37,362 matches
-
obiectul moralei se distinge de cel al dreptului căci ca să existe drept, trebuie ca activitatea reflectată atribuită unei persoane să fie exteriorizată prin acte materiale. 3. Dreptul În sens obiectiv și În sens subiectiv Cele două Înțelesuri diverse ale cuvântului drept sunt strâns legate Între ele. Dreptul este, În esență, o delimitare, o coordonare obiectivă a acțiunilor mai multor subiecți. O normă de conviețuire sau de coexistență. Efectul normei juridice constă În a atribui unui subiect o pretenție sau exigență față de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ideea de obligație, trebuind să reținem: el nu dă explicații naturale cauzale, ci raționamentul său e de cu totul altă natură. Aceasta se vădeșe și prin faptul că ne putem În orice moment Întreba dacă o hotărâre judecătorească dată este dreaptă. De asemenea, atunci când legiuitorul prescrie o normă ca dreaptă, de exemplu când găsește că e drept ca, În anume condiții, un contract liber Încheiat de părți să fie obligatoriu pentru ele, el alege Între interesele, ce se pot constata În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
explicații naturale cauzale, ci raționamentul său e de cu totul altă natură. Aceasta se vădeșe și prin faptul că ne putem În orice moment Întreba dacă o hotărâre judecătorească dată este dreaptă. De asemenea, atunci când legiuitorul prescrie o normă ca dreaptă, de exemplu când găsește că e drept ca, În anume condiții, un contract liber Încheiat de părți să fie obligatoriu pentru ele, el alege Între interesele, ce se pot constata În cazurile vizate, pe unul dintre ele și Îl preferă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a vedea mai bine dacă e bine sau nu să impună o obligație. Ne putem Întreba tot asemenea, și aici, dacă legiuitorul a procedat drept, când a prescris o anume normă: ne putem Întreba daca o lege este sau nu dreaptă, În cazul când socotim că o prescripție legală nu e dreaptă, zicem În realitate că ea obligă pe cetățeni, deși ei nu ar trebui să fie obligați. Nu ne Întrebăm În acest caz ce face sau ce a făcut În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
o obligație. Ne putem Întreba tot asemenea, și aici, dacă legiuitorul a procedat drept, când a prescris o anume normă: ne putem Întreba daca o lege este sau nu dreaptă, În cazul când socotim că o prescripție legală nu e dreaptă, zicem În realitate că ea obligă pe cetățeni, deși ei nu ar trebui să fie obligați. Nu ne Întrebăm În acest caz ce face sau ce a făcut În realitate legiuitorul (aceasta o știm, o constatăm), ci dacă e drept
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
legarea ei tot de alte obligații. Zicem, spre exemplu, că lucrul luat „aparține” altuia sau, cu alte cuvinte, că toți avem „obligație” de a nu ni-l „Însuși”, pentru că „proprietarul” l a „dobândit” pe o cale pe care o recunoaștem „dreaptă”, adică pe o cale pe care avem „obligația” de a o respecta. Dacă nu punem aceste premise, nici nu putem ajunge la concluzia că furtul este interzis. Sunt cazuri Într-adevăr când luarea unui lucru nu e un furt și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de cîte ori o propoziție determină În chip ideal, Între persoane, un raport, În care una poate pretinde de la cealaltă ceva, la care aceasta este obligată, o astfel de propoziție aparține În mod logic, domeniului Dreptului”. În consecință și pe drept cuvânt, aflăm de aici că: „Prin Drept pozitiv Înțelegem acel sistem de norme juridice care dă formă și reglementează efectiv viața unui popor Într-un anumit moment istoric. Dreptul pozitiv, deci, Îl compun acele norme juridice care sunt efectiv impuse
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
del Vecchio, aceasta nu Înseamnă nicidecum, vreo abdicare de la Stat și nici vreo diminuare a puterii sale, căci aceasta se manifestă, se exercită, dar nu pentru a oprima, „ci pentru a recunoaște și garanta drepturile fundamentale ale persoanei, al cărei drept primar este libertatea conștiinței”. Numai În astfel de condiții, Statul poate, și trebuie să-și Îndrepte acțiunea către Scopul suprem care este „binele comun sau universal, fără nici o restricție sau excepție”. Filosoful amintește de Învățătura platonico-aristotelică (Republica și Statul athenian
