24,608 matches
-
a împărți cu noi masa asta. Nu ne așteptam la musafiri, îs bucatele pentru noi, un borș de cocoș, o tocăniță de purcel... Nu știu dacă v-o place, că orășenii nu mai știu mânca. Eu muncesc din greu de dimineață până seara și lelea Maria are grijă să mă hrănească bine. Petre ceru și el strachina de lut și începu a mânca. Parcă în bucatele acelea i se adunase toată copilăria, cu mâncărurile pregătite într-o vreme de bunica, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
stătea lipit de piciorul lui, dar cu ochii ațintiți la coșul cu bunătăți. Ajuns în sufragerie, urmat îndeaproape de Toni, Petre puse panerul pe masă și începu să scoată darurile căpătate. Toni, care rămăsese tot la brânza și salamul de dimineață, la răspândirea miresmelor pe la nasul lui începu să se agite, cerându-și "partea". Petre îi făcu o porție din toate, o puse în castronul lui și urmări cu atenție cum dispare felie după felie. Toni termină rapid și-ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
fie el și Toni. Așa că mai scoase câte ceva din frigider, oferta fiind trecută cu vederea de mioritic. "Pofta-n cui", îi zise Petre, puse bunătățile "la fereală" și urcă să se întindă. După o noapte agitată, avusese în sfârșit o dimineață bună, gândind că poate și următoarele o să-i fie la fel. Se trezi când deja se înnoptase. Făcu focul în șemineu, se așeză în fotoliu, își puse alături sticla cu afinata primită de la badea Ion și începu să se gândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
și fiindcă tot aveau mămăligă, le mai aduse și ciulama de hribi cu smântână! Nu prea mai mâncaseră ei așa ceva și ce a rămas din pești nu era bun nici pentru Muzeul Antipa! Cum toate poveștile au un sfârșit, în dimineața celei de a patra zi "musafirii" erau gata de plecare. "Copiii" mai că dădeau în plâns, Camelia, încerca să-și stăpânească emoțiile, deși și ea căuta să-și îndrepte privirea în altă parte. Până și Toni trăia trist momentul despărțirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
împreună și să gătească tot împreună. Îi aranjă camera, lângă a lui, puse lenjerie nouă, prosoape noi în baie, îi puse flori pe noptieră și flori pe masa din sufragerie. Seara, Ana îl anunță că vine cu un tren de dimineață, care ajunge la Văleni la 11,00. Dimineață se sui în mașină, îl luă și pe Toni, care dădea vesel din coadă, presimțind el ceva. Când Ana coborî din vagon, Toni o și luă în primire cu mângâieri și tumbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Toni. Petre observase că, de-o bucată de vreme, Toni se strecura printr-o gaură din gardul din fundul grădinii și dispărea prin pădure. Își zicea că așa arătos cum era Toni și-o fi găsit o adoratoare. Într-o dimineață, când Petre stătea cu Ana pe băncuța de sub nuc, apăru Toni purtând în gură o mogâldeață care scâncea. Toni se apropie de Ana și depuse mogâldeața la picioarele ei. Era un Toni mic și drăguț, de câteva săptămâni, leit taică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
o lingea cu limbuța lui roz pe față... Era o dragoste la prima vedere! Toni, care observă scena, era mulțumit de spectacol, gândind poate: "domnișoară, eu am stăpânul meu, ăsta micu' e al matale"! Ana îl boteză Pic și din dimineața aceea erau nedespărțiți, Pic cel mic trepădând în urma ei peste tot. Acum, cu noul tovarăș alături, Ana se apucă de lucru, ba la caietul de schițe, ba la computer... La un sfârșit de săptămână, Petre o invită pe Ana în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Ana își luă rămas bun de la trandafiri, de la nuc, de la băncuță, îl puse pe Pic cel mic într-un coșuleț, Petre umplu portbagajul cu roșii, castraveți, ardei, cu primele pere și mere coapte și porniră spre București. Se întâlnise de dimineață cu "echipa de conducere", totul era în ordine. Lăsă lui badea Ion cheile de la casă și rugămintea pentru Carmen să aibă grijă de Toni. De tot râsul a fost despărțirea lui Toni de Pic cel mic, ce tot scâncea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
