2,549 matches
-
sincronizare, cultura română era în situația, devenită tradițională, de a recupera, asimila, integra, în mod precipitat, valori europene. Cu tendința, în același timp, de a-și afirma cu dificultate un început de personalitate. Prin confruntare, maturizare inevitabil progresivă. Intervine mereu dialectica formă/fond, absolut specifică României moderne, sub toate aspectele. în plus, după invazia comunistă, ea trebuia să reziste și nivelării, depersonalizării, mistificării ființei sale. în astfel de condiții disperate, nu se cere oare prea mult culturii române, încă nu foarte
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
sale se fac simțite și în perioada actuală. Iar una dintre cele mai bune dovezi, în acest sens, este tocmai apariția și supraviețuirea acestui tip literar. Geneza sa este bine surprinsă și documentată de M. Nițescu, în Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii (1995). Un portret precis, ironic, excelent de altfel, Scriitorii de stat, publică și Tudor Octavian 12. în ce ne privește, ne limităm doar la o mică schiță, să spunem de tip politologic. Ea este susceptibilă, bineînțeles, și de unele
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Tismăneanu oferă un model de prim ordin. Alte două gesturi au, nu mai puțin, o valoare simbolică și exemplară. Amintim, în primul rând, de textele lui M. O nou cultură română 292 Adrian Marino Nițescu, de sertar: Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii. Eseu politologic. (1975, 1988), recent dezvăluite. Primul a încercat, totuși, să fie editat. La drept vorbind, după Cetatea totală, Dialectica puterii, de o acuitate evidentă, reprezintă al doilea text pe care l-a produs reflexia noastră politică efectiv de
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
primul rând, de textele lui M. O nou cultură română 292 Adrian Marino Nițescu, de sertar: Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii. Eseu politologic. (1975, 1988), recent dezvăluite. Primul a încercat, totuși, să fie editat. La drept vorbind, după Cetatea totală, Dialectica puterii, de o acuitate evidentă, reprezintă al doilea text pe care l-a produs reflexia noastră politică efectiv de rezistență. Ele ar merita să fie puse, din plin, într-o altă lumină, inclusiv comparativă. în sfârșit, claustrarea morală și intelectuală
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
dar nu numai; am discutat anterior această problemă), de opoziție la sistemul totalitar comunist. Se înregistrează, în 1975, și un adevărat strigăt de disperare și un apel patetic de salvare. El aparține lui M. Nițescu, în textul său recent dezvăluit Dialectica puterii: Salvarea noastră reală, singura salvare, nu poate fi decât integrarea în destinul și cultura Europei Occidentale 16. Cultura română își reclamă, în condiții cu adevărat dramatice, adevărata sa tradiție, identitate și vocație. Nu ezităm să declarăm strigătul de disperare
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Ornea și Ovidiu Drimba, in: România liberă, 1559, 11 iunie 1995. 15 Constantin Noica, Meditații introductive asupra lui Heidegger, in: Martin Heidegger, Originea operei de artă, tr. rom. (București, Editura Univers, 1982), p. 7. 16 M. Nițescu, Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii. Ed. îngrijită de M. Ciurdaru (București, Humanitas, 1995), p. 396. 17 Stelian Tănase, Lecția pașoptiștilor, in: Sfera Politicii, IV, 33, 1995, pp. 2-4. 18 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Ed. a II a revăzută și
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
încărcătura lui mitică se pot observa însă din faza premergătoare narațiunii mitice (de aceea, seria de proze destinate analizei poate fi extinsă și la altele decât cele mitice). Numele propriu intră într-o semioză care relevă "problema" sau "misterul camuflajului" dialecticii lui Eliade: "prin simplul fapt că se arată, sacrul se ascunde"". La Eliade, ca la toți prozatorii pentru care narațiunea e mitografie, proza e o semioză operând cu mituri; în acest caz, numele personajelor sunt esențe mitice precedând existența lor
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
are acces la realități sacre și epifanii, fie relegat din timpul sacru (unde poate ajunge adesea printr-o întâmplare) în Istoria care-l ține captiv. Identitatea lui mitică sau profană trimite la reeditarea opoziției semnificație /vs/ lipsă de sens, a dialecticii/relației sacru/profan ("prin simplul fapt că se arată, sacrul se ascunde"), este sursă a întâlnirii cu mitul, cu miracolul, a recunoașterii sacrului în structuri profane, singura șansă a omului modern de a ieși din Istorie și de a dobândi
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în funcția lor icastică. Această idee e explicată atât prin intermediul ipotezei naturaliste, cât și a celei convenționaliste cu privire la geneza limbajului: în primul caz, efectele de putere pătrund pe calea semnificantului, în cel de al doilea caz, pe calea semnificatului 46. Dialectica sacru-profan este o expresie a dialecticii dintre motivat și nemotivat. Efectele de putere ale cuvântului sunt în relație de corespondență/ directă proporționalitate cu gradul lor de motivare. De aceea, sacrul este "spațiul în care acționează în mod deplin puterea cuvântului
