6,256 matches
-
-și amelioreze situația, și-o înrăutățește. Dizartria, în funcție de gravitate, poate fi încadrată în categoria handicapurilor. Tulburările limbajului citit-scris Tulburările cititului și scrisului nu sunt ușor de definit, existând numeroase criterii după care sunt analizate. Ajungem, astfel, la "definiții conceptuale", "definiții descriptive", "definiții genetice", "definiții psiho-pedagogice". Clasificările urmează, la fel, mai multe căi: criteriul etiologic, criteriul genetic, criteriul de prognoză, criteriul gradului de deficiență, "dislexie adevărată", "dislexie falsă", paradislexii, "dislexie pură" etc.144. Referindu-se la disgrafie, R. Lafon sintetizează teoriile existente
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
folosește criteriile succesului sau insuccesului În Învingerea obstacolului, persistența răspunsului comportamental și posibilitatea subiectului de a găsi noi modalități de adaptare și Lazarus ( tendința de a reacționa direct - prin atac - și formele indirecte, defensive și urmarind nu atât o clasificare descriptivă cât una care să permită explicarea dinamicii reacțiilor la frustrare, Tiberiu Rudică folosește drept criteriu de diferențiere gradul de prelucrare, elaborare, reflectare obiectivă și adecvată a situației frustrante. El identifică reacții predominant afective, cvazi biologice și subiective, Îndreptate spre propria
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONDUITEI AGRESIVE by LIDIA CRAMARIUC () [Corola-publishinghouse/Science/1629_a_2944]
-
încă acel necontenit, halucinant dar: tabla de șah, credința unică a partidei unice, pe viață. Eficiența stilistică a sondării profunzimilor psihice, dicțiunea gravă a meditației și revoltei cioraniene, am zice, nestridente în economia narațiunii, echilibrul între dialog, monolog și relatare descriptivă, fac din Varianta Lüneburg o carte memorabilă, un punct de referință al prozei italiene și europene actuale. Memorabilă inclusiv prin felul firelor narative de a se declanșa și a se regenera pe rând și simultan, interferent și anticipator, în povestiri
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
dintre romanele sale. Citindu-l pe Turgheniev (Editura Polirom, 2002, 248 p.), apărut într-o excepțională versiune românească semnată de anglistul și romancierul constănțean Florin Șlapac, repropune o narațiune clasică scandată modern, britanică și irlandeză totodată, eliptică de orice zăbavă descriptivă sau sentimentalism. Abil în practica reinscripției unor climate psihologice sub zodia fatalismului ce amintesc de "Oameni din Dublin" (Joyce) sau personaje și decupaje din narațiunile unui Maupassant sau Turgheniev (tipologia oamenilor de prisos, idealiști abulici striviți de angrenajul social), Trevor
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
într-un conte philosophique de Voltaire, deși cu gândul la marele stilist de caractere, îmblânzitorul de moravuri Flaubert. Adriana Gliga, traducătoare a șapte cărți dificile (amintim doar excepționala "Rapsodie română" de Dominique Fernandez) reușește să echivaleze în românește nemântuita vervă descriptivă și dialogică a lui Martin Page (n. 1975), inepuizabilul elan ironic, alertul spectacol de tandrețe și gravitate prin care tânărul prozator francez a cucerit deja mintea, inima și încrederea cititorilor Viața și opera unui gravor Din 1994 Pascal Quignard (n.
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
nu figurează printre cele mai vândute și citite. Evident, figura sa de aristocrat "new age", discreția, precauția și simțul măsurii care îl caracterizează n-au avut darul să facă din el un scriitor popular. Limbajul său "simple, concentré, vrai" (Sollers), descriptiv, aproape flaubertian nu prea se potrivește cu rapiditatea derulării imaginilor tv full color sau cu bruiajul adesea polemic ale dezbaterilor video. Le Clézio este un scriitor al solitudinii și peregrinării (l'errance) pe continente invizibile, tip lumile dispărute ale Americii
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
niciun fel de complexe în fața acestei specii dificile, oferind o scriitură limpidă, alertă, adesea captivantă, ne referim de data asta la cel mai recent roman Cei calzi și cei reci (C. R., 2008, 485 p.) conturând personaje memorabile, fie dialogic, fie descriptiv, fie monologic-autoscopic, dinamitându-și curgerea epică aproape clasică prin situații-limită, metafore și parabole explozive, amalgamând tablouri, episoade și scene de strictă actualitate românească și internațională cu figuri eroice ale rezistenței anticomuniste ce au cunoscut calvarul crucificării și închisorilor comuniste (pentru
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
să mori, a-ți muri moartea. Căci a muri Înseamnă că totul s-a sfîrșit, dar a-ți muri moartea Înseamnă a-ți trăi moartea; și trăind-o o singură clipă, Înseamnă a o trăi etern”. Într-o simbolistică operațional descriptivă se pot detecta pe urmele interpretărilor durandiene două registre diurn și nocturn registre care delimitează scena actanțială. După cercetătorul francez În cadrul imaginarului, În cadrul regimului diurn al fanteziei un spirit solar, un rege ,un monarh, un prinț investit cu semnele regalității
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
al realității, al realității așa cum gândim noi că este.“ Rezultă că propoziția este imagine, indiferent dacă ea este adevărată sau falsă. Când spunem despre o propoziție că ea este o imagine afirmăm că descrie ceva, că în calitate de expresie a limbajului descriptiv ea are sens, și nu că este adevărată. Propoziția este ceea ce au în comun toate semnele, toate simbolurile care redau unul și același sens. În ceea ce aceste simboluri au comun stă relația internă a imaginii cu ceea ce descrie sau reprezintă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
îi va fi astăzi mai ușor să accepte că despre lume ca întreg sau despre valori nu se poate spune nimic decât că nu se poate spune ceva despre acea „formă logică“ a expresiilor limbajului care le distinge drept expresii descriptive. Chiar dacă el este avertizat în această privință, de exemplu în 4.121, 4.1211 sau 4.1212. Este plauzibil că unul din lucrurile pe care le avea în vedere Wittgenstein atunci când a scris că lucrarea lui va putea fi înțeleasă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
este expusă unor obiecții serioase. Căci în carte se subliniază, în mod repetat, că despre forma stabilă a lumii și a limbajului nu se poate spune nimic. Formulări precum cele de la 1 la 2.062 nu sunt, prin urmare, expresii descriptive, adică propoziții. Malcolm recunoaște că Wittgenstein are în vedere tocmai „enunțurile ontologice“ atunci când afirmă, în 6.54, că propozițiile sale sunt nonsensuri. În acest punct, interpretarea lui Malcolm devine greu de urmărit. El se întreabă dacă atunci când califică aceste enunțuri
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Tractatus-ului unul și același lucru. Considerațiile lui despre „obiecte“, despre „substanța lumii“ se referă la trăsături necesare proprii limbajului în genere. Despre aceste trăsături nu se poate spune nimic în sensul că ele nu pot fi descrise. Citite ca enunțuri descriptive, propozițiile ontologice ale Tractatus-ului sunt, prin urmare, „nonsensuri“ deoarece pretind că spun ceva despre ceea ce nu se poate spune, despre forma logică a limbajului, despre ceea ce este necesar, iar nu contingent.46 Este ceea ce ar fi fost indicat, fără dubiu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
41 se precizează: „Posibilitățile de adevăr ale propozițiilor elementare sunt condițiile adevărului sau falsității propozițiilor.“ S-ar putea înțelege, prin urmare, că nu numai propozițiile, dar și propozițiile elementare sunt „imagini“, că și ultimele, nu numai primele, au un conținut descriptiv. Descrierea pe care o dau propozițiile faptelor s-ar constitui din descrierile cuprinse în propozițiile elementare. Pe de altă parte, 4.211 conține precizarea: „Un semn distinctiv al propoziției elementare este că nici o propoziție elementară nu poate fi în contradicție
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Un semn distinctiv al propoziției elementare este că nici o propoziție elementară nu poate fi în contradicție cu ea.“ Cum poate fi însă o propoziție elementară „imagine“ dacă alte propoziții elementare nu o pot contrazice? O expresie a limbajului are conținut descriptiv tocmai prin aceea că ea afirmă existența sau inexistența unei anumite stări de lucruri. Putem gândi, prin urmare, întotdeauna o altă stare de lucruri, care o contrazice. A putea fi contrazisă de alte expresii ale limbajului ține chiar de identitatea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
logică a lumii“, sunt și limitele lumii. În 5.6 se spune: „Limitele limbajului meu semnifică limitele lumii“, iar în 5.61: „Logica pătrunde lumea: limitele lumii sunt și limitele ei.“ Obiecțiile împotriva supoziției că propozițiile elementare au un conținut descriptiv, că ele sunt „imagini“ ale stărilor de lucruri atomare, tot așa cum propozițiile sunt „imagini“ ale stărilor de lucruri, sunt puternice. Ele sunt și argumente împotriva interpretărilor realiste ale „ontologiei Tractatus-ului“. Caracterizarea propozițiilor elementare drept „imagini“ va putea fi susținută numai
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a înțelege ce are în vedere autorul Tractatus ului atunci când caracterizează propozițiile drept funcții de adevăr ale propozițiilor elementare. Cum pot propozițiile să fie funcții de adevăr ale propozițiilor elementare dacă acestea din urmă nu sunt „imagini“? Nici contestarea conținutului descriptiv al propozițiilor elementare nu este lipsită de dificultăți. Există în Tractatus pasaje ce pot fi greu armonizate cu sugestia că propozițiile elementare nu sunt „imagini“. Este vorba, în primul rând, de 2: „Ceea ce se întâmplă, adică faptul, este existența stărilor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
