2,454 matches
-
și totul e OK, Încerca el să-și spună; privirea se stinge, bucuria și Încrederea dispar. Lungit pe salteaua Bultex, Michel Încerca fără succes să deprindă vremelnicia. Fruntea copilului era Însemnată: o gropiță rotundă, cicatrice de vărsat de vânt; această cicatrice traversase anii. Unde era adevărul? Căldura amiezii umplea Încăperea. 4 Născut În 1882 Într-un sat din străfundul Corsicii, Într-o familie de țărani analfabeți, Martin Ceccaldi părea intrat pe făgașul unei vieți agricole și pastorale, cu domeniu de activitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Meaux. Annabelle nu se temea. Intervenția chirurgicală dură ceva mai mult de două ore. Se trezi a doua zi. Vedea pe fereastră cerul albastru, mișcarea ușoară a vântului prin arbori. Nu simțea practic nimic. Ar fi vrut să-și vadă cicatricea de pe burtă, dar nu Îndrăzni s-o roage pe infirmieră. Era bizar să știe că e aceeași femeie, dar că organele de reproducere Îi fuseseră scoase. Cuvântul „ablațiune” Îi flutură o vreme prin minte, apoi fu Înlocuit de o imagine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mai Întârzie prin salon, frunzări niște cărți. Așezat În fotoliu, Michel o urmărea din priviri. Am putea merge la alt doctor..., spuse el după o lungă tăcere. — Da, am putea, răspunse ea ca un ecou. Annabelle nu putea face dragoste, cicatricea era prea recentă și prea dureroasă; dar Îl strânse Îndelung În brațe. În tăcerea ce se lăsase, Îi auzea dinții scrâșnind. La un moment dat, mângâindu-l pe obraz, văzu că era ud de lacrimi. Ea Îi mângâie ușor sexul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
spasmodic. Dintr-un semn deschis la tîmplă, se scurge un șuvoi de spumă roșie. - L-a atins șaiba asta, constată un brigadier care ține în mînă un obiect. Chipul lat al brigadierului cu barba niciodată bine rasă care pare o cicatrice albastră e consternat. .................................................. .................................................. .. Ieri Pandele a fost înmormîntat. Într-atât i-a zguduit pe oameni absurditatea acestei morți, încît ei nu-și pot reveni. Există o lege a absurdității? Sau întîmplarea are un domeniu mai vast decît sîntem noi în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
brațele partenerelor, unde îmi regăsesc, pentru scurt timp, înfrigurarea, simțurile, ferocitatea de puber întârziat și casant. Le împărtășesc jocurile, tristețea, cruzimea, indulgent cu sârguința lor caritabilă, dezvălui din când în când nesăbuințele nerealizate, eroismul virtual, amânat, accept să-mi admire cicatricea vârstelor și percep, din nou, clipa, conturele. Le las să se înfrupte din melancolie și lene, ca să primesc, în schimb, peisajul trezit al vecinătăților. Prohibite prilejuri feerice ? Revăd vârstele florilor, cerul, marea și arborii, redescopăr scenetele de gen puse la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și aspru s-a fixat în rugina unei calote încrețite, zburlite. Ridurile subțiri ale frunții par urmele unei perii metalice care a rănit cu răbdare. Pielea fumurie, trasă, peste pomeții ascuțiți. Fața uscată de vânt și soare, carbonizată, orbitele adâncite, cicatrice în jurul ochilor și la tâmple. Rotește puțin fereastra din stânga, pentru a potrivi jocul, transmisia imaginilor de pe un ecran pe altul. Grijulie până la sarcasm cu această confruntare care, s-ar zice, o încântă. Dunga buzelor subțiate și vineții abia reprimă satisfacția
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
LÎngă bordură era oprită o ambulanță, al cărei motor pulsa slab, cu putere redusă. Bărbatul de pe pavaj avea vreo patruzeci de ani și trăsăturile aspre, răvășite, pline de o forță brutală, ale vagabondului de profesie. Pe pielea tăbăcită, brăzdată de cicatrice, a obrazului său Își lăsaseră parcă urme de fier toate forțele sălbatice și violente ale naturii, ale sărăciei, ale decăderii fizice, de-a lungul anilor În care acest vagabond hoinărise de la un capăt la altul al țării, pînă În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sa Înfățișare sugera mizerie și mister. Dintre toți, numai ceilalți doi purtau amprenta condiției de vagabond autentic. Unul era mărunt, avea fața aspră și brăzdată, ochii reci și duri ca agatul, iar gura cu buze subțiri, asimetrică, semăna cu o cicatrice. Celălalt, un bărbat trecut de cincizeci de ani, avea trupul vînjos și deșirat și fața ridată a vagabondului de profesie. Atît trupul, cît și chipul emanau o ciudată noblețe brutală; fața aspră și ciupită era cioplită ca un bloc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
