3,474 matches
-
textul rămîne suspendat tocmai în momentul tensiunii maxime, datorită morții lui Pym și plecării lui Peters, singurul care ar mai fi putut aduce completările necesare, dar își asumă, cumva pervers, rolul oferirii unei "hermeneutici" a situației. "Dl. Poe" consideră că enigma lumii observate de Pym își are explicația în prăpăstiile și peșterile existente pe insulă și desenate de narator, fără vreun comentariu însă. Alăturînd semnele creionate de marinar, "dl. Poe" pretinde că a extras rădăcina etiopiană a unui cuvînt care înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ori "completă", dar personalitatea sa, crede James, merită tot interesul. Capodopere jamesiene precum Daisy Miller/Daisy Miller, The Pupil/Elevul, The Spoils of Poynton/Comorile din Poynton sau The Turn of the Screw/O coardă prea întinsă lasă în suspensie enigme textuale neelucidate (și chiar neelucidabile), pentru a scoate în relief închiderile reflectorului (care trebuie precizat poate fi și un narator "indirect", adică folosit în postură de "conștiință reflectoare", nu neaparat și în cea de "vorbitor nemijlocit"), incapacitatea sa funciară de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lor, iese universul epic, cu inconsecvențele și contradicțiile sale. Nu se ivește totuși, să recunoaștem, și mult-rîvnitul "adevăr absolut", pentru care mulți, în text, sînt pregătiți să plătească și cu viața. De aici, morala imediată a nuvelei: literatura trăiește din "enigmele" pe care le implică și prea puțin din "explicațiile" pe care le solicită. Și, desigur, o morală pe termen lung: autenticitatea "desenului" se află mai curînd pe fața întoarsă, obscură, a "covorului" decît pe cea comună, clară, vizibilă tuturor. Bibliografie
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
datorită intersecției biografice dintre Henry James și autorii lor. Așadar, ce este un autor? Răspunsul implicit din romanul lui David Lodge, dacă de un răspuns poate fi vorba, rămîne la fel de indescifrabil ca și noțiunea propriu-zisă. Autorul e, înainte de orice, o enigmă culturală și, nu în ultimul rînd, una istorică. Bibliografie David Lodge. Autorul, la rampă!. Traducere din limba engleză de Cornelia Bucur. Iași: Polirom, Col. "Biblioteca Polirom", 2009. Liberalul radical. Un prototip Ultimul roman al lui David Lodge publicat în Anglia
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu lordul Thomas Stanley (în 1499 însă, cu acordul soțului, Margaret face un jurămînt religios de castitate, trăind apoi într-un soi de recluziune monahală). Romanul Regina roșie încearcă să creioneze profilul moral și psihologic al acestui personaj suficient de enigma tic, cu o influență hotărîtoare asupra impunerii, în istorie, a Casei Tudorilor. Într-un anumit sens, Lady Margaret funcțio nează ca arhetip al Elisabetei I (fiica lui Henric al VIII-lea și strănepoata eroinei create de Philippa Gregory), voința sa
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cînd personajele Donnei Tartt (din The Secret History, dar și din cel de-al doilea roman al autoarei, The Little Friend/Micul prieten, apărut în 2002 și la fel de bine primit de critică) nu se împacă deloc cu tăcerea absolută din jurul enigmei criminale, fiind împinși, de forțe transcendente către confesiune. Richard Papen, naratorul din The Secret History, cu rădăcini tipologice în Salinger, dar și în Dostoievski, scrie un roman unde dezvăluie, ultimativ, "crima perfectă", exorcizînd-o, în timp ce Harriet, o fetiță de doisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
psihologice oferite de roman. Eroii parcurg, intens, traseele agoniei și extazului, fiind în permanență urmăriți de necesitatea asumării responsabilității propriilor acțiuni. Ideeea de bază însă rămîne aceea că, și cu atu-ul "perfecți unii", "crima" nu poate supraviețui în obscuritatea enigmei la nesfîrșit (în final, Henry se sinucide, iar grupul se destramă, intrînd într-o etapă a disoluției de identitate). Cîteva episoade din text, legate de aceste tensiuni etice sînt absolut antologice (între ele, înmormîntarea lui Bunny, la care criminalii participă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fi încercat, în anumite momente din copilărie și adolescență, să se sinucidă. Scriitorul preia strania imagine (a unei sinucideri infantile colective, în interiorul aceleiași familii) și o transformă într-un veritabil epic de mistere, ivit în plin postmodernism. Romanul își derulează enigma pe două falii cumva distincte de construcție. Pe de o parte, avem, așa-zicînd, un "obiect narativ", ilustrat de povestea ca atare, bizară și terifiantă, a fetelor Lisbon, crescute într-o familie retrasă, din suburbia americană a anilor șaptezeci. Ele reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
