4,078 matches
-
era de-a dreptul îngrozit. - Nu văd nimic, conașule... - Acum nu mai văd nici eu... Poate mi s-o fi părut. - Nu ți s-a părut. În cameră se lăsase o liniște mare. Zogru încerca să se adune și se depărtase câțiva pași. Apoi spusese din nou cu vocea Vencicăi: - Am intrat în Vencica, să putem vorbi. Mă crezi? - Sigur că te cred. Erai mai-nainte pe tavan. Achile vorbea încet, de parcă i-ar fi fost jenă să nu-l audă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ajungeau în Bariera Vergului, alteori se plimbau doar la Șosea, iar uneori plecau la Sinaia. Dar cel mai mult le plăcea să asculte muzică până la ziuă în vreo grădină din București. Mai ales că Zogru nu avea chef să se depărteze prea mult de oamenii care îl impulsionau să trăiască în geografia destinului său. Îi plăcea să se știe înfrățit cu ei, chiar se lăsa legănat de gânduri sentimentale pe lina lui mor ca un american ori sunt suflet din sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
-i rupi tulpina-n două Cât o doare. Când buchetu-alegi, Într-o clipă de uitare, Vei strivi fericirea veșnic nouă De-a fi floare. O stea Peste pădure lucește o stea - Sunt palide altele pe lângă ea. Luceafărul Venus e prea depărtat - În seara târzie pe ceru-nnoptat. Cum steaua lucește, sever și puternic - Aproape-i de cine-o dorește ca sfetnic. Cel din vis Eu cred că azi n-aș mai putea Să povestesc cum a-nceput. A fost un vis din
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
lumii dragoste se-neacă În apa unor vechi minciuni, Căci au plecat fără să facă O pace cu ai mei străbuni. S-au dus în lumea-ndepărtată, S-au dus în lumi fără folos, De mamă lor îngândurata S-au depărtat fastidios! De s-or întoarce știu doar codrii Și apa falnicelor mari, Căci în capcană fericirii Căzut-au mulți din ei hoinari... Ființă blândă Privire-ngândurată, Privire muribundă, A lumii nestemată În tine se abundă. De-ai fi o stea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Trupul nu mai era al ei, nici mintea, nici simțurile. L-a privit neputincioasă, cum i-a întors spatele și a plecat cu pași lejeri, un înger întunecat care abia atingea nisipul de marmură, un înger de gheață care se depărta de ea pe întinsul drum al vieții, fără să se uite o clipă înapoi. Și ea striga, plângea, suspina, urla și blestema dinlăuntrul ființei ei întreaga lume și pe ea însăși, prostia, naivitatea și încrederea ei într-o proiecție de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
visul fiecărui surfer. Am apucat din nou placa și am deplasat-o aproximativ zece metri, până aproape de mașina mea. Unde-mi pusesem cheile?Telefonul era în mașină și trebuia să sun urgent la 112. Am luat o piatră, m-am depărtat câțiva centimetri și am aruncat-o. Parbrizul din dreapta se făcu țăndări. Am luat telefonul și am sunat apoi când cineva răspunse am spus dintr-o suflare: Pe plajă, un tânăr a fost mușcat de un rechin! Repede! Apoi am închis
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de îndoială. Dar poate că nu e momentul potrivit. M-am întors cu fața spre perete și i-am făcut semn să iasă din cameră. Am auzit-o pe Shery ieșind cu el și murmurând o explicație. Pașii lui grăbiți, depărtându-se, a fost ultimul lucru pe care l-am auzit înainte să adorm. Shery îi spusese lui Re-mose despre conversația noastră și îi repetase ultimul cuvânt pe care îl spusesem înainte să recad în acea febră întunecată a minții. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în grâu, încât am crezut că-l nimerise vreun glonte rătăcit, apoi s-a întors repede spre mine, cu palmele făcute căuș, și mi-a șoptit să mă uit ce-a prins, m-am aplecat mai aproape, el și-a depărtat puțin palmele și, uitându-mă printre degetele lui înmănușate, am văzut că nu m-a tras în piept ca altădată, căci ținea în mână un șoricel, care, nemișcat, arăta ca un pămătuf cenușiu, codița-i atârna printre degetele lui Puiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pasăre și aș fi zburat pe deasupra apei, și atunci am ajuns la un perete de lut și am început să alerg pe el în sus, se vedeau clar grunjii de pământ și straturile de ardezie, și atunci imaginea s-a depărtat, și am văzut că peretele înalt de lut e împânzit de rampe și cărări, că lucrau mulți