5,880 matches
-
cancelarie și se uită pe fereastră. Bucata pătrată de furnir era încă la locul ei, acoperind gaura, dar mașina de foraj fusese trasă la o parte. Era evident că terminaseră treaba cu ea. La nouă fără cinci Wilt luă din dulap treizeci și cinci de exemplare din Shane și le duse la anul III Mecanici Auto. Shane era somniferul ideal. Le va face pe brutele alea să rămână liniștite, timp în care el va sta și se va uita la ce se petrece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
mai pragmatică dragă din lume, zise Sally și țâșni afară din cabină. Ge, Eva a găsit o metodă prin care poți să te duci să ceri ajutor! în dulăpașul cu vestele de salvare există o saltea pneumatică. Sally scotoci prin dulapul respectiv și scoase salteaua de acolo. Dacă te gândești că o să plec undeva pe afurisita aia de saltea, ai face mai bine s-aștepți gândul următor, zise Gaskell. — Dar care-i problema cu salteaua? — Pe o asemenea vreme? Ai încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
să facem să plecăm de-aici. Dacă te gândești că am de gând să plec înot și fără vestă de salvare, te înșeli. Eu nu-s Spitz. — Of, eroul meu! zise Sally. Gaskell coborî în cabină și se uită în dulapul de bucătărie de deasupra cuptorului. — Mai e ceva, zise el. Avem o problemă cu mâncarea. Și cu apa. Nu ne-a mai rămas cine știe ce. — Tu ne-ai băgat în încurcătura asta. Tu să o descurci, i-o tăie Sally. Gaskell
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
părintele St John Froude avea o imagine foarte limpede despre ceea ce voia să facă: să-și radieze complet din minte viziunea infernului în care fusese ademenit de obiectele acelea vicioase, plutind deasupra apei cu mesajele lor fără sens. Extrase din dulap o sticlă neîncepută de whisky Teachers și se duse cu ea înapoi în birou. Fusese martor la ceva atât de grotesc, atât de neîndoielnic diavolesc, atât de îngrozitor și atât de premonitoriu infernal, că nici el nu mai știa ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
rutină ale zilei. La ora zece fără douăsprezeceminute, locatarul Anatol Dominic Vancea Voinov părăsește imobilul. Se întoarce de două ori din drum, ca și cum ar vrea să inducă în eroare vreun urmăritor.Verifică sau doar mimează că închide din nou robinetele, dulapurile, fereastra, ventilul aragazului. Zăpăcit și pedant, perfect în rol. Privește stânga dreapta, traversează. TUTUNGERIE, LAPTE, CROITORIE. Sunt toate aici, alături. „Ca la începutul lumii. Dacă ne-am putea privi cu detașare, istoric...“ Cotește după colț, trece de stația de tramvai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fel de recompensă pentru anii când slugărise, tăcută și resemnată, pe cei obsedați de carieră și bani și ierarhie. La despărțire, oferise colectivului șansa de a lichida convenabil conturile. Fuseseră plăcut surprinși de inițiativă. O credeau împăcată cusine, picotind între dulapul de lenjerie și borcanele de murături. Se serviseră de ea atâția ani, fără menajamente, cu o tot mai uitată vină. Buna Veturia, tot ea le oferise prilejul generozității târzii, un fel de rapidă iertare a păcatelor. Un scurt gest convenabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
obiectul. Trecea încă și încă o dată pe lângă ispită, până când, apucată de frisonul inevitabil, nemaiputând stăpâni otrava orbirea osânda unei plăceri joase, de care nu voia să știe și cu care nu mai putea lupta, apuca drăcovenia și o arunca în fundul dulapului. Treceau câteva zile... ușa seifului cu arme se căsca, rânjind, scârțâind, bălăbănindu-se, țiuind batjocoritor. Vinovata clipea, emoționată, paralizată în fața jucăriilor. Un zâmbet tâmp îi strâmba gura creață, buzele uscate de nerăbdare. Se vâra toată în vinovatul dulap, pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
arunca în fundul dulapului. Treceau câteva zile... ușa seifului cu arme se căsca, rânjind, scârțâind, bălăbănindu-se, țiuind batjocoritor. Vinovata clipea, emoționată, paralizată în fața jucăriilor. Un zâmbet tâmp îi strâmba gura creață, buzele uscate de nerăbdare. Se vâra toată în vinovatul dulap, pentru o temeinică operație de clasare și aliniere: raftul cu Kent, raftul cu ulei de măsline, cosmeticele, ciocolata și cafeaua și guma de mestecat, sticlele, borcanele, cutiile. Nu era nevoie să audă pași în spate ca să simtă că Mateiaș Gafton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
