17,651 matches
-
zece ani ai ei, simțea că trece prin purgatoriul vieții sale, purgatoriu ce făcea cât un martiriu! Așa că, limpezindu-și, întrun final, mintea și lăsând gărgăunii (precum ajunsese chiar ea săi numească) la o parte, cu inima luată strâns în dinți, iată că îl dădu uitării. Fără ca aceasta să rostească vreun cuvânt, bărbatul își pricepu curând greau sentință, venită ca un aprig ciocan, ce te lovește în cel mai sensibil loc al corpului. Zi și noapte, tot se strădui el să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
între ei priviri adânci. Ambii aveau senzația că trec cu privirea dincolo de ființa celuilalt. Acest dialog tăcut exprimase, pentru fiecare, mai mult decât o mie de cuvinte. Însă, fiindcă Victor dorise explicații cu tot dinadinsul, Maria își luă inima-n dinți și se hotărâse, în sfârșit, a i le oferi: - Atunci, prea bine!, spuse aceasta. Ascultă atent, am săți dezvălui totul, întocmai așa cum s-a petrecut. Și nu știu dacă trebuie să-mi fie rușine de trecutul meu, ori dacă trebuie
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
faptul că tu citești, altceva decât că știi să citești?” Ei bine, asta da lovitură! „Indiscutabil, reiese că tare prost mai ești, luate-ar dracu’ cu totul!” Și am grăbit pasul, ținându-mă cu mâinile de cap și mârâind printre dinți furios și alte câteva înjurături de largă popularitate. Ei, drăcie! Asta-i de tot inadmisibil, dar, totuși, uite că este foarte adevărat. Așadar, aceasta îi era lui 114 Rareș Tiron mentalitatea, element descompus la el. Ce pot spune, prostie pură
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
și de modă nouă? Ce idoli blestemați, perfizi și vicleni au reușit să te corupă și să te întineze până într-atât? Ia zi! - Eu nu am idoli, am idei proprii!, îi răspunse el răspicat, iritat și veninos, scrâșnind din dinți și scrutând-o c-o privire cât o mie de înjurături, lucru care o făcu pe femeie să turbeze aproape și mai tare. - Minți, afurisitule, minți, întotdeauna m-ai mințit! Te cunosc și știu mult prea bine ce poamă-mi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
anonim din Oltenia Doamnele și domnișoarele îl cunosc, din nefericire, cel mai bine. Câte adolescente pline de farmec, câte studente frumoase, câte femei elegante nu i-au căzut victimă! De cele mai multe ori, agresiunile s-au limitat la dibace fluierături printre dinți (exersate îndelung pe stadioane) și la sugestii sexuale (mai vagi sau mai concrete, după caz), exprimate într-un limbaj frust și acompaniate de inevitabile răgete cacofonice, traducând râsul proletar. În câteva rânduri însă, lucrurile s-au complicat: au intervenit pipăieli
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
prin vremuri, spre gura șovăitoare și tristă, delicata mochi. Mâna ei. Chipul ei alb, fantomatic. Iubita se opri o clipă pentru a asculta un pas nemaivenind, apoi mușcă. Și, atunci, țipătul privighetorii, sub lună, și o întunecare a verdelui sub dinții colorați în negru... Pentru o clipă, mi se păru că timpul se răsucise, spre a mi-o scoate în față pe cea de mult trecută. Era însă ea, cea vie, de acum, inima secretă a Tamazawei, pentru care m-aș
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ținut umbră cu ramurile. Carii cerneau făină în fagii seculari, un codobelc așternea sidef pe drumul către altar. Pasărea măiastră, ciocârlia, era mare dirijor cu brotacul la trombon, rândunica la chitară, vrăbiuța la vioară, ursul la violoncel. Lupul își ascuțea dinții în coada unui miel, iepurele bătea step în pălăria unui vânător iar vulpea fericită pentru că în poieniță un cocoș îi închina batista la o periniță. Când o porumbiță curta un cioroi mititel, mierla fredona un nou cântecel și greierul s-
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
învârtea în jurul calului cu gândul de a-l ataca. Profitând că stătea calul culcat și avantajul era de partea lui, dintr-o dată si-a lăsat corpul lui mic pe coadă și-a făcut avânt și dintr-un salt a înfipt dinții în spatele calului, făcându-i o rană care sângera puternic. Calul s-a ridicat în picioare, după care a început să arunce cu copitele din spate, gândind că poate lovi câinele dar nu a reușit. A început să-l caute pe
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