acolo, un furnicar de oameni, săpând și dând cu târnăcopul și cărând piatră și pământ cu roaba, și s-a ivit o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Întețiră. Masculul apăru și el tropăind, În sula goală. Era un bărbos destul de solid, de vreo cincizeci de ani, cu părul lung, cărunt. Îl luă În brațe pe unul din maimuțoi și Începu să-l giugiulească; era grețos. Bruno se depărtă câțiva metri; nădușise. Cu asemenea monștri, la noapte nu va Închide un ochi, garantat. Iar vaca aia alăpta, era clar; păcat, avea totuși țâțe grozave. Bruno merse câțiva metri pieziș, Îndepărtându-se discret de wigwam; nu voia totuși să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
câțiva metri; nădușise. Cu asemenea monștri, la noapte nu va Închide un ochi, garantat. Iar vaca aia alăpta, era clar; păcat, avea totuși țâțe grozave. Bruno merse câțiva metri pieziș, Îndepărtându-se discret de wigwam; nu voia totuși să se depărteze prea mult de chiloței. Erau niște obiecte delicate, transparente, numai dantele; nu-și imagina că pot fi ai creaturii de adineaori. Găsi un loc Între două canadience (verișoare? surori? colege de liceu?) și se puse pe treabă. Când termină, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
scoase un geamăt lung, după care tăcu. Rămaseră Înlănțuiți două minute, apoi bărbatul se ridică și ieși din bazin. Înainte de a se Îmbrăca, Își scoase de pe sex un prezervativ. Surprins, Bruno constată că femeia rămâne pe loc. Pașii bărbatului se depărtară, liniștea reveni. Ea Își Întinse picioarele prin apă. Bruno făcu la fel. Un picior al femeii Îi găsi coapsa, Îi atinse ușor sexul. Cu un clipocit ușor, ea se desprinse de margine și veni lângă el. Norii acopereau acum luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ea Își aduna lucrurile și se pregătea să iasă. În pragul ușii, s-a Întors, m-a privit o ultimă dată; am ejaculat și n-am mai văzut nimic. Am auzit doar zgomotul ușii Închise și pașii ei care se depărtau. Eram năucit, ca sub efectul unei lovituri de gong teribile. Am reușit totuși, din gară, să-i telefonez lui Azoulay. Nu-mi amintesc nimic de Întoarcerea cu trenul, nici de traseul făcut cu metroul; Azoulay m-a primit la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pe care le trăia erau de un ordin superior; apoi Își spuse că e foarte obosit; apoi se Întoarse și o luă de-a lungul cheiului, pe lângă tarabele buchiniștilor. Timp de un minut-două, Djerzinski Îl privi pe omul care se depărta În lumina asfințitului. 2 A doua zi seara, cină la Annabelle și Îi explică foarte clar, sintetic și precis, de ce trebuia să plece În Irlanda. Pentru el, programul pe care trebuia să-l realizeze era acum stabilit, totul se lega
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ziua când ne-am cunoscut, spune Nathaniel, și gura i se lățește într-un surâs. — E... superbă. Îl înconjor cu brațele și îl sărut. Îți mulțumesc foarte mult, îi șoptesc la ureche. Trish ne privește cu ochi avizi și ne depărtăm. — E foarte limpede ce te-a atras la Samantha, îi zice lui Nathaniel. Talentul ei culinar, nu-i așa ? Mazărea fină, încuviințează Nathaniel serios. Eamonn a fost sus pe terasă. Acum se apleacă spre mine coborând scările și-mi întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
câțiva pași și simt că mai am puțin și-mi dau lacrimile. Nu așa trebuia să se întâmple. Nathaniel trebuia să mă sprijine, să mă îmbrățișeze și să-mi spună că am luat decizia înțeleaptă. În loc de asta însă, iată-ne depărtându-ne unul de altul, fără măcar să ne privim. M-am gândit să-mi întind aripile. Nathaniel începe brusc să vorbească, cu glasul sever. E o seră în Cornwall pe care mi-o doresc din suflet. Are un teren extraordinar, afacerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vis urât. Înghesuit în colțul din fața mea se află cameramanul care face documentarul pentru știri, împreună cu producătorul lui, Dominic, un tip cu ochelari trendy și jachetă denim. Simt obiectivul camerei fixat asupra mea, urmărindu-mi fiece mișcare, apropiindu-se și depărtându-se, prinzându-mi fiecare expresie. E tot ce-mi lipsea în momentul ăsta. — Așadar, avocata Samantha Sweeting părăsește satul în care a fost cunoscută exclusiv ca fată în casă, spune Dominic la microfon cu un glas profund de comentator TV.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nu. - Enkim, repetă el. Enkim face la tine așa, Îmi arătă el cu semne și cu vorbe din minte că ar fi putut să mă lase și pe mine fără păr, dacă voiam. M-am holbat la el și am depărtat mâinile, clătinând grăbit din cap. - Cum faci asta? Luă un pumn de clisă și mă mânji pe barbă. Îmi arătă soarele, apoi Își Îndreptă nâna spre Răsărit și, după ce ridică două degete, făcu un gest de parcă mi-ar fi smuls