după felul cum pășiți. După puțin timp continuă cu aceeași bunăvoință aspră și directă: — Ei, dacă mergi spre Marele Oraș, rămîi cu mine. Și eu merg Într-acolo. — Sigur că da, interveni aici bărbatul cel scund, cu gura ca o cicatrice, cu glasul răgușit și cu un oribil zîmbet batjocoritor. — Sigur că da. Rămîi cu Bull, băiete! Are el grijă de tine. O să te scoată-n lume, pe cinstea mea! O să te ducă În țara unde curge lapte și miere... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
țineau cimitirul închis. Sfatul răposatului era să fac cale întoarsă. C XXXVII Lăsase neatins dezastrul de dimineață. De altfel nu mai avea încredere nici în poza aia. Putea fi o făcătură. Mai știi? Poate că Leo fusese chel, cu o cicatrice pe frunte. La fel de bine putea să fi devenit sosia vreunui bancher care se lăfăia pe undeva prin Baleare, în timp ce el trudea într-un birou de sticlă, la cravată roșie și cămașă albastră, cu sinusurile înfundate de la aerul condiționat. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
vorbește prea încet. Din când în când, își ștergea fața roșie cu enorma sa batistă cadrilată și se uita spre pendula din perete. Probabil, aștepta, plictisit, ora la care se putea urca în apartamentul Monseniorului. A devenit, brusc, atent, zărind cicatricea de pe pieptul lui Julius, subțiată acum de timp și de soare. S-a ridicat de pe scaun și a atins cicatricea cu degetul: "Ce ai acolo?" Am suferit o operație pe inimă", i-a explicat, oarecum enervat, Julius, căci nu-i
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pendula din perete. Probabil, aștepta, plictisit, ora la care se putea urca în apartamentul Monseniorului. A devenit, brusc, atent, zărind cicatricea de pe pieptul lui Julius, subțiată acum de timp și de soare. S-a ridicat de pe scaun și a atins cicatricea cu degetul: "Ce ai acolo?" Am suferit o operație pe inimă", i-a explicat, oarecum enervat, Julius, căci nu-i plăcea să i se vorbească despre asta, dar enervarea i-a trecut în clipa în care a observat că vederea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
degetul: "Ce ai acolo?" Am suferit o operație pe inimă", i-a explicat, oarecum enervat, Julius, căci nu-i plăcea să i se vorbească despre asta, dar enervarea i-a trecut în clipa în care a observat că vederea acelei cicatrici l-a înviorat pe doctor. În ochii lui, tulburi și verzi, ca ai bălților stătute, s-a aprins o luminiță de interes. "Atunci, să vorbim despre bolile noastre", a exclamat doctorul. Era vădit încîntat că găsise un subiect interesant pentru
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
închiși, cu buzele răsfrânte printre care șuieră de douăsprezece ori pe minut expirul călduț de CO2 și H2O rezultate din miliardele de focuri aprinse prin celule, cu filamentele de condens care-i umezesc mustața moale, crescută anume ca să acopere o cicatrice urâtă pe buza superioară, de când a căzut într-un ciob de la o sticlă spartă, cu bărbia țepoasă și teșită, cu obrazul flasc, cu fruntea descrețită, cu nasul lătăreț, apoi cu gâtul care îmbătrânește primul demonstrând precaritatea punților, cu umărul drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
care și-au spus Mesia n-au pierit cu toții prin ultimul supliciu? Și ultimul n-a sfîrșit prin a fi bucătarul sultanului, după ce s-a făcut musulman? Dacă Pepin și-a detronat regele cu aprobarea Papei, Guise cel însemnat cu cicatrice, care voia și el să-l dea jos pe al lui, avînd aceeași aprobare, n-a fost oare asasinat? Peste treizeci de conducători religioși și mai mult de o mie de alți ambițioși n-au sfîrșit prin moarte violentă? De
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
atunci dispare. O să mă iertați dacă Întrerup aici conversația noastră. — Du-te și caută-l pe maior, Îi spuse adjutantul unuia dintre curieri. Observ că ați fost rănit, Îi spuse apoi lui Nick. În mai multe locuri. Dacă vă interesează cicatricile, pot să vă arăt câteva foarte interesante, dar aș prefera să vorbesc despre cosași. De fapt, despre ce numim noi cosași - care sunt de fapt lăcuste. Aceste insecte au jucat un rol foarte important Într-un anumit moment al vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
asfințit scălda arena într-o lumină roșiatică; o clipă, lumina aceea îl orbi. Mulțimea urla, încurajându-l pe adversarul său, un gladiator înarmat cu o plasă și un trident. Valerius îi întâlni privirea limpede, de nepătruns; avea chipul plin de cicatrice. Cercetă calm trupul acela care se înălța amenințător, gândindu-se unde să lovească. Ridică daga la timp pentru a evita o lovitură de trident; apoi, aplecându-se, o îndreptă repede spre genunchiul adversarului, înfipse lama în carne, apoi o împinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
e prieten... Adăugă că îl îngrijise pe Julius Civilis când acesta fusese rănit grav la piept în bătălia de pe Meno și că îi salvase viața, însă nu și ochiul stâng, zdrobit de o lovitură de pumnal... mai știa și despre cicatricele de pe spatele lui Julius, făcute, după câte se spunea, de ghearele unui balaur, pe care Julius îl străpunsese cu lancea și-l ucisese. Și o cunoștea pe Velunda, preoteasa, sora lui Julius. Spuse că știa privirea ei. Nu mai adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aici. Valerius îndepărtă cu grijă veșmintele rănitului. Celălalt bărbat aprinse un opaiț și-i lumină chipul chinuit și slăbit, acoperit de o barbă neîngrijită. Valerius se aplecă deasupra tânărului și îl pipăi din cap până-n picioare. Observă repede rănile. Văzu cicatricele de pe piept, de pe șolduri și de pe coapse. Se aplecă din nou deasupra lui și îi ascultă bătăile inimii. Îi apucă încheieturile puternice, căutând pulsația venelor. Urmări ritmul respirației. — Nu moare. Privi în jur. Luă o mână de cenușă dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
când intrase în încăpere. Era gata să se supună poruncii lui, tăcută, rapidă. Bărbatul, așezat lângă foc, îl urmărea. — Ai terminat? Ne grăbim. Valerius continua să spele trupul acela chinuit. — Crezi că nu mi-am dat seama că e gladiator? Cicatricele acelea au fost făcute în timpul unei lupte în arenă... Iar astea - adăugă, punând o pomadă pe rănile curățate -, găurile astea au fost făcute de pilum... Trebuie să fie foarte abil... A fost atacat de puțin timp, de mai mulți oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Julius. Regele se aplecă să-l mângâie. — Vitellius a fost, repetă. Cu un gest furios, își smulse bucata de pânză care îi acoperea ochiul stâng. Îl privea fix pe Valerius cu ochiul sănătos; celălalt, orb, era brăzdat de o cicatrice. Julius Civilis era mândru de rana aceea, fiindcă datorită ei - și curajului în luptă - semăna cu marele Hannibal. — Trebuie s-o răzbuni. — N-o să fiu în stare. Valerius își ascunse fața în mâini. — Ba da, o să fii, așa cum eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dădu un pumn și copilul o luă la fugă, cu sângele curgându-i din nas. Valerius își făcea loc prin mulțime, uitându-se pe rând la bărbații din care; toți aveau umeri lați și brațe puternice. Și o mulțime de cicatrice. Continuă să înainteze. Auzea frânturi de fraze și un singur nume, repetat de o sută, de o mie de ori: Salix. Nu luă în seamă protestele celor pe care îi dădea deoparte, nerăbdător să ajungă la care. Acum erau chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
te porți mai frumos cu începătorii; numai atunci se va strădui... Manteus îi tăie vorba, exasperat. — Știi totul, ca de obicei. Abia l-ai văzut, nici măcar n-ai vorbit cu el, dar știi totul. Eu îți sunt recunoscător... Își atinse cicatricele de pe ceafă. Erau urmele unor lovituri de trident care l-ar fi omorât, dar Proculus era un chirurg priceput și îi salvase viața. — N-aș trăi azi, dacă n-ai fi fost tu... Dar eu... — Am venit să-l antrenez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
eroicelor noastre legiuni! Dar asta a fost acum câteva luni..., bolborosi tracul, privindu-l rugător pe Valerius. Acesta îi zâmbi: — Stai liniștit... O să ne descurcăm. Prefer să lupt de unul singur împotriva unui adversar, izbucni Ursus, un rețiar plin de cicatrice, și-și ridică brațul păros într-un gest amenințător. Fac pe mine de frică... Mie mi-e teamă când nu știu ce mă așteaptă! protestă. — O să ne descurcăm, repetă Valerius, schimbând o privire neliniștită cu Marcus. Glasul crainicului se auzi din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Velundei, care venea în fiecare noapte în cămăruța lui de la Ludi și îl îmbrățișa, șoptindu-i cuvinte pe care nimeni altcineva nu trebuia să le audă, cuvinte tainice precum riturile cultelor misterice, pe care le rostea în timp ce urmărea cu degetele cicatricele de pe trupul lui Valerius. Atingea amuleta a cărei transparență garanta întoarcerea ei din lumea spiritelor. Velunda nu avea să-l părăsească niciodată, de aceea amuleta trebuia să rămână limpede ca apa izvorului. — Vitellius a avut un vis despre care crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]