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Carolingian și și fenomenologia politicii subsecventă. Manifestări caracteristice ale crizei și formării etatismului: V. Criza Statului modern. Tentative și soluții. VI. Concluzie. Adevărul de la care pleacă analiza filosofului, este că: Statul modern se află În plină criză. Autorul susține - pe drept cuvânt - că o asemenea criză, cu diferențele sensibile de intensitate, s a manifestat „În toate locurile și În toate timpurile, deoarece ea este virtual implicită În complexitatea Însăși a conceptului de Stat”. Oricum, noțiunea de Stat nu este o „descoperire
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
consecință a creșterii formelor de activitate umană În general; căci toate manifestările energiilor umane trebuie să fie reglate de către Drept și apoi de către Stat, care este exact subiectul ordinii juridice. Aceasta nu Înseamnă că Întreaga intervenție a Statului ar fi dreaptă, justă, nici că legislatorii sunt infailibili” - observă, pe drept cuvânt, Giorgio del Vecchio. Gânditorul italian socotea că problema trebuie pusă pe alte fundamente filosofice, decât acelea În care se posta filosoful englez. Giorgio del Vecchio enunță În preajma imediat premergătoare celui
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
promovată atunci, demult, în funcția de asistentă șefă, crezi că i-a căzut bine!? - Uite că nu ai dreptate! De cum a aflat vestea, a venit imediat la mine, m a îmbrățișat, m-a felicitat și mi-a urat să fiu dreaptă și bună cu toți cei pe care alții i-au nedreptățit. - Păstrând proporțiile, sună ca un fragment din discursul lui Kogălniceanu la instalarea ca domn a lui Cuza, nu crezi? - O fi citit și ea ceva istorie la viața ei
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
la urmă, sedimentat, între ei, viața știe. Mai puteau presupune și câțiva dintre vecinii postului de poliție, din suburbia Bolați, unde, birourile frumosului Sandu Aldea erau situate la parter, iar locuința șefului, la etaj. De la flăcău până la fată, în linie dreaptă, era o distanță de doi - trei chilometri. Odată cu înserarea, de câte ori sosea de la muncă, polițistul care utiliza mașina cu girofar, a poliției, dădea drumul alarmei, și drăcia țiuia de te scotea din papuci. Chiuia cât chiuia, până ce vecina înțelegea că iubitul
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
cincizeci de pagini, era grafiat cuvântul DISCREȚIA. De la cap la coadă. Tot. Numai DISCREȚIA! O, iubitule, genialul meu DISCRET, vino repede să te pup, de să te năucesc.Unde ai găsit titlul acesta genial? El duse un deget de la mâna dreaptă la tâmplă și apăsă de câteva ori într-un anume punct, rostind: aici.Aici l-am căutat și tot aici l-am găsit. O, discretul meu drag, vino să te pup. Încă. Până să te amețesc. Norul, care îi cam
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
administrației de stat, gospodăririi banilor proveniți de la UE. Cu toții, de o punctualitate englezească! Pe deasupra, spre marea plăcută surpriză a tuturor, a sosit și primul ministru al țării. De îndată ce a coborât din autoturism, s-a dus, pușcă, la primar, cu mâna dreaptă întinsă a salut, în cealaltă ținând ceva. După ce s-a salutat cordial cu toți cei găsiți la locul inaugurării, au traversat șoseaua, la masa pregătită special în acel scop. Primarul a vrut să-i ofere primului ministru foarfeca, spre a
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Se așează. Manifestarea începe. Nu durează mult. Cu totul - nici măcar o oră. Fiecare participant se îndreaptă, apoi, spre ieșire. Cei doi nonagenari, se caută din priviri. Se găsesc. Vin unul către altul. Se iau de braț. Înalți, ambii, cu trupul drept, cu copilul de mână, trec, prin mulțime, tot așa, cum au trecut prin viață. Greu. Căci, mulțimea e curioasă și necunoscătoare în ale profunzimii sufletelor celor doi. În urmă, ajung la locul în care s-au întâlnit. Acolo se opresc
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
deodată lucarna de aerisire. Pe câmpul din spatele casei, am văzut un bătrân cocoșat, așezat sub un chiparos, și o fată tânără, nu, mai degrabă un înger din cer, stând în fața lui, aplecată, și oferindu-i un nufăr albastru cu mâna dreaptă; bătrânul își rodea unghia de la degetul arătător al mâinii stângi. Fata era chiar în fața mea, dar nu părea să acorde vreo atenție la nimic din ce se petrecea în preajma Ei. Privea fără să vadă, un surâs extatic și inconștient Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
care o considera puțin ca un fel de co-soție care i-ar fi furat dragostea filială. Nora sa trebuia să fie drăguță. Am văzut-o puțin prin lucarna care dă în curte; avea ochii maronii, părul roșcat, nasul mic și drept. Câteodată, pentru a mă distra, doica îmi povestea despre miracolele Profeților, dar îi deplângeam spiritul rudimentar și prostia. Alteori, mă punea la curent cu noutățile, de exemplu, cu câteva zile în urmă mi-a spus cu ipocrizie: „Am văzut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
