20,803 matches
-
de la nivelul asociației, înainte de a se înregistra consumul prin apometrele acestora. Conflictele dintre vecini, cât și cele cu firmele de apă, pot îmbrăca diferite forme, care nu trebuie să ajungă pe rolul instanțelor de judecată, întrucât acestea, de cele mai multe ori capătă soluții prin procedura medierii ce satisfac așteptările ambelor părți din conflict. C. Dispute dintre proprietari și asociațiile de proprietari În cadrul raporturilor dintre proprietari și asociații se declanșează dispute interminabile cu privire la diferențele dintre consumul de apă înregistrat de asociație și cel
Medierea un mod amiabil d e a pune capăt disputelor din cadrul Asociaţiilor de Proprietari by Mihaiu Şanţa () [Corola-publishinghouse/Administrative/1591_a_3106]
-
pe când celelalte mențiuni care nu privesc înțelegerea dintre părți pot servi doar ca început de dovadă scrisă. De aceea este nevoie ca părțile să ceară, fie autentificarea lui la notarul public, fie consfințirea acestuia printr-o hotărâre judecătorească pentru a căpăta forță juridică și, la nevoie pentru a fi pus în executare prin investirea hotărârii în care stă încorporat. Părțile care nu doresc să își autentifice sau să consfințească acordul în condițiile arătate, pot să se prezinte la mediator ca în fața
Medierea un mod amiabil d e a pune capăt disputelor din cadrul Asociaţiilor de Proprietari by Mihaiu Şanţa () [Corola-publishinghouse/Administrative/1591_a_3106]
-
sunt nemurirea sufletului și existența lui Dumnezeu. „Ele sunt condiția de posibilitate nu ale legii morale Însăși, ci ale Binelui Suveran, adică ale valorii supreme a vieții morale, care constă În unirea virtuții cu fericirea”. Dar, numai prin conceptul libertății capătă valabilitate și aceste două postulate. Astfel, rațiunea practică este cea care restabilește libertatea, nemurirea și existența lui Dumnezeu, asupra cărora speculația nu găsește suficiente argumente. Însă, nu este vorba de extinderea cunoașterii, prin intelectul categorial, a domeniului suprasensibil, deoarece aceste
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
practice, constituie cheia de boltă a Întregii clădiri a unui sistem al rațiunii pure, chiar și a celei speculative, și toate celelalte concepte (de Dumnezeu și nemurire) care rămân În aceasta, simple Idei fără sprijin, se leagă acum de el, capătă Împreună cu el și prin el consistență și realitate obiectivă, adică posibilitatea lor e demonstrată prin faptul că libertatea există Într adevăr, căci această Idee se manifestă prin legea morală”. Paulsen moștenea toată această zestre a rigorismului kantian despre autonomia voinței
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
libera o categorie de persoane sau cineva care se află Într-o condiție determinată, și se emană, deci, o normă printr-o formulă permisivă, atunci această permisie aparentă reintră de fapt În categoria normelor abrogative, despre care am vorbit și capătă prin urmare, În aclași mod, o natură imperativă. Câteva exemple dintre cele mai caracteristice date de G. del Vecchio și Mircea Djuvara vor lămuri și mai bine faptul. Când Codul civ. italian (art. 1761) Îngăduie mandatarului să renunțe la mandat
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
italian analizează situația din Europa și din Întreaga lume, cu dezechilibrele de după Primul Război Mondial, când În fața forțelor muncitorești revoluționare, a Început să se simtă, tot mai accentuat, „o parțială paralizie a organelor de stat”. Asociațiile sindicale - În special - au căpătat, adesea, un caracter de organisme juridice, edictând norme care reglau raporturile reciproce dintre ele, care aveau efect obligatoriu, fiind, materialmente, În opoziție cu dispozițiile analoage ale organelor de stat. „Caracterul antistatal sau ilegal, declarat dechis, a unora dintre aceste sisteme
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sigur, o să vă smulgă un profund admirativ: O, ho! Așa, da! După ce și crease prin Pomârla faima de renumit modernizator de case bătrânești, se apucase de stricat câte ceva, de adăugat câte altceva, și, tot așa, fațada casei lui celei mari căpăta o înfățișare cu totul nouă. Fără contribuția altcuiva, ci, numai și numai, cu eforturi și forțe proprii. Prin comuna sa natală, Pomârla, și prin satele din împrejurimi, apăruseră numeroși draci, care-i jefuiau, și mai și băgau frica-n oameni
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
zis? Vax, oameni buni, nu opoziție! De aruncat la canal, nu alta! Rând pe rând, au fost distruse salariile dăscălimii, ale oamenilor din domeniul sănătății, învățământului superior și educației, tagmei funcționărimii, ale altor categorii, în lumea de atunci a României. Căpătaseră o avidă poftă de bani. și nu se mai săturau, domnule, nu se mai săturau, de colectat, în timp ce ei, pe cealaltă parte, cheltuiau cu toptanul, fără discernământ, banul public. Au făcut stadioane, prin sate prin care nu mai era nimeni
