16,530 matches
-
picioarele prietenului lor, acela care-și spunea Fiul Lui Dumnezeu... Chiar așa o fi, doar altfel cum de l-a înviat pe fratele lor?! Nici acum nu-i venea să creadă: se uita pe furiș la fratele lor, trăgea cu coada ochiului când mânca sau când mergea... sau când dormea, îl asculta când vorbea să vadă daca are glasul fratelui lor... cum altfel?! Doar cine a mai văzut mort de patru zile, înviat uite-așa, de parcă s-ar fi trezit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cap poți să rămâi tâmpit?. Daaa... Rămâi așa pe toată viața. Nu se mai Înțelege nici dracul cu tine” - a vorbit altul. ― La mini În sat, unu’ alearga nu știu undi șî o calcat pi dințî’ di la greblî. Atuncea, coada l-o pălit drept În frunti. Da’ tari, nu șagî. O chicat gios șî puni-ti pi făcut nani, frati. Când s-o trezât, nu mai cunoște pi nimini șî cât l-am știut umbla zălud pi dealuri - a intervenit
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
venit de undeva din stânga. Tensiunea pe care o strecura Petrică În povestire se oglindea cu limpezime pe chipurile celor din preajmă. A continuat pe același ton: „Treaba Îi cam albastră, Petrică, flăcăul moșului Dacă o luăm la stânga, Îi călcăm pe coadă pe cercetașii lui Ivan” - a apreciat Toader. Atunci mi-am spus și eu părerea: „Eu cred că ar fi bine să mergem drept Înainte și, după spusa colonelului, trebuie să Întâlnim șoseaua și podul. După ce băieții de la divizie fac ce
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
la capăt”... Și o scoteam... Așa că tu, ca unul ce ai fost Învățăcelul lui, trebuie s-o scoți la capăt. Chiar și cu un oftat, dragă frate. ― Apăi, cum văd eu, n-am Încotro și trebuie s-o iau de coadă... Cred că tu, Petrache, Îți aduci bine aminte că la plecarea În misiune - mai ales la vreme friguroasă - nu uitam să luăm la noi rația de rom. Ei spuneau că trebuie s-o luăm ca să ne mai Încălzim atunci când stăm
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
când să ieșim din liniile inamice... ― Da’ atunci eram mai tineri, frate. ― Cum s-a desfășurat „Întâlnirea” cu Dochița? ― Când și-o dat seama cine Îi În șanț, o liniștit zăvodul, o venit pe marginea șanțului și mi-o Întins coada furcii, ca să pot ieși „la liman”. După ce m-o văzut pe mal, s-o uitat la mine ca la o arătare și m-o Întrebat: „De unde vii, măi Toadere, la ceasul aista din noapte și...?” Cred că i-o fost
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dată a acceptat să fie numărul unu În echipă. Iar eu am fost pe post de „ține cal”. Adică, căpitanul ordonă și „ține cal” execută, fără să crâcnească. „Dă-i calului ovăz, adapă l, țesală-l, Împletește-i coma și coada, verifică potcoavele, lustruiește șaua și scările și În final ajută-l pe căpitan să Încalece” - a sfârșit profesorul povestea, Într-un hohot de râs... Cât era de obosit și prins de griji, Gruia a râs dezlănțuit. ― Și cel mai important
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
bolta senină... ― Îți mai aduci aminte, scumpule, de nopțile de sfârșit de vară, cu lună plină, sau de cele cu ploaie de stele petrecute de noi la Pomârla? ― Și când, Într-o seară, una din stele și-a slobozit o coadă de toată frumusețea. Era o mică cometă. Îți aduci aminte ce s-a Întâmplat atunci? ― Ne-am... Ne-am sărutat pentru prima oară, iubitule - a răspuns Maria, Întorcându-se cu fața spre Gruia, cu vădită așteptare... Târziu, când liniștea se
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Câți n-ar vrea să fie <proștiă ca tine? Numai că n-aș fi de acord ca după ce ai sărit șanțul să treci pe lângă prieteni ca vodă prin lobodă” - l-a prevenit gândul de veghe. „Uite de ce n-are ursul coadă și vulpea o are prea lungă”. „Mai la obiect, cumetre. Se poate?” - a cerut gândul de veghe. „Fiindcă tu Îi judeci pe ceilalți luându-te pe tine drept etalon”. „Mă străduiesc să fiu drept pe cât pot. Când voi greși nu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Și are perfectă dreptate.” „Hai, că a prins vulpea la rană. Te dai cu aripa frântă. Fii bărbat, prietene! După umila mea părere, s-ar putea să iei numai bile albe. Dar, fiindcă există și un „dar”, Își poate băga coada și Michiduță, cu <porniți Înainte tovarăși!ă. Acest lucru este puțin probabil Însă, fiindcă, după felul cum au reacționat cei din comisia de examen la logosul secretarului de partid, <tovarășulă nu poate avea nici un spor” - l-a Învăluit În vorbe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
