3,537 matches
-
să stea înghesuiți în cafenele și de aceea în cafenelele Parisului mesele sunt întotdeauna mici, scaunele minime. în vechiul Imperiu austro-ungar cafeneaua era mai degrabă un fel de club unde burghezii și artiștii veneau să se instaleze comod și să contemple viața, să discute eventual despre artă și să se certe, dar nu să facă revoluție, ca la Paris. în timp ce scriu aceste rînduri îmi spun că Parisul nu mai are nicio cafenea atît de mare ca Louvre, cu sală de biliard
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
chiar dacă au devenit pleoape...” Iată ce își spune lumea, infinitul meu domn, cînd vă vede clipind. Culmea este că dumneavoastră aveți darul de a clipi și în somn, iată de altfel motivul pentru care vin atît de des ca să vă contemplu în timpul nopții. nu vă pot spune cît de mult m-ați impresionat cînd mi-ați gătit supa de dovleac și salata de vinete cu legume de pe parcela îngrijită de dumneavoastră în spatele sărăcuțului imobil în care locuiți. niciun bărbat nu a
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ce provizie de șuncă își făcuse domnul Kuntz !) X profită de ocazie ca să închidă și toate ușile și toate ferestrele. X stochează toate gunoaiele în stradă. Continuă cu restul imobilelor de pe strada sa. Cînd se înserează, X se oprește și contemplă cu satisfacție muntele de gunoaie. a doua zi X atacă măcelăria întrucît e limpede că de acolo se împute toată strada. adună și zarzavaturile care au putrezit pe taraba din fața băcăniei. în sfîrșit, se poate respira... X continuă, în zilele
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
secvență tranzitorie. Probabil că alții nu avuseseră parte de acest lux. nu-i așa, Domnișoară momîie ? omul care venise pe malul mării ca să scrie nu avu timp să audă răspunsul. Un val neașteptat de mare se abătu peste promontoriul de unde contempla mareea secolului, îl înăbuși sub forța sa narativă și-l trase apoi spre larg, spre ceea ce Bernard considerase dintotdeauna ca fiind o imensă rezervă de ficțiune. 67. Victor se visa în plin deșert, aplecat sub capota ridicată a unui automobil
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
făcu apariția o adolescentă, o fată care nu avea cum să aibă mai mult de 17 sau 18 ani. Fata părea ușor aeriană, ușor nebună sau doar excentrică. ea se urcă pur și simplu pe acoperișul mașinii și începu să contemple peisajul. — De ce nu trece nicio mașină pe aici ? întrebă fata. — nu știu, răspunse Victor. în timp ce răspundea la întrebarea pusă de acest al doilea personaj al visului, o a doua voce tresări în mintea lui Victor și începu să se neliniștească
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
dantelată, dar decăzută la stadiul de pur obiect decorativ. în felul acesta eventualul intrus nu mai avea niciun dubiu : Casa monteoru se declara inaccesibilă, închisă pentru o bună bucată de vreme, le spunea tuturor curioșilor „stop, pînă aici, mă puteți contempla de pe trotuar, dar orice penetrare în intimitatea mea este interzisă”. — o, ce păcat, exclamă Guy Courtois. Vocea sa trăda o dezamăgire profundă, o mare ratare metafizică. — așteptați, nu e totul pierdut, i-am spus. Știam din aminitirile mele, de pe vremea
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
grăsimi, sare și zahăr, alimente și sucuri perfide care provocau dependență și-i umflau inutil pe oameni. Ce porcărie, ce porcărie. Poate să schimbe ordinea și să pună obezitatea pe locul întîi ? Domnul Busbib deschise borcanul cu iaurt bio și contemplă o vreme acea masă compactă de alb, sursă de calciu și de vitalitate. Controlă data de expirare a iaurtului precum și compoziția sa, clătină din cap ca și cum s-ar fi aflat în fața unui interlocutor, luă cîteva lingurițe din imaculata materie conținută
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Busbib marcă Pericolul nuclear. apoi, cu o viteză care îl făcu să crească în propriii săi ochi completă lista pînă la ZeCe : traficul de droguri, Prostituția, exploatarea copiilor, sIDa, analfabetismul. Viața mea începe să capete un sens, gîndi domnul Busbib contemplînd ansamblul celor zece puncte de pe foaia de hîrtie. își mai turnă încă o jumătate de ceașcă de cafea, decoloră lichidul negru cu puțin lapte și îl îndulci cu jumătate de linguriță de zahăr. acum era momentul să-și aprindă o
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
