11,436 matches
-
două gaze, eliberarea unuia favorizând legarea celuilalt (efecte Bohr și Haldane). Datorită proprietăților fizico-chimice, hemoglobina constituie transportorul ideal. II.3.8. RESPIRAȚIA TISULARĂ Respirația tisulară, ca etapă Analizatoare a funcției respiratorii, constă în schimburile gazoase ce au loc la nivel celular în timpul degradărilor oxidative ale nutrimentelor, cu participarea oxigenului molecular. Difuzând în teritoriul arteriolo-capilar spre celulele beneficiare, oxigenul este consumat în metabolismul oxidativ, iar bioxidul de carbon rezultat va fi preluat și transportat de circulația venoasă de întoarcere, în vederea eliminării sale
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
complex al respirației tisulare se realizează cu participarea a două mari categorii de procese. O primă categorie este reprezentată de procesele fizice de difuziune a celor două gaze respiratorii, determinate de gradientele de presiune parțială din sectoarele: capilar, interstițial și celular. Cea de a doua categorie de procese are la bază reacții chimice oxido-reductoare cuplate cu fosforilări oxidative eliberatoare de energie. Procesele fizice, asemănătoare celor de la nivel pulmonar, constau din difuziunea gazelor respiratorii pe baza diferenței de presiune parțială a acestora
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
variații între 5-40 mmHg, cu o valoare medie de 23 mmHg. Diferența mare de presiune parțială a O2 din sânge și celule determină difuziunea rapidă a acestuia din teritoriul arteriolo-capilar la celulele beneficiare. La rândul său, CO2 rezultat din combustiile celulare prezintă o presiune parțială de 45-46 mmHg la nivel intracelular și interstițial, în timp ce în sângele arterial aceasta este de 40 mmHg. Deși diferența de presiune parțială a CO2 este doar de 5-6 mmHg, deplasarea acestuia din interstițiu spre capilarul sanguin
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
difuzibilități. În felul acesta, aportul de oxigen este dublat de eliminarea simultană a bioxidului de carbon. Debitul sanguin scăzut și procesele metabolice tisulare intense conduc la o creștere a PCO2 și, invers, creșterea fluxului de sânge sau scăderea intensității metabolismului celular se însoțesc de reducerea valorilor PCO2 tisular. Procesele chimice ale respirației tisulare sunt reprezentate de reacțiile oxido-reductoare cuplate cu cele de fosforilare oxidativă, în vederea combustionării substanțelor nutritive și eliberării de energie necesară diverselor forme de activitate celulară. Procesul de degradare
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
scăderea intensității metabolismului celular se însoțesc de reducerea valorilor PCO2 tisular. Procesele chimice ale respirației tisulare sunt reprezentate de reacțiile oxido-reductoare cuplate cu cele de fosforilare oxidativă, în vederea combustionării substanțelor nutritive și eliberării de energie necesară diverselor forme de activitate celulară. Procesul de degradare a nutrimentelor la nivelul celulelor vii se realizează pe cale predominant aerobă, cu participarea oxigenului molecular ca factor indispensabil reacțiilor oxido-reductoare. Pentru ca oxidațiile biologice să se desfășoare cu randament energetic maxim, atât substraturile glucidice (monozaharide), protidice (aminoacizi) și
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
oxigenului molecular ca factor indispensabil reacțiilor oxido-reductoare. Pentru ca oxidațiile biologice să se desfășoare cu randament energetic maxim, atât substraturile glucidice (monozaharide), protidice (aminoacizi) și lipidice (acizi grași), cât și oxigenul molecular trebuie să se găsească în concentrații suficiente la nivel celular. II.3.9. REGLAREA RESPIRAȚIEI Schimburile gazoase între organism și aerul atmosferic asigură concentrația normală a oxigenului și bioxidului de carbon din sângele arterial, deși consumul primului și formarea celui de al doilea prezintă mari variații fiziologice. Faptul se datorește
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
bronhodilatație și inhibarea secreției de substanțe bronhoconstrictoare de la nivelul mastocitelor, cum sunt histamina, prostaglandinele F2 și leucotrienele. Prin acest mecanism, descărcările simpatico-adrenergice din timpul efortului fizic relaxează musculatura netedă a bronhiolelor, asigurând ventilația unor volume crescute de aer. La nivel celular, catecolaminele activează, prin intermediul receptorilor beta-adrenergici, adenilatciclaza membranară și sinteza de cAMP, prevăzut cu proprietăți miorelaxante și bronhodilatatoare. La rândul său, cAMP este inactivat de către fosfodiesterază, asupra căreia acționează în sens inhibitor teofilina și eufilina. Inhibând inactivarea cAMP de către fosfodiesterază, acestea
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
cavitară extra- și intracelulară, s-a pus în evidență o a treia formă de digestie, digestia de contact (sau de membrană). Ea apare ca etapă obligatorie în momentul în care substanțele alimentare vin în contact cu suprafața externă a membranei celulare intestinale și este asigurată de enzimele structurilor subcelulare (aminopeptidaze, esteraze, lipaze etc). II.4.1. DATE SUMARE DE ANATOMIE FUNCȚIONALĂ A APARATULUI DIGESTIV Aparatul digestiv format din tractul gastro-intestinal și organele digestive accesorii (glandele salivare, pancreasul exocrin, ficatul și căile
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
extrinsecă vago-simpatică întregită de cea intrinsecă enterică a sistemului nervos vegetativ gastrointestinal. Componenta extrinsecă este reprezentată atât de fibrele eferente ale vagului și simpaticului toraco-lombar cât și de filetele senzitive aferente ale nervilor rahidieni și cranieni. Neuronii senzitivi având corpul celular în ganglionii enterici și paravertebrali transmit informații mecanoreceptoare (privind întinderea peretelui și deplasarea conținutului luminal), chemoreceptoare (osmolaritate, pH) și termoreceptoare la centrii reflecși ganglionari și cerebro-spinali. La rândul lor, interneuronii realizează diverse tipuri de conexiuni excitatorii sau inhibitorii, cu rol
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
este atât de intensă încât într-o lună, întreaga mucoasă a intestinului subțire poate fi reînnoită. Cum aceste celule descuamate sunt lizate în sucul intestinal, este dificil de a se preciza ce revine în activitatea fermentativă secreției glandulare și distrucției celulare. Extrasă din mucoasa intestinală de către Cohnheim (1901), erepsina a fost considerată mult timp ca singura enzimă proteolitică a sucului intestinal. Aceasta acționează asupra polipeptidelor, dedublându-le în aminoacizi și este fără efect asupra protidelor cu moleculă mai complexă. Erepsina este
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
Vagotomia subdiafragmatică blochează efectul de sațietate produs de colecistokinina. Un rol similar de inhibare a ingestiei i s-a descris și colecistokininei din nucleul paraventricular hipotalamic. Dintre alți factori care contribuie la reglarea aportului, menționăm acțiunea dinamic-specifică a alimentelor, deshidratarea celulară și secreția gastrică care favorizează sațietatea. Distensia tractului gastro-intestinal inhibă ingestia de alimente, în timp ce contracțiile o stimulează (fig. 116). Mecanismele reflexe digestive participă la realizarea ritmului de alimentare. În anumite condiții, mecanismele termoreglatoare pot afecta ingestia de hrană independent de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
ale organismului, alcătuind un veritabil mecanism de tip lipostat (ponderostat), ce ar juca un rol principal în reglarea de lungă durată a aportului alimentar. Depozitele lipidice acumulate în organism determină eliberarea de hormoni tisulari specifici (chalone adipocitare), care inhibă proliferarea celulară. Perturbări ale ponderostatului deplasează balanța greutății corporale, fie spre creștere excesivă (obezitate), fie spre mobilizare excesivă (cașectizare). Există, de asemenea, dovezi în favoarea existenței unei relații între aminoacizii serici și apetit. Creșterea acestora reduce consumul de glucoză (însă efectul nu este
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