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
cu pași repezi. Febrilele pregătiri erau pe ultima sută de metri. Drumarii, zidarii, vopsitorii, tencuitorii și ceilalți constructori angajați în acțiunea aplicării celor din urmă finisări, lucrau de zor. și maidanoiul ăla, înțesat cu dudăe, loc al câinilor fără stăpân, căpăta, cu fiecare clipă tot mai mult, o înfățișare nouă, fastă, nevisată și de necrezut pentru numeroasa lume din preajmă. Uniunea Europeană zvârlea bani cu nemiluita, în stânga și în dreapta, cui venea cu proiecte ferme, iar cei care intrau în posesia aprobărilor și
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
de merit și bătrânului Boc. Pentru ce? Pentru că e tatăl tânărului Boc. Asta, da, zic și eu idee! și i-au acordat, bătrânului, diploma de tată exceptional, al Bocilor de toată mâna. Că erau mulți. Unul, care devenise preot , a căpătat diploma de mare iubitor al bisericii Ardealului. Unei surori - diploma de a fi născut mai mulți copii decât alte femei de prin zonă. A sosit vremea când s-au implinit șaizecișicinci de ani de la căsătoria bătrânului cu matușa Boc. Au
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
nici urmă de chiparos, pârâu sau de persoanele pe care le văzusem. Degeaba am îngenuncheat, noaptea, sub clar de lună, degeaba am implorat, umilindu-mă, copacii, pietrele, luna - poate privise luna -, degeaba am chemat toate creaturile în ajutor, n-am căpătat nici cel mai mic indiciu. Am înțeles foarte bine că toate eforturile sunt inutile, de vreme ce Ea nu putea fi compatibilă cu lucrurile acestei lumi. Astfel, apa cu care-Și spăla cosițele de păr nu putea fi decât dintr-o fântână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Cred că se scursese o bună parte din noapte când m-am întors. Ceața se îndesise atât de tare, că nu vedeam pe unde merg. Dar, odată ajuns în fața ușii, datorită obiceiului și grație unui simț special pe care îl căpătasem în cursul plimbărilor mele nocturne, am deslușit o formă îmbrăcată în negru, silueta unei femei așezate pe banca de lângă casă. Am scăpărat un băț de chibrit ca să caut gaura cheii, dar, nu știu de ce, privirea mi s-a îndreptat involuntar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
regnului vegetal - o lume calmă, dar plină de forme, de culori mirifice. Gândurile își pierdură coeziunea, topindu-se printre aceste contururi și culori. Pluteam printre unde ce mă acopereau de mângâieri vaporoase. Îmi auzeam inima bătând, percepeam pulsațiile arterelor. Totul căpătase o semnificație profundă și îmi crea o imensă plăcere. Aspiram din tot sufletul să mă abandonez somnului uitării. Și dacă această uitare ar fi devenit nesfârșită, dacă ochii mei, închizându-se, ar fi putut să se scufunde, încet, dincolo de somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
palatele, moscheile și grădinile sale. Doar aceste două lucarne refac legăturile mele cu lumea exterioară, cu lumea canaliei; dar există în cameră, agățată de perete, și o oglindă în care pot să-mi văd fața. În viața mea restrânsă, oglinda capătă o importanță cu mult mai mare decât lumea canaliei, aceasta fiindu-mi complet străină. Din toate priveliștile pe care mi le oferă orașul, nu descopăr, de la lucarnă, decât prăvălia unui măcelar mizerabil, care-și taie cele două oi pe zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de a mea. Respiram un alt aer, plecam foarte departe, ca pentru a fugi de mine însumi sau pentru a-mi schimba soarta. Doar când închideam ochii îmi apărea universul meu autentic. Această fantasmagorie avea o viață autonomă. Dispărea sau căpăta corporalitate după bunul ei plac, voința mea părea că n-are nici o putere asupra ei. Dar nici asta nu era sigur. Imaginile care se formau astfel în fața mea nu erau cele din visurile obișnuite: nu mai eram victima somnului. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
străduii să-mi adun toate amintirile. Degeaba. Un fior neobișnuit îmi trecu prin șira spinării. Toate umbrele citadelei de pe munte păreau că s-au animat pe neașteptate; poate că această fetiță era unul dintre anticii locuitori ai orașului Rey. Peisajul căpătă un aspect familiar: odată, în copilărie, chiar venisem aici. Era o zi de „Sizdah-be-dar“. Le însoțeam pe bunica și pe târfă. Ce alergări și ce jocuri în jurul chiparosului! Apoi, mai mulți copii au venit la noi, nu-mi amintesc prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