identic... Fiindcă tot am pomenit de celebra poză cu Cehov , relaxat : e impresionant contrastul ( pe care abia recent lam depistat!) dintre extremele dramaturgului : capul lui și labele picioarelor. Privirea inteligentă, superior/sarcastică, ochii migdalați, bărbuța atent scurtată din foarfecă, mîna dreaptă ținînd un baston subțire, iar cea stîngă strîngînd un cățeluș - și el, delicat, mantaua lungă, Încheiată pînă la ultimul nasture, gulerul ridicat...nimic deosebit. Și totuși, ghetele-i scîlciate par a adăposti picioare foarte late. Incredibil de late! Labele picioarelor
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
altă colivie! În finalul Scaunelor, Oratorul care trebuia să transmită mesajul bătrînilor, era mut. CÎntecul păsării Închise, deși teoretic evadase, rămînea Încarcerat. La fel, Într-un alt desen umoristic, vedem, În prima secvență un om vesel, care agită, pe mîna dreaptă, o păpușă. În secvența următoare Însă, omul devine cumplit de trist :de ce? Fiindcă păpușa plecase, dar...cu mînă cu tot. În fond, ar putea fi o definiție univocă a păpușarului. Într-o confesiune a Paulettei Coquatrix, Întîlnesc descrierea unei scene
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
gata, ce n-ndietilamina mea! Trebuie să spun totuși că toată povestea asta i-o propusesem pentru a fi scrisă unui prieten de-al lui frate-miu, unul care scosese pe piață un roman, două. Adică nu toată povestea, ca să fim drepți. Nu de alta, dar toată tărășenia care urmează nici nu se întâmplase pe atunci. Cum când "pe atunci"? Păi, când mă gândisem eu la un scenariu de film cu gândaci și mă cam furase entuziasmul. Toată ideea mea se putea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
noi prima oară. Știi despre ce vorbesc, da?" "Cum să nu știu, Șefu'. Gata, am plecat să vi-l aduc." Dorinel mă privește întrebător. Adică pentru el n-am nicio misie? "Băiete", îl iau mai familiar, doar e mâna mea dreaptă, "tu, împreună cu Costel, stați de pază aici și nu-l scăpați din ochi pe portar. Când te chem eu, îmi spui tot ce-a făcut." "Bine, Șefu'. Geană sunt pă el!" Plec, oprindu-mă în holul întunecos. După un minut
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fac, uitându-se unii la alții. Mă așteptam să îmi iasă un șir ondulat. Dar nu. Instinctiv se iau după cel din capătul șirului, iar linia iese incredibil de corect. Îi felicit. Apoi îi pun să se adune în coloane drepte și în cercuri. Din aceste combinații alcătuiesc literele. Îi laud din nou și-i trimit în capătul celălalt al holului pe cei care alcătuiseră primul alfabet să-și învețe fârtații să-i imite, fiecare potrivit literei sale. Într-un sfert
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ușurat. Urma o ultimă pildă pe care neapărat preotul urma să i-o dea. Asta era lege și anunța apropierea sfârșitului întâlnirii legate de ceară și lumânări. Iar pilda nu întârzia. Parohul îi arăta palma, cu policarul întins în unghi drept, edificându-l imediat asupra gestului: "Vezi tu mâna asta, Tăsică?". "O văd, părinte", spunea smerit omul-femeie-de-serviciu. "Ei, Dumnezeu a lăsat ca degetul mare să fie un opritor", făcea preotul, în timp ce palma îi aluneca sugestiv, în jos, pe lângă muchia mesei, sfârșindu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fularele până la ochi, iar băieții își traseră căciulile până la bărbie, ca pe niște cagule. Ochiurile tricotajelor le permiteau să vadă suficient de bine ca să-și continue vânătoarea. Una dintre fete îi strigă, în timp ce ridica înspre el mânuța cu degetul mijlociu drept: "Acum ne mai știi, băi, nea Ciucurel?". Cel mai solid dintre bruneți deveni brusc interesat: "Cum zici, fată, că-l chemă pă zmeu' ăsta?". "Ciucurel. Dom' director Ciucurel, șefu' Administrativului pe facultate", răspunse cu amabilitate tânăra. "Aaa, domnu' e director
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
deloc să mă lase să mă duc neînsoțit. L-am înscăunat înlocuitorul meu la comandă, cu titlul de Șef-adjunct, cât oi lipsi eu dintre ei, și am pornit. După un drum obositor și riscant suitul celor șase etaje pe peretele drept, în faptul înserării, a fost un adevărat tur de forță de care nu m-aș fi crezut niciodată capabil -, am ajuns în micul meu apartament. Abia atunci am realizat ce sete și ce foame îmi era. M-am târât până în
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]