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
e explicată atât prin intermediul ipotezei naturaliste, cât și a celei convenționaliste cu privire la geneza limbajului: în primul caz, efectele de putere pătrund pe calea semnificantului, în cel de al doilea caz, pe calea semnificatului 46. Dialectica sacru-profan este o expresie a dialecticii dintre motivat și nemotivat. Efectele de putere ale cuvântului sunt în relație de corespondență/ directă proporționalitate cu gradul lor de motivare. De aceea, sacrul este "spațiul în care acționează în mod deplin puterea cuvântului motivat", iar profanul, "spațiul în care
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
dezvolta mai târziu în lucrările mele de filosofia și istoria religiilor, și anume că, aparent, "sacrul" nu se deosebește de "profan", că fantasticul se camuflează în "real", că Lumea este ceea ce se arată a fi și totodată un cifru. Aceeași dialectică (...) susține și Noaptea de Sânziene, începută doisprezece ani mai târziu, 1949 (referirea temporală este un indiciu pentru faptul că interferența celor două zone este o constanță, că nu au fost niciodată impermeabile -n.m); cu deosebirea că de data aceasta
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
mitică se pot observa însă din faza premergătoare narațiunii mitice (de aceea, seria de proze destinate analizei poate fi extinsă și la altele decât cele mitice). Numele propriu intră într-o semioză care relevă adeseori o tehnică a camuflajului, conformă dialecticii sacru/profan: "prin simplul fapt că se arată, sacrul se ascunde". Capitolul 4 Numele ficționale eliadești 4.1. Dreapta potrivire a numelui sau Nuntă în Cer Începutul romanului Nuntă în Cer se află, asemeni dialogului platonician Cratylos, sub semnul onomaturgului
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
apare în Septuaginta ca o traducere a termenului ebraic mashi'ha, "uns", cunoscut în română sub forma Mesia 129). În procesul de numire a strigoiului, fenomenul de tabuizare este inerent. Autorul folosește pronumele nehotărâte - care ocultează (non)ființa Christinei, potrivit dialecticii sacrului ("prin simplul fapt că se arată, sacrul se ascunde"), și preiau funcțiile semnului onomastic, în lipsa acestuia (cealaltă, cineva, altcineva) - pronumele personal (ea): "e vorba despre altceva"; "ca să nu vadă ceva"130. Structurile substantivale: "în somn"131, adverbiale, singure: "e
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
În sens mistic deci, apa care potolește setea mortului curmă experiența, ajutându-l să "moară" cu adevărat, să se desfacă definitiv de condiția umană...". ("Locum refrigerii", în Insula lui Euthanasius, Editura Humanitas, București, 1992, 2003, p. 93.) Bibliografie Alexandrescu, Sorin, Dialectica fantasticului. Studiu introductiv la Eliade, Mircea. La țigănci și alte povestiri, Editura pentru Literatură, Bucuresti, 1969, p. XXXVIII- XXXIX. Alexandrescu, Sorin, Privind înapoi, modernitatea, Editura Univers, București, 1999. Anghel, Petre, "Lângă Curtea lui Dionis", în Caiete critice, nr. 1-2/1988
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Ibidem, pp. 139-140. 59 Ioan Petru Culianu, op. cit, p. 211. 60 Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflecții, ed. a II-a revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom, 2002, p. 148. 61 Sorin Alexandrescu, "Dialectica fantasticului", studiu introductiv la Mircea Eliade, La țiganci și alte povestiri, București, Editura pentru Literatura, 1969, pp. XXXVIII-XXXIX. 62 Gheorghe Glodeanu, op. cit., pp. 45, 54. 63 Sabina Fânaru, op. cit., p. 48. 64 Marcel Tolcea, Eliade, ezotericul, Editura Mirton, Timișoara, 2002
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
173 5.1. În contextul filosofic al timpului / 173 5.2. Deschiderile tematizării blagiene a antinomicului / 181 5.3. În concertul unor idei filosofice contemporane ce anunță o nouă paradigmă / 186 5.3.1. Ideea complementarității / 186 5.3.2. Dialectica noului spirit științific și ideea raționalismului deschis / 192 5.3.3. Logici non-aristotelice. Logici ale contradicției. Logica paraconsistentă / 196 5.3.4. Raționalitatea transversală / 203 5.3.5. Paradigma complexității / 205 5.3.6. Rațiunea contradictorie / 213 Bibliografie / 221 Abstract
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
uneori, interpretate și în sens intrapropozițional. Atunci, ele indică faptul că un obiect are proprietăți opuse, fără ca acest lucru să implice în mod obligatoriu posibilitatea desfacerii în două propoziții contrare conjugate 18. Interpretarea acestor enunțuri devine, în acest caz, una dialectică. Ele nu mai reprezintă contradicții logice sau formale, ci reflectări ale unor unități dialectice de contrarii sau, în alți termeni, ale unor contradicții dialectice 19. Astfel de enunțuri nu conțin afirmații contradictorii, ci doar predicate contradictorii. Dacă lucrurile stau astfel