adevăr și a ideii că limbajul este o imagine a realității.“58a Întrebarea este însă tocmai cum e posibilă o asemenea sinteză. Nu am întâlnit și nici nu pot oferi un răspuns bun la această întrebare. Afirmarea sau negarea caracterului descriptiv al propozițiilor elementare conduce în egală măsură la dileme. S-a subliniat adesea că Tractatus-ul reprezintă o lucrare greu de înțeles. În lumina considerațiilor de mai sus ne putem întreba însă dacă înțelegerea lui satisfăcătoare este, în genere, posibilă. Odată ce
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și modul cum descrie Sf. Augustin învățarea limbajului de către copil, redat prin citatul din primul paragraf al Cercetărilor. Ceea ce poate fi înfățișat în acest fel, crede acum Wittgenstein, nu este limbajul în genere, ci doar unele porțiuni ale sale, limbajele descriptive din științe și din viața cotidiană.41 Limbajul nu este o sumă de propoziții ce servesc unuia și aceluiași scop, ci un vast repertoriu de mijloace care servesc celor mai diferite scopuri. În § 3 al Cercetărilor, Wittgenstein scrie: „Augustin descrie
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ceea ce simțim se poate spune că sunt „adevărate“ sau „false“ doar în sensul că cel care le rostește este sincer sau minte. Aceasta este însă o folosire diferită a cuvintelor „adevărat“ și „fals“ în raport cu cea prin care noi calificăm propozițiile descriptive, atât în viața curentă, cât și în cercetarea științifică. Printre ultimele însemnări pe care le-a scris Wittgenstein despre certitudine o întâlnim pe aceasta: „Ar fi greșit să se spună că aș putea să spun «Eu știu că acolo se
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sunt „un ceva“, dar nici „nimic“. Nu sunt „un ceva“ în sensul că despre ele nu se poate enunța nimic. Dacă ne uităm mai bine, vedem că rolul expresiilor despre ceea ce simțim este cu totul altul decât cel al expresiilor descriptive ale limbajului. Despre ceea ce simțim nu putem ști ceva așa cum putem ști depre lumea exterioară, inclusiv despre comportarea oamenilor. „Din nou, când spun, în sens metafizic, «Trebuie întotdeauna să știu când am dureri.», aceasta face pur și simplu de prisos
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
42 Că durerea este a mea, a unui subiect, este ceva cuprins în expresia „durere“, ca și în orice spunem despre senzații. Nu este cuprinsă însă aici o informație despre un posesor și despre ceea ce posedă el, ca în expresiile descriptive. „Așadar judecățile « A are un dinte de aur.» și «A are o durere de dinți.» nu sunt folosite în mod analog. Ele diferă în ceea ce privește gramatica lor acolo unde, la prima vedere, ar putea să nu pară că diferă.“43 Afirmația
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ceea ce simt“, prin aceasta nu fac decât să sublinieze că simt ceva. Folosim, desigur, adesea cuvinte ca „știu“, „cunosc“ cu referire la ceea ce simțim, dar aceasta nu înseamnă că exprimăm prin ele pretenții de cunoaștere, așa cum o facem prin expresiile descriptive ale limbajului. Wittgenstein crede că este important să nu pierdem din vedere că experiențele subiective sunt proprii anumitor ființe cum sunt ființele omenești. Existența experiențelor subiective, caracteristice ființelor omenești, este inseparabilă de existența unor manifestări verbale și nonverbale ale acestor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
inconștient.“ (Cercetări filozofice, § 281.) Expresiile noastre despre experiențe subiective nu le „descriu“ așadar, ci le „exprimă“, tot așa cum un gest, un țipăt, o expresie a feței sau un fel de a râde exprimă indiferența, frica, resemnarea sau amuzamentul. În contrast cu enunțurile descriptive, Wittgenstein caracterizează expresiile despre stări subiective ca Ässerungen (exprimări, manifestări) a ceea ce simțim. În calitate de „manifestări“ ale stărilor subiective, ele sunt pe același plan cu manifestările nonverbale ale acestor stări. În anumite împrejurări, expresia „acum sunt fericit“ nu exprimă altceva decât
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Falsa analogie care ne face să acceptăm această caracterizare este favorizată de trecerea cu vederea a unor corelații, de incapacitatea noastră de a „cuprinde cu privirea întregul“, accentuată și ea de tendința de a acorda o poziție privilegiată unor enunțuri descriptive, cum sunt cele ale științelor. Wittgenstein era departe de a contesta că suntem expuși la tot pasul confuziilor pe care le generează înțelegerea nesatisfăcătoare a modului cum funcționează anumite expresii ale limbajului. El nu era deloc înclinat să subaprecieze dificultățile
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
învăluită metaforic până la sarcasmul șfichiuitor. Variate sunt și formele poematice pentru care optează Michael Astner: există, în acest volum sintetic, și expresii textuale concise până la sentință sau purificate până la esența haiku-ului, și poeme de o respirație largă, în care descriptivul este subordonat meditației sociale sau istorice. De un real interes sunt poemele ce corporalizează entropia identitară specifică unui autor care nu ezită să-și mărturisească, într-un text de escortă, "încercarea-mi disperată de-a face față unui cuțit identitar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]