consum este reglat, ca și în cazul ingestiei de alimente, pe cale dublă, nervoasă și umorală, cu participarea senzației de sete, care se manifestă prin dorința conștientă de a ingera apă. Conținutul lichidian constant al celor trei compartimente hidrice ale organismului (celular, extracelular și plasmatic) depinde în ultimă instanță de raportul dintre eliminarea de apă pe cale urinară, pulmonară, cutanată și intestinală pe de o parte și înlocuirea acesteia aproape exclusiv prin ingestie determinată de senzația de sete, ca principală formă de manifestare
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
diferențiate separarea senzației de sete de reducerea diurezei apoase. O consecință importantă a hipertoniei lichidului extracelular este deshidratarea intracelulară, care contribuie, de asemenea, fundamental la necesitatea ingerării de lichide, setea de natură hiperosmotică mai fiind denumită și sete intracelulară. Deshidratarea celulară este percepută nu numai de osmoreceptorii hipotalamici, ci și de cei de la nivelul mucoasei buco-faringiene, sub formă de uscăciune a gurii, care, obișnuit, este asociată cu senzația de sete. Stimulii buco-faringieni sunt considerați a fi declanșatori ai comportamentului adecvat ingestiei
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
ale organismului în general. Pe de o parte, ei îndepărtează excesul de apă, cataboliți toxici și substanțe inutile organismului, iar pe de alta rețin constituenții organici și anorganici necesari, când concentrația lor este sub limite normale. După cum se știe, procesele celulare vitale se desfășoară numai în mediul lichidian extracelular cu compoziție constantă similară cu a apei mărilor (supa primitivă). Stabilitatea volumului și compoziției chimice a plasmei extracelulare umane este asigurată pe căi neurohormonale complexe cu participarea obligatorie a rinichilor și aparatului
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de bază în controlul gradului de diluție sau de concentrare a urinii. La deplasarea rapidă a apei din celulele epiteliale în spațiul interstițial produsă de ADH contribuie formarea de canale apoase cu participarea aquaporinelor de la nivelul suprafețelor luminale ale membranelor celulare tubulare. La rândul său, peptidul natriuretic atrial produce scăderea reabsorbției de sodiu și apă la nivelul tubilor renali în cazul distensiei atriale, contribuind la normalizarea volumului circulant. Pe de altă parte, hormonul paratiroidian determină creșterea reabsorbției tubulare a ionilor de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
activarea fosfolipazei C-membranare, care stimulează producerea intracitoplasmatică de 1,2-diacilglicerol și de 1,4,5-inozitol trifosfat, urmată de activarea proteinkinazei C și mobilizarea Ca2+ intracelular. Creșterea concentrației Ca2+ intracelular determină activarea calmodulinkinazei, urmată de suita de procese finalizate prin răspuns celular. La nivelul tubului renal, cuplarea vasopresinei (hormonului antidiuretic) cu receptorii de tip V2 este urmată de activarea adenila ciclazei, care determină creșterea concentrației intracitoplasmatice de 3'5'-cAMP ce activează proteinkinaza A. La rândul ei, proteinkinaza A activată determină fosforilarea
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
acționează numai la nivelul tubului distal, întrucât s-a observat facilitarea transportului de Na+ și în segmentul proximal și chiar în tubul colector (fig. 128). Efectele aldosteronului la nivelul celulei tubulare se realizează după cuplarea prealabilă cu receptorii din teritoriul celular - ipoteza inducției. Există și alte păreri cu privire la modalitățile de realizare a efectelor aldosteronului. Unii cercetători presupun că mineralocorticoizii ar determina creșterea permeabilității polului apical al celulei epiteliale pentru ionul de sodiu prin deschiderea unor canale de sodiu și, astfel, ar
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
apar după o perioadă de latență de 2-3 zile, ating valori maxime după 10-12 zile și durează 4-6 săptămâni. Acțiunile triiodtironinei sunt mai prompte după 6-12 ore și devin maxime după 2-3 zile. Pe plan metabolic, hormonii tiroidieni cresc consumul celular de oxigen și metabolismul energetic al tuturor țesuturilor și organelor, excepție făcând doar creierul, plămânii, splina, retina și gonadele. Ca urmare a intensificării reacțiilor oxidative celulare, metabolismul bazal poate crește cu 60-100% peste valorile normale. Acțiunea hipermetabolizantă se însoțește de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
