2,881 matches
-
pe timpul colonizării, consemnate mai târziu, care conțin cuvântul „"deutsch"” (exemplu: Deutsch-Kreuz - Criț). Aceste nume au fost comparate cu „"Sachsenhausen"” (Săsăuși), în dialect „"Sessenhousn"”. Cum termenul de „"Sassen"” este folosit în Saxonia Inferioară și îi desemnează pe saxoni, induce ideea că primii coloniști germani au fost saxoni și de aceea și-au dat ei înșiși numele de „sași” (Sassen). Cuvântul „"Sassen"”, în dialectul săsesc „"Sessen"”, înseamnă pe lângă numele lor și „locuitor” sau „încetățenit”. Cercetătoarea Annelise Thudt precizează în schimb că numele de „"Untergesäss
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
fapt susține ipoteza că în cancelaria maghiară se dorea o diferențiere netă între germanii din Transilvania și din Spiss față de cei așezați în Panonia. Această deosebire apare și în harta publicată de către Mályusz Elemér în 1939 în revista „"Századok"”. Primii coloniști - germani (franci), valoni și flamanzi - au provenit din teritoriile situate în bazinele râurilor Rin și Mozela. Pe lângă coroana maghiară, un rol important în procesul colonizării germane în sudul Transilvaniei l-au jucat Ordinul cavalerilor teutoni, mănăstirea cisterciană Igriș din Banat
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
în capitulul Sibiului și Cincu, după care colonizarea s-a desfășurat „radial". Pe aceste teritorii, susține W.Horwath, se diferențiază două tipuri de biserici romanice, care ar putea corespunde la două etape de colonizare, bineînțeles, făcute de două grupuri de coloniști distincte. Grupul bisericilor cu turn vestic și plan alungit (Sibiu, Șelimbăr, Cisnădie, Cisnădioara, Hosman și eventual Bradu) și bazilicile de dimensiuni mici, fără turn (Cașolț, Vurpăr, Daia, Roșia, Nocrich, Alțâna și eventual Marpod). Al doilea grup se extinde la est
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
contribuit la construirea acestor biserici. În prezent, cercetările specialiștilor au conturat ideea că edificarea bazilicilor romanice din provincia Sibiului nu poate precede anul 1200, chiar și în zonele în care colonizarea a fost timpurie. Conform acestei afirmații, dacă stabilirea unor coloniști s-ar fi făcut de exemplu în anul 1150, începerea edificării unei biserici de piatră romanice putea fi demarată abia de la a treia generație de locuitori. Este adevărat că au fost și biserici care au fost construite în deceniile 2
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
celor gotice. Thomas Nägler susține că încheierea colonizării săsești în Transilvania s-ar fi produs în jurul anului 1224 și că ulterior acestei date doar un numar minor de așezări au mai fost întemeiate prin fenomenul de roire. Drepturile și obligațiile coloniștilor germani au fost incluse în așa-numitul Andreanum (în germană, "Goldener Freibrief der Siebenbürger Sachsen"), act emis în anul 1224 de regele Andrei al II-lea al Ungariei. Prin acest important document erau confirmate populației germane, așezată pe teritoriul cuprins
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
Cârța (germ. Kerz), cunoscută și sub vechea denumire de Cârța Săsească, iar pe Valea Hârtibaciului, lângă Agnita, a întemeiat localitatea Apoș (germ. Abtsdorf, Satul Abatelui). Ambele așezări au fost populate cu sași. Abația Cârța a așezat la cumpăna secolelor XIII-XIV coloniști germani și pe teritoriul fostului Scaun de Sighișoara, respectiv în localitățile Criț (germ. Deutsch-Kreuz; magh. Szászkeresztúr), Meșendorf (germ. Meschendorf; ung. Mese) și Cloașterf (germ. Klosterdorf; ung. Miklóstelke), precum și în localitățile Colun (germ. Kolun; ung. Kellen), Glâmboaca (germ. Hühnerbach; ung. Glimboka
Mănăstirea Cârța () [Corola-website/Science/297170_a_298499]
-
prezent la Săcădate (Oltszakadát) în imediata apropiere a orașului Avrig, astăzi parte administrativă a județului Sibiu, dar istoric parte a Țării Făgărașului. În Evul Mediu timpuriu, această populație ar fi refuzat -potrivit istoricilor- sa părăsească așezarea care a fost atribuită coloniștilor sași în secolul al XIII-lea prin diploma regală Andreanum rămânând pe așa-zisul "Pământ săsesc". Astăzi, acest grup este de circa 200 de persoane. Potrivit unei alte teorii, maghiarofonii din Săcădate ar fi resturi tribale pecenege maghiarizate; prezența acestei
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
făcut o carieră în străinătate. Între aceștia se numără romancierul , autorul pentru copii și artistul de benzi desenate și jurnalistul . Arhitectura malteză a fost influențată de mai multe culturi mediteraneene și de arhitectura Britanică de-a lungul istoriei sale. Primii coloniști de pe insulă au construit , una dintre cele mai vechi structuri artificiale de sine stătătoare din lume. Constructorii templelor neolitice din 3800-2500 î.e.n. au dotat numeroasele temple din Malta și Gozo cu basoreliefuri complicate, între care spirale care evocă arborele vieții
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
1923-1924. În vremea comunismului instituția se numește Liceul Teoretic Solca, și este singura unitate de învățământ liceal din zonă. În prezent, instituția poartă numele Liceul Tehnologic „Tomșa-Vodă” Solca. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic (1774), autoritățile austriece au adus aici coloniști de origine germană, care proveneau din diverse regiuni ale imperiului și din landurile germane. În anul 1785 a fost înființat un “Oficiu de încercare și cercetare a sării din zona Solca” și, totodată, un depozit pentru sarea adusă din Transilvania
Solca () [Corola-website/Science/297214_a_298543]
-
încurajat imigrarea din zona Dunării prin împroprietărire cu pământ și acordarea de ajutoare. Noii locuitori au fost învățați sa scrie și să vorbească în limba rusă. În aceeași zonă au fost colonizați și locuitori din nordul Ucrainei, iobagi ruși refugiați, coloniști germani din ducatul Varșoviei și mulți alții. Găgăuzii s-au așezat în Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cișmichioi și alte foste sate tătare, din partea de apus a Bugeacului. Prin săparea multor puțuri și irigație, noii imigranți au transformat stepele aride ale
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
format chiar și propriile dialecte ale limbii franceze. Grupurile etnice de pe coastă, în special Ewe (aproape 21% din populație), constituie masa care ocupă serviciile publice, profesionale și de comerț în special datorită infrastructurii cu care a fost înzestrat sudul de către coloniști. Kabye (12 % din populație) locuiește în zone mărginașe și o mare parte au emigrat în sud pentru a-și găsi slujbe. Sensul lor istoric a avut loc în forțele armate și legale pe care continuă să le domine. notă: Estimările
Togo () [Corola-website/Science/298063_a_299392]
-
curtea sultanului Mahmod din Ghazna a scris acum 1.000 de ani foarte multe de Kabulistan (denumit și Zabulistan). Numele istoric cel mai cunoscut pentru această regiune este Khorasan. Granița Pakistanului cu Afghanistanul, numită Linia Durand, a fost stabilită de coloniștii britanici în 1893. Pakistan a privit Linia Durand ca legitimă, totuși nu era și cazul Afganistanului în cadrul căruia nici un guvern nu a acceptat vreodată legitimitatea graniței. Linia Durand devine astfel inacceptabilă pentru majoritatea afganilor, în special datorită faptului că acesta
Afganistan () [Corola-website/Science/298067_a_299396]
-
