2,225 matches
-
femeii sale, un fierar își bate nevasta care-l înșeală. Toate acestea sunt "dureri înăbușite", cum se cade să fie suferințele unui primitiv. Eroii au o "taină" pe care nu știu s-o exprime, care-i duce la iuți gesturi crunte, după care rămân mereu întunecați și într-o sălbatecă sau numai speriată stupoare. O vreme, prin influența directă ori mijlocită a lui Zola, se încearcă studiul social. Crâșma e scena tipică de desfășurare a faptelor, locul de pierzare, unde necăjiții
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
admirator al lui Coșbuc și al lui Goga, lămurea că nu voia utopii, dreptate abstractă pentru proletarii din toate țările. El cerea dreptate socială pentru țărani, aceasta în vederea tocmai a înfăptuirii "ființei naționale a milioanelor" de români "împrăștiate de puhoiul crunt al puterilor oarbe ale istoriei". Ca și Eminescu, C. Stere admitea sacrul egoism al nației, lupta pentru existență, introducând numai corectivul "omeniei". Și Sadoveanu e pentru "lumea realităților noastre naționale", și simte lene "pentru hibridul orășenesc" (nu altceva decât "pătura
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lachei. Tot ce privește așezările primitive cu enigmatica lor constituție instinctuală este de o mare poezie sociologică. Convoiul de "lănțurași" intrând în satul siberian și cerșind în cor, osândirea la moarte de către mir a unui hoț sunt de o măreție cruntă. În evocarea priveliștii siberiene, C. Stere pune un patos extraordinar. Fără paletă bogată și vocabular afară din comun, el are o înfricoșare religioasă de geologicul gol. Cel puțin trei descripții, adevărate imnuri ale sublimității naturii, sunt de neuitat: taigaua, tundra
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
BRĂESCU Continuând pe Tony Bacalbașa, Gh. Brăescu evoacă, cu un talent superior, viața cazonă, bizuindu-se pe observarea și pe cât cu putință îngroșarea mecanizărilor sufletești. Noul Moș Teacă este și el de o ignoranță crasă, facil infatuat, lăudăros, biurocratic, arțăgos, crunt. În comportarea eroilor se disting clar trei momente: împietrirea de tagmă, simplitatea omului mediocru și micul gest individual. Colonelul din A căzut Turtucaia!... simbolizează un fel posibil de adaptare, care constă în a evita orice inițiativă: "bine cu toată lumea, asculta
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
un picior! Aci întunecat, spiritul merge în noapte ca pe corăbii cu felinare verzi, aci purificat, alunecă pe o luntre serafică cu un crin la cârmă. Viața poetului este astfel o veșnică trecere din negru în alb (dispozițiune romantică), din crunte melancolii în extaze și jubilări. Vântul bătrân într-o clipă de umoare neagră capătă guri de câini lătrători, se înfurie ca un taur și urmărește pe poet cu chemarea lui dureroasă: hau-hau. Dimpotrivă în momente euforice, clopotele duminicale își propagă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
până la ea și să câștige; un jucător de baschet care, În ciuda celor 40 de minute de acțiune intensă, reușește să sară puțin mai sus la sfârșit; o gimnastă care se lovește la picior după prima săritură, dar care, În ciuda durerii crunte, reușește cumva să mai sară Încă o dată. Sunt tentat să adaug „și să câștige”. Dar scopul nu este acela de a câștiga. Dorința și efortul Dorința (referitor la efort) este o trăsătură remarcabilă la oameni. În Japonia, unde chiar se
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
avalanșă de cataracte mii. Și valuri peste valuri s-azvîrl spumegătoare, Se sparg țîșnind În aer, și ferb scoțînd scântei, Și pulberea de apă, alin plutind la soare, Se-ncinge, ca o nimfă, cu grîu de curcubei. O aspră clocotire, o cruntă detunare Anunță catastrofa și-nsuflă reci fiori, Iar munții de zăpadă treziți În depărtare, Privind acea cădere, Își pun un văl de nori... Sublim, sublim spectacol! Bătrînul fluviu pare C-a să dispară vecinie În haos zgomotos; Dar Rinul e puternic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
alegorie amplă privitoare la menirea providențială a Franței. Alegoria este slabă, tabloul din interior este Însă remarcabil. Care sînt notele lui? Întîi grandoarea, amplitudinea proporțiilor: prăpastia este adîncă, mugetul lung, sălbatic, grozav, clocotul apei izbite de stînci provoacă o detunare cruntă. Valurile se sparg În aer și stropii scot scîntei. În sensibilitatea veselului Alecsandri apare un sentiment obscur: sentimentul măreției În dezordinea naturii (tema vîrtejului, a dizlocării, a haosului zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