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
urlet sângeros aducând a PARASCHIV înjunghiat; apoi o nesperată blândețe a lui MACABEUS, un grohăit și o poticneală; urletul apocalipsei va acoperi de tot această scenă; câteva zeci de secunde de apogeu apocaliptic; apoi sunetele încep să scadă, furia se depărtează, scena rămâne în întuneric, câteva tunete îndepărtate, zgomotul murind, picături de ploaie, apoi tăcere deplină, întuneric deplin.) ACTUL II Câteva ore mai târziu. Lumânarea arde pe masă. Dezordine cumplită în încăpere. Un fel de peisaj după bătălie. PARASCHIV, la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
care învârte în mămăligă. Curtea cât pumnul îi întoarce privirea cenușie. Peste tot, pretutindeni, dincolo de gard, pe uliță și dincolo de uliță, în tot orașul și dincolo și de oraș, pe câmpie, pământul e pârjolit de iarnă. Cum în acest ceas depărtat de soare nu crește nimic comestibil în sânul maicii noastre pământul, tot creștinul îl privește indiferent și-l tratează cu dispreț, zvârlindu-i în obraz orice nu-i face trebuință. Cizme vechi, moloz, oase, sticle, cutii, lighene crăpate, pungi, înghețat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
aspirină în vază. —Mulțumesc. Cred că au ieșit bine. Cu duhurile a fost mai greu... —Cu toate tumbele alea... își dădu Janey cu presupusul. —Exact, trebuia să aibă foarte mult spațiu, să se miște. Gata, discuția se închegase. M-am depărtat ușor de ele, fără să caut pe cineva anume, doar avidă după mișcare. Ce binecuvântare să mă aflu la o petrecere la care cunoșteam atât de mulți oameni încât nu trebuia să faci conversație cu un străin sau cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
făcându-i cu blândețe să se Întoarcă, folosindu-se de câte-o vorbă sau de-o mână așezată pe umăr, forțându-i treptat să se Îndepărteze, lăsând perimetrul În grija poliției. Ultimul care plecă fu bătrânul cu barbă, care se depărtă doar până la balustrada de fier ce Înconjura baza statuii lui Colleoni, de care se sprijini, refuzând să părăsească acel campo sau drepturile sale de cetățean. — Vino aici o clipă, Guido, strigă Rizzardi din spatele lui. Brunetti se Întoarse și merse lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mereu „vărul meu Mario“? Brunetti fu cât pe ce să spună: „Fiindcă e vărul tău și-l cheamă Mario“, dar, În schimb, Își așeză paharul pe poliță și o cuprinse În brațe. Mult timp, ea rămase țeapănă, Încercând să se depărteze de el. Brunetti spori presiunea brațelor În jurul ei și Paola se relaxă, sprijinindu-se de el, și-și culcă fruntea pe pieptul lui. Rămaseră așa până când ea Îl Înțepă În coaste cu capătul lingurii și spuse: — Se arde ficatul. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
prima când opreau la curbe pentru a da voie camionului să treacă. Din când În când, câte-o mașină țâșnea pe lângă ei pe stânga, apoi se Înfigea la milimetru Între două dintre mașinile Înghesuite În urma camionului, forțându-le să se depărteze cu botul și claxonul. Uneori, câte-o mașină trăgea brusc pe dreapta și căuta un loc de parcare pe marginea prea Îngustă a drumului. Șoferul cobora, trăgea În sus capota și uneori făcea greșeala să deschidă radiatorul. Brunetti vru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
avea aspectul a ceva în care un bărbat poate cădea, ca să nu mai fie găsit niciodată. Uitându-se la el și lingându-și buzele, Hugo și-a spus că i-ar plăcea să fie acel bărbat. Când Amanda și-a depărtat încet picioarele și și-a dat faldurile rochiei la o parte, pentru a demonstra că nu avea nici cea mai vagă urmă de chiloți, Hugo a simțit că începe să i se învârtă capul pe umeri. —Dumnezeule, ce dor mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]