nu da frigul peste ea. Greierul, cât de mare era ziua, stătea în adăpostul lui odihnindu-se. Din când în când vecina lui, furnica îi dădea câte ceva de mâncare, din ceea ce-i rămânea ei. Cum venea seara, începea spectacolul. Plimba dinții de-a-lungul aripilor lui și scotea sunete foarte melodioase de nu te lăsa să adormi. Luna stătea în loc multe nopți de vară ascultându-l în așteptare să treacă norii mai repede pentru a admira pe marele cântăreț al întunericului. Așa adormeau
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
zdravăn înfipte în pământ, brațe puternice și un cap încărcat peste măsură cu mult păr negru ca pana corbului, urechi lungi clăpăuge și o gură mare. Hohotele de râs îi zguduiau trupul masiv, lăsând să se dezvăluie două șiruri de dinți dispuși în dezordine. -Eu ... oare cum să zic? ... a da, Dondică ... mi se mai spune și Pochintoacă. Dar dumneata, așa să ști de ... Dondică, fiindcă așa mă știe lumea. Băiatul continua să-și arate dantura albă ca la dentist, râzând
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-ți spun, vecino, cât de greu mi-a fost. Pentru repararea ei a trebuit să-mi ia trei ani timp în care am dormit și a trebuit să-mi consum toată rezerva de alantoină. Dar cu cei 15.000 de dinți îmi refac rezerva la loc. -Bine, bine, și acum unde te mai grăbești? Nu ai auzit că vine Sfântul Ilie cu multă ploaie? Știi cât este de bine când plouă și cât de bine ne simțim amândoi. Stai cu mine
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
dată. Iar de mâncare să-i dai doar ovăz încolțit. -Așa voi face, tu știi mai bine, zise cu împăcare Căiță. Din acea clipă în gospodăria lui Căiță a început o activitate febrilă. Zvârluga își ascuțea ghearele, Ciric își ascuțea dinții, Buburuza își lustruia carapacea, Căiță își pregătea merinde, încălțăminte, îmbrăcăminte. Și-a ascuțit iataganul, a șters de praf buzduganul, și-a pregătit arcul cu câteva săgeți otrăvite, apoi și-a pus la punct platoșa cea veche pe care o avea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
de acasă. -Știi ceva, te rog frumos nu stabilești tu cine să meargă și cine nu. Eu am fost primul în gândul lui Căiță să merg. Așa că nu face tu pe deșteapta cu mine, dacă mă înfurii îmi ascut imediat dinții în blănița ta, a zis tare supărat Stup. -Dacă vreți să mergeți amândoi, vă rog să vă împăcați și să nu vă mai certați, altfel nu iau pe niciunul. Hai, Cârtițo fă-ți bagajul că nu mai am mult de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
a retras pe moment, întrebând: -Ce s-a întâmplat? Nu înțeleg... ori tu nu ești câine, așa cum spui, ori este altceva. Știu că voi, câinii, doar lătrați la cei pe care nu-i puteți dovedi. Trebuie să te avertizez că dinții tăi mici cât bobul de orez nu pot mușca pielea mea. Știu cât de slabi sunt câinii. De aceea nu mă sinchisesc amenințările unuia ca tine. Trebuie însă să mă conving dacă ești sau nu câine, de vreme ce cauți Fata pustiului
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
să scurme pământul cu picioarele aruncând înspre Dardailă a amenințare. Căiță a început seria de lovituri cu buzduganul în capul șarpelui, iar Trotinel lovea cât putea de tare cu ale lui copite în corpul șarpelui de-i tremurau până și dinții, în care nu mai avea venin. Mulțimea de șerpi chemată de Dardailă, a rupt-o la fugă din locul cu pricina, simțind mirosul de usturoi aruncat pe jos de Căiță. Dardailă a rămas din nou singur să se lupte cu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Africa tropicală și subtropicală, zonă caldă și bogată în sălbăticie. Pentru mine nu a reprezentat niciodată o problemă faptul că omul, tocmai datorită evoluției sale, are multe în comun cu rudele sale apropiate, hominizii: de la numărul de cromozomi la poziția dinților, de la dezvoltarea creierului până la comportamentul său social și la stadiile inițiale ale ideii de eu propriu. Dar totdeauna m-a interesat și ceea ce diferențiază ființa umană de animale, situând-o într-o poziție specială în interiorul lumii lor. Omul se diferențiază
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
astfel validitatea conduitelor, a judecăților în toate domeniile, a modurilor de gîndire înseși. Comportamentul nostru cotidian este semnificativ în acest sens: în fața oricărei probleme deosebite, apelăm la specialist. Însă dacă această practică se dovedește eficace în cazul unei dureri de dinți sau al reparării unei mașinării, ea nu ne oferă încă nici o perspectivă de ansamblu asupra existenței umane și a direcției în care se îndreaptă aceasta, perspectivă fără de care ne este totuși imposibil să decidem ce este de făcut în fiecare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