năpraznicul, grozavul) Începe În lumea obiectivă acolo unde se termină cunoscutul, normalul. Alecsandri, om al ordinii și firescului, Își manifestă zgomotos oroarea față de aceste „aspecturi fioroase”. Să nu-l credem, totuși, În Întregime. Oroarea are și o parte de plăcere. „Cruntul fior de gheață” nu-l Împiedică să construiască cu evidentă satisfacție un peisaj fantastic tenebros și un portret pe măsura lui: satanicul hoț Grui-SÎnger. Stăpîn peste Codrul-Fără-Viață - regat al crimei și al nopții - Grui este un monstru ieșit din unirea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
astfel, locuită de umbre, noaptea pare Mută de groază, rece și fără răsuflare. E ora de uimire, cînd Codrul-fără-viață S-arată mai sinistru prin văi de oarbă ceață Și scoate-un aspru vuiet ce-nsuflă oțerire, Ducînd În lume, tainic, o cruntă prevestire. Tot omul fuge, toată făptura se ascunde...” Este un peisaj În peisaj, o reverie lipsită de obișnuitul farmec interior. Fără adeziunea poetului, peisajul este Însă mai puternic liric, farmecul mai convingător. Descripția Începe cu elemente generale de decor (nalte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
leșilor, armurile strălucitoare, orgia, dorința de expansiune, de cealaltă parte: mînie reținută, simplitate, veșminte modeste, dialog În șoaptă... Acolo (În tabăra română): „misterul și tăcerea” pădurii, „flăcări triste”, lucirea, din cînd În cînd, a săbiilor, străfulgerarea ochilor mînioși, jurăminte („dor crunt de răzbunare”), un umor discret În dialog, „hieroglife sfinte” brăzdate pe brațele și pe piepturile luptătorilor. Aici: „mii și mii de focuri” vesele, „zgomotul orgiei”, fastul cortului regal, „duzini de candelabre”, sticle cu vinuri spaniole și calabre, un cerb de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
niciodată!... ......................................... Cine ești? De unde ești? Pe la noi ce rătăcești?”... Unele au intrat În limbajul comun, gravitatea lor s-a tocit, fiind adesea Întoarse spre sensuri umoristice. Alecsandri folosește În sprijinul unei unice idei o figurație poetică de sărbătoare: stînci, nori crunți, neguri otrăvitoare, hidra turbată, vulturul falnic, soarele care Își schimbă locul pe cer, nisipul mării, codrii mișcători etc, pentru a sugera o agresiune În valuri și o rezistență de granit. Nici una din marile comparații romantice nu lipsește. Ele au ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și mustram poeții de azi, Îndemnându-i să se apropie de lupta constructivă a poporului pătruns de avânt revoluționar și să cânte ei, simplu și măreț, ceea ce altădată a fost lăsat să cânte singur poporul, anume lupta sa, - altădată de cruntă Încleștare cu asupritorii, astăzi, de cucerire falnică, dar nu fără greutăți și sânge, a vieții noi, de clădire a socialismului În țara noastră. (Ă). Tovarășe Dan Deșliu, poate că pe alocurea poporul s-ar exprima În stihuri mai tăioase decât
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
nu face nimic, totu-i doar o glumă, vorba cîntecului de odinioară: Furtuna-i șugubeață, Iar balena-ți rîde-n față, Dînd din coada ei măreață - Tii, ce vesel, jucăuș și hîtru e oceanul! Ci spuma-n juru-i zboară, Cînd balena cruntă ară Apele ce-o înconjoară - Tii, ce vesel, jucăuș și hîtru e oceanul! Un fulger vasu-l frînge. Dar ea pe bot se linge Și coada-n apă și-o împinge - Tii, ce vesel, jucăuș și hîtru e oceanul! Ă Ține
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
conducătoare a regimului de democrație populară" ("Clica lui Tito, agentură a imperialismului anglo-american": 1949, 19). Un document inedit aflat în arhivele naționale din județul Timiș insistă asupra mecanizării insuficiente a agriculturii iugoslave și a gestionării ei de către "chiaburiii cei mai crunți, mai aprigi, mai sălbatici", care nu ar fi altceva decât "copii răsfățați ai regimului fascisto-titoist" (DJTAN, fond Comitetul Regional PMR Timișoara, 1950, Dosar 25, f. 202, 203). Era deplânsă apoi subaprecierea rolului partidului comunist în favoarea "frontului național" sau "popular", încă
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
prezinte drept patriotism, naționalismul ei șovin. Patriotismul burghez înseamnă asigurarea posibilității de exploatare, apărarea intereselor egoiste de clasă ale burgheziei, propagarea urii între popoare, instigarea la război. Tudor Vladimirescu, ridicându-se la începutul veacului trecut în fruntea maselor populare împotriva cruntei exploatări boierești, a spus: „Patria înseamnă norodul și nu tagma jefuitorilor!”. Patriotismul oamenilor muncii înseamnă dragoste de patrie, dragoste față de poporul muncitor și față de interesele sale, dragoste față de tezaurul culturii naționale. În trecut, în condițiile exploatării capitaliste, patria era pentru
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
aparatului de stat, inclusiv a celui de siguranță, a fost concepută de Partidul Comunist Român ca un proces de epurare treptată și selectivă, în cadrul căruia comuniștii cu o bogată experiență revoluționară, căliți în lupta cu dușmanul de clasă în anii crunți ai ilegalității, sunt trimiși să înlocuiască elementele vechi, necorespunzătoare. Este creat astfel cadrul politic și organizatoric care să asigure, pe de o parte, continuitatea în activitatea aparatului de stat, iar pe de altă parte, conținutul nou, revoluționar al acesteia. Alături de
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
Montaigne la adresa principiilor acceptate de morală autoritar] reprezentau aspirațiile unei populații europene din ce in ce mai diversificate, măi încrez]toare în sine și mai culte, dar viața public] de atunci avea nevoie de principii pe care Montaigne nu le-a oferit. R]zboaie crunte și nesfârșite au evidențiat nevoia de modalit]ți pașnice de rezolvare a disputelor politice. Creștinismul nu mai putea oferi aceste soluții, de vreme ce protestantismul sfâșiase Europa într-un asemenea mod încât un acord asupra preceptelor acestei religii istorice era imposibil. Deși
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
mai s]rac! Chiar dac] contractul imaginat s-a încheiat voluntar, în absența forței, a vicleniei sau a priv]rii de libertate, mulți ar considera c] un asemenea contract este imoral deoarece Vito a exploatat circumstanțele cumplite, vulnerabilitatea și disperarea crunt] care caracterizau situația lui Rocco. Mai mult decât atât, ambele p]rți au considerat o parte a trupului unui om ca fiind nimic mai mult decât un produs supus legilor pieței. S-ar putea obiectă c] libertarienii pot evita un
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în culise, am urcat în podul celest, am coborît în subsolurile lui Hades. Tot atît de împătimit am bîntuit și sufletele actorilor, multe din ele fiindu-mi foarte aproape, la un pahar sau la un vernisaj. Eram convins, în anii crunți, că făceam parte din aceeași lume care suferă și scrîșnește. M-am înșelat. Am constatat, după 1989, întîi cu surprindere, apoi cu mîhnire, că iubiții mei prieteni, actorii, în marea lor majoritate, au răspuns "prezent!" la țignalul puterii neocomuniste, bine
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
picat într-un soi de lamento din care se înțelege că schimbîndu-se, după '89, vremurile, încercata noastră literatură cunoaște, iarăși, un pasaj încețoșat, din care nimeni nu vede ieșirea. Toate tînguielile duc spre același motiv, spre vremea dictaturii, cînd, deși cruntă și insuportabilă, era în stare să procure subiecte și, mai cu seamă, șirete subterfugii în hărțuiala cu cenzura. Nu mai pot scrie fără cenzură, nu pot și nu pot, fiindcă nu mai avem cenzură. Cum o să scrie fără cenzură un
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Prin anii '60, Mărgărit nu mai bea, era văzut zilnic la Traian (nu intra în crîșme sordide, era un patrician civilizat al spiritului), bînd cafele după cafele. Și fumînd. Și dialogînd. Cu cine? Și, mai ales, despre ce? În anii crunți, cînd tot locul era înțesat de O.R.L.-iștii Securității. Eee, subiecte nu se găseau? Subiecte nu găsea sagacele Mărgărit, preferatul lui Călinescu, în perioada lui ieșeană? Boema locului, încă autentică, în datele ei vetuste, era întreținută de fel de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
o "relicvă" palladyană, Paravanul lui Pallady (cum avea să-și intituleze una din propriile compoziții, față boieresc expresivă, pipă). Pictor mare, de anvergură. Întreținută într-un decorativism de rară calitate. La fel de mare și ca om. Caracter integru, necontaminat de mediul crunților ani staliniști. Nu l-am auzit niciodată bîrfind pe cineva (culmea! amicul său de generație bîrfea continuu și generalizat). "Gheorghiu, îmi spusese odată, de după ușa care nu mi se mai deschisese, nu veni la mine, du-te la Pallady!" Cu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
receptarea acestor proze de veșnic toboșar (al vremurilor noi). Oricît de convingător neoavangardistă s-ar arăta a fi proza de rafinament sagace a austriacului Peter Handke (1942), înverșunările sale, la fel de oripilate, între altele cele privind chestiunea conflictului iugoslav, dar și cruntul rictus unanim afișat în cele mai banale mediatizări, retează ceva din plenitudinea lecturii. Un, cîndva, ingenuul Alain Robbe Grillet pe care îl experimentam ca lectură total disponibilă acum 25 de ani mi se înfățișează azi în armură belicos argotică, încît
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Nouă nu un Havel român ne lipsește sînt convins că-l avem ci o societatea românească aptă de un Havel... În Cehia a existat nevoia de Havel, la noi, nevoia de Iliescu". Trist adevăr! 19 august Bizarul Boușcă, hidalgo al crunților ani cincizeci, oprea lumea ce tocmai ieșea din cinematograf și-i ardea cîte-o filipică autentic naționalistă, de-ncremeneau securiștii de sector. Băgase spaima și-n jurii (din care nu puteau lipsi reprezentanții oamenilor muncii), încît pateticele lui pînze aveau pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]