știe cum o cheamă și o mângâie pe creștet, apoi gustă puțin din cafea. Directorul îl privi întrebător și, după ce se lămuri de ce venise, se învioră și, fără să lungească vorba, îl întrebă de preț. Dar întrevederea se termină în coadă de pește, fiindcă față de suma cerută de Stelian directorul școlii oferi mai puțin de jumătate, declarându-i că, după socotelile sale și cu tot respectul pe care i-l purta, casa nu valora mai mult era doar o casă veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
răspunse el prudent. De când a murit Elvira, sunt foarte ocupat cu întreținerea gospodăriei... Girolteanu își aprinse o altă țigară, preocupat de problemele lui. Domnule Teodorescu, i se adresă volubil, să nu credeți că pe la București umblă câinii cu covrigi în coadă... Eu am avut de mai multe ori ocazia să mă transfer la regiune, dar am preferat să rămân aici... Parcă v-am mai spus lucrul ăsta și altă dată... Nu merită! Mie îmi place mai mult viața de la țară. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în pahare și le ură noroc, apoi se porni o discuție în legătură cu justețea politicii de condamnare a regimului din Iugoslavia lui Tito, pe care o dusese partidul în vremea lui Stalin. Discuția, purtată cu reținere și prudență, se sfârși în coadă de pește, în momentul când chelnerița cea brunetă și înfloritoare reveni, ca să aducă o tavă încărcată de tarte cu frișcă. Dându-și seama că era cazul să schimbe subiectul de conversație, Gheorghiu-Dej se uită cu tâlc spre Ceaușescu și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vă luați și voi niște curci, niște găini, să le creșteți, îl sfătui maica, privind bătătura goală din fața casei, unde nu se vedea decât un câine legat de lanț, care, în loc s-o latre, începu să se gudure dând din coadă. Bucuroasă de vizită se arătă, într-adevăr, și Mariana, dar și mai bucuros se arătă Ștefănel care, de cum o zări pe călugăriță ivindu-se în prag, în straiele ei negre și ciudate, care o făceau să pară atât de deosebită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
fată. Victor își răsuci mirat capul înspre locul de unde se auzise glasul. Cea care vorbise astfel era o studentă din primul an, judecând după faptul că își purta încă uniforma de elevă și peste părul împletit cu grijă în două cozi groase avea petrecută o bentiță albă. Dar ochii negri și vii, psihologia feței, precum și felul cum vorbise sugerau cu totul altceva. Fata, care stătea rezemată cu spatele de un perete, nu departe de locul unde se oprise el, strângea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
aveau să-i spună, privind-o de sus cu mânie proletară, că unei odrasle cu un tată ca al ei nu i se cuvenea, pe scara ierarhiilor sociale și profesionale din țara fericirii sociale, decât o lopată grea sau o coadă aspră de mătură! Dar de ce crimă îngrozitoare s-a făcut vinovat tatăl tău, de l-au condamnat la atâția ani de închisoare?... o întrerupse Victor, impresionat de cele aflate. Felicia zâmbi cu tristețe. A, nimic deosebit, decât că tata avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
oameni, asemănătoare cu cele din desenele făcute de copii. Unul din sori emite o lumină orbitoare. Pe undeva, între firmament și sori trec în plutire lină stele și comete. Este atrasă ca de un magnet și se regăsește încălecată pe coada unei comete alături de forma roșie care începe să redevină violet. Dora și-a redobândit capacitatea de înțelegere și de percepere a gândurilor Minodorei căreia îi transmite întrebarea : "Unde sunt ? Poți să îmi spui oare unde mă găsesc ?" Aproape instantaneu percepe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
îi înconjoară strâns capul fără să o jeneze, ci mai degrabă dându-i un fel de certitudine că nervii care comandă simțurile sunt ținuți la locurile lor. Nara stângă, mereu mai sensibilă ca dreapta, este jenată de o gâdilătură. Cu coada ochiului drept înregistrează defilarea negrăbită a unor picături care cad din înălțimi spre ființa ei de parcă ar fi o scurgere lentă din streașina cerului. Nu îndrăznește să încerce să își miște membrele, de altfel intuiește că brațul drept este în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cât de capital este acest gest pe care îl facem automat în viața de zi cu zi. I se pare că abia acum a descoperit această plăcere care o ajută să simtă că reintră cu adevărat în viață. Întrezărește cu coada ochiului brațul drept care continuă să fie alimentat cu picături ce se scurg dintr-un înalt pe care nu îl poate scruta. Aude un zvon de glasuri, de pași, de uși deschise pe culoarul care în amintirea ei este neobișnuit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
o clipă privirea spre el, poate ghici după expresia chipului său că asta este soluția cea mai bună. "Camera de muzică" este o încăpere spațioasă, spoită în alb. Aproape jumătate din încăpere este ocupată de un pian negru, mare, cu coadă. "Degete de pianist..." Gândul nechemat, sau poate niciodată ieșit din mintea ei, de când degetele lui o mângâiase, ca nici unele până atunci, o tulbură, o tulbură nespus. Patul în care se odihnește probabil câteodată pianistul pare ascetic, dar în realitate este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
câteva foi de varză ; ar fi fost bună și ea numai că nu aveau nici un fel de castroane sau gamele în care să ne toarne porția pe care o vărsau în cele câteva cutii goale de conserve la care făceam coadă și din care trebuia să sorbim repede fiertura căci alți flămânzi așteptau. Din fericire, apa nu a mai fost drămuită așa că am reușit să spălăm și să mâncăm heringii puși de-o parte în tren și să ne refacem, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
dea seama, dragii de ei, cât de util avea să devină jocul lor. Își alegeau o plantă din "Farmacia plantelor", după care alergau să o găsească și să o culeagă. Spre seară culeseseră două mănunchiuri de sunătoare și unul de coada șoricelului. În afară de asta au mai cules zmeură și niște ciuperci pe care Ulitia le-a identificat deîndată ca fiind mânătărci foarte gustoase, numai că nu aveam cum să le fierbem, nu aveam chibrituri, nu aveam sare. Le-am mâncat crude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
suferință ? Și dacă nu va fi prea târziu, voi putea face o minune ca s-o pot ajuta ?" Și minunea s-a întâmplat. Cel de Sus mi-a luminat mintea și am ajutat să nu rămână fără mamă doi prunci. "Coada șoricelului, cu ea trebuie să încep !" mi-am amintit chiar înainte de a deschide cartea, citisem cu Minodora și ea mă întrebase : Ce este aceea placentă, mamă ?" Remediul a dat și de data asta roade și femeia a eliminat placenta care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
vedeți și voi că mai mult se face că strigă la ei, dar în adevăr îi apără: Lasă, Zamfiră, zice! Să nu uităm că Linzy ne-a lucrat și nouă câte una-alta prin gospodărie: o greblă, o cosie, o coadă la topor, o ciutură și câte altele pe la moară. Nu-i putem lăsa să moară în sărăcie! Or veni ei cei doi din Germania și vom scăpa de toate relele lor. Așa mă îmbată cu apă rece și crede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
pentru că situația evoluează în defavoarea noastră! Suntem pe punctul de a pierde câteva poziții importante și ferească-ne Dumnezeu de mai rău! Iai-vai! Că fără tovarășa Ana ne prăpădim cu toții! * * * De când bădia Cazanciuc și-a cumpărat minunea asta de cal fără coadă, și-a adus la casă numai rele și belele. El, vestitul petrecăreț, cu fini și cumetri prin vreo șapte sate de pe lângă târgul Siretelui, a ajuns de râsul lumii. Că oamenii aproape că nici nu-l mai știau de Cazanciuc, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
casă numai rele și belele. El, vestitul petrecăreț, cu fini și cumetri prin vreo șapte sate de pe lângă târgul Siretelui, a ajuns de râsul lumii. Că oamenii aproape că nici nu-l mai știau de Cazanciuc, ci de stăpânul calului fără coadă, pe seama căruia au început să circule tot soiul de povești, care de care mai năstrușnice. Drept urmare, la casa omului de la Ruina Siretelui au început să sosească, într-un adevărat pelerinaj, tot mai mulți interesați de coada calului: copii, tineri, cărăuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]