KorAP: Find »[drukola/base=evolutiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...86 87 88 ...155 >

3,855 matches

Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449

evoluția strategiilor de reproducere s-a pus frecvent întrebarea dacă reproducerea sexuată aduce și avantaje imediate (în termeni de fitness) indivizilor unei populații, deci dacă este o strategie evolutiv stabilă (SES). Maynard-Smith (1972) lansează pentru prima oară conceptul de strategie evolutiv stabilă, acceptat pe larg astăzi ca mod de analiză în luarea deciziei, în special în situațiile în care costurile sunt dependente de frecvență. După Maynard-Smith (1972), o strategie comportamentală este de tip SES dacă, după ce a fost adoptată de majoritatea

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
lui Murphy (2006) va da naștere unui pui mascul, acest lucru va ajuta ca raportul sexelor în populația imaginară să tindă spre valoarea 1, deci numărul femelelor să fie egal cu al masculilor. Ronald Fisher (1930), pionierul investigațiilor privind semnificația evolutivă a raportului sexelor, a argumentat că părinții vor produce un număr egal de fii și de fiice în situațiile în care costurile (în termen de investiție legată de fitness) producerii lor sunt egale. Logica din spatele acestui argument este că media

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
Un mascul poate să fertilizeze de mii de ori mai multe ovule decât poate produce o femelă de-a lungul vieții sale. Trivers (1972) conchide că această diferență între abilitățile de fertilizare stă la baza generării unor conflicte de interese evolutive în ceea ce privește strategiile de reproducere (de căutare, găsire și împerechere cu un partener) între cele două sexe. Conform teoriei investiției parentale (parental investment theory; Trivers, 1972), masculii vor tinde să investească în fertilizarea a cât mai multor femele și să utilizeze

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
au urmat căderii regimului comunist din 1989, dată fiind, în special, creșterea semnificativă a mobilităților internaționale, ne-am putea aștepta ca strategiile de căutare a partenerilor sexuali în România să se ajusteze continuu schimbărilor, deci să nu prezinte un model evolutiv stabil, cum este cel indicat de Trivers. Statistici relativ recente afișate de Consiliul European (vezi Demographic Year Book 2003, European Council, http://www.coe.int) arată că, în România, numărul căsătoriilor înregistrate oficial a scăzut ușor după 1989. Totuși, în comparație cu

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
respective. Chiar și în afara selecției artificiale, animalele își aleg cu grijă partenerii sexuali, deci împerecherile se fac non-aleatoriu. De ce s-a menținut în evoluție acest mod de transmitere a genelor? Altfel spus, ce s-ar întâmpla, din punct de vedere evolutiv, cu o populație, dacă împerecherile s-ar face pur aleatoriu? Răspunsul la aceste întrebări este oferit, cel puțin din perspectiva geneticii evoluționiste, de către legea echilibrului Hardy-Weinberg. Conform legii echilibrului, banca genetică a unei populații ai cărei indivizi se reproduc aleatoriu

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
pur aleatoriu? Răspunsul la aceste întrebări este oferit, cel puțin din perspectiva geneticii evoluționiste, de către legea echilibrului Hardy-Weinberg. Conform legii echilibrului, banca genetică a unei populații ai cărei indivizi se reproduc aleatoriu și asupra căreia nu acționează nici o altă forță evolutivă, va rămâne în echilibru, adică nu vor exista schimbări în frecvențele alelice de la o generație la alta (O’Neil, 1997). Astfel, pentru combinațiile a două alele (A și a), dacă indivizii se împerechează complet aleatoriu, vor exista nouă combinații posibile

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
efectul împerecherilor cu asortare negativă va fi unul opus efectului împerecherilor cu asortare pozitivă, deci se va ajunge la o creștere progresivă a frecvenței heterozigoților (Aa) și o reducere a frecvenței homozigoților (AA și aa). 1.3.7.6. Consecințe evolutive ale împerecherilor non-aleatorii Pe lângă selecția naturală, driftul genetic, fluxul genetic, sau recombinarea, împerecherile non-aleatorii pot acționa ca o forță a evoluției. Orice abatere de la patternul aleatoriu al împerecherilor poate produce schimbări vizibile ale distribuției gentotipurilor într-o populație. O singură

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
prezentată în capitolul 1 al acestei părți a lucrării. Prin sistemul psihic uman înțelegem complexul: stimuli - prelucrări informaționale - răspunsuri (David, 2000). Mai precis spus, psihologia evoluționistă studiază structurile cognitive care formează arhitectura minții umane, structuri care sunt rezultat al procesului evolutiv, adică au fost elaborate prin selecție naturală, pentru a rezolva probleme adaptative cu care s-au confruntat strămoșii noștri în mediul adaptării evoluționiste (environment of evolutionary adaptedness; EEA) (Buss et al., 1998; Buss, 2001; Cosmides și Tooby, 2006; Hagen, 2006

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
atât B, cât și C sunt parte a fenotipului. Fenotipul rezultă din interacțiunea dintre genotip și mediu. Această conceptualizare, dublată de angajamentul evoluționist, ghidează obligatoriu demersul de cercetare al psihologiei evoluționiste în analiza structurilor cognitive ca mecanisme relaționate cu procesul evolutiv, aspect discutat mai jos (vezi „Originea evolutivă a structurilor cognitive”). Psihologia cognitivă pe de altă parte, nu este cu necesitate interesată de originea fenotipului, ci mai ales de interacțiunile existente între diversele componente (de exemplu, relația dintre B și C

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
a fenotipului. Fenotipul rezultă din interacțiunea dintre genotip și mediu. Această conceptualizare, dublată de angajamentul evoluționist, ghidează obligatoriu demersul de cercetare al psihologiei evoluționiste în analiza structurilor cognitive ca mecanisme relaționate cu procesul evolutiv, aspect discutat mai jos (vezi „Originea evolutivă a structurilor cognitive”). Psihologia cognitivă pe de altă parte, nu este cu necesitate interesată de originea fenotipului, ci mai ales de interacțiunile existente între diversele componente (de exemplu, relația dintre B și C). Chiar în condițiile în care este interesată

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
la evitarea criticilor aduse sociobiologiei (de exemplu, cu referire la determinismul genetic al comportamentelor sociale), ci este o perspectivă interdisciplinară fecundă, care reunește discipline diverse (psihologie cognitivă, neuroștiințe, genetică). GRAFIC Figura 2.1. Modelul ABC în conceptualizare evoluționistă. (II). Originea evolutivă a structurilor cognitive: Cum și de ce au fost aceste structuri cognitive elaborate în mediul adaptării evoluționiste (environment of evolutionary adaptation/adapteness; EEA)? Conceptul de EEA a fost propus de John Bowbly (1969) și este operaționalizat ca un compozit statistic al

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
biologic, cu restul populației umane; așadar, este probabil ca și la nivel psihologic să fi apărut puține noutăți. Acestea fiind spuse, nu înseamnă că evoluția nu acționează și că în viitor nu pot să apără structuri cognitive noi, asociate procesului evolutiv (vezi Newton și Bailey, 2006 la http://genome.wellcome.ac.uk). Acest lucru este însă frânat de modul în care este organizată societatea de astăzi. Astfel, controlul nașterilor, asistența socială a subiecților umani cu tulburări severe, măsurile de evitare a

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
EEA. Rezolvarea acestor probleme este adesea considerată un efect al structurilor cognitive elaborate pentru a rezolva probleme adaptative. Altfel spus, psihologia evoluționistă consideră că mintea umană este constituită dintr-un număr mare de structuri cognitive formate ca urmare a procesului evolutiv. Aceste structuri cognitive sunt orientate spre rezolvarea unor probleme specifice, cu alte cuvinte, sunt sisteme-expert. Mintea umană este formată dintr-un număr mare de sisteme-expert; acestea asigură flexibilitate în rezolvarea unor probleme noi. Spre exemplu, mersul biped a impus elaborarea

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
face la diverse grade de generalitate, de la componentele anatomice (de exemplu, lobul prefrontal), la cele de fiziologice (de exemplu, neurotransmițători). Al doilea nivel se referă la relaționarea structurilor cognitive cu genotipul. Într-adevăr, structurile cognitive care sunt rezultatul unui proces evolutiv sunt înscrise în genotipul nostru. În acest fel, se transmit de la o generație la alta, transmitere care are loc prin reproducere. Astfel, psihologia evoluționistă nu este dependentă, în demersul ei, de identificarea structurilor poligenice care stau la baza structurilor cognitive

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
nostru. În acest fel, se transmit de la o generație la alta, transmitere care are loc prin reproducere. Astfel, psihologia evoluționistă nu este dependentă, în demersul ei, de identificarea structurilor poligenice care stau la baza structurilor cognitive, ca rezultat al procesului evolutiv. Altfel spus, deși în acest moment nu știm ce structuri genetice determină fiecare structură cognitivă, ca rezultat al procesului evolutiv, acest lucru nu afectează demersul psihologiei evoluționiste. IV. Sinteză Așadar, considerând fenotipul ca rezultant al genotipului și mediului, psihologia evoluționistă

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
nu este dependentă, în demersul ei, de identificarea structurilor poligenice care stau la baza structurilor cognitive, ca rezultat al procesului evolutiv. Altfel spus, deși în acest moment nu știm ce structuri genetice determină fiecare structură cognitivă, ca rezultat al procesului evolutiv, acest lucru nu afectează demersul psihologiei evoluționiste. IV. Sinteză Așadar, considerând fenotipul ca rezultant al genotipului și mediului, psihologia evoluționistă este interesată de acele caracteristici ale fenotipului care: (1) sunt parte a sistemului psihic uman (structuri cognitive); (2) au valori

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
sunt rezultatul selecției naturale. Psihologia, ca știință, este mai diversă. Mecanismele răspunsurilor subiectului uman pot implica nu doar structuri cognitive, ci și structuri pulsionale (de exemplu, psihanaliza) sau de alt gen (de exemplu, psihologia umanistă). Analiza formării acestora în procesul evolutiv nu este obligatorie. În plus, un demers larg răspândit în psihologie este reprezentat de modelul social standard. Conform acestui model, există anumite mecanisme ale minții umane care sunt independente de conținut (domain-general/content-independent); această independență față de conținut le asigură o

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
Așadar, dacă dorim să cunoaștem mai bine mecanismele psihologice, trebuie să ne orientăm spre cultură, nu spre biologic. Pariul psihologiei evoluționiste este însă că arhitectura minții umane e formată dintr-o mulțime de structuri cognitive expert, elaborate în cursul procesului evolutiv pentru a rezolva probleme specifice (nu generale). Mintea umană se naște cu anumite structuri cognitive expert. Spre exemplu, nou-născuții au structuri cognitive prin care se așteaptă să găsească fețe umane în mediul lor. Imediat după naștere, ei își orientează privirea

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
diferențe nu implică adaptări. Pe de altă parte, psihologia evoluționistă își propune să răspundă la întrebarea: „Care sunt structurile cognitive care formează arhitectura minții umane, pe care toți oamenii le au prin natura lor?” Aceste structuri cognitive sunt asociate procesului evolutiv, ele fiind astfel determinate genetic. Unele structuri foarte simple sunt determinate monogenic, în timp ce altele, foarte complexe (cel mai adesea), sunt determinate poligenic. Aceste componente genetice sunt general valabile pentru toți oamenii. Variațiile lor sunt minime, fiind adesea considerate erori neglijabile

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
și din zona amazoniană. Există însă date recente în arheologie și paleoantropologie care nu sunt încă suficient de bine asimilate în descrierea EEA. III. Psihologia evoluționistă consideră că arhitectura minții umane este formată din structuri cognitive, ca rezultat al procesului evolutiv. Problema care se pune este cum interacționează aceste structuri cognitive pentru a genera răspunsuri coerente la probleme complexe. Unele structuri sunt foarte specifice, outputul lor trebuind să fie integrat de altele mai generale etc. În această fază, psihologia evoluționistă este

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
a fi o adaptare, trebuie argumentat că: probabilitatea ca această structură cognitivă să fi rezultat ca urmare a șansei este mică; structura cognitivă a asigurat rezolvarea unor probleme adaptative în EEA, corelând astfel cu fitnessul; structura are caracteristicile unui design evolutiv: (a) un caracter complex, care a rezolvat probleme adaptative specifice în EEA; (b) constituie o caracteristică a speciei; (c) se dezvoltă fără efort conștient, în absența unei instruiri formale; (d) este utilizată fără efort conștient și fără a conștientiza modul

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
2) structura cognitivă a asigurat rezolvarea unor probleme adaptative în EEA, corelând astfel cu fitnessul; (3) selecția naturală a operat ulterior asupra acestei adaptări (structuri cognitive), astfel că noua funcție corelează în prezent cu fitnessul și are caracteristicile unui design evolutiv. Este un spandrel? Pentru a fi un spandrel, trebuie argumentat că: (1) probabilitatea ca această structură cognitivă să fi rezultat ca urmare a șansei este mică; (2) structura cognitivă este rezultatul unei selecții naturale care a operat asupra unui artefact

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
este mică; (2) structura cognitivă este rezultatul unei selecții naturale care a operat asupra unui artefact (vezi, mai sus, demonstrarea faptului că ceva este artefact) (3) în prezent, structura cognitivă ne ajută să rezolvăm problemele adaptative, are caracteristicile unui design evolutiv și, astfel, corelează cu fitnessul. Care sunt corespondențele biologice ale acestei structuri? Această secvență nu este obligatorie, mai ales din considerente de factură metodologică, dar poate întregi demersul de cercetare. Toți acești pași trebuie ghidați de metodologia de cercetare științifică

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
agresivă la frustrare (uciderea unei alte persoane) ar fi putut fi adaptativă în EEA (de exemplu, îți redobândeai poziția socială în grup), dar este dezadaptativă în mediul post EEA (de exemplu, ești încarcerat). O anumită structură cognitivă, rezultat al procesului evolutiv, este afectată. Altfel spus, mecanismele patogenetice implicate în apariția tabloului clinic sunt modificări patologice ale unor structuri care, prin outputul lor, au favorizat rezolvarea unei probleme adaptative în EEA; aceste modificări generează astăzi tabloul clinic. Așadar, dacă în prima variantă

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
ea să fi apărut datorită șansei. 2) Structura cognitivă a asigurat rezolvarea unor probleme adaptative în EEA, corelând astfel cu fitnessul. Modul în care depresia a favorizat rezolvarea unor probleme adaptative este descris mai jos. 3) Are caracteristicile unui design evolutiv: a) Are o structură complexă care a rezolvat probleme adaptative specifice în EEA. Simptomele depresiei trebuie să fi ajutat la rezolvarea problemelor adaptative în EEA. Analiza acestor simptome arată însă că, în general, funcționarea cognitivă este afectată în depresie (performanțe

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]