ore și devin maxime după 2-3 zile. Pe plan metabolic, hormonii tiroidieni cresc consumul celular de oxigen și metabolismul energetic al tuturor țesuturilor și organelor, excepție făcând doar creierul, plămânii, splina, retina și gonadele. Ca urmare a intensificării reacțiilor oxidative celulare, metabolismul bazal poate crește cu 60-100% peste valorile normale. Acțiunea hipermetabolizantă se însoțește de creșterea temperaturii corporale și scăderea în greutate. Fenomene inverse de creștere a greutății corporale apar în hipotiroidii ca urmare a retenției de apă și acumulării de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
insulelor. II.7.7.1. Insulina Insulina este un peptid format din 51 de aminoacizi dispuși în două lanțuri peptidice unite prin punți disulfidice (fig. 143). Acțiunile insulinei se adresează în primul rând metabolismului glucidic și constau în creșterea consumului celular de glucoză și intensificarea procesului de transformare și depozitare sub formă polimerizată de glicogen. Ca principale organe de depozit, țesutul muscular și ficatul conțin în primul caz 200-300 g. de glicogen, iar în cel de-al doilea între 100 și
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
și 800 pg/ml. Spre deosebire de insulină, glucagonul acționează în sens glicogenolitic și gluconeogenetic producând efecte hiperglicemiante. Proprietățile hiperglicemiante sunt de 30-50 de ori mai puternice decât ale adrenalinei, având sediu predominent hepatic. Acțiunea glicogenolitică este mediată în cascadă la nivel celular de sistemul adenilatciclază-cAMp după cum urmează: La rândul său, gluconeogeneza se realizează prin mecanismul activării enzimelor implicate în conversia piruvatului la fosfoenolpiruvat și transformării unor aminoacizi în glucoză. Reglarea secreției de glucagon. Conținutul în glucoză al sângelui este de departe cel
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
permite utilizarea ei de către creier. Nu mai puțin importantă este autoreglarea glicemiei în cazurile în care aceasta are tendință la creștere, din cel puțin trei considerente: a) glucoza crescând, presiunea osmotică a plasmei extracelulare peste valorile normale va cauza deshidratare celulară (diureză osmotică); b) glucoza fiind substanță cu prag renal de eliminare, concentrațiile înalte de peste 1,8 g/l o vor duce la pierderea prin urină a unei părți din glucoza sanguină; c) hiperglicemia determinând diureză osmotică poate crea depleție de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
Dintre hormonii progestativi, cel mai important este progesteronul secretat de corpul galben și placentă în timpul sarcinii. Acțiunile și funcțiile hormonilor ovarieni sunt multiple și specifice estrogenilor și progesteronului. În cazul estrogenilor, funcția principală este de a stimula creșterea și proliferarea celulară odată cu pubertatea la nivelul organelor sexuale și a țesuturilor implicate în reproducere. La rândul său, progesteronul își exercită efectele biologice mai ales la nivelul endometrului uterin, determinând modificări secretorii și scăderea frecvenței contracțiilor uterine, în vederea nidării ovulului fertilizat. La nivelul
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
și angiotensină sunt insuficient studiați. II.8. HORMONII LOCALI Ion HAULICĂ Hormonii locali reprezintă o subclasă de mesageri chimici secretați de un set de celule diferite de cele endocrine și prevăzuți cu proprietăți locale paracrine sau autocrine ce afectează funcțiile celulare proprii sau de vecinătate. Asemenea celule formatoare și eliberatoare de hormoni locali sunt larg răspândite în întregul organism, constituind alături de căile nervoase somato-vegetative și endocrine clasice cea de a treia cale efectoare. Produșii de secreție ai acestor celule etichetate inițial
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]