2,843 matches
-
nesinceritatea - vorba actorului cabotin Caramitru, la TV, în momentele dramatice din decembrie 22, adresîndu-se lui Mircea Dinescu, alt cabotin: fă-te că scrii, fă-te că citești ceva - cînd o țară întreagă ședea proptită cu ochii în televizor". Sau o fabulă cu o morală atît de asortată vederilor de ansamblu ale scrierii: Pisica mîncînd fluturele, mult timp pîndit. Fluturele colorat mișcîndu-și în iarbă aripile splendid croite. Pînda mult prea lungă și prea atentă față de absența și dezarmarea completă a fluturelui prins
Constantin Țoiu, memorialist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11161_a_12486]
-
tip e și Rosetti, trecînd prin istorie cu alinturi de mucalit. Cu o anume vocație a qui pro quo-ului, excelent dată de gol în pasajul despre (h)omonimii. O mică enciclopedie a pseudonimului, care încurcă treburile prin gazete și întreține fabula literară. Încheiată așa: "Și acu, dacă micul meu studiu v-a plăcut, să știți că eu mi's, cum zice Ardeleanul, Radu D. Rosetti. Dacă nu, - eu n-am fost eu - cum s-a scuzat odată Nicolae Iorga - ci homonimul
Alintări by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9508_a_10833]
-
a ocoli foarfecele noii cenzuri, Aqua forte stabilește o anumită distanță între această lume culturală (cu fundalul ei socio-politic) și cel ce o observă. Apare un ecran protector, prin care fapte, întâmplări, atitudini din realul contondent capătă un colorit de fabulă, cu sensul, la urmă, ușor de prins de către cititorul complice. Și în acest tronson, în care fauna e luată în sine sau ca pretext pentru incizii morale, arta de scriitor a lui E. Lovinescu, excepțională, se desfășoară și se precizează
Aqua forte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9076_a_10401]
-
al unui nou limbaj, Arghezi evoluează, după consacrare, derutant. Aproape că face cale întoarsă. Începând din Hore, el repune în funcție, tot mai des, mecanisme ale poeziei preeminesciene. Reactualizează tot ceea ce poeticile moderne, începând cu cea simbolistă, condamnaseră: discursul, anecdota, fabula, reportajul, cronica. În tonalitățile poeziei sale, resuscită Heliade, Alexandrescu, Bolliac, Baronzi, Hasdeu, chiar Orășanu. Învie mai ales Anton Pann" (p. 155). Excelentă această perspectivă a criticului, care face, fără să-și dea seama, primul pas spre a identifica un Arghezi
Relectură, revizuire, rescriere by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11232_a_12557]
-
ca tărâm de dincolo“. Un țărm prea îndepărtat este rodul unor rătăciri livrești, treceri de frontiere (geopolitice, culturale, de înțelegere), ca multiple seducții de lectură, dar și al discursului (circular) îndrăgostit de literatură (tot atâtea îndepărtări care apropie, precum în fabula arabă despre destin). Iar literatura, firește, este singurul tărâm unde frontierele pot fi oricând abolite.