În războaiele regelui, stăpânul nostru, a trebuit să treacă Într-o noapte cu alți douăzeci și nouă de camarazi și un căpitan adevărat peste un râu Înghețat, Închipuiți-vă singuri, urrraaa, trăiască Spania și toate aiurelile alea, cu spada Între dinți și numai În cămașă ca să se confunde cu zăpada, pentru a surprinde un detașament olandez. Căci ăia erau inamicii noștri de-atunci, fiindcă țineau morțiș să fie independenți, și vorba ceea: ochii care nu se văd se uită. Treaba e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
din teacă cu un șuierat metalic interminabil ce-ți făcea pielea de găină. Apoi se privi o clipă În oglinda strâmbă, reflectându-i doar bustul, care se afla În Încăpere și schiță un zâmbet obosit: — Pe Dumnezeul meu, spuse Între dinți, că mi-e sete. Și fără alte comentarii mi-o luă Înainte pe scări În jos, apoi pe strada Toledo până la taverna Turcului. Pentru că nu avea pe el capa, mergea pe partea Însorită, cu capul semeț sub pălăria cu pană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Diego Alatriste ridică din umeri. — Ai o idee mai bună? Îl privea drept În față, cu franchețe, pe fostu-i camarad din Flandra. Nu toți avem bafta de-a fi locoteneți de alguazili, zicea gestul lui. Saldaña se scobi Între dinți cu o unghie și dădu de două ori din cap afirmativ. Amândoi știau că, fără diversele capricii ale Întâmplării și ale vieții, el s-ar fi putut afla exact În situația căpitanului. Madridul era plin de foști soldați care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de monstruos de simpatic Încât te treceau fiorii. — Nu-i neapărat necesar, răspunse cel cu capul ca o bilă, după ce Îl consultă În tăcere pe celălalt mascat, care Încuviință. Pungile le puteți păstra domniile voastre. Ca primă. Italianul fluieră Încet printre dinți o melodie asemănătoare ciaconei, ceva gen tirurí-ta-ta repetat de două ori, În timp ce Îl privea cu coada ochiului pe căpitan: — Cred că o să-mi placă trebușoara asta. Zâmbetul Îi dispăruse de pe buze ca să se refugieze În ochii-i negri, care scăpărară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Dominicanul, care ascultase În tăcere și părea a-și pierde răbdarea, Îl Întrerupse ridicându-și una din mâinile-i osoase. — Vrea să spună că cei doi eretici trebuie să moară. — Amândoi? — Amândoi. Lângă Alatriste, italianul fluieră din nou Încet, printre dinți, refrenul acela al lui. Tiruri-ta-ta. Zâmbea, pe jumătate interesat, pe jumătate amuzat. Căpitanul, uimit, se uita la banii de pe masă. Apoi se gândi puțin și sfârși prin a da din umeri. — E tot aia, zise. Iar pe colegul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de căpitan În nopțile când rănile de la Fleurus Îl chinuiau mai abitir: Încă n-a venit mojicul care lat o să rămână, ca pe-o cinste primind moartea din senioriala-mi mână... Faptul că martirizatul căpitan râdea când și când printre dinți recitând acele versuri, poate și pentru a suporta mai ușor durerea, nu le răpea În ochii mei o anumită măreție. Mi se păreau nobile, ca și celelalte pe care mă străduiam să le scriu În dimineața aceea, reținute de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
carâmbul uneia din cizmele lui vechi, cu tălpi comode și uzate care Îi Îngăduiau să simtă bine pământul sub picioare când avea să Înceapă tărășenia. Să-l ia naiba pe nebunul care spada și-o descinge... Începu să recite printre dinți, ca să-i treacă timpul mai ușor. Murmură și alte fragmente din Fuenteovejuna a lui Lope de Vega, care era una din dramele lui preferate, Înainte de a amuți din nou, cu fața ascunsă de borul amplu al pălăriei trase până pe sprâncene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și de-a stânga. — Lasă-l! insistă Alatriste. Italianul Îl măsură de sus În jos, necrezându-și urechilor. La lumina gălbuie a fanarului, chipul lui ciupit de vărsat părea o suprafață lunară. Mustața neagră Îi descoperi Într-un surâs sinistru dinții foarte albi. — Lasă prostiile, spuse În sfârșit. Alatriste făcu un pas către el și italianul Îi privi spada din mână. De jos, incapabili să Înțeleagă ce se Întâmpla, ochii tânărului rănit se mutau de la unul la altul, buimăciți. — E ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]