la dans (după îndelungi tratative cu domnul Lisbon și, indirect, se presupune, cu tiranica mamă) și legătura amoroasă clandestină, pe care Trip Fontaine (efebul grupului) o are cu Lux (ultra-senzuala fiică a familiei Lisbon). Nici una dintre aceste "punți" către miezul enigmei din casa Lisbon nu duce însă la o limpezire a confuziei, ci, dimpotrivă, determină o adîncire a ei. Fetele par să fie mai distrase și mai impenetrabile ca oricînd, iar domnul Lisbon părăsește, la un moment dat, postul didactic de la
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
vedere. Criticii au acordat o atenție sporită naratorului colec tiv, creat de Jeffrey Eugenides, bănuind că o bună parte din miza semantică a romanului s-ar putea găsi acolo. Sur prinde, la această voce impersonală, de grup, interesul constant pentru enigma fetelor Lisbon, interes prelungit, iată, și în anii maturității, cînd are loc confesiunea epică propriu-zisă. Naratorii au abordat misiunea lor perceptivă și reprezentațională (de "reflectori", cum ar spune Henry James) aproape profesional, reconstituind tragica poveste din mărturii cu caracter detectivist
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
rost", stereotip imposibil de asumat în America unde, după aceeași doamnă, "toată lumea se preface tot timpul că este fericită", pp.195-6). Impresia de ansamblu ar fi aceea că naratorii se adresează unor instituții oficiale, în efortul lor de elucidare a enigmei. Faptul nu poate fi clarificat cu detaliile din text, iar Eugenides nu a comentat vreodată această posibilitate interpretativă. Cu siguranță, ei au funcția unui cor tragic, enunțînd învățături cu caracter generic, desprinse din drama familiei Lisbon. În vocea narativă a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
diverse documente politice), cel mai probabil, undeva în Turcia (decapitarea lui Dracula, la moarte, poate chiar sugera că trupul s-ar găsi într-un loc, iar capul în altul). Profesorul admite că, după descoperirea cărții, a fost obsedat de această enigmă istorică, încercînd să o rezolve. Cercetările l-au purtat prin Grecia și Turcia unde a descoperit lucruri uimitoare și, în același timp, stranii. A fost bîntuit, hărțuit și îngrozit. Spune că, deși nu a găsit teribilul mormînt, a aflat un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
peregrinărilor lui sud-estice, cu o româncă transilvăneancă, emigrată mai apoi în Ungaria (unde, de altfel, Helen crește și studiază). Paul are ezitări vizavi de poveste, întrucît informația unei vizite a lui Rossi în România nu apare nicăieri în scrisorile lui (enigma se va dezlega mai departe, cînd aflăm că, la un moment dat, după legătura pasională cu țăranca ardeleancă, profesorul băuse, aidoma lui Rip Van Winkle al lui Washington Irving, dintr-o licoare fermecată, numită de localnici amnesia, uitînd astfel evenimentele
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
feluri. Ea este întărită prin promisiuni sau amenințări. Cunoștințele /.../ sînt forme de putere" (p.12). Virtutea didactică se obține totuși numai prin forța exemplului și, ca atare, histrionismul rămîne o componentă fundamentală a profesoratului. Doxa sugerează, concomi tent, sofisticare și enigmă. Explicitarea ei descrie, prin urmare, un proces inițiatic, unde maestrul are porniri și abilități de șaman. Indubitabil, profesorul reușește prin aceste coordonate subiacente efortului didactic să supună și să mesmerizeze. Unicitatea lui reprezintă, în fond, premisa predării, acea legitimitate absolută
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
existențele personaje lor. Ka (naratorul textului) e un poet (care, în decorul oniric al poveștii, își spune, la un moment dat, și "romancierul Orhan") revenit în Turcia după un exil european (în Germania). Ajuns acasă, el se implică în elucidarea enigmei sinuciderilor în serie ale unor adolescente turcoaice. Hermeneutica sa mentalistă glisează însă permanent între coduri de interpretare (culturală) fundamental opuse. Istanbul rămîne de aceea, prin comparație, un volum foarte complex. Nefiind un excurs ficțional autentic (pre cum romanele menționate mai
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
posibilele și imposibilele care ne fundamentează lumea? Cum să vedem ceea ce este cel mai greu de văzut, pentru că suntem orbi în fața evidenței, a transparenței? J.-Y. Leloup o spune cel mai bine: "Înțelepciunea noastră/ n-a fost niciodată/ să rezolvăm enigme/ ci să mîngîiem/ evidențe 45." Neputînd percepe singularitatea unei lumi din interiorul ei, e nevoie să practicăm "un ocol antropologic". Cum doar principiul diferenței ne apropie de propria lume, demersul constă în a o contrasta cu alte lumi. Astfel, perceperea
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cu totul altfel răspund reprezentanții școlii de la Copenhaga și Göttingen (Niels Bohr, Werner Heisenberg, Max Born și Wolfang Pauli 160). "Avem de a face cu o lume vastă, care există independent de noi, ființele umane, și care, imensă și eternă enigmă, se lasă măcar în parte cercetată și gîndită". Răspunsul lui Einstein, care consideră lumea un dat exterior de cercetat, este, fără nici o ambiguitate, realist. Faptul că nu aderă și nu poate crede în mecanica cuantică vine din faptul că aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
din 2012, precum și o trecere în revistă a teoriilor complotului ce nu au întîrziat să apară. Apoi, a ieșit pe piață un comentariu ceva mai sofisticat, L'affaire DSK: deux hypothèses pour une énigme / Afacerea DSK ; două ipoteze pentru o enigmă (Editions Golias, 2011) de Pierre-Yves Chereul, o reflecție asupra mass-mediei și a (im)parțialității informațiilor pe care le vehiculează. Pe 15 iunie a apărut însă și primul roman, de politică-ficțiune, cu un titlu cutremurător, Il faut abattre DSK (Doborîți-l pe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nu pretinde nici obiectivitate, nici adevăr. În vreme ce poezia nu se desfășoară, ci esențializează, verticalizează, anulează timpul. Nu e la îndemîna oricui acest tip de asceză, de căutare a adevărului unic și de refacere a unor țesături armonice. Cu toate acestea, enigma persistă. Mai toată lumea s-a speriat și a anunțat, acum cîțiva ani, moartea sigură a romanului, ce necesită, totuși, cîteva ore bune, dacă nu chiar zile sau săptămîni de lectură, în era digitală a variatelor divertismente eletronice și a e-book-urilor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
luminii umane. În optica relațională a lui Lévinas, sacrificiul de sine e prezent în cel mai înalt grad, cel ontologic, chiar dacă nenumit astfel. Și chipul celuilalt, ca poartă de intrare a alterității, devine hieratic, fără trăsături clare, în ciuda trecerii prin enigma feminină. Un neașteptat sprijin hermeneutic, dincolo de aproape obligatoriile referințe la studiile lui Franz Rosenzweig despre chip ca oglindă divină, poate veni din partea lecturilor biblice cu totul aparte asupra simbolismului corpului uman pe care le face Anick de Souzenelle, în care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
totuși, ca și în cazul lui Rimbaud, ajunși la finalul cărții, simțim că ceva ne scapă. Sensul profund al acestui destin rămîne învăluit în mister și e meritul scriitorului de a fi țesut pînă la capăt pînza strălucitoare a unei enigme indescifrabile. De data aceasta, pleacă drept înainte și își interzice întoarcerea. Înaintează călare cît se poate de bine, pentru a evita lipitorile, conduce caii pe cărări, apoi ia caii de căpăstru pentru că nu mai sunt cărări. Din urmă vin elefanții
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
spre populații furioase, fără viori și fără alexandrini. Direcția e menținută cu busola de marinar. Asta seamănă în sfîrșit cu viața adevărată, liberă și gratuită. Să deschizi drumuri spre necunoscut, dacă nu spre Dumnezeu sau spre tine însuți. Ridicola mică enigmă a sinelui. Cea pe care nu ai știut să o rezolvi în penumbra unui templu valdez. Histoire d'Oh În 2012, jurații Premiului Interallié, în frunte cu Jean-Marie Rouard, au făcut o excepție de la regula care vrea ca această dis
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Hector. Romanul este o tulburătoare poveste de dragoste povești de dragoste, ar fi mai corect și mult mai mult decît atît. O femeie goală, moartă, pe o plajă arabă. Un bărbat care a iubit-o cu pasiune pornește în descifrarea enigmei dispariței ei. Între ei, un copil, căruia tatăl e nevoit să-i spună că mama lui nu mai este în această lume. Și chiar din primele pagini, o surprinzătoare declarație de iubire și de moarte, în nota în care se
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
puterea artificialului ține de apanajul seducției, care convertește lucrurile în aparență pură, lipsindu-le de sensul care le era dat în mod obișnuit. Seducția operează cu iluzii pentru a încifra, iar limbajul care transformă inteligibilul în neinteligibil metamorfozează într-o enigmă însuși evenimentul la care se referă. În acest context, pe linie nietzscheană, cuvinte ca "adevăr" sau "obiectivitate" nu sunt considerate decât metafore, astfel încât chiar și atunci când creează impresia că desemnează lucruri, limbajul nu trebuie să fie înțeles ca real. Conceptele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o carte este terminată doar când obiectele sale au dispărut. Substanța sa nu trebuie să lase urme. Este ca o crimă perfectă. Oricare ar fi obiectul său, scriitura trebuie să permită iluziei să radieze și să se transforme într-o enigmă care să nu poată fi dezlegată de specialiștii și politicienii realiști ai conceptului. Obiectivul scriiturii este acela de a-și denatura obiectele, de a le seduce și a le face să dispară"556. În acest context, subliniază Baudrillard, ceea ce dă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]