aici piciorul. Această prezență avu efecte tonice asupra jucătorului, fiindcă începu să manevreze cu mai multă vigoare. După câteva mutări repezi își retrase mâinile, notificând c-un râs sonor de om gras: - Încă o linie! În vreme ce Aglae reîntocmea jocul, Pascalopol contempla pe Otilia. Aceasta îi potrivea acul cu perlă din cravată, îi scutura ușor umerii, privindu-l cu o grațioasă maternitate, mereu atârnată pe marginea scaunului. Deodată, privind spre mâinile albe și încărcate de inele ale lui Pascalopol, se entuziasmă: - Vai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
viziunea pământului, cei doi se simțeau plutind în aer ca pe o navă. Sufletul lui Felix se umplu de o liniște sfântă, de un sentiment de totală desfacere de pământ. În această navigație aeriană luase însă și pe Otilia. Fata contempla alături cerul și, fiindcă tăcea îndelung, Felix crezu că adormise. Deodată, căutîndu-i mâna, Otilia zise: - Ce-ai zice dacă am cădea deodată în cer? Nu ne-ammai opri. Felix înțelese punctul de vedere al Otiliei. Cum ședeau pe spate, aveau senzația
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și începu să se plimbe. Iarba răsărise mai peste tot, împingînd cu încăpățînare în sus pachete mari de frunze putrede. Felix ocoli chioșcul de câteva ori, se urcă în el, se dădu jos, privi pe Marina, care cotrobăia prin bucătărie, contemplă casa mucegăită de ploi și zăpezi, enorma ușă gotică de lemn mai umflată și mai râioasă ca oricând, și-și aminti de Otilia. Ce fată bizară! Plecase de atâta vreme și nu-i scrisese un rînd! Tot ce visase împreună cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ai curajul și spune-mi drept! Ți-e frică sărămîi la mine, crezi, cum să zic, că n-ar fi convenabil. - Nu, nu, protestă Felix, încurcat, e așa cum îți spun eu. Se îmbrăcă repede, intimidat de privirile Georgetei, care-l contempla, în prada celei mai vii îndoieli. Gestul era cam jignitor, dar își dădea silința să creadă că Felix nu mințea. Ideea că un tânăr ar fugi de ea i se părea, de altfel, absurdă. Când Felix ieși în sală, însoțit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întorcea astfel vorba, încît indiscreția lui părea un lucru firesc și neînsemnat. Felix îl găsi într-o zi chiar în odaia lui. Îl văzuse bine cum scotocește prin cameră, dar, când intră, Stănică ședea pe un scaun lângă masă și contempla atent o pagină dintr-un tratat. - E foarte interesantă chestia asta, zise el, bătând cudegetele în carte, ca și când era limpede că pentru carte venise. Când termini examenele, să mi-o dai și mie s-o citesc, vreau să mă informez
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să se mărite! Dacă are noroc, mărite-se, dacănu, e bine și așa! - Perfect, zise Weissmann, va practica iubirea liberă, pentru plăcerea proprie. În afară de Georgeta, Felix și generalul, care pufniră de râs, ceilalți priviră uimiți la Weissmann. Olimpia îndeosebi îl contemplă ca pe un monstru. - Cum, țipă aproape Stănică, să ții fata nemăritată? E o crimă dublă împotriva vigoarei nației și a economiei. Cum, să stea fata sterilă, să piară nația românească, să scadă populația? Și cu averea ce faci? În
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a economiei. Cum, să stea fata sterilă, să piară nația românească, să scadă populația? Și cu averea ce faci? În definitiv, ea e numai un împrumut al societății, care trebuie restituit... - Bravo! aprobă Weissmann. Trebuie restituit comunității. Weissmann fu iarăși contemplat cu mirare. - Dă-mi voie, corectă Stănică, nu umbla cu socialisme deale dumitale. Bunurile trebuiesc redate societății prin mâinile copiilor, ca să se folosească și generația nouă. - Bați câmpii, Stănică, zise Olimpia, asta e de la sineînțeles că copiii au să moștenească
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
departe. Poate greșeala nu e de partea dumitale, de acord. Eu spun chiar: greșeala e a soacră-mi. Nu trebuia s-o jignească pe Otilia. Dar vezi și dumneata. E singură acum, necăjită, moș Simion bolnav, gîndește-te însuți. Moș Costache contemplă ironic pe Stănică și zise, în sfîrșit: - Și... și ce dorește de la mine? Nu stă bine unde stă? Aceste cuvinte deconcertară pe Stănică. Temîndu-se ca el însuși să nu se strice cu bătrânul pentru o chestiune la care nu ținea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
scăpă de toți și, așezată după modelul ei pe sofa, în fața lui Felix, pe care-l chemase, îi povesti toate măruntele bucurii ale plimbării, mestecând, din când în când, câte o bomboană și dând și lui Felix. Acesta asculta și contempla. Otilia se rotunjise puțin la față, așa încît forma osoasă a capului ieșea și mai bine în evidență, devenise mai lucioasă, mai feminină, fără să-și piardă aerul copilăresc. Ochii îi erau mai ardenți și, în genere, ținuta ei era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să meargă să i-o arate. - Domnule, zise el, nu anticipez cu nimic și nu pretindnimic. Am eu așa un gust, o slăbiciune de unchi, ce vrei! Vreau să vezi o nepoată a mea, un crin de fată, s-o contempli ca pe-o icoană, fără să-i spui o vorbă, și să pleci. Atât pretind. Să vedem, e numai amor propriu din partea mea, ori fata e o făptură divină? Ah, iubitule, să nu fiu însurat, să nu fie legile omenești
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu-i putea urma. Titi, însă, se ținu după ei. Otilia făcu cea mai bună primire blândei fete, stătu mâini în mâini cu ea, îi cântă la pian, mărindu-i vibrația sufletească, pe care Lili o întrebuința toată spre a contempla pe Felix. Titi, uitat, încruntat, privea muțește pe Lili. Stănică lăudă ditirambic, când pe Otilia, când pe Lili, când pe Felix, nemaiștiind ce spune, ca de obicei, făcând pe diabolicul cu sentimentalism. În sfârșit, se aprinse atâta, încît își aduse
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Stănică merse la ușa dinspre salon, o crăpă puțin și o închise la loc. Mai merse la geam, privi în curte, se-ntoarse spre masă, luă un scaun și-l așeză lângă canapeaua bătrânului și stătu pe el. Bătrânul îl contempla îngrijorat. - Ce mai faci, moșule, întrebă Stănică, mai bine, hai?Moș Costache întrebă și el: - Și ce poftești? - Vai de mine, se apără Stănică, păi eu mă interesez de sănătatea dumitale și îmi spui că ce poftesc? Se poate? Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dar cu demnitate. Numai popa Țuică își dădu în petic: - Trupul îl ia pământul și sufletul îl ia tartorul! - Cuvioase! îi reproșă părintele. - Domnul! închină paharul popa Țuică, neînțelegînd. După oarecare codire, popa Țuică întrebă pe Pascalopol, pe care-l contemplase îndelung: - Tăiculiță, dumneata ești doftor? - Nu, părinte. De ce? - Credeam că ești doftor, fiule, să te-ntreb ce să fac eu cu reumatismele astea care nu mă mai lasă. - Salicilat, fu de părere moșierul, și băi de pucioasă. - Oare? se miră
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
are a face? Crezi că... asta e o piedică... în... - Aș! n-am vrut să spun asta! Cât ești de bănuitor! Am spusdoar că sunt bătrână. - La vârsta asta? Dar ai fizionomia unui copil. Otilia trecu în fața oglinzii și se contemplă. Observația lui Felix era întemeiată. Otilia avea fața neschimbată, de totdeauna, și nu părea mai mult de optsprezece ani. - Tu nu cunoști viața, Felix, reluă Otilia ideea, pentru o fată, reușita în viață nu e o chestiune de studiu și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Și totuși, în orice circumstanță pot fi recunoscute multe semințe de fericire împământenite în inima fiecărei persoane ce așteaptă să fie recunoscută și revitalizată prin intermediul unui raport autentic cu Dumnezeu și cu ceilalți. Numai atunci va fi posibil să se contemple o fericire ce nu mai este rezultatul acestei sau acelei formule, dar care va deveni un dar ce este dăruit din abundență. În măsura în care intră într-un raport de reciprocitate autentică cu fratele ei și recunoaște și apreciază diferențele dintre ei
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
Mihăileanu, când el locuia, la o azvârlitură de băț, pe Avram Iancu. Ajuns în fața ușii, se apropie și se depărtă de mai multe ori, își potrivi și-și răspotrivi breteaua genții pe umăr, studiind cartea de vizită, ca și cum ar fi contemplat o pictură. - Sexy. Very sexy. Să vezi ce-o să iasă... Surorile Stamatescu și Pink Floyd. Ciocăni. - N-o să fac, dintr-un început, prea mult zgomot, pentru a nu le răpi șansa de a-și da duhul, în bună înțelegere, prin
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-l mânase pe bunic, către împropietărire, reîmpropietărire sau cooperativizare. - Ba nu. Către spiritualizare! îi căzuse nepotului Doru fisa, după atâta amar de ani de zile. Pentru că, imediat ce-ai trecut pe spiritualizare, te-ai și ars! cugeta pentru sine Sinistratul, contemplând cozile la alimente ce se formau de cu seara (în cea mai deplină beznă, pe zeci de mii de scăunele pliante), chiombindu-se din autobuzul 193, cu care se târâia de la școală. Se târâia el, dar, de dorit, ar fi dorit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]