Fascinația (absenței) frontierelor by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/3369_a_4694]
-
Personaje pitorești într-un basm l Studenții din München, la Timișoara Scena T.G.S.T. va găzdui miercuri, 12 noiembrie, ora 19, spectacolul prezentat de colectivul teatrului Prinregentheater München/Academia Bavareză de Teatru „August Everding”, cu varianta scenică a unui text clasic, fabula „Vulpoiul Reinike”, de J. W. Goethe. Premiera adaptării și montării realizate de regizorul Jochen Schölch, șeful catedrei de arta actorului din cadrul Academiei Bavareze de Teatru „August Everding”, a avut loc în aprilie 2003, în capitala Bavariei. Personajele pitorești ale percutantei
Agenda2003-45-03-45-03-16 () [Corola-journal/Journalistic/281683_a_283012]
-
arhitectului - fiecare oraș are o emblemă alcătuită din cercuri, pătrate și triunghiuri, matematic distribuite, imaginând grădini ale paradisului în viziunea unui geometru obsedat de simetrii. Mici poeme în proză, eseistico-filosofice, ludicmeditative, dar și cu fine mesaje etice - un fel de fabule ale așezărilor ambițioase de comunități umane -, ele nu se supun fără rest niciunei încadrări într-o specie ori alta. Mariano Martín Rodríguez le numește geoficțiuni, adică texte în care „descrierea unui spațiu ipotetic constituie elementul-cheie căruia i se subordonează celelalte
Geoficțiuni by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3290_a_4615]
-
cu sprijinul lui Kogălniceanu, marca un debut mai degrabă șters și puțin semnificativ. Va continua totuși să compună în cel mai pur stil pașoptist: versuri slabe, publicate în Foaie pentru minte și Albina românească (între 1841 și 1844), meditații lirice, fabule, satire politice (sub titlul de Plutarhul Moldovei, imediat după înfrîngerea Revoluției), totul la un nivel literar plat, chiar și în raport cu media pașoptistă a acelor ani. Ca și alți moldoveni, el schițează în proză cîteva "fiziologii", înrudite ca spirit cu cele
îndrăgostitul de Stambul: Dimitrie Ralet by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8095_a_9420]
-
bunăoară, cum sunt constituite aceste interpretări, ce intenție generală au ele, la ce anume slujesc, cu ce mijloace sunt realizate, ce tip de text literar este avut în vizor, ce anume este pus în lumină în respectivul text literar. Heidegger, fabula grijii și vocea poetică Să vedem, pentru început, cum stă situația cu Heidegger. După cum știm, mai ales după anii 1934-35, filozofia lui Heidegger parcurge o cotitură foarte pronunțată. Este vorba de acea Kehre, de acea turnură care a făcut cu
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
subiectul dezbaterii noastre. În prima sa perioadă, cea a lui Ființă și timp (1927)1, Heidegger asumă o linie strict filozofică, principalii săi interlocutori fiind Platon, Aristotel, Kant și Husserl, iar aici referințele literare sunt minime. Cea mai importantă este fabula grijii (Cura), pe care Heidegger o citește în urma lui Goethe și a lui Herder; acesta din urmă o preia de la un autor latin, Hyginus, care la rândul său prelucrează un mit antic 2. Heidegger introduce acest mit în discursul sau
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
se exprimă asupra lui însuși în mod originar, fără a fi bruiat de prejudecăți teoretice curente (Ființă și timp, p. 226). Faptul că Dasein-ul este în mod fundamental grijă este ilustrat, atestat, certificat de o astfel de mărturie literară, o fabulă, care vorbește despre alcătuirea omului și despre ființa sa. Semnificativă este apoi referința (e drept, doar într-o notă de subsol), la nuvela lui Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici. Tolstoi este luat ca martor pentru ilustrarea modului în care este
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
89-90) Noica consideră de aceea că semnificația fundamentală a basmului trebuie tălmăcită în sens ontologic. O interpretare ontologică presupune întâi de toate o viziune ontologică determinată, căreia piesa literară să i se plieze. Sintaxa situației este similară celei heideggeriene: așa cum fabula grijii era chemată să ilustreze construcția ontologică heideggeriană, tot așa și cele două piese literare discutate de Noica sunt chemate să ilustreze modelul ontologic IDG: individual - determinații - general. Acest model ontologic arată în ce constă ființa împlinită și care sunt