mireasa, harapul, Mereuță și Dumbravă (haiduci), Jianul, ciobanul, sergentul, vânătorul, căpitanul. Fiecare își joacă rolul pentru a-l prezenta pe Jianu ca simbolizând românul ce-și iubește glia strămoșească, gata de sacrificiu în orice moment. Cu Sorcova merg copiii în dimineața Sfantului Vasile, pe la vecini și pe la rude, semănând cu grâu prin case și urându-le sănătate și belșug în toate. În unele sate, copiii poartă în măini sorcova, confecționată dintr-o crenguță de brad și din hârtie creponată. În schimb
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
doamnele de la curte urinau fără jenă prin grădinile palatului sau în colțurile coridoarelor. Pe mine mă farmecă pur și simplu asemenea gesturi naturale și mă întreb dacă mama nu se numără cumva printre ultimele aristocrate veritabile. Revin la supa de dimineață. Mama a dat un țipăt scurt la un moment dat. Când am întrebat-o dacă a găsit un fir de păr, a negat. — Poate am sărat-o prea tare, am zis eu. Dimineață am pregătit consommé de mazăre dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
din colecția noastră de cărți (ce se afla într-un fel de magazie, la capătul grădiniiă un album cu picturi de Marie Laurencin, un șarpe se târa încet, încet pe gazon. Era același șarpe pe care-l văzusem și de dimineață. Un șarpe subțirel și mlădios. Traversa gazonul liniștit. S-a oprit când a ajuns la umbra trandafirului sălbatic, și-a ridicat capul și a fluturat limba ca o flacără. Părea în căutare de ceva, dar după câteva clipe și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Spre seară, în timp ce-mi beam ceaiul împreună cu mama, în salonul chinezesc, mi-am îndreptat privirile spre grădină chiar în momentul în care șarpele și-a făcut apariția pe a treia treaptă de piatră. Era același șarpe ca și dimineață. Și mama l-a zărit. — Șarpele acela... zise ea, ghemuindu-se repede lângă mine și strângându-mă de mână. Imediat mi-am dat seama la ce se gândește. — Adică stăpâna ouălor? m-am trezit eu întrebând. — Da. Da. Vocea mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
din impas. Într-o bună zi, pe când războiul atingea apogeul, un bărbat îmbrăcat în uniformă militară a venit la noi, pe strada Nishikata, mi-a dat niște acte pentru înrolare și programul zilelor în care urma să lucrez. Începând cu dimineața următoare, trebuia să mă prezint, din două-n două zile, la o bază militară din munți, dincolo de Tachikawa. Nu m-ar putea înlocui careva? Lacrimile-mi curgeau șiroaie și-am început să suspin. — Armata vă cheamă și trebuie să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
răspunse ea, serioasă. — Zău? Și tu crezi că sunt spioană? — Nu, răspunse ea, schițând un zâmbet. Sunt japoneză, m-am trezit spunând. Am pufnit și eu în râs când mi-am dat seama de caraghioslâcul propriilor mele cuvinte. Într-o dimineață frumoasă în care trăgeam bușteni cot la cot cu bărbații, tânărul ofițer s-a încruntat subit și a arătat spre mine. — Hei, tu, vino încoace! A luat-o cu pași iuți spre crângul de pini și eu l-am urmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
vreme în urmă, de unchiul Wada din Franța sau din Anglia. Nu mai știu exact de unde, dar oricum dintr-o țară îndepărtată. Cu două-trei luni în urmă, au fost transplantați aici din grădina noastră de pe strada Nishikata. Am observat de dimineață că unul dintre ei înflorise, dar ca să-mi ascund stânjeneala, m-am prefăcut, cu entuziasm exagerat, că abia-l descoperisem. Florile de un roșu purpuriu păreau semețe și puternice. Da, știam, spuse mama, blând. Asemenea lucruri ți se par ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Asta nu înseamnă oare că mi-a rămas doar sinuciderea? În ciuda suferinței, la gândul că-mi voi pune capăt zilelor, m-am trezit țipând și am izbucnit în plâns. (rând liberă Iată povestea unui student din Heidelberg care, într-o dimineață de primăvară, când bătea soarele pe o creangă de prun cu două-trei flori deja deschise, s-a spânzurat de creangă și a murit. (rând liberă — Mamă, te rog, ceartă-mă! De ce? — Se spune că sunt papă-lapte. — Zău? Papă-lapte... Nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
fiecare clipă. Simt că mi se sfărâmă pieptul de pași de fericire. Mi-i și imaginez pe coridor... Gol însă. Oh, viața e prea dureroasă! Realitatea confirmă părerea universală că mai bine nu ne-am naște. În fiecare zi, de dimineața până noaptea, aștept ceva cu disperare. Mă simt mizerabil. Aș vrea să mă bucur că m-am născut, că există oameni... și o lume. Nu vreți să ignorați morala, care ar putea constitui o piedică serioasă? Lui C.M. (Acestea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
