2,244 matches
-
pierdută a lui Secundus de Trento și analele pierdute de Benevento; el a mai făcut uz de cunoscutele scrieri elaborate de Beda Venerabilul, Gregor de Tours și Isidor din Sevilla. Înrudită cu această lucrare este o alta elaborată de Paul Diaconul, anume "Historia Romana", o continuare a "Breviarium" al lui Eutropius. Aceasta a fost compilată între 766 și 771, la Benevento. Din istorie rezultă că Paul a sfătuit-o pe Adelperga să îl citească pe Eutropius. Ducesa longobardă s-a conformat
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
Metz care ajunge la anul 766, prima lucrare de acest gen elaborată la nord de Alpi. Această "Gesta episcoporum Mettensium" este de asemenea editată în cadrul "Monumenta Germaniae Historica" și a fost tradusă în limba germană în 1880. De asemenea, Paul Diaconul a scris multe epistole, versuri și epitafuri, inclusiv cele dedicate ducelui/principelui Arechis al II-lea de Benevento sau mai multor membri ai familiei Carolingienilor. Unele dintre scrisori sunt publicate laolaltă cu "Historia Langobardorum" în "Monumenta"; poemele și epitafurile sunt
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
Sf. Voievozi” este cunoscută și sub numele „Biserică de Jos”, si a fost adusă în anul 1795 din loc. Schitul Frumoasă. Pe un zapis vechi găsim următoarea inscripție: „Eo, Toader Mititelu, moșnean din satul Buciumi, am primit știre de la părintele diacon Ciurea, din neamurile noastre, ce este diacon la Schitul Frumoasă din Plasa Moinesti, că are de prisos o biserică smintita, ca a fugit pământul și biserica are dărâmături și vrea că aceasta biserică să fie mutată la Buciumi”. Oamenii din
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
Biserică de Jos”, si a fost adusă în anul 1795 din loc. Schitul Frumoasă. Pe un zapis vechi găsim următoarea inscripție: „Eo, Toader Mititelu, moșnean din satul Buciumi, am primit știre de la părintele diacon Ciurea, din neamurile noastre, ce este diacon la Schitul Frumoasă din Plasa Moinesti, că are de prisos o biserică smintita, ca a fugit pământul și biserica are dărâmături și vrea că aceasta biserică să fie mutată la Buciumi”. Oamenii din sat au fost de acord și la
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
Italia medievală, axat în jurul orașului Benevento, situat în sudul Italiei. Datorită existenței "Ducatus Romanus" al papilor, care tăia practic ducatul de Benevento de stăpânirile longobarde din nordul Italiei (Langobardia Major), Benevento a fost de la bun început independent "de facto". Paul Diaconul se referă la Benevento sub numele de "ducatul samnit", după numele vechilor locuitori ai regiunii, samniții. Condițiile în care ducatul de Benevento a fost întemeiat sunt disputate. Potrivit unor istorici, longobarzii au fost prezenți în sudul Italiei cu mult înainte de
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
un ritual liturgic distinct, promovat de biserica din Benevento, care va fi înlocuit abia în secolul al XI-lea de către cel gregorian. O scrie beneventină unică s-a dezvoltat pentru scrierea latinei. Scriind în secolul al VIII-lea, istoricul Paul Diaconul a sosit la Benevento în suita unei prințese din Pavia, destinată să devină mireasa ducelui. Stabilit în cea mai mare dintre mănăstirile beneventine, Montecassino, el a scris mai întâi o istorie romană, iar apoi una a longobarzilor, sursă importantă și
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
bizantine de certă calitate artistică, încadrabilă în rândurile marilor creații românești ale genului. Pe pereții absidei altarului se regăsesc chipurile sfinților Vasile cel Mare și Nicolae, ale „Arhanghelilor Mihail și Gavriil”, completate de siluetele unor sfinți episcopi (astăzi ilizibile) și diaconi, precum și de reprezentarea unui „Iisus euharistic”; tâmpla dezvăluie privirii o scenă tipică iconografiei bizantine „Mandylionul”, încadrat de alte două scene reprezentative: „Buna Vestire” și „Nașterea Domnului”. Nava este păstrătoarea minunatei frize a ctitorilor. Tabloul votiv de pe peretele sudic, în care
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ribița () [Corola-website/Science/324645_a_325974]
-
Theodelap, fiul lui Faroald, care este creditat cu construirea actualei catedrale din Spoleto. Au urmat la putere Atto (653), Thrasimund I (663) și Faroald al II-lea (703). Cel din urmă a capturat Classis, portul Ravennei, potrivit spuselor cronicarului Paul Diaconul: "În acea vreme, Faroald, primul "dux" al spoletanilor, a invadat Classis cu o armată de longobarzi, a lăsat bogatul oraș prădat și golit de toate bogățiile sale". Faroald al II-lea a fost depus de către fiul său Thrasimund al II
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
