KorAP: Find »[drukola/base=ficțiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...86 87 88 ...378 >

9,442 matches

Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460

imaginarului. O atare perspectivă are meritul de a evidenția nu numai pluralitatea lumilor, ci și punctele de acroș, diversitatea mecanismelor prin care un fapt devine ficțiune, pe scurt eterogenitatea și dinamismul universurilor ficționale. Pentru autorul Mirajului lingvistic, întâmplările petrecute în ficțiune au un fel de realitate care - deși nu se confundă cu aceea a lumilor reale - nu le este nici cu totul străină. În fapt, referința într-o operă literară se bazează, după cum subliniază Pavel, pe două principii fundamentale (acela al

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
lumea reală. Principala condiție care se cere însă îndeplinită este ca indivizii din lumile posibile să fie compatibili cu cei din lumea reală, cu alte cuvinte să se distanțeze cât mai puțin posibil de aceștia. Cum ar fi spus Aristotel, ficțiunea se interesează în primul rând de „lucruri putând să se întâmple”. În ansamblu, studiul lui Toma Pavel reușește să submineze, cu argumente greu de contestat, simpla opoziție „ficțiune”/„realitate”. Nimic nu este mai puțin liniștitor (în special pentru adepții pozitivismului

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
distanțeze cât mai puțin posibil de aceștia. Cum ar fi spus Aristotel, ficțiunea se interesează în primul rând de „lucruri putând să se întâmple”. În ansamblu, studiul lui Toma Pavel reușește să submineze, cu argumente greu de contestat, simpla opoziție „ficțiune”/„realitate”. Nimic nu este mai puțin liniștitor (în special pentru adepții pozitivismului logic) decât imaginarea unui univers în care ficțiunea apare situată pe „o scară continuă de lumi mai mult sau mai puțin «adevărate», mai mult sau mai puțin «ficționale

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
putând să se întâmple”. În ansamblu, studiul lui Toma Pavel reușește să submineze, cu argumente greu de contestat, simpla opoziție „ficțiune”/„realitate”. Nimic nu este mai puțin liniștitor (în special pentru adepții pozitivismului logic) decât imaginarea unui univers în care ficțiunea apare situată pe „o scară continuă de lumi mai mult sau mai puțin «adevărate», mai mult sau mai puțin «ficționale», și ale căror intersectări definesc realitatea umană”148. Discutând concepția despre referință a lui Pavel, Antoine Compagnon făcea - cu multă

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
ontologice. Între paradoxurile enumerate de Doležel în legătură cu romanul lui Robbe-Grillet, cel mai important pentru înțelegerea modului în care sunt structurate lumile imposibile rămâne acela că, în Casa de rendez-vous, una și aceeași entitate a lumii revine sub diferite forme: ca ficțiune literară, ca reprezentație teatrală, ca pictură sau ca sculptură. Explicația cea mai la îndemână ar fi că entitățile aparținând unor regimuri sau ordine diferite sunt reunite printr-un procedeu care presupune tocmai ștergerea granițelor ontologice - metalepsa metaficțională 159. În mod

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
remarcă, pe bună dreptate, faptul că intertextualitatea a fost analizată în special din unghiul convențiilor textuale (ca fapt ce ține strict de textură). O semantică a lumilor ficționale nu se poate limita însă la discutarea acestor procedee discursive: textele de ficțiune comunică, de asemenea, la un nivel extensional, prin reluarea unor personaje și chiar a unor lumi ficționale deja construite de operele canonice („protolumi”, în terminologia autorului). Această reluare se aseamănă cu alte tipuri de relații ce se stabilesc între texte

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
care se întrepătrund diverse modele ontologice. Altfel spus, „ceea ce literatura postmodernă imită, obiectul mimesis-ului în acest caz, este peisajul ontologic, pluralist și anarhic”167, caracteristic pentru etapa actuală, în care realitatea însăși capătă, nu de puține ori, aspectul unei (simple) ficțiuni. 1.9 Câteva feluri de realismtc "1.9 Câteva feluri de realism" Deși până la acest punct nu a fost menționat explicit, conceptul de realism nu este, desigur, cu totul străin de problematica pe care o avem în vedere. Evident, ne

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
natură și predominanța conceptului de imitație), de realismul istoric, definit ca sistem normativ ce domină literatura unei epoci strict delimitate (secolul al XIX-lea). După Wellek, principalul pericol de care este pândit realismul ar consta în tentația nesocotirii granițelor dintre ficțiune și discursul non-ficțional. Așadar, „capcana realismului” nu rