2,320 matches
-
(în engleză "Siege of Compiègne", în franceză "Siege de Compiègne") a fost ultima acțiune militară a Ioanei d'Arc. Cariera ei de lider militar a luat sfârșit prin capturarea ei în timpul unei ciocniri lângă orașul Compiègne în ziua de 23 mai, 1430. Deși altfel un asediu minor, atât din punct de vedere politic, cât și militar, pierderea liderului cel mai carismatic și mai de succes al Franței a fost unul din evenimentele importante
Asediul Compiègne-ului () [Corola-website/Science/321970_a_323299]
-
cavaleriști texani conduși de proaspăt promovatul colonel Mirabeau B. Lamar ce plănuiau să încercuiască flancul stâng mexican. Cu o zi înainte, Lamar era simplu soldat în cavalerie dar, datorită curajului și inteligenței de care a dat dovadă într-o mică ciocnire cu mexicanii la 20 aprilie, el a fost promovat imediat la rangul de colonel. Armata texană a avansat rapid și în liniște de-a lungul câmpiei, după care, la doar câteva zeci de metri de tabăra mexicană, a atacat armata
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
din deplasarea de la Crystal Palace din octombrie; la fel de bune intervenții a avut și în victoriile vitale cu Liverpool și Borussia Dortmund în Champions League. În noiembrie 2013, în meciul cu Manchester United, Szczęsny a primit lungi îngrijiri medicale în urma unei ciocniri cu Phil Jones, dar a terminat meciul după ce antrenorul Arsène Wenger i-a permis să continue. Wenger a spus că l-ar fi schimbat pe Szczęsny dacă așa i-ar fi recomandat doctorul echipei, dar a adăugat " Nu, nimeni nu
Wojciech Szczęsny () [Corola-website/Science/322337_a_323666]
-
reciproc dacă erau pentru "huni" sau pentru "germani." "Astfel, o dispută asupra unui punct minor a făcut ca oala controverselor să clocotească înainte de a începe prezentarea cu adevărat semnificativă din punct de vedere teologic." "Mulți veniseră la Conferință anticipând o ciocnire, așa că n-au fost dezamăgiți. Totul era foarte îmbibat de spirit combativ, și se manifesta o categorică scindare. Prăpastia era largă și adâncă." Când E.J. Waggoner a sosit la Conferința din 1888, fusese plasată pe platforma vorbitorului o tablă pe
Conferința Generală de la Minneapolis din 1888 () [Corola-website/Science/322358_a_323687]
-
parte se află începutul conflictului principal. Aici el dobândește formă să vizibilă și se dezvoltă că lupta între personaje, ca acțiune. Conflictul este elementul esențial care susține acțiunea, conduce la dezvoltarea subiectului și a relațiilor dintre personaje. Conflictul constă în ciocnirea de idei, opinii, interese, în contradicția și nepotrivirea dintre sentimentele, concepțiile, interesele diferitelor personaje dintr-o operă dramatică. Poate fi, ca și în epica, de natură exterioară (între două personaje sau între personaje și societate) sau de natură interioară (între
Structura textului dramatic () [Corola-website/Science/322438_a_323767]
-
la ea a fost martor elvețianul Jean-Henri Dunant. Îngrozit de suferințele soldaților răniți rămași pe câmpul de luptă, Dunant a demarat un proiect care a condus la semnarea convențiilor de la Geneva și la înființarea Crucii Roșii Internaționale. a fost o ciocnire decisivă în al Doilea Război Italian de Independență, pas crucial în cadrul Risorgimento. Contextul geopolitic al războiului a fost lupta naționaliștilor italieni pentru unificarea Italiei, țara împărțită de multă vreme între Franța, Austria, Spania, papalitate și numeroase mici principate italiene. Bătălia
Bătălia de la Solferino () [Corola-website/Science/322463_a_323792]
-
să înainteze, ceea ce a dus la desfășurarea luptei într-o zonă neprevăzuta de niciuna din tabere. În vreme ce piemontezii au luptat contra austriecilor de pe flancul drept lângă Sân Martino, francezii s-au luptat la sud, lângă Solferino, cu grosul forțelor austriece. Ciocnirea a fost haotică, pe un front lung de 15 km. La începutul dupăamiezii, francezii au rupt liniile inamice în zona centrală. Luptele au continuat ulterior în satele dde lângă Solferino, Cavriana și Guidizzolo, până când au fost oprite de o furtună
Bătălia de la Solferino () [Corola-website/Science/322463_a_323792]
-
lor la bordul navelor a avut o influență decisivă asupra tacticii adoptate de spanioli. În 1588, Anglia nu dispunea de o armată terestră capabilă să se opună cu succes infanteriei spaniole. În plus, situația internă destul de precară, alimentată de desele ciocniri dintre protestanți și catolici, stârnea destulă îngrijorare la Curtea regală. Elisabeta I, regina Angliei, era convinsă că dacă debarcarea ar fi avut loc, populația catolică a regatului s-ar fi alăturat trupelor de ocupație. Practic, englezii nu aveau de ales
Invincibila Armada () [Corola-website/Science/316925_a_318254]
-
consiliul de război de a doua zi, 9 august, ducele de Medina-Sidonia a acceptat părerea majorității ofițerilor săi care cereau să se reîntoarcă acasă. S-a stabilit o rută spre nord, dublând insulele Orkney — totul spre a evita o nouă ciocnire cu flota engleză și pentru a profita de curenții din Marea Nordului. Englezii nu i-au scăpat din ochi pe spanioli, însă au fost nevoiți să înceteze urmărirea din cauza furtunii și a faptului că terminaseră munițiile. "Invincibila Armada" a fost lovită
Invincibila Armada () [Corola-website/Science/316925_a_318254]
-
insulelor Shetland și a suferit noi pierderi. Din cauza epuizării hranei și mai ales a apei potabile, ei au fost nevoiți să facă escală în Irlanda, țară catolică, care se opunea Angliei protestante. În timpul aprovizionării, au pierdut câteva corăbii în scurte ciocniri cu corsarii englezi. În sfârșit, după ce au părăsit țărmurile Irlandei, au fost surprinși, la jumătatea lunii septembrie, de două violente furtuni care le-au pricinuit noi pierderi. La reîntoarcerea în Spania, în octombrie 1588, Armada mai dispunea de 50 de
Invincibila Armada () [Corola-website/Science/316925_a_318254]
-
relații pacifice, marcate de o comuniune de interese. Izbucnirea Revoluției franceze și mai ales execuția regelui Ludovic al XVI-lea de către revoluționari, în ianuarie 1793, determină Spania să se alăture, împreună cu Portugalia, Primei Coaliții, în cadrul războaielor Revoluției. O serie de ciocniri au loc între armatele celor două țări, în sud-vestul Franței și în nord-estul Spaniei, fără ca vreuna dintre părți să obțină un avantaj decisiv. Deoarece nu aveau interese divergente majore, Franța și Spania semnează tratatul de pace de la San Ildefonso, în
Războiul Peninsular () [Corola-website/Science/316970_a_318299]
-
Chaghri și Tughril au luptat împotriva lui Mas'ud I din Ghazni. Chaghri a capturat Mervul (un important oraș istoric, acum în Turkmenistan). Între 1038 și 1040 Chaghri a luptat împotriva Ghaznavids, de obicei, cu manevre de lovește și fugi. Ciocnirea majoră a fost bătălia de la Dandanaqan. Tughril a fost destul de ezitant și a sugerat să continue vechile manevre. Dar Chagri a preferat să lupte, conducând armata selgiucizilor. La Dandanaqan, selgiucizii au învins armata numeric superioară a gaznavizilor. Un kurultai (consiliu
Chagri Beg () [Corola-website/Science/328993_a_330322]
-
la declinul clar al autorității sale. Tentativa sa de a mobiliza episcopatul din Francia răsăriteană condus de Unni de Bremen pentru a adera la cauza sa în 916 cu ocazia sinodului de la Hohenaltheim nu a întrunit rezultatul scontat. După câteva ciocniri armate, Conrad a reușit cel puțin să ajungă la negocieri cu ducele Henric I "Păsărarul" de Saxonia. Cu toate acestea, ducii revoltați din Suabia, Erchanger (executat în 917) și Burchard al II-lea constituiau o continuă amenințare, ca și ducele
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
aruncat o grenadă în cadrul Knessetului rănindul pe Ben Gurion. Mapai a câștigat din nou alegerile în 1959, crescându-și numărul de mandate la 47 iar laburiștii aveau 7. Ben Gurion a rămas Prim Ministru. În 1959, au avut din nou ciocniri de-a lungul frontierei Israelului care au continuat pe parcursul anilor 1960. Liga Arabă a continuat să mențină boicotul economic și a existat o dispută asupra drepturilor apei din bazinul râului Iordan. Cu sprijin sovietic, statele arabe, în special Egiptul si-
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
nou, decisiv, în bătălia de la Emesa. În termen de șase luni, armatele sale au stat la porțile din Palmyra, care s-a predat, atunci când Zenobia a încercat să fugă în Imperiul sasanid. Imperiul de la Palmira nu mai exista. După o ciocnire scurtă cu perșii și altul în Egipt împotriva uzurpatorului Firmus, Aurelian a revenit la Palmyra în 273 când s-a revoltat din nou. De data aceasta, Aurelian a permis soldaților săi să jefuiască orașul, și niciodată Palmira nu și-a
Imperiul de la Palmira () [Corola-website/Science/324989_a_326318]
-
Glob al Dragonului 69. Cine este acea babă prezicătoare? 70.Noi suntem cei cinci luptători! 71.O luptă disperată și sângeroasă 72.E rândul lui Goku! Toaletă Diavolului 73. Ce este aceasta rază diabolica? 74.Al cincilea luptător misterios 75.Ciocnirea! Adversari puternici 76.Identitatea Luptătorului Mascat 77.Măreață strategie a lui Pilaf 78.Shen Long apare din nou 79.Tărtăcuța mâncătoare de oameni a lui Kinkaku și Ginkaku 80. Lupta grandioasă! Goku vs. Ten Long 81.Goku merge în Ținutul
Lista episoadelor din Dragon Ball () [Corola-website/Science/325001_a_326330]
-
avea să acopere flancul sudic suedez. Danezii s-au trezit, însă, și au prins rapid de veste de intențiile suedezilor. Danezii au ieșit rapid din tabără și au început să se grăbească pentru a prelua rapid controlul asupra dealurilor. Prima ciocnire pentru controlul asupra dealurilor a avut loc între flancul drept suedez și flancul stâng danez, și s-a terminat nedecis. Dealurile au rămas însă sub controlul suedezilor și danezii au fost împinși spre est. La orele nouă dimineața, soarele a
Bătălia de la Lund () [Corola-website/Science/324422_a_325751]
-
a dezintegrat. Vestea semnării tratatului a ajuns în Statele Unite după victoria americană în bătălia de la New Orleans și după victoria britanică în a doua bătălie de la Fort Bowyer, dar înainte a asaltul britanic asupra orașului Mobile, Alabama. Au avut loc ciocniri între trupele americane pe de o parte și cele britanice aliate cu indienii de pe frontiera de pe fluviul, pe de altă parte, timp de mai multe luni după semnarea tratatului, inclusiv bătălia de la Sink Hole din mai 1815. Senatul Statelor Unite ale Americii a
Tratatul de la Gent () [Corola-website/Science/324482_a_325811]
-
16 februarie 1933. Greva s-a datorat condițiilor din ce în ce mai precare de lucru ale ceferiștilor, în contextul Marii Depresiuni la nivel mondial, care a afectat România în mod semnificativ. Ea s-a transformat repede într-o revoltă și a dus la ciocniri între lucrătorii de cale ferată și jandarmi, precum și la moartea a 7 persoane, între care și Vasile Roaită, un tânăr lucrător a cărui imagine a fost folosită ulterior de către propaganda regimului comunist timpuriu. În 1932, Guvernul român a impus o
Greva de la Atelierele CFR Grivița () [Corola-website/Science/323641_a_324970]
-
trimisul Kremlinului în Cecenia, a fost răpit pe aeroportul din Groznîi, iar ulterior găsit mort în 2000, în timpul războiului. Tensiunile politice erau alimentate în parte și de presupusele antentate teroriste cecene sau pro-cecene, de criminalitatea cecenă din Rusia, precum și de ciocnirile de la frontieră. Pe 7 martie 1999, Ministrul de Interne Serghei Stepașin a făcut apel la invadarea Ceceniei, drept răspuns la răpirea generalului MVD Ghenadi Șpigun. Totuși, prim-ministrul Evgheni Primakov a ignorat planul lui Stepașin. Ulterior, Stepașin a declarat: Pe
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
anulat decretul de impunere a operațiunilor antiteroriste din teritoriu, cu începere de la miezul nopții”. Conform președintelui cecen Ramzan Kadîrov, anunțul însemna că războiul s-a terminat cu victoria forțelor pro-ruse. Totuși, în timp ce Cecenia a fost în general stabilizată, au continuat ciocniri locale cu militanții în regiunile învecinate Daghestan și Ingușetia. Între iunie 2000 și septembrie 2004, insurgenții ceceni au adăugat între tacticile lor și atentatele sinucigașe. În această perioadă, au avut loc 23 de atentate în și în afara Ceceniei. Țintele atentatorilor
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
În esență, acest lucru însemna că practic toate regiunile din sudul Rusiei erau implicate în ostilități. Mișcarea separatistă cecenă și-a asumat deci un rol nou, acela de nod logistic și probabil financiar al insurgenței din Caucazul de Nord. Intensificarea ciocnirilor dintre forțele federale și militanții locali continuă în Daghestan, în timp ce lupte sporadice erup în celelalte regiuni din sudul Rusiei, în special în Ingușetia. Cel mai notabil astfel de incident s-a produs la Nalcik, pe 13 octombrie 2005. Oficialii ruși
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
Beauregard, care își desfășurase trupele de-a lungul pârâului Bull Run. La 18 iulie, comandantul unionist a trimis o divizie condusă de gen. brig. Daniel Tyler să treacă spre flancul drept confederat (de sud-est). Tyler a fost atras într-o ciocnire la vadul lui Blackburn pe unde se trecea Bull Run și nu a mai înaintat. Din ce în ce mai frustrat, McDowell a hotărât să atace în schimb flancul stâng confederat (spre nord-vest). El intenționa să atace cu divizia gen. brig. Daniel Tyler la
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
ordonat bateriilor lui Ricketts și Griffin să se mute de pe creasta lui Dogan pe deal pentru a avea susținere din partea infanteriei. Cele 11 tunuri s-au angajat într-un aprig duel de la împotriva celor 13 ale lui Jackson. Spre deosebire de alte ciocniri din Războiul Civil, aici, artileria confederată era în avantaj. Tunurile unioniștilor se aflau în raza de acțiune a tunurilor neghintuite confederate, iar tunurile ghintuite ale unioniștilor își pierdeau avantajele la distanțe atât de mici, trăgând multe proiectile peste capetele țintelor
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
cu zi a unui grup de tineri rezistenți anticomuniști. Dintre cei douăzeci de tineri care vor alege să își sacrifice tinerețea și viața socială pentru a lupta pentru libertate, doar doi vor supraviețui în fața Securității. Majoritatea vor fi împușcați în timpul ciocnirilor cu Securitatea, sau vor fi trădați de apropiați ori de agenți infiltrați. Longevitatea este prima caracteristică a grupului de rezistenți fondat și condus de locotenentul Toma Arnăuțoiu . Haiducii Muscelului și-au dat 10 ani din viață pentru lupta împotriva comunismului
Rezistența anticomunistă din România () [Corola-website/Science/322992_a_324321]