rece azi, zise mama printre accesele de tuse. Mâine o să-mi fie mai bine. Nu mi se părea c-ar fi vorba doar de o simplă tuse. Ca să mă liniștesc, m-am hotărât să chem doctorul a doua zi. În dimineața următoare, temperatura mamei a revenit la normal, iar tusea s-a mai potolit. Totuși, m-am dus la doctor și l-am rugat s-o examineze pe mama. I-am spus de starea de slăbiciune din ultima vreme și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
am întrebat: — Nu-i faceți injecții? — Nu sunt necesare, răspunse el, grav. E vorba de o răceală și dacă stă liniștită, scapă repede. Temperatura nu a scăzut nici după o săptămână. Tușea mai puțin, însă febra varia între 37,7 dimineața și 39 seara. Doctorul a făcut o criză de stomac în ziua următoare. M-am dus după medicamente și am rugat-o pe asistentă să-i transmită că mă îngrijora teribil starea mamei. — E doar o răceală ușoară, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
însă n-a adus nici o modificare vizibilă în anotimpul de toamnă. În schimb, zilele umede și călduroase se succedau, exact ca în anotimpul ploios. În fiecare seară, temperatura mamei se situa undeva între 38 și 39 de grade. Într-o dimineață, am observat ceva ce m-a înspăimântat. Mâna mamei se umflase. Mama, căreia îi plăcea micul dejun mai mult decât toate mesele, ajunsese să mănânce doar puțină fiertură de orez. Nu putea înghiți nici o mâncare ce avea cât de cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
cu dosul mâinii. În ziua aceea, Naoji a plecat la Tokyo să-i spună unchiului Wada despre starea mamei și să vadă ce se mai putea face. Când plecam de lângă mama, mă podidea plânsul. Când mă duceam după lapte în diminețile cețoase, când îmi aranjam părul la oglindă, când mă rujam... eram mereu cu ochii în lacrimi. Îmi zburau prin fața ochilor, ca niște imagini dintr-un film, clipele fericite pe care le-am petrecut lângă mama... câte un eveniment sau altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
să fim împreună? am întrebat, râzând. A schițat un zâmbet trist. — Ăsta-i necazul. Eram dureros de conștientă de faptul că ceea ce simțea el pentru mine era dragoste. — Bei cam mult. Așa-i în fiecare noapte? — În fiecare zi. De dimineață. Are gust bun băutura? — Pute. Ceva în vocea lui m-a făcut să mă cutremur. — Cum îți mai merg cărțile? Nu bine. Tot ce scriu e tâmpit și deprimant. Amurgul vieții. Amurgul artei. Amurgul omenirii. Ce degradare! — Utrillo, am murmurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Sunt fericit acum. Chiar de-ar fi să aud toți cei patru pereți urlând de furie, fericirea care mă învăluie e maximă. Ce bine că am putut strănuta! Uehara pufni în râs. — E târziu! S-a înserat. — E dimineață! În dimineața aceea s-a sinucis fratele meu, Naoji. VII Scrisoare de adio Kazuko, Nu mai are rost. Mă duc. Nu găsesc nici cel mai mic motiv care să mă țină în viață. Așa cum un om are dreptul să trăiască, tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Pot să-ți spun cu mâna pe inimă că nici unul dintre aristocrații în mijlocul cărora am trăit - cu excepția mamei - n-a fost capabil de o astfel de expresie. Apoi, într-o seară de iarnă, m-a frapat profilul ei. Beam de dimineață cu pictorul, la ei acasă. Hohoteam de râs pe când îi înjuram pe așa-zișii „oameni de cultură japonezi“. Artistul a adormit și a început să sforăie. Am ațipit și eu și am simțit, la un moment dat, că mă acoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
adevărat simțită... Diagonale aduc ochiul privitorului înainte și înapoi... Culoarea este folosită pentru a construi ecouri între zone ale compoziției, pentru a modula planurile picturale. Pornind de la același decor, cel al camerelor în care locuiește, artistul produce imagini - "Micul dejun", "Dimineața în Le Cannet", "Interior alb" - foarte diferite. Bonnard a avut o relație specială cu Matisse, puțin mai vârstnicul său prieten și mentor. O influență matisse-iană directă, vizibilă într-un tablou ca "Masă de lucru", este însă rară în opera sa
Opera târzie a lui Pierre Bonnard by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/7184_a_8509]