somn cosmic, total, de parcă nimic suspect n-ar putea fi descoperit în budoarul lui Mata Hari. Și în jur, pe jos, cărți haine tacâmuri, de-a valma, cum le zvârlise cutremurul. Răsfoi câteva cărți de pe covor, deschise sertare, mape, albume, dulapuri, să descopere arma ofițerului deghizat sau legitimația secretă. Se tot întorcea, din prag, să se asigure că nudul se afla în aceeași poziție, anesteziat. Somn impudic, intangibil. Căută printre sutiene și ciorapi și fotografii, între prosoape, cosmetice și pantofi. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cascadă de hohote vesele, roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul diavolului. Izbuti să coboare de pe îngusta canapea uzată. Se îndrepta orbit spre spre spre, spre niciunde. Nu era nimeni, țipenie în toată casa. Numai scârțâitul acela lung prelung al ușilor de la dulapuri, iarăși și iarăși. Țiuiau lung prelung sinistru ușile, țiuiu hâr hâr iuiu hârhâr și încă. Până a reapărut, în sfârșit, după o veșnicie, Marcu Vancea... Se tot bălă bălă, hârâiau hârșâiau țiuiau, smintite, ușile, dulapurile, poate uitase să închidă dulapurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lung prelung al ușilor de la dulapuri, iarăși și iarăși. Țiuiau lung prelung sinistru ușile, țiuiu hâr hâr iuiu hârhâr și încă. Până a reapărut, în sfârșit, după o veșnicie, Marcu Vancea... Se tot bălă bălă, hârâiau hârșâiau țiuiau, smintite, ușile, dulapurile, poate uitase să închidă dulapurile. Tocmai apăruse bătrânul Vancea, filozoful, cum să-i explici aiureala, tocmai lui, atât de sensibil, atât de sever în hainele sale severe, filozof comerciant de vinuri, tocmai acum, în asemenea împrejurări smintite. Dominic ridicase, nervos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dulapuri, iarăși și iarăși. Țiuiau lung prelung sinistru ușile, țiuiu hâr hâr iuiu hârhâr și încă. Până a reapărut, în sfârșit, după o veșnicie, Marcu Vancea... Se tot bălă bălă, hârâiau hârșâiau țiuiau, smintite, ușile, dulapurile, poate uitase să închidă dulapurile. Tocmai apăruse bătrânul Vancea, filozoful, cum să-i explici aiureala, tocmai lui, atât de sensibil, atât de sever în hainele sale severe, filozof comerciant de vinuri, tocmai acum, în asemenea împrejurări smintite. Dominic ridicase, nervos, una din mănușile superbe, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sale severe, filozof comerciant de vinuri, tocmai acum, în asemenea împrejurări smintite. Dominic ridicase, nervos, una din mănușile superbe, de piele fină, care căzuse lângă canapea. Marcu Vancea tăcea. Nu răspundea, tăcea ca un mort. Fiul se rotise, enervat, spre dulapul care scârțâia, dar nu ridicase privirea. Rămăsese cu privirea în locul de unde ridicase mănușa elegantă, a elegantului oaspete. Aștepta și cealaltă, perechea, semn că ar putea porni. Dardura prea mult așteptarea, se rotise spre dulapuri, avansă spre ușă, continuând să bodogănească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mort. Fiul se rotise, enervat, spre dulapul care scârțâia, dar nu ridicase privirea. Rămăsese cu privirea în locul de unde ridicase mănușa elegantă, a elegantului oaspete. Aștepta și cealaltă, perechea, semn că ar putea porni. Dardura prea mult așteptarea, se rotise spre dulapuri, avansă spre ușă, continuând să bodogănească. Știa că fantoma se afla în spatele său, îmbrăcată la fel ca dânsul, până în cele mai mici amănunte, gata de pornire. — Păi cum... păi cum. N-am nici pe dracu’, musiu. Numai cât să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nesimțirea mă apără, asta am tot învățat. Nu avea grija mea, ăsta-i secretul, nesimțirea. Tolea părea dezgustat de ceea ce spunea, scuipa cuvintele, bucuros că sunt doar câteva, că nu are de spus mai mult. A rămas cu privirea spre dulap, dar mâna înmănușată scotocea în buzunarele elegantului pardesiu, să găsească pastilele. Apoi și-a pipăit cu mănușa barba crescută. De câteva zile, nu se mai bărbierise și nici nu ieșise din cameră. Se tot pregătise pentru momentul decisiv. În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Recunoștinței, pe la trei și jumătate după-amiaza, cu vreo doisprezece musafiri care trebuiau să sosească la patru. Cu cheltuieli considerabile, Edith și cu mine tocmai terminaserăm de renovat baia de la etaj și tot ce se găsea în ea era nou-nouț: faianța, dulapurile, dulăpiorul de medicamente, chiuveta, cada și dușul, toaleta, absolut totul. Eu eram în dormitor, în fața oglinzii de la șifonier, făcându-mi nodul la cravată; Edith era jos, în bucătărie, pregătind curcanul pentru cuptor și ocupându-se de ultimele detalii; iar Rachel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
se poate. Cred că glumești. — Eu văd cărți, Harry, tu nu? Văd sute de cărți. Și nu doar cărți, ci ediții princeps, ba chiar și ediții princpes cu autograf. Ca să nu mai vorbesc de ce se găsește prin sertare și în dulapurile de jos. Manuscrise. Scrisori. Autografe. Ne dai conținutul camerei ăsteia și considerăm că ți-ai plătit datoria. — Mă ruinați. Mă lăsați sărac lipit. Dar gândește-te la alternativă, domnule Dunkel-Brigtman. Ce preferi: arestarea în urma acuzației de fraudă sau existența pașnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
atât de asiduu și se întâmplă să am și bani în geantă, nu pot să găsesc absolut nimic. Cred că o să port ceva ce am deja sau o să fur ceva de la Ruth. Când a plecat de acasă, a lăsat un dulap întreg plin de chestii. Mama tot amenință că o să dea tot la St Vincent de Paul’s, așa că nu contează dacă împrumut și eu ceva diseară, nu? Doamne, nu am pierdut niciodată atâta timp făcându-mi griji pentru o întâlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Încep să mă pricep, mă gândesc. Având în vedere că am fost cu Tim atâția ani și nu mi-am exersat deloc puterea seducției. Ideea lui Tim de preludiu era să mă întrebe dacă „am chef“ înainte să scotocească prin dulapul lui după un prezervativ. Asta de obicei dura ceva, pentru că era foarte dezordine în camera lui. Începeam să citesc o revistă sau să schimb canalele televizorului cât așteptam. Uneori chiar sunam pe cineva pentru o discuție scurtă pe mobil. Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
tipul pentru care lucrează cu toții e Îndrăgostit de mine. De mine. Emma Corrigan. Puștoaica insignifiantă de la marketing. Da, evident, am avut câteva conversații in-extenso cu Jack Harper asupra subiectului, o aud pe Artemis zicând la telefon, În timp ce fac curat În dulapul În care ținem șpalturile. Îhâm. Și el a fost de aceeași părere cu mine, conceptul are nevoie urgentă de retargetare. Minte de-ngheață apele ! N-a avut nici o conversație in-extenso cu Jack Harper. Aproape că sunt tentată să-i scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
dimineți în urmă, fiindcă de la plecarea Antoniei, într-o zi după ce băuse precipitată cafeaua fără zahăr și țigara, trecuse un interval de timp continuu, fără calendar și aproape fără ore, în care nu m-am îndurat să fac ordine în dulapul și sertarele de toaletă ticsite cu flecuștețele ei, sticluțe și cutii goale, o amuletă din Irak de purtat pe piele... Mă mai întrebam dacă se va întoarce, vorba ei, într-o zi/ sau într-o seară după ora șase/ când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mai face la ora asta un duș cald-opărit ca să-și alunge insomnia și să mai prindă un pui de somn până la șapte. Antonia nici n-a mai apărut să-și ia din lucruri, așa cum promisese, mi-a lăsat moștenire un dulap întreg de haine de la care, bine înțeles, cheia e la ea. Mirosul cafelei prăjite sau al halatului cărămiziu pe care l-a agățat de clanța ușii să-l poată îmbrăca dimineața de-a dreptul din pat, fără să mai iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
să-l consacru (odios termen, la care parcă mă văd revenind) altor activități legate de roman decât scrisul propriu-zis - alergătura după edituri, sponsori... Am uitat să-ți spun că și primul meu roman adună muște și excremente de pisici pe dulapul din camera de lucru, până o lua mama una dintre deciziile ei eroice și s-o apuca să arunce din hârtiile alea... Înclin să cred că nu hârtiile scrise erau pricina crizelor mele de adolescent. Începuturile copilăriei mele întârziate, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
frigurile, nu mai am ce să caut acasă, unde îmi voi regăsi intactă recuzita romanului: ghiocul ținând loc de scrumieră, Figaro la o înălțime respectabilă pe baloții de maculatură, în curând strivită între turnul lor și tavan, tot sus, pe dulap, felicitarea de ziua mea pe care Țâru mi-a schițat la ultimul șaișpe noiembrie portretul de bătrân cu mustață. Pe prima față a felicitării era o compoziție mai elaborată în culori, o vrăjitoare cu tot arsenalul, globul de cristal, retortele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
aminte de vinul luat din Constanța din gară - cald, dar roșu, deci merge. Descind cu el în bucătăria gazdei mele, supraîncălzită ca iarna. Nu mai trebuie să spun nimic când apar cu sticla prăfuită sub braț, ea scoate numaidecât din dulap cănile grosolane și le trântește de masa veche de lemn. După primele guri de vin taninos, i s-a dezlegat limba și a început să-mi povestească de ofurile ei cu vecinii țigani. Hoți, domnu’ Tudor, de mici îi învață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]