că vreunul dintre marii scriitori ai noștri stabiliți în străinătate n-a încercat sau nu încearcă, cum se spune popular, dorul de casă. Ceea ce e enervant și exasperant în zilele noastre este această blestemată sărăcie a posibilităților pe care (nu) le are un scriitor să iasă în lume pentru a se întoarce acasă, acest acasă uluitor de dezolant în incapacitatea sa de a fi omenos, decent, normal în privința condițiilor de viață și muncă, nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]