sănă tate și sănătate. Corect! Dar cerința poate fi valabilă și-n cazul dramaturgilor, actorilor, scenografilor, maeștrilor de mișcare etc. Și totuși, pe vremuri se pomenea des zicala cu scoica bolnavă care face perle. Fiindcă, pe termen scurt, maladia poate căpăta sclipirea geniului. Ce frumos spune Ioana Pârvulescu Într-o revistă :”... Vedem mai des decît s-ar crede zîmbete fără omul aferent”. Cunosc și eu din ăștia - și nu puțini. Unii se ascund În spatele scuzei zîmbet profesional. Să ne-nțelegem : dacă
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
nu întrebe, deși bănuie că în spatele vorbelor dușmanului său se află o capcană. "Cum, bă, de ce? Poate te cheamă și pă tine la parastas." Se uită semnificativ la încălțările lui Petrică: "Poate așa te mai scoți și tu dân nevoi. Capeți și tu niște pantofi dă oraș, niște târlici dă casă, un parpalac șmecher, ceva..." Portarul își îngustează ochii și-i aruncă printre dinți: "Vezi să nu ți-o scoț io pă mă-ta dân nevoi!..." Fochistul își dă ochii peste
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
sfârșindu-și mișcarea atunci când policarul atingea tăblia. "Vezi, tu, tată, mai adânc nu merge mâna. Nu merge și pace. Așa că fii cu îngrijire față de degetul ăsta mare, că altminteri riști să-ți scape mâna până la cot și poți să-ți capeți mare belea. Mare belea, Tăsică! Să nu zici că nu ți-am spus!" " Am băgat la cap, Sfinția Voastră, și o să mă căznesc să nu vă ies din cuvînt", făcea Tănase cu ochi umezi, pătruns tot de un devotament de-
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
se spele pe picioare. Când ieși din cadă nu se putu abține să nu se uite în oglindă. Ce văzu îl amărî și mai tare. Ochii abia i se mai zăreau de sub pungile vineții, iar nasul i se umflase îngrozitor, căpătând o interesantă culoare violacee. Partea mediană a feței se deformase în așa fel încât nici el nu se mai recunoștea. În plus, o durere surdă îl sâcâia încontinuu, iar sângerarea tot nu se oprise, deși fluxul era mult diminuat față de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
inimă, da", acceptă ORL-istul. "Bun, săru'mîna!", răsuflă vizibil ușurat bolnavul. Se trezi într-o lume fără contururi. Numai pete de culori și lumină. La care se adăuga un vuiet neregulat. Clipi de câteva ori și imaginea prinse să capete claritate. La fel începură să prindă sens, devenind recognoscibile, și sunetele. Erau două voci. Nea Vasile se căzni să-și dea seama ale cui sunt, fiindcă parcă le știa de undeva. În cele din urmă, ajunse la părerea că trebuie
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
dar problemele repetate de sănătate mă iritau destul de mult. Tot timpul tușeam, simptomul clasic, când ești sătul de ceva și era ceva groaznic, iar când făceam efort fizic era și mai rău, că mă durea capul îngrozitor, iar fața mea căpăta o culoare roșu-violet și deveneam foarte nervoasă pentru că durerile de cap și starea generală erau groaznice. Ce tuse nebună aveam (alergie la viață). Doamne...ce mă mai teroriza și nu mai știam ce să fac. Mama a încercat toate remediile
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
cu adevărat frumoase care ne înconjoară, nu mai auzim sunetul interior al muzicii de calitate. Când ne oprim din fuga zilnică spre nicăieri și începem să gustăm plăcerile existenței tihnite, semnificațiile se distribuie altfel, estetica implicită a relațiilor umane profunde capătă o forță nebănuită, devine o împăcare cu lumea și cu propriile vise. Nu mai poate fi evitată nevoia de contemplare și instituire a sensurilor pentru noi înșine, prea des niște păsări singuratice și dezorientate. Desigur, trecerea anilor duce după sine
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
implicăm prin acțiune. Suntem un tot universal, uniți, omogeni și depindem unii de alții, creând un lanț infinit de evenimente și lucruri. Doar când am simplificat lucrurile, am reușit să vad dincolo de aparențe și realitatea iluzorie. Ușor-ușor, lucrurile încep să capete sens și claritate, iar eu mă bucur sincer pentru că s-a ajuns în cele din urmă la înțelegerea faptului că Dumnezeu este Tot Ce Există și noi, evident nu suntem afară din tot ce există, pentru simplu fapt că nu
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
Dumitru i-a întins lui Aizic hârtia cerută. După o scurtă privire pe țâdulă, acesta a rostit cu o bucurie neascunsă: Ce bine-i când oamenii au încredere unul în altul. Nici nu-i nevoie să cântărim. Și asta se capătă greu, mai ales când îi vorba de bani. Cu dumneavoastră mi-a fost însă mai ușor... Moș Dumitru și Pâcu s-au privit semnificativ: „Adică ce crezi dumneata, jupâne? Noi suntem de ici-colea? Suntem oameni gospodari și la locul nostru
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]