4,870 matches
-
adevărata tradiție autohtonă este una a nonfigurativului, prezent și în arta noastră populară. Numai că, în vreme ce ultimii recuperau abstracționismul cu argumente spiritualist-autohtoniste, Vinea îl privește invers, ca pe o sursă „primitivistă” de legitimitate autohtonă a avangardei cosmopolite. În irepresibilul său elan, autorul pare să fi uitat însă că, în pictură, cubismul se născuse oficial în 1908, prin Braque și Picasso, nu în 1915, prin Marcel Iancu... În replică, tradiționalistul Al. Hodoș va publica în revista Țara noastră, nr. 6, 10 februarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
între Hamlet și Polonius: „Mohamet a interzis credincioșilor reproducerea chipului omenesc și porunca lui s-a extins asupra tuturor aspectelor organizate ale naturii. Arta musulmană a fost împinsă către abstractizare. Alături de natura dată, ar fi creat natura nouă, vis lucid, elan constructiv al minții omului care descompune și alcătuiește după legi înnăscute natura... Războaie și cuceriri au oprit popoarele puse sub scutul acelei porunci fecunde, la jumătatea drumului”. Un precipitat al tuturor acestor idei întîlnim și în „Manifest activist către tinerime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apologia vitalistă a valorilor „păgîne”, „barbare” și „virile”. Pe această linie vitalist-agresivă și „bărbătească” - fervent cultivată, deja, de militanții „tinerei generații” - etnicismul rimează cu idealul modern al sportsmanului: „Tineri vînjoși, pămînteni, etnici, sportsmeni vor fi socotiți păgîni. (...) E de preferat elanul poate unilateral dar vital al tinerilor într-o epocă de cădere a politicianismului”, iar corupția politicianistă - cu devitalizarea/degenerarea și slăbiciunea (altfel spus, cu bătrînețea și feminizarea). Tinerețea și bărbăția devin astfel pricipalele motoare ale „revoluției naționale”: „Spiritul ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ideei de vis, adăugată) este viril și conștient”. Deși tendențios realizat, făcînd concesii „infantile” unui „public încă necopt în gusturile sale”, „Le Voleur de Bagdad” „poetizează aventura”, asigurînd neoromantismului „caracteristice similare clasicismului”. De cealaltă parte, „pentru spiritul american deșteptat de elanul lui Fairbanks, chaplianismul (ilustrat de filmul Goana după aur) înseamnă un nou îndemn pentru o viață alta”. Amănunt important: visul nu mai e privit ca evazionism romantic, ci ca formă de acțiune. Unul dintre cele mai interesante articole din Integral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
doctrine precise”, însă „larga ocrotire spirituală a tuturor inovatorilor” și „bunăvoința față de ereziile moderniste” a unui „om de gust și de cultură” precum E. Lovinescu îl nedumeresc: snobism (cf. D. Caracostea, Un mare critic român modernist), simpatie instinctivă față de orice elan juvenil sau „credință neclintită într’un nou concept de artă”? Pe întreg parcursul lucrării, Const. I. Emilian ține să-și afirme, cu suspectă insistență, „imparțialitatea”, obiectivitatea „științifică” a rechizitoriului său psiho-estetic (ex.: „Cartea de față încearcă să fie - în limita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
clopotul de azur al luminii, ca un heliotropism propriu vulturilor și poemelor fie profetice, fie numai exaltate”. Sînt enumerate apoi cîteva dintre însușirile acestei mature „poezii de compoziție”, „cosmice” și imagiste. Criticul remarcă suflul umanitar și profetic de sursă whitmaniană („elan cosmic, arborescență imagistă și pînă și briza cînd expansivă și cînd potolită a imnurilor de extensie umanitară din poemele «firelor de iarbă» ale lui Walt Whitman”), făcînd o revelatoare conexiune - prin intermediul criticului francez Jean Cassou - cu Omul aproximativ al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
96-97-98 al revistei Contimporanul (1931), o notiță a lui Ion Vinea semnala prima editare în volum a schițelor lui Urmuz. Aflăm, totodată, că textele lui Urmuz erau deja cunoscute mediilor românești predadaiste: „Urmuz este titlul plachetei în care munca și elanul D-lui Sașa Pană a adunat cele cîteva fantezii ale genialului român, mort necunoscut în 1923. Unele dintre ele publicate din inițiativa D-lui Tudor Arghezi sînt cunoscute celor cîțiva cari nu ignorau existența lui Demetrescu-Buzău (Urmuz) încă din anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la moșia Gîrceni din Moldova, stă mărturie). Spre deosebire de tendința centrifugă a personalității lui Tzara, la Ion Vinea avem însă de-a face cu o tendință centripetă: mai contemplativ și mai liric, temperament poetic elegiac înclinat spre reverii melancolice, rezervat față de elanurile „activiste”, demolatoare ale avangardelor europene, acesta va alege să rămînă în țară, unde va desfășura o activitate publicistică militantă pe linia unei stîngi independente. Distanța temporală dintre discretele semnale poetice predadaiste ale lui Tzara din paginile revistei civice Chemarea („Vacanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aduse dimineață, îi spunea cum să se-mbrace, îi împuia capul cu toate visele ei despre Târgoviște ori despre prăvăliile din Sighișoara. În viața ei de ființă răsfățată exista totuși cineva care îi punea bețe-n roate și-i frângea elanurile. Iar acesta era Mașcatu, vătaful curții. Nu putea să spună despre el că e necuviincios ori că se poartă rău cu ea. În fond, el era șeful general al curții. Punea în mișcare toată lumea. De dimineață până seara se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
prin sângele muritor. Și uneori credea că existase o astfel de femeie, pe care o privise cum moare în Stambul, în anul 1812. Nu putea să nu se gândească la ea fără să-l treacă fiorul disperării care îi tăia elanul de orice. O cunoscuse în 1794, un an teribil, pe care și-l amintește integral, căci a fost anul în care a ieșit duhul negru în mlaștina Icoanei, a izbucnit ciuma și s-a îndrăgostit fatal. Era după o pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Andrei Ionescu la Paris ar fi fost, cu siguranță, o nebunie. Situația lui de captivitate îl făcea uneori nefericit. Visase în multe rânduri călătorii fabuloase în locuri imaginate, citite în cărți ori văzute în filme. Dar experiențele avute îi înfrânau elanul. Nu suporta să piardă contactul cu istoria și cu oamenii de care se atașa. Poate că nu pare prea lungă perioada de somn: ce mai contează 20 de ani pentru o ființă care a trăit 500! Pentru el contau, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nu tăia prea bine, dar cel puțin avea lama din oțel, între timp am simțit că Puiu îmi dă un cot, credeam că vrea să-mi spună ceva, dar el s-a desprins doar de spatele meu, aruncându-se cu elan pe burtă, în grâu, încât am crezut că-l nimerise vreun glonte rătăcit, apoi s-a întors repede spre mine, cu palmele făcute căuș, și mi-a șoptit să mă uit ce-a prins, m-am aplecat mai aproape, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
spre platoul de porțelan, zicând că n-are rost să se usuce puținu’ ăla care-a mai rămas și să i-o dea tot lui, și am văzut că de data asta mama n-a mai apucat cuțitul cu atâta elan, totuși a tăiat în două și această ultimă felie și i-a pus lui o jumătate și mie pe cealaltă, iar eu, când am ajuns la jumătatea acestei ultime felii, am simțit deodată că nu mai pot să-nghit nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
bruscă a mînecii largi, izbi brațul Mariei, făcînd să-i zboare arma la cîțiva metri mai Încolo. Reflexele ei luară locul gîndurilor, anihilate de iraționalul situației. Își reperă arma, făcu un salt În direcția ei, dar Își opri la fel de iute elanul. Un călugăr identic cu primul apăruse În fața ei. Spaima o Împiedică să eschiveze o lovitură violentă care o azvîrli la pămînt. „Ești blestemată, Marie“, murmură o voce sepulcrală. Refuzînd să asimileze sensul acelor cuvinte, se agăță de o lucire provenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Mariei. Blestemată, blestemată, blestemată... Furtuna izbucni atunci cu furie deasupra ei, revărsînd puhoaie de apă. Marie o luă la goană. Tocmai ajunsese la intrare sub ploaia torențială cînd o nouă siluetă purtînd glugă răsări drept În fața ei, barîndu-i ieșirea. În elanul ei, Marie se ciocni cu atîta putere de ea Încît amîndouă căzură rostogolindu-se. Celălalt, mai prompt În reacții, scoase arma și ochi urlînd: - Poliția! Stai! Rămasă fără grai, Îl descoperi atunci pe cel care o amenința. - Comandant Fersen, Brigada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
adresă de la mezaninul care domina atelierul. Discursul pe care Îl oferi se dovedi un model al acestui gen, iar Gwen, admirativă, o ascultă o clipă cum tăia abil craca de sub picioarele familiei Kersaint, explicînd că logica ar fi cerut ca elanul de solidaritate să vină din partea lor, dar sugerînd că cei din familia Le Bihan erau neîndoielnic mai apropiați de popor, date fiind originile modeste nicicînd tăgăduite, dacă aveau ei inițiativa asta altruistă. - Credeam că tu ești cea care se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
unele dintre ele ajungînd la mai multe mile depărtare de țărm, cu năvoadele tîrÎte În partea din spate a bărcilor rîcÎind adîncimile fundului pe care nu izbuteau să-l sondeze. Toată noaptea, ochii istoviți ai marinarilor, uniți Într-un formidabil elan de solidaritate, scotociseră bezna unei mări ca de ulei, pe care nimic nu o tulbura. Toată noaptea, la bordul vedetei jandarmeriei, ale cărei reflectoare puternice fixate pe punte măturau cea mai mică urmă de cavitate În stînci, Marie urmărise, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o vijelie Într-un cer senin e semnul mîniei celor răposați. Specialistul În crime ritualice Încerca să scormonească printre amintirile lui de geografie - Întîlnirea front rece-front cald -, În căutarea unei explicații plauzibile, cînd exclamația Înăbușită a lui Jeanne Îi reteză elanul. Mama Mariei, Înlemnită, fixa una dintre coroanele de flori așezate pe sicriul lui Loïc. Aceasta era Înconjurată cu o panglică. Textul era În dialect breton. Litere de aur pe fond roșu: Pentru Marie, Cel-de-Sus va judeca, Din miezul stîncii sîngele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
gîndul regăsirii, care, pe de altă parte, avea să-i ajute să elucideze o parte din mister. CÎnd pătrunseră În cameră, Pierric, stînd În pat, cu capul Înfășurat În bandaje, cu mutra veselă, se juca cu telecomanda. Marie simți un elan de tandrețe și se Îndreptă spre el ca să-l Îmbrățișeze. - Pierric! Îmi pare atît de bine să te văd! El se trase brusc Înapoi și se uită la ea Încrețindu-și fruntea. - Tu cine ești? Cine ești? Marie rămase uluită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
șaptezeci de ani și avea să moară În scurt timp de ciroză. „Istoria se repetă, adăuga el pe un ton sumbru, clătinându-și paharul și ascultând clinchetul cuburilor de gheață. Tâmpitul de Poncet (era vorba de tânărul chirurg plin de elan care, În urmă cu douăzeci de ani, fusese la originea ruinei sale), tâmpitul de Poncet nu vrea să investească În lungirea pulelor. Zice că asta-i măcelărie și nu crede că va prinde pe piața masculină din Europa. Tâmpitul. La fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să se ridice, să-și ia ghiozdanul de pe jos, să meargă rapid spre sala În care lecția Începuse deja. Adesea Însă, nu venea nimeni; totul era atât de calm; atunci, pe treptele cenușii, Încet și parcă pe furiș, cu mici elanuri rapide (ora de istorie trecuse, cea de fizică nu Începuse Încă), spiritul lui se Înălța spre bucurie. Astăzi, firește, Împrejurările erau diferite: fusese opțiunea lui să vină aici, să participe la viața centrului de vacanță. La etajul superior era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
al II-lea În următorul număr din L’Infini. Bruno rămase cu gura căscată; nu știa că Sollers era În plină perioadă de „contra-reformă catolică” și că-și Înmulțea declarațiile entuziaste În favoarea Papei. — Péguy mă dă gata! făcu editorul cu elan. Și Sade! Sade! Citiți-l pe Sade, mai ales!... — Textul meu despre familii... Da, foarte bun și el. Sunteți reacționar, asta e bine. Toți marii scriitori sunt reacționari. Balzac, Flaubert, Baudelaire, Dostoievski: numai reacționari. Dar trebuie să mai și regulezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
retrospectiv ne par miraculoase, să depășească dificultatea calculelor de stabilitate energetică la macromoleculele Întâlnite În biologie. Fără a accepta neapărat toate afirmațiile lui Hubczejak, trebuie să recunoaștem că, de-a lungul veacurilor, Book of Kells le-a inspirat mereu comentatorilor elanuri de admirație aproape extatice. Putem, de pildă, să cităm descrierea pe care i-o face Giraldus Cambrensis În 1185: „Această carte conține concordanța celor patru Evanghelii după textul Sfântului Ieronim, cu numeroase pagini și aproape tot atâtea desene, toate În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
sunt una.” În următoarea lucrare, Tratat despre limitația concretă, precum și În aceea intitulată mai sobru Realitatea, Hubczejak Încearcă o stranie sinteză Între pozitivismul logic al cercului de la Viena și pozitivismul religios al lui Comte, fără să-și reprime pe alocuri elanurile lirice, cum dovedește acest pasaj citat adesea: „Tăcerea eternă a spațiilor infinite nu există, căci În realitate nu există nici tăcere, nici spațiu, nici vid. Lumea pe care o cunoaștem, lumea pe care o creăm, lumea umană este rotundă, netedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
maximă. Unde spuneai că te-ai specializat ? zice. Mă străbate un fior de alarmă. Tipul ăsta nu e prost deloc. — La... școala de cordon bleu. Obrajii îmi ard din ce în ce mai tare. Presar și mai multă sare în vin și amestec cu elan. — Vezi că n-ai aprins aragazul, remarcă Nathaniel. — E un sos făcut la rece, răspund, fără să ridic capul. Continui să amestec câteva momente, după care îmi las lingura de lemn jos. Așa. Acum o să-l las... să se marineze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]