(uș, Droctulfo, Drocton) (secolul al VI-lea) a fost un general bizantin de origine suevă sau alamana. Potrivit lui Paul Diaconul, Droctulf s-a ridicat din rândul longobarzilor, intrând odată cu aceștia în Peninsula Italica în 569. În continuare, el s-a raliat trupelor bizantine pentru a lupta chiar împotriva celor cu care venise în Italia și a devenit un aliat important
Droctulf () [Corola-website/Science/324724_a_326053]
-
pentru papalitate. După ce a devenit duce de Spoleto, longobardul Faroald I, a capturat Classis, portul Ravennei la Marea Adriatică. Droctulf a intervenit și l-a recucerit în numele Imperiului în 575-576. Pentru o scurtă perioadă de timp, Droctulf a fost capturat (Paul Diaconul vorbește de "captivitas"), însă a fost eliberat, după care a continuat să servească drept comandant ("dux") al postului bizantin din Brescello (Reggio nell'Emilia), care păzea un pod de pește Pad care ducea către Classis, începând din jurul anului 584. Între
Droctulf () [Corola-website/Science/324724_a_326053]
-
longobarzilor din sudul Italiei. El este considerat ca fiind întemeietorul Ducatului de Benevento în 571 și primul său duce: “"...Fuit autem primus Langobardorum dux in Benevento nomine Zotto, qui in ea principatus est per curricula viginti annorum..."” (conform lui Paul Diaconul). În fruntea trupelor longobarde, Zotto a pătruns în Campania în august 570, confruntându-se cu bizantinii, pe care i-a înfrânt în mod constant. El și-a fixat tabăra în Benevento, care a devenit reședința ducatului nou creat. El a
Zotto () [Corola-website/Science/324732_a_326061]
-
(n. cca. 950, Kaloe) a fost un istoric și cronicar bizantin. Născut la Kaloe, în Asia Mică, Leon a fost educat la Constantinopol, unde a devenit diacon înpalatul imperial al Bizanțului. Pe când se afla în capitala bizantină, Leon a scris o istorie cuprinzând domniile împăraților Romanos al II-lea, Nicefor II Focas, Ioan I Tzimiskes și prima parte a domniei lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul. Adeseori
Leon Diaconul () [Corola-website/Science/324780_a_326109]
-
legături care s-au menținut intacte până la cucerirea francilor din 774. De pe urma căsătoriei cu Adelperga au rezultat cinci copii: trei băieți și două fete. Adelperga și Arechis au fost notabili patroni ai culturii. Adelperga i-a încredințat scritorului longobard Paul Diaconul sarcina de a realiza "Historia Romana", un fel de manual de istorie romană care a fost pe larg utilizată pe parcursul evului mediu. (De asemenea, unii istorici consideră că tot ei l-ar fi însărcinat pe Paul să scrie mai celebra
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
de Râca-Nouă. Într-un Extras din catagrafia statistică făcută în anul 1810 din ordinul armatelor rusești de ocupație (document păstrat la Academia Română în manuscris cu litere chirilice) satul Râca-Nouă, cu biserica cu hramul Sf. Dumitru, avea șase preoți și doi diaconi la o populație de 435 de suflete, din care 250 de suflete erau bărbați și 185 de suflete erau femei, în timp ce satul Râca-Veche pe vatra din Strâmba cu biserica de lemn cu hramul Sfântului Paraschiv, mai avea doar un preot
Râca, Argeș () [Corola-website/Science/324767_a_326096]
-
populație de 435 de suflete, din care 250 de suflete erau bărbați și 185 de suflete erau femei, în timp ce satul Râca-Veche pe vatra din Strâmba cu biserica de lemn cu hramul Sfântului Paraschiv, mai avea doar un preot și 2 diaconi la o populație de 220 de suflete, din care 99 de suflete bărbați și 121 de suflete femei. După cum se vede populația din Râca-Nouă se dublase, față de populația din Râca-Veche. După mutarea tuturor locuitorilor din satul Râca-Veche în satul Râca-Nouă
Râca, Argeș () [Corola-website/Science/324767_a_326096]
-
În anul 1614 se emite un document de răscumpărare a satului Hanurile în care sunt menționați că vecini în vest, megieșii vișineni. În hrisovul vremii se întâlnește termenul de “Vișina Seaca” folosit de Mitropolitul Țării Românești, Neofit, care anula hotărârea diaconului Radu de la Vișina Seaca, județul Vlașca, la 8 mai 1747, pentru că fără voia lui, emigrând de la Episcopia Craiova s-a hirotonisit acolo. Din documentele istorice, locuitorii Vișinei au devenit liberi cu ocini și moșii, răscumprând libertatea în bani, încă din
Vișina, Dâmbovița () [Corola-website/Science/324835_a_326164]
-
regiunii, cu toate că unii savanți consideră că Alboin l-ar fi numit pe tatăl lui Gisulf, Grasulf I, care îi era frate regelui. Înainte de a fi numit, Gisulf a fost "marpahis" sau "maestru al căilor" unchiului său. Potrivit cronicii lui Paul Diaconul, el ar fi fost "un om potrivit la toate." El l-a rugat pe Alboin să îi acorde permisiunea să aleagă singur clanurile ("făraș") care să se afle la conducerea noului ducat, solicitare care i-a fost acceptată. Au fost
Gisulf I de Friuli () [Corola-website/Science/324850_a_326179]
-
tiluri, nume și tradiții romane și într-o oarecare măsură să se convertească la romano-catolicism (secolul al VII-lea), deși nu au fost scutiți de o lungă serie de conflicte de religioase și de natură etnică. Din timpul cronicarului Paul Diaconul, care a scris în secolul al VIII-lea, limba, vestimentația și obiceiurile longobarde deja dispăruseră. Vezi și "Langobardia Major" și "Langobardia Minor" În secolul al VI-lea, împăratul bizantin Iustinian I (cel Mare) a încercat restabilirea autorității imperiale în Imperiul
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Această nouă alianță a condus la o apropiere între franci și bizantini, însă Authari a reușit să respingă atacurile francilor, în 588 și, în ciuda unor severe înfrângeri inițiale, în 590). Perioada de domnie a lui Authari a marcat, potrivit lui Paul Diaconul, atingerea primei stabilități interne a Regatului longobard: Authari s-a stins în 590, probabil otrăvit într-un complot de palat și, potrivit legendei consemnate de Paul Diaconul, succesiunea tronului a fost stabilită printr-o metodă inedită. Urma ca tânăra văduvă
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
inițiale, în 590). Perioada de domnie a lui Authari a marcat, potrivit lui Paul Diaconul, atingerea primei stabilități interne a Regatului longobard: Authari s-a stins în 590, probabil otrăvit într-un complot de palat și, potrivit legendei consemnate de Paul Diaconul, succesiunea tronului a fost stabilită printr-o metodă inedită. Urma ca tânăra văduvă, regina Theodelinda, originară din neamul bavarilor, să îl aleagă pe moștenitorul tronului și, implicit, noul ei soț: acesta a fost ducele de Torino, Agilulf. În anul următor
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
să se pretindă ca un protector al catolicilor. Pentru a nu crea antagonisme cu papa, regele longobard a renunțat la ocuparea așezării de la Sutri, pe care nu a restituit-i împăratului bizantin, ci "apostolilor Petru și Paul", după cum relatează Paul Diaconul în a sa "Historia Langobardorum". Acest act, cunoscut sub numele de Donația din Sutri, a asigurat precedentul legal de atribuire către papalitate a puterii temporale, care în cele din urmă va conduce la constituirea Statului papal. În anii următori, Liutprand
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
mai slabe ale societății (minori, femei, debitori, sclavi). Domnia lui Hildeprand a durat doar câteva luni, dupăcare a fost detronat în urma unei răscoale conduse de ducele Ratchis de Friuli. Amănuntele episodului nu sunt clare, întrucât principala sursa, cronica lui Paul Diaconul se încheie cu un elogiu adus lui Liutprand, cu ocazia morții acestuia. Se știe doar că, cel puțin la început, Hildeprabd s-a bucurat de susținerea majorității aristocrației longobarde. În privința lui Ratchis, acesta provenea dintr-o familie ce avea o
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
din Iași (lic. 1932), cu doctoratul în Teologie la Cernăuți Suceava (1945); A făcut multe călătorii de Studii în Iugoslavia, Bulgaria, Grecia și Turcia (1930 - 1932), unde a descoperit numeroase documente privitoare la români. A avut diferite funcții în Chișinău: diacon și preot la biserică ,Soborul Vechi”(1932-1944), profesor de Istorie (1933-1944, secretar al Secției pentru Basarabia a Comisiunii Monumentelor Istorice, subdirector (1933), apoi director (1941) al Muzeului istoric-bisericesc din Chișinău, director al școlii de cântăreți bisericești (1941-1944); după 1944 preot
Paul Mihail () [Corola-website/Science/326018_a_327347]
-
din Serbia de la creștinarea sârbilor până la desființarea Patriarhiei de la Ipec de către turci, în anul 1766“". După absolvirea studiilor universitare a devenit profesor de istorie bisericească, profesând în această calitate până în 1980. În paralel cu activitatea didactică, a fost hirotonit ca diacon (1936) și preot (1943), fiind hirotesit apoi protopresbiter (1945) și arhipresbiter stavrofor (1947). A predat la început la Facultatea de Teologie din Cernăuți ca asistent suplinitor onorific pe lângă Catedra de Istorie bisericească universală (1936), apoi profesor agregat (1937) și titular
Milan Șesan () [Corola-website/Science/326121_a_327450]
-
șasea carte conținea scrisori către episcopul Romei, Fabian, și către alți capi ai Bisericii, scrisori ce tratau subiectul dreptei credințe origeniene. Ieronim amintește că în cartea a șasea fusese tematizată printre altele și disputa cu Metodius. Dintr-o notiță a diaconului Rusticus putem conchide că în discuția învățăturilor lui Origen fuseseră invocate și citate din teologii mai vechi. Apologia inițiala a lui Pamfil și Eusebiu putea avea urmatoarea structură: Din toată această operă nu s-au păstrat decât prima carte ce
Pamfil din Cezareea () [Corola-website/Science/326278_a_327607]