3,053 matches
-
în fața semenilor săi, în loc să aspire la Dumnezeu și, asemenea Lui, să se îngroape în sine, să refuze să se manifeste, să se cufunde în fericirea de a nu lăsa nici o urmă, să adopte condiția de necunoscut, să se piardă în extazul anonimatului” (III, 44). În aceste condiții, este limpede ce caută Cioran în momentele lui de înțelepciune. Cât de surprinzătoar, în fond, cât de neașteptat reproșul că oamenii nu aspiră la Dumnezeu și nu refuză să se manifeste. Finalmente, el însuși
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
va refuza să se manifeste, dar ca o consecință nu a contopirii cu Dumnezeu, ci ca un refugiu din fața agitației lumii, consecință a naturii sale sfârtecate de contradicții. Uneori, însă, ieșirea din timp și asumarea insignifianței înseamnă o cucerire a extazului. După ce notează „Ideea de a trece pe pământ fără să lași nici o urmă este, în sine, cât se poate de exaltantă. În răstimpul în care o gândești te simți mai pur și mai înțelept decât ceilalți”, Cioran mărturisește: „În chiar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ca pe un indezirabil” (I, 92). Să deducem că vanitatea și gloria înseamnă ineficiență, lașitate și decădere? Mai mult, e renunțarea la miezul ființei cioraniene, care părea să se hrănească cu disprețul de sine. Totuși, la antipod, Cioran vorbește despre extazul anonimatului, despre adevărul ființei neștiute. La câteva rânduri de strigătul din fragmentul anterior, își spune: „N-ar trebui să semnăm ceea ce scriem. Când cauți adevărul, ce importanță are numele? În fond, nu contează decât poezia și gândirea anonimă, creațiile «epocilor
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mă adresez Lui, fără să cred cu adevărat în el” (III, 72). Se crede un scuipat al diavolului („Dintr-un scuipat al diavolului; iată din ce sunt plămădit” Ă I, 11), dar ezită între „rugă și blasfemie” (I, 9), între „extaz și rânjet” (I, 295), pentru a mărturisi paradoxul că nu poate trăi „nici cu Dumnezeu, nici fără Dumnezeu” (I, 157). Într-un moment de orgoliu superb, afirmă: „Sunt o natură profund necredincioasă și profund religioasă: sunt un om fără certitudini
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cum am văzut, muzica îi dă sentimentul paradisului; și nu e aceasta singura cale, nici singurul „antidot” Ă toate vor face obiectul unor explorări ulterioare Ă care îl scoate pe Cioran din Infernul prezenței pentru a-l proiecta în trăirea extazului. Căci Paradisul, crede și el, este posibil. Altfel, cum ar putea să simtă „dorul de Paradis. Și poate Ă ca să ne reamintim că Cioran trăiește în plin umor Ă de Spania” (I, 57)? Doar că, deseori, se simte exilat din
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
tot mai departe de experiența misticilor, pe care nu-i va mai citi: „Când ai devenit incapabil să simți, nu zic o transă, dar nici măcar o umbră de transă, la ce bun să alergi după ale altora? Am trecut pe lângă extaz, ba chiar l-am cunoscut de trei-patru ori în viață; însă în felul lui Kirilov, nu al credincioșilor. Trăiri divine totuși, de vreme ce mă înălțau deasupra lui Dumnezeu” (I, 149-150). Dar la numai câteva pagini de aceste rânduri sceptice, Cioran notează
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
însă în felul lui Kirilov, nu al credincioșilor. Trăiri divine totuși, de vreme ce mă înălțau deasupra lui Dumnezeu” (I, 149-150). Dar la numai câteva pagini de aceste rânduri sceptice, Cioran notează: „Auzit ieri seară Patimile după sfântul Ioan; fericire vecină cu extazul. Ieșit în stradă, contactul cu abjecția, cotidianul, m-a făcut să mă întreb dacă cele trei ore «sublime» pe care tocmai le petrecusem nu țineau de halucinație. Și, totuși, acele ore îmi dăruiseră deopotrivă certitudinea și emoția realității supreme” (I
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
făcut să mă întreb dacă cele trei ore «sublime» pe care tocmai le petrecusem nu țineau de halucinație. Și, totuși, acele ore îmi dăruiseră deopotrivă certitudinea și emoția realității supreme” (I, 162). Nu-i vorbă, Cioran vorbește și despre un „extaz al neantului” (I, 66), poate tocmai o confirmare a faptului că extazul aparține experienței mistice. Pe la începutul caietelor, își amintește astfel de experiențe: „«Delirul sfânt», despre care vorbește Tereza d’Avila pentru a numi una din fazele contopirii cu Dumnezeu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