bogățiile Colhidei. Lâna de Aur căutată de argonauți aparținea regelui legendar Aeetes din Colhida, fiul lui Helios și tatăl fatidicei Medeea. Legenda pomenește un râu Fazis pe meleagurile Colhidei, identificat cu râul Rioni, și orașul Eea drept capitală a regatului. Coloniștii greci au apărut în Colhida în decursul secolelor VII și VI î.Hr., fondând polis-urile Dioscuridas (azi Sukhami), Fazis (azi Poti) și Pityus. În regiunile de est, sud și parțial în zona de vest a Georgiei se extinde începând cu
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
Cape Town. Cape Town a devenit o colonie britanică în 1806. Colonizarea europeană a luat avânt în anii 1820, când burii (la origine olandezi, francezi și germani) și britanicii au colonizat nord-estul țării. La această dată, au apărut conflicte pentru teritoriu între coloniști și xhosa și zulu. Descoperirea diamantelor și, mai târziu, a aurului a declanșat conflictul cunoscut sub numele de Primul Război al Burilor, burii și britanicii au luptat pentru controlul minereurilor din Africa de Sud. Deși burii au fost învinși în Al Doilea
Africa de Sud () [Corola-website/Science/298068_a_299397]
-
s-a întemeiat Colonia Capului, când olandezul Jan van Riebeeck, în numele Companiei Olandeze a Indiilor de Est (), a înființat un port de reaprovizionare pentru corăbiile companiei. Pe parcursul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea a crescut constant numărul de coloniști și aceștia și-au extins controlul în zona Capului. Datorită extinderii ariei controlate de europeni, s-a ajuns la confruntări cu populațiile indigene, în special xhosa. Regatul Marii Britanii a preluat controlul asupra zonei Capului Bunei Speranțe în 1795, folosindu-se
Africa de Sud () [Corola-website/Science/298068_a_299397]
-
Americana (SICA) și se consideră că ar face parte atât din Caribe cât și din America Centrală. Teritoriul Belize este locuit în Evul Mediu de triburi amerindiene maya, apoi de caribi. Descoperit de Cristofor Columb în 1502, el este ocupat de coloniști englezi în 1638 și disputat de spanioli până în 1798. A devenit colonie a coroanei britanice, din 1862, sub numele de Hondurasul Britanic. La 1 iunie 1973 ia numele de Belize și își proclamă, la 21 septembrie 1981, independența de stat
Belize () [Corola-website/Science/298076_a_299405]
-
al II-lea, care a domnit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, avea relații homosexuale cu supușii săi bărbați. Pe lângă dorința erotică, în Africa precolonială, multe alte activități presupuneau relații între persoane de același sex, considerate de coloniști "nefirești". De exemplu, triburile Ndebele și Shona din Zimbabwe, Azande în Sudan și Congo, Nupe în Nigeria și Tutsi în Rwanda și Burundi socoteau actele homosexuale o formă de reînarmare spirituală. În multe societăți africane, se credea de asemenea că
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
au manifestat interes față de zonele din interiorul Africii. Francezii au fost primii care au pătruns pe teritoriul Ciadului de astăzi, transformându-l în colonia lor, înca din anul 1900. Franța cucerește teritoriul în 1920 și îl include în Africa Ecuatorială Franceză. Coloniștii au privit țara inițial ca o sursă neimportantă de mână de lucru, deoarece muncitorii erau necalificați. În 1929 pornește o producție importantă de bumbac. Erau puțini care se ocupau de administrația coloniei și doar sudul țării era condus corespunzator. Sistemul
Ciad () [Corola-website/Science/298087_a_299416]
-
în 1576. În urma unei insurecții mapuche, în 1553, Pedro de Valdivia moare. Principalele intervenții indigene din sud au loc în 1598 și 1655. În 1683, sclavagismul este abolit, astfel, deschizându-se calea spre stabilirea unor relații mult mai durabile între coloniști și mapuches. Pe parcursul unei lungi perioade de timp, fluviul Biobio a fost considerat hotarul între puterea guvernamentală și triburile indigene. Căpitanatul general Chile (Regatul Chile) era, în acea epocă, colonia extremă sudică a Imperiului Spaniol. Prin poziția sa strategică avea
Chile () [Corola-website/Science/298085_a_299414]
-
000 și 120.000. Cei mai mulți dintre ei trăiesc în zona Santiago și Antofagasta. Chile este printre primele cele 5 țări cu cea mai numeroasă diasporă elenă din lume. Din Elveția se mai adaugă un număr de 90.000 de descendenți. Coloniștii francezi sunt estimați la 720.000 descendenții. Alte grupuri etnice europene sunt de proveniență italiană 600.000 și croată. Croații în Chile sunt estimați la un număr de 380.000 locuitori. Pot fi găsite și alte grupuri etnice descendente din
Chile () [Corola-website/Science/298085_a_299414]
-
orașul a fost ocupat de britanici. Aceștia au fost însă alungați, în luna august, de cetățenii orașului. În 1807, englezii au atacat, din nou, Buenos Aires-ul, dar au fost respinși de locuitori. Acest lucru a avut o importanță deosebită, deoarece coloniștii spanioli au căpătat încredere în forțele lor și s-au implicat în luptele pentru cucerirea independenței. Mișcarea revoluționară în La Plata a căpătat amploare în perioada detronării regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei de către Napoleon. Locuitorii din Buenos Aires au
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
din populația țării având descendență europeană. Aproximativ 8% din populație este metisă, iar peste 4% din argentinieni au origine arabă sau estasiatică. La ultimul recensământ național, 600.000 dintre argentinieni (1,6%) s-au declarat a fi amerindieni. După sosirea coloniștilor spanioli, peste 6,2 milioane de europeni au emigrat în Argentina de la mijlocul secolului al XIX-lea până la mijlocului secolului al XX-lea. Argentina a fost întrecută doar de Statele Unite ale Americii în ceea ce privește numărul imigranților, timp în care populația țării
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
de demarcație între cele două componente trecea pe teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina. Stabilirea slavilor pe teritoriul de azi al Bosniei-Herțegovina are loc în secolele V-VII, iar cu timpul se vor amestecă cu populația autohtonă(iliri, celți) și cu urmașii coloniștilor români. Începând din secolul X pe teritoriul de azi al Bosniei Herțegovina devine obiect de dispută între statele feudale ale sârbilor, croaților și, după 1102 și Regatul Ungariei. Statul feudal bosniac se formează în secolul XII și atinge apogeul în
Bosnia și Herțegovina () [Corola-website/Science/298080_a_299409]
-
a indigenilor, care totuși nu se compară cu cucerirea spaniolă a Mexicului. În secolul 16, în zona era o scădere pronunțată a forței de muncă. Populația indigena, sclavi la momentul respectiv, începuse să cadă pradă mulțimilor de boli aduse de coloniști, sau să moară în luptele de rezistență. De asemenea, lipsa de resurse minerale și faptul că solurile fertile se aflau în partea centrală a țarii (Valea Centrală) au întârziat mult efortul de colonizare. Toate aceste circumstanțe au făcut din Costă
Costa Rica () [Corola-website/Science/298092_a_299421]
-
în partea centrală a țarii (Valea Centrală) au întârziat mult efortul de colonizare. Toate aceste circumstanțe au făcut din Costă Rîca, cea mai sudică parte din Căpitănia Generală a Guatemalei, cea mai săracă și mai lipsită de importanță regiune. Totuși, coloniștii care au facut călătoria plină de greutăți în Valea Centrală au stabilit o capitală provinciala la Cartago. În 1821, vantul libertății a început să bată din nord. Statele Unite ale Americii și Mexicul își câștigaseră de curand independența și în capitala
Costa Rica () [Corola-website/Science/298092_a_299421]