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
de direcție în cunoaștere. Are nevoie de aceasta pentru a acredita în planul teoriei cunoașterii metoda dogmatică. În acest sens, filosoful român observă că, deși s-a știut că sunt posibile diverse tipuri sau variante ale cunoașterii (mitică, rațională, intuitivă, dialectică etc.), tuturor acestor tipuri li s-a atribuit același sens: de reducere la minimum a misterului cosmic 89. Blaga susține, însă, că există mai mult decât acest sens. Se poate face o diferențiere a cunoașterii pe direcții, în funcție de raporturile posibile
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
simbolului, îl tratează după schema simbolului, după cum arăta Sergiu Al-George174. "Obiectul cunoașterii luciferice spune Blaga e totdeauna un "mister", un "mister" care de o parte se arată prin semnele sale și de altă parte se ascunde după semnele sale"175. Dialectica paradoxală a revelării și ocultării, specifică formelor simbolice, devine proprie obiectului cunoașterii. În lumina cunoașterii luciferice, obiectul cunoașterii devine semn al unui mister, întreținând cu acesta un raport paradoxal: pe de o parte îl revelează, pe de altă parte îl
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
le transgresa. Înainte ca ea să fie tratată negativ sau să fie considerată o formă de imaturitate a rațiunii, "gânditorii romantici au perceput această antinomie a simbolului într-un mod mult mai nuanțat, sub forma ei poetică, misterioasă ca o dialectică paradoxală, între ocultare și revelare"223. Metaforicul poate fi recuperat la Blaga și din această perspectivă a antinomiei simbolului, însă perspectiva corectă este dinspre filosofia indiană, crede Sergiu Al-George. El susține că metaforicul a fost, inițial, descoperit de Blaga sub
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
susține că metaforicul a fost, inițial, descoperit de Blaga sub numele de "simbol", în preocupările sale incipiente de filosofie a stilului, aflate sub influența Indiei, în orizontul categoriei Absolutului 224. Însă, el a intrat probabil ulterior în contact cu ideea dialecticii paradoxale a simbolului (aceea a arătatului și ascunsului), din gândirea romantică, pe care a preluat-o mai întâi în ideea relației dintre "fanic" și "criptic" și în cea a "revelației disimulatoare", ajungând mai apoi la metaforă, pe care o va
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
ajungând mai apoi la metaforă, pe care o va trata abia în cea de-a doua trilogie, în ultimul volum al acesteia 225. În această reluare a problemei metaforicului, observă Sergiu Al-George226, Blaga privează metafora tocmai de aspectul esențial al dialecticii sale paradoxale: ea apare doar în funcția sa revelatoare în raport cu misterul, funcția de ocultare fiind preluată de matricea stilistică. Cu toate acestea, continuă indianistul român 227, viziunea teoretică rămâne profundă. Metaforicul este în continuare asociat cu simbolicul, simbolul fiind o
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
analogice, metaforele revelatorii "amalgamizează sau conjugă două fapte analogice-dizanalogice spre a revela în acest fel un x, sau latura ascunsă a unui mister"235. Analogia, în asociere cu dizanalogia, realizează astfel revelarea misterului. Sergiu Al-George observă în metafora revelatorie o "dialectică paradoxală" ce se instituie între termeni 236. Ea este creată prin această amalgamare a termenilor prin analogie și dizanalogie, care realizează transferul de la concret către necunoscut, deschizând un drum către revelarea acestuia din urmă. Prin această constituție a sa, metafora
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
către necunoscut, deschizând un drum către revelarea acestuia din urmă. Prin această constituție a sa, metafora asociază două domenii sau niveluri radical distincte, unul arătat și altul ascuns, luând o înfățișare paradoxală. După părerea lui Al-George, este vorba de aceeași dialectică paradoxală pe care o întâlnim în teoria obiectului cunoașterii luciferice, în raportul dintre "fanic" și "criptic". Pornind de aici, indianistul român susține că întreaga trilogie a cunoașterii "poate fi considerată ca o amplă explorare a metaforicului, chiar o încercare de
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
fanic" și "criptic". Pornind de aici, indianistul român susține că întreaga trilogie a cunoașterii "poate fi considerată ca o amplă explorare a metaforicului, chiar o încercare de tipologie a acestuia, realizată pe o profundă scrutare a structurilor antinomice"237. Antinomia dialecticii paradoxale din epistemologia blagiană ține, în opinia sa, de esența metaforicului și are o origine indiană. Chiar dacă teoria metaforei apare mai târziu în ordine sistematică, el susține că ordinea de drept este inversă, iar acest lucru poate fi întrevăzut în
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]