le petrecusem nu țineau de halucinație. Și, totuși, acele ore îmi dăruiseră deopotrivă certitudinea și emoția realității supreme” (I, 162). Nu-i vorbă, Cioran vorbește și despre un „extaz al neantului” (I, 66), poate tocmai o confirmare a faptului că extazul aparține experienței mistice. Pe la începutul caietelor, își amintește astfel de experiențe: „«Delirul sfânt», despre care vorbește Tereza d’Avila pentru a numi una din fazele contopirii cu Dumnezeu Ă m-a apropiat de el uneori... acum o veșnicie, vai!” (I
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
m-a apropiat de el uneori... acum o veșnicie, vai!” (I, 51). Și, deși proiectează astfel de experiențe în trecut, acel trecut angajant, Cioran, la numai câteva zile distanță, împotriva contactului cu realitățile imediate, notează: „Brusc, fericire nemărginită, viziune a extazului. Iar asta după ce m-am întâlnit cu perceptorul, după ce-am făcut coadă la poliție pentru buletinul de identitate, după ce am fost la o infirmieră pentru o injecție și altele asemeni. Mister al chimiei noastre interioare, metamorfoză ce l-ar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
la poliție pentru buletinul de identitate, după ce am fost la o infirmieră pentru o injecție și altele asemeni. Mister al chimiei noastre interioare, metamorfoză ce l-ar zăpăci pe un demon și l-ar pulveriza pe un înger” (I, 52). Extaz fără motiv, de data aceasta, așa cum altădată el se datorează contactului cu pământul: „Duminică. Pe un câmp de lângă Auvers-Saint-Georges (nu departe de Chamarande), m-am lungit și m-am simțit deodată solidar cu pământul, una cu el. Atingeam lutul Genezei
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
câmp de lângă Auvers-Saint-Georges (nu departe de Chamarande), m-am lungit și m-am simțit deodată solidar cu pământul, una cu el. Atingeam lutul Genezei, eram ca el, eram el. Moartea nu e decât întoarcere la ceea ce suntem” (II, 334). Este extazul unui păgân care simte în lume prezența lui Dumnezeu și trăiește fiorii identificării cu el. Altundeva, generată de Variațiunile Goldberg, aceeași stare: „În Luxembourg, am închis ochii și m-am lăsat în voia ecoului pe care-l trezea în mine
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sine. „Am nevoie de demiurgul cel rău ca de o ipoteză de lucru. Să mă lipsesc de el ar însemna să nu înțeleg nimic din lumea vizibilă” (II, 270). Antidoturi. Despre ceilalți și experiența extazuluitc "Antidoturi. Despre ceilalți [i experiența extazului" Mă-ntreb dacă, pentru Cioran, demiurgul cel rău nu e cumva o întruchipare a celorlalți, care-i suscită vanitatea și în care se recunoaște, ca-ntr-o oglindă, pe sine. Cum știm deja, el are nostalgia sihăstriei și a pustiului
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fi sincer cu oamenii... Da, „Dacă aș fi putut avea raporturi sincere cu oamenii, își spune, cu siguranță că m-aș fi lipsit de ideea de Dumnezeu” (I, 161). Așa, rămâne să se salveze căutându-l pe Dumnezeu. Căutând harul extazului. Dacă trăiește singur, ca în pustiu sau în peșteră, Cioran disperă: „Aproape nu mai pot înainta în deșertul meu, mă simt complet steril, blocat în punctul cel mai de jos al ființei mele. Doar harul ceresc mă mai poate salva
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
s-ar fi făcut Cioran fără acești șobolani? I-ar fi inventat?! În bună măsură, chiar i-a inventat. Dar, deși pe Cioran coborârea în Infern pare să-l salveze, el îi caută, cum am văzut deja, pe îngeri. Caută extazul și vrea să se topească în realitatea originară, aceea care îl precede chiar pe Dumnezeu. Nu are niciun fel de importanță că ea se numește neant, vid ori este o realitate fără nume. E vorba, oricum, de un fel de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de aceea ea ar putea spune mai mult decât desele afirmații în care Cioran vorbește despre antidoturile care-i oferă prilejul, fie el și iluzoriu, al topirii în absolut. În fine, Cioran are obsesia recuperării haosului originar și trăiește uneori extazul neantului. E o sintagmă pe care o folosește el însuși. Vizitează, de exemplu, Jardin des Plantes și e din ce în ce mai fascinat de ochii pitonilor. „Nu există animal mai misterios, mai depărtat de «viață». Te trimite la sfârșitul Haosului. Senzația că faci
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a mă cufunda în materie, de-a mă întoarce la ea, de-a mă topi în ea. Aceasta mi-a fost Coborârea în elemente” (I, 144). Până și plictisul poate fi pentru Cioran prilejul întoarcerii în originar și al trăirii extazului. Vorbind despre prima criză de plictis din copilărie, când a avut revelația „dublei naturi a plictisului”, Cioran mărturisește: „Am simțit deodată prezența nimicului în sângele meu, în oasele mele, în respirația mea și în tot ce mă înconjura, eram vid
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în respirația mea și în tot ce mă înconjura, eram vid ca obiectele. Nu mai era nici cer, nici pământ, doar o nesfârșită întindere de timp, de timp mumificat” (III, 133). În acest context, pentru Cioran vid înseamnă ființă, adică extaz. Fie el și extaz al neantului. În plus, abia prin intuiția aceasta, a nimicului cu care se identifică, Cioran are revelația propriului sine: „Fără plictis n-aș fi avut identitate. Prin el, și din cauza lui, mi-a fost dat să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în tot ce mă înconjura, eram vid ca obiectele. Nu mai era nici cer, nici pământ, doar o nesfârșită întindere de timp, de timp mumificat” (III, 133). În acest context, pentru Cioran vid înseamnă ființă, adică extaz. Fie el și extaz al neantului. În plus, abia prin intuiția aceasta, a nimicului cu care se identifică, Cioran are revelația propriului sine: „Fără plictis n-aș fi avut identitate. Prin el, și din cauza lui, mi-a fost dat să mă cunosc. Dacă nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fi cunoscut niciodată, m-aș ignora total, n-aș ști cine sunt. Plictisul e întâlnire cu sine Ă prima percepere a nulității sinelui” (idem). Așadar, fugind de lume Ă deși, tainic, în căutarea ei Ă, având, deopotrivă, revelația vidului ca extaz, Cioran caută soluții pentru depășirea nihilismului și a golului, căci ieșirea din individuție și topirea în absolut sunt posibile. Iată-l pe Cioran constatând cu uimire: „Să ai subit, sub efectul unei ciudate dezagregări a memoriei, percepția exactă a haosului
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mine se fixează deodată la prima ei amintire” (I, 69). Printre soluții, nu numai somnul și plictisul, nu numai inactivitatea, ci mai ales, doar aparent ciudat, munca. Un fel de a munci care amintește cumva de existența călugărilor, pentru care extazul nu înseamnă doar rugăciune, ori contemplație pură, ci și ieșirea din sine, un abandon analog împlinirii. Împotriva spaimei de a fi, Cioran descoperă, așadar, avantajele muncii fizice: „Vocația mea: să trăiesc în natură, să muncesc manual” (I, 83). De va
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Îmi dau zilnic seama de acest lucru. De aceea o și practic cât mai des cu putință, căci nimic nu este mai adevărat în cazul meu ca vocația pentru meșterit” (II, 243). Să mai fi vorba în această situație de extaz? Aparent nu. Și totuși: „Singurele clipe în care mă simt împlinit sunt cele în care, umblând sau făcând o munca manuală, spiritul meu se asimilează obiectelor, este obiect” (II, 245). Despre ce muncă fizică e vorba? „Am vopsit terasa, zidurile
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
altceva, un venin nostalgic, pe care doar demonii, foști îngeri, îl pot presimți sau concepe” (I, 158). Fost înger, adică demon, Cioran apelează la soluția muncii fizice pentru a ucide în sine răul conștiinței individualizatoare. De fapt, pentru a regăsi extazul: „Extazul e lucrul pe care toți îl caută prin toate mijloacele Ă iar singurul extaz adevărat nu se obține decât prin renunțare. Renunțarea nu e un «mijloc»; renunțarea e «totul»” (II, 100). Mai mult decât renunțarea la vanitate, e vorba
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
un venin nostalgic, pe care doar demonii, foști îngeri, îl pot presimți sau concepe” (I, 158). Fost înger, adică demon, Cioran apelează la soluția muncii fizice pentru a ucide în sine răul conștiinței individualizatoare. De fapt, pentru a regăsi extazul: „Extazul e lucrul pe care toți îl caută prin toate mijloacele Ă iar singurul extaz adevărat nu se obține decât prin renunțare. Renunțarea nu e un «mijloc»; renunțarea e «totul»” (II, 100). Mai mult decât renunțarea la vanitate, e vorba aici
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
I, 158). Fost înger, adică demon, Cioran apelează la soluția muncii fizice pentru a ucide în sine răul conștiinței individualizatoare. De fapt, pentru a regăsi extazul: „Extazul e lucrul pe care toți îl caută prin toate mijloacele Ă iar singurul extaz adevărat nu se obține decât prin renunțare. Renunțarea nu e un «mijloc»; renunțarea e «totul»” (II, 100). Mai mult decât renunțarea la vanitate, e vorba aici de cucerirea Indiferenței; pentru aceasta, e nevoie de abandonarea eului social, dar și a
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]