6,361 matches
-
termenii gramaticii curente - subiectul, înainte de toate. Prin planul său semantic, întemeiat pe complementaritatea celor două componente semantice: procesualitatea și temporalitatea, verbul are rolul fundamental în organizarea enunțului sintactic dar își îndeplinește acest rol prin nucleul predicațional, condiție existențială și marcă distinctivă a propoziției; nucleul predicațional, a cărui esență este relația sintactică de interdependență Subiect Predicat, este, prin aceasta, nucleu propozițional. Predicatul este termenul fundamental al nucleului propozițional, dar verbul-predicat nu-și poate asuma decât în condiții semantice speciale funcția propozițională; condiția
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Mioara Avram se înscrie, ca model semantico-sintactic, în cel de-al doilea tip structural: Cine recurge la minciună și cine apără minciuna stau în egală măsură de partea ticăloșiei Comportamentul sintactic identic al verbului-predicat „regent” din cele două enunțuri, marcă distinctivă a întregii clase de enunțuri cu aceeași structură, corespunde une situații semantico-sintactice de aceeași natură: subiectul (subiectivele) verbului-predicat (¬„regentul”) se caracterizează prin pluralitate; fiecare din cele două propoziții-subiect corespunde unui „obiect” distinct din lumea realului interpretată lingvistic: Cine cumpără/ Cine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și cine apără minciuna stau amândoi de partea ticăloșiei. Enunțul din primul tip: Cine știe toate acestea și tace este la fel de vinovat ca și cei ce te obligă la tăcere. reprezintă alte situații semantico-sintactice și prezintă, de aceea, alte trăsături distinctive. Verbul-predicat din „regentă” stă în mod necesar la singular, ceea ce înseamnă că „propozițiile” care ocupă poziția subiect nu mai reprezintă o pluralitate semantică în ceea ce privește agentul/originea/cauza acțiunii verbale: ele interpretează lingvistic un singur „obiect” din lumea realului extralingvistic și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din ruinele unei cetățui.” (M. Eminescu) Prin conținutul său semantic, verbul a părea dezvoltă comparații poetice: „Pe fondul albastru al cerului, femeia părea o pasăre mare de pradă, gata să-și ia zborul.” (Pavel Dan) Predicatul stăriitc "Predicatul st\rii" Distinctivă pentru predicatul stării este desfășurarea predicației pe o singură coordonată, a actualizării planului semantic al termenului (sintagmă)-predicat, în propoziții cu nucleu predicațional monomembru. Actualizarea se face uneori prin raportul semantic verb (sintagma verbală, expresie verbală)-realitate extralingvistică: E frig
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
NUCLEUL PREDICAȚIONALTC "NUCLEUL PREDICA}IONAL" Rezultat al desfășurării predicației, predicatul și subiectul se constituie, prin relația de interdependență în care se află înscrise și în care își au originea ca funcții sintactice principale, în nucleu predicațional, condiție fundamentală și marcă distinctivă a identității propoziționale a unei structuri lingvistice: Structura și dezvoltarea nucleului predicațional depind de: • caracteristici semantice (lexico-gramaticale) ale verbului care devine predicat (sau component de predicat); • realizarea concretă a celor două funcții sintactice. Caracteristicile semantice ale verbului-predicat (sau component de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
inclus" Când verbul-predicat (sau component al predicatului) se află la persoana I sau a II-a, în general, subiectul nu primește expresie sintactică. Suprapunerea sferei protagoniștilor comunicării cu cea a protagoniștilor enunțului lingvistic face de prisos - în condițiile flexiunii bogate, distinctive a verbului limbii române - trecerea persoanei gramaticale, marcată dezinențial, într-o expresie sintactică: „Ai văzut ce-ai făcut?... Nu ți-am spus să te-astâmperi?” (I.L. Caragiale) Subiectul gramatical primește expresie pronominală când îl încarcă vorbitorul cu o anumită valoare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
366) Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sunt cei muriți (M. Eminescu, I, 59) „Ai mei pierduți sunt, pașă, toți.” (G. Coșbuc, I 180) Prin această restricție, cazul nominativ devine marcă distinctivă a funcției de subiect. Când subiectul se realizează prin sintagme substantivale, articolul posesiv-genitival sau adjectival-demonstrativ, factor al substantivizării, poartă și marca de caz, care rămâne unica pentru întreaga sintagmă: „Când însera, soseau cei de la rampă.” (E. Barbu, 15), „Cei dinăuntru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
marcă unică a funcției de subiect; articolul definit, marcă a unei informații anterioare, rezultat al cunoașterii, se întâlnește cu poziția subiectului în plan logico-semantic: element cunoscut, anterior: „Viori sunt femeile, tremur în palmă răsfrânt.” (L. Blaga) Același rol de marcă distinctivă dețin împreună articolul și topica, în enunțurile cu predicat sintetic: subiectul, substantiv articulat, precede verbul predicat, complementul direct, substantiv nearticulat sau articulat cu articol hotărât, urmează verbul predicat: „Durerea fizică (S) nu poate produce dureri morale (C.D.), dar durerea morală
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează prin forma lungă a pronumelor personale sau reflexive: „Ca să pot muri liniștit, pe mine / Mie redă-mă!” (M. Eminescu) Expresie concretă a orientării flexiunii de către principiul recțiunii, acuzativul neprepozițional (precedat sau nu de morfemul pe) se impune ca marcă distinctivă a funcției de complement direct. 2. Topica este modalitatea pin care se marchează identitatea funcțională a complementului direct realizat prin substantiv sau pronume nepersonal, când opoziția nominativ-acuzativ se neutralizează sub aspectul dezinenței; complementul direct urmează verbul-predicat, în timp ce subiectul îl precede
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propoziționali marcați prin elemente de relație doar, el rămâne subînțeles: „Unde și când m-am ivit în lumină, nu știu.” (L. Blaga) Niciunul dintre elementele de relație prin care se introduce în frază completiva directă nu se constituie în marcă distinctivă absolută. Identitatea specifică funcțional-sintactică a completivei directe rămâne implicită în planul semantic al relației de dependență, determinat în mod esențial de natura regentului. COMPLEMENTUL INDIRECTTC "COMPLEMENTUL INDIRECT" Are ca regent: • verbe (locuțiuni verbale) tranzitive (cu tranzitivitate directă sau indirectă): „Gândindu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în lumea mare." (M.Eminescu) • articol posesiv; când complementul indirect se realizează prin pronume posesiv, la plural, sau prin pronume personal de persoana a III-a: „A trimis alor săi o telegramă.” Dativul neprepozițional se impune ca una din mărcile distinctive ale complementului indirect. 2. Topica intervine în distingerea complementului indirect de atribut; cu excepția structurilor sintactice ambigue, complementul indirect urmează unui verb (adjectiv): „I-am dat lui Dan cărțile.” în timp ce atributul urmează unui substantiv: „I-am dat cărțile lui Dan.” 3
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
când), singur sau, mai ales, precedat de prepoziții: de, față de sau de adverbul decât: „Nu mi-ar părea nici mai mici de cum îmi par azi.” (M.Eminescu, P.L., 24) Când complementul dezvoltă o comparație explicită, elementele de relație devin mărci distinctive pe baza situării regentului la comparativ sau la superlativ relativ: „În ce pârău de rece și curgătoare rouă a pus natura un suspin mai adânc de dureroasă dragoste decât glasul Negrei Broștenilor noștri?” (C. Hogaș, 109) Când complementul dezvoltă o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau la superlativ relativ: „În ce pârău de rece și curgătoare rouă a pus natura un suspin mai adânc de dureroasă dragoste decât glasul Negrei Broștenilor noștri?” (C. Hogaș, 109) Când complementul dezvoltă o comparație implicită, se impun ca mărci distinctive locuțiunile prepoziționale față cu și în raport cu, singure, la nivelul propoziției, sau precedând pronume relative, la nivelul frazei: „Ceea ce producem noi nu place pentru că e prea slab față cu experiențele de artă și literatură ce le avem în alte limbe...” (M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
b. Circumstanțiala spațială se introduce în frază prin: • adverbe relative: unde, încotro etc., oriunde, oriâncotro etc.: „Ziua verde, duh de nuc / Toate drumurile duc unde-i raiul vântului / dragostei, cuvântului.” (L. Blaga, 403) Numai adverbele relative-nehotărâte se constituie în mărci distinctive pentru circumstanțiala spațială: „Oriunde punea piciorul frigmanul, locul devenea patria lui și, de aceea, toți căutau să împingă cât mai departe granițele țării prin lupte și prin activitatea procreatoare a mamelor.” (G. Călinescu, C.O., 47) Observații: Și unele dintre
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cele nehotărâte se constituie și în mărci absolute ale identității sale specifice. Adverbul relativ când, specific exprimării temporalității, în stil direct: „Când voi muri, iubito, / La creștet să nu-mi plângi.” (M. Eminescu, I., 129), își pierde funcția de marcă distinctivă, întrucât, în stil indirect, poate introduce diferite tipuri funcționale de propoziții rezultând dintr-o relație sintactică (de dependență sau de interdependență) cu un verb al zicerii: „Nu știe/se știe/când se vor termina toate acestea.” Când introduce temporale, adverbul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
elipsă, din sintagma până când): „Câtă vreme n-a venit, / M-am uitat cu dor în zare.” (T. Arghezi, 9) Cu excepția conjuncției cum și a locuțiunilor conjuncționale pe când, în timp (vreme) ce, câtă vreme, cât timp, după ce, toate celelalte sunt mărci distinctive ale identității sintactice a circumstanțialei temporale. Când introduc circumstanțiale temporale, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) se impun și ca mărci distinctive ale tipului de raport temporal în care intră circumstanțiala cu regenta ei: • anterioritate: până ce, până să, înainte (ca) să: „Întâlnirea unei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Cu excepția conjuncției cum și a locuțiunilor conjuncționale pe când, în timp (vreme) ce, câtă vreme, cât timp, după ce, toate celelalte sunt mărci distinctive ale identității sintactice a circumstanțialei temporale. Când introduc circumstanțiale temporale, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) se impun și ca mărci distinctive ale tipului de raport temporal în care intră circumstanțiala cu regenta ei: • anterioritate: până ce, până să, înainte (ca) să: „Întâlnirea unei însușiri atât de eminente este așa de rară, încât Caragiale a putut spune cu drept cuvânt că vor trece
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bucăți și cu nouă bucăți?” (I. Creangă, 113), „Cine poate privi fuiorul abstrăgând de la tors are predispoziție filozofică”. (C. Noica, 10) Dintre elementele relaționale, doar locuțiunile conjuncționale ca și cum, ca și când, de parcă și adverbul parcă se constituie prin ele înseși în mărci distinctive ale funcției de circumstanțial modal: „Vorbiți atât de senin despre acest ort al popii de parcă existența lui v-ar fi cu totul indiferentă, ca și cum în viața și în eventuala lui moarte dv. n-ați avea nici un amestec.” (P. Sălcudeanu, 183
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relative câte și ce și adverbul relativ cum (care introduc circumstanțiala modală în frază), identitatea specifică a funcției de circumstanțial modal este fixată prin termeni corelativi sau rămâne implicită în natura și planul semantic al relației de dependență. Au rol distinctiv adverbele corelative astfel (când circumstanțiala modală se introduce prin cum sau precum): „Cum copacu-și uită foaia / Ce pe vânt mi-a fost trimisă Astfel ea uitat-au poate / Aste foi de dânsa scrise.” (M. Eminescu, I, 125) și așa (eventual
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
străbuni, de obicei Ca să nu s-arate-odată ce sunteți... Niște mișei!” (M. Eminescu, I, 151), „Într-atât mă deprinsesem cu el că o zi de se întâmpla să nu-l văd îi simțeam lipsa.” (M. Caragiale, 95) Se constituie în mărci distinctive absolute numai conjuncția încât și locuțiunile conjuncționale așa încât, așa că, astfel că: „Am priceput că există atâta nedreptate pe lumea asta încât cineva însetat de dreptate va avea totdeauna ceva de făcut.” (O. Paler, Viața..., 33), „Viața acelei foi a fost
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de progresie liniară, corelativ: „Pe măsura trecerii anilor, el se închidea tot mai mult în sine.” Circumstanțiala de progresie, totdeauna de progresie proporțională, se introduce în frază prin locuțiuni conjuncționale: de ce, pe măsură ce, pe cât, cu cât, care se constituie în mărci distinctive, fiind cel mai adesea întărite de prezența, în regentă, a unui circumstanțial de progresie liniară, de situarea unui determinant adverbial al regentului sau a regentului însuși la comparativul de superioritate (și chiar superioritate progresivă), de prezența unor corelative: de ce, de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nemărginită felurimea modulărilor formelor introduse în acele sute de rădăcini primitive.” (T. Maiorescu, 289) „Pe cât nainte locul mi-e mai gol, / Pe-atât hotarul lui mi-i mai aproape.” (T.Arghezi, 58) Locuțiunea conjuncțională pe măsură ce se constituie singură în marcă distinctivă absolută: „Și pe măsură ce treceau zilele, devenea, poate și din cauza căldurii istovitoare, irascibil.” (O. Paler, Viața..., 164) CIRCUMSTANȚIALUL INSTRUMENTAL (DE INSTRUMENT)TC "CIRCUMSTAN}IALUL INSTRUMENTAL (DE INSTRUMENT)" Determină: • verbe (locuțiuni verbale): „Ne înțelegem doar prin șoapte.” (L. Blaga, 218), • adjective (mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
biruit decât prin ceea ce facem ca să ne dovedim ideile.” (O. Paler, Galilei, 200), „Nu mai era patron demult, trăia ca și alții din ceea ce reușise să păstreze...” (M. Preda, Cel mai iubit..., III, 70) Circumstanțialul instrumental nu dispune de mărci distinctive absolute. Identitatea sa specifică rămâne în general implicită în planul semantic al relației de dependență sau, mai rar, al termenilor prin care se realizează. CIRCUMSTANȚIALUL DE CAUZALITATE (CAUZAL)TC "CIRCUMSTAN}IALUL DE CAUZALITATE (CAUZAL)" Determină: • verbe (locuțiuni verbale): „Beau că
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mie însămi pentru că-i sunt dragă lui.” (M. Eminescu, I, 80) „Nu, Galilei, dar din moment ce au existat, nu mai putem vorbi numai despre dragostea ce-o datorăm lumii.” (O. Paler, Galilei, 84) Dintre elementele de relație, se constituie în mărci distinctive ale circumstanțialului cauzal locuțiunile prepoziționale din cauza, din pricina iar ale circumstanțialei cauzale, conjuncțiile deoarece, fiindcă, întrucât și toate locuțiunile conjuncționale: „A ajuns să se creadă aproape zeu, din pricină că nimeni nu-l mai contrazicea...” (O. Paler, Caminante, 197) CIRCUMSTANȚIALUL DE FINALITATE (SCOP
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cultură și artă, publiciștii au dreptul să se asocieze, în condițiile legii, în uniuni, asociații și societăți de creație.” (C.M.) • acuzativ: după, la: „Au ieșit la promenadă - ce petrecere gentilă!” (M. Eminescu, I, 46) Dintre acestea se impun, ca mărci distinctive, locuțiunile prepoziționale care cer genitivul, când circumstanțialul se realizează substantival: „A cercetat toate edițiile anterioare și manuscrisele, în vederea realizării unei ediții cât mai fidele.” și prepozițiile pentru și spre, când se realizează prin infinitiv: „Dar cei care cred că a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]