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
afirmat ca atare. Acest curaj de care vorbește Dragomir este curajul confruntării, al adevărului, al fățișului. Oricum, cu Scrisoarea pierdută, Dragomir ne surprinde prin alegerea lui, încă și mai mult decât ne poate surprinde Noica (cu basmele) sau Heidegger (cu fabula), măcar pentru că aceștia din urmă aveau de partea lor arhaicul sedimentat care, în principiu, mustește de sensuri. Dragomir alege un text care aparent nu doar că e non-filozofic, ci e chiar anti-filozofic: o comedie. Căci, într-adevăr, ce îi este
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
cel care a căpătat acces la secret? Mesajul codat - într-un text de fapt supracodat, în sensul că folosește simultan mai multe coduri, literare, mitologice, esoterico-mistice - nu conține "indicații", de vreun fel, încurajări sau consolări, nici măcar pentru acel lector in fabula sau cititor implicit de care s-a vorbit în teoria literară din ultimii 20-30 de ani. Mesajul ascuns - chiar cînd alegoria e dezlegată în sensul propus de Culianu - nu îndeamnă la nimic, nu recomandă nici un fel de acțiune, nu propune
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16182_a_17507]
-
e meseria, nu doar să muncească, îndemnat de acel lipsit de imaginație: la muncă..., la muncă!... Cel mai mult, lor, le-a plăcut Șoarecele călugărit. Individul care se retrage din lume și se instalează confortabil într-o roată de cașcaval. Fabula este plastică și în ea este vorba și de un război. ...Neamul pisicesc dezlănțuie ostilitățile. Șoarecii de rând se strâng sub fereastra de cașcaval a smeritului. înăuntru totul e de cașcaval. Chiar și punctul de vedere ori perspectiva. Piosul înfipt
Tânăra generație by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6126_a_7451]
-
a cultivat toată viața o literatură a amenității, care exaltă virtuțile socialului și ale dialogului. Cele mai originale poezii ale lui Alexandrescu aparțin genului numit cîndva "didactic": epistole închinate personalităților momentului și prietenilor, nenumărate poezii ocazionale, abundente dedicații pe albume, fabule (specie bazată la fabulistul nostru mai ales pe dialog), Satiră. Duhului meu, mica bijuterie-autoportret - toate atestă spiritul persistent al veacului Luminilor transpus în plin romantism. Dacă societatea românească s-a purtat atent și prevenitor cu Alexandrescu, acesta s-a simțit
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
dialogul apărea preponderent în text (precum în capodopera Satiră. Duhului meu), Alexandrescu dovedea o altă înrudire profundă cu clasicismul francez, și anume vocația de autor dramatic. Nicăieri talentul dramatic al lui Alexandrescu n-a căpătat formă mai completă decît în fabule. Toți pașoptiștii scriseseră fabule - de la Asachi și Heliade pînă la Bolintineanu, Bolliac ori Alecsandri -, deoarece adaptarea modelului clasic la realitățile românești devenise un exercițiu extrem de răspîndit; totuși Alexandrescu rămîne fabulistul prin excelență, iar fabulele sale, dintre care multe se situează
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
text (precum în capodopera Satiră. Duhului meu), Alexandrescu dovedea o altă înrudire profundă cu clasicismul francez, și anume vocația de autor dramatic. Nicăieri talentul dramatic al lui Alexandrescu n-a căpătat formă mai completă decît în fabule. Toți pașoptiștii scriseseră fabule - de la Asachi și Heliade pînă la Bolintineanu, Bolliac ori Alecsandri -, deoarece adaptarea modelului clasic la realitățile românești devenise un exercițiu extrem de răspîndit; totuși Alexandrescu rămîne fabulistul prin excelență, iar fabulele sale, dintre care multe se situează la nivelul capodoperei, poartă
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
căpătat formă mai completă decît în fabule. Toți pașoptiștii scriseseră fabule - de la Asachi și Heliade pînă la Bolintineanu, Bolliac ori Alecsandri -, deoarece adaptarea modelului clasic la realitățile românești devenise un exercițiu extrem de răspîndit; totuși Alexandrescu rămîne fabulistul prin excelență, iar fabulele sale, dintre care multe se situează la nivelul capodoperei, poartă o marcă proprie, inimitabilă datorită vocației dramatice a poetului (acesta tradusese în versuri piese precum Alzire și Mérope de Voltaire). Plecînd, evident, de la modele consacrate (universalului La Fontaine, omul secolului
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
distrugătoare și absurde), Alexandrescu își trădase cifrul adaptării: cele 33 de versuri ale lui La Fontaine deveniseră aici 52; La foret et le bucheron de 32 de versuri se transformă în Toporul și pădurea de 45 de versuri etc. Finalul fabulelor readuce în prim-plan pe poetul gnomic. Aceste formulări sintetice, unele cu adevărat inspirate, au dobîndit în limba română pregnanță proverbială; păstrînd proporțiile, Alexandrescu este prin capacitatea intens-dramatică de a-și prezenta personajele în fabulă, ca și prin versurile concluzive
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
45 de versuri etc. Finalul fabulelor readuce în prim-plan pe poetul gnomic. Aceste formulări sintetice, unele cu adevărat inspirate, au dobîndit în limba română pregnanță proverbială; păstrînd proporțiile, Alexandrescu este prin capacitatea intens-dramatică de a-și prezenta personajele în fabulă, ca și prin versurile concluzive exprimînd adevăruri eterne : Cînd mantaua domnească este de piei de oaie, Atunci judecătorii fiți siguri că despoaie" (Lupul moralist); Se află vreo țară unde l-așa-ntîmplare Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare" (Dreptatea leului
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
pentru că în unele proze, mai puțin reușite, intervine un ton destul de demonstrativist. El nu reușește să-și exploateze la maxim gustul pentru ficțiunea pură, pentru literatura care te confiscă - întotdeauna lasă loc pentru interpretări. Și atunci ficțiunea se transformă în fabulă, limbajul parabolic devine limbaj esopic. Dar drumul ales de acest autor este extrem de interesant. Cine se mai gîndește astăzi la "semnificațiile" naufragiului lui Robinson Crusoe: cititorul este prins de atmosfera exotică, puterea de acaparare a ficțiunii este incredibilă. Tocmai acest
Nu interpreta! by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15948_a_17273]
-
nonșalant cu povestirile moralizatoare "cu cheie" (în care, de regulă, Andersen "își varsă ofurile" și "plătește polițe"); pe lîngă narațiunile fantastice ample, de mare rafinament textual (Crăiasa zăpezii, Lebedele, Tovarășul de drum), își găsesc loc alerte, percutante "scenete" în genul fabulelor, cu protagoniști de origine modestă (făpturi mărunte sau obiecte personificate: Acul de cîrpit, Cinci dintr-o păstaie, Peniță și călimară, Picătura de apă, Fluturele); eseurile cu tentă moral-filosofică (meditația fiind uneori coborîtă în melodramă, teza îmbibată de sentimentalism - sau pedanterie
Bicentenar Andersen - Cuceritorul by Mihaela Cernăuți-Goro () [Corola-journal/Journalistic/11826_a_13151]
-
traversate, unele esențiale pentru devenirea romanului ca instrument de explorare a conștiințelor și de investigare a existenței, romanul continuă să fie, sub specia permanențelor, istorie epică, povestire și, în consecință, o operă pentru cititorul tot mai pregătit să sesizeze dincolo de fabulă semnificații și semne ale lumilor posibile. E vorba de o lume Ťcitităť creator și recreată de receptorul ei, destinatar al acestei Ťlecturiť interpretare." Și, cel mai important: "Romanul e, prin urmare, un răspuns indirect la întrebările torturante ale ființelor istorice
Gardul și leopardul by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/11882_a_13207]
-
cînd am trecut în viteză pe lîngă el, I-am zis peste umăr cu cel mai obraznic ton posibil: Vedeți că v-a căzut ceva! Omul mi-a răspuns cinstit: Nu mi-a căzut. Eu am aruncat." Este ca o fabulă tableta lui Perjo. La sfîrșit se formulează morala. Care se detașează și grafic de enunțul propiu-zis. Care pică greu, frămîntă. Pe cel care este de partea autorelui. Pe cel ce nu, îl irită, îl stuchește, îl sucește și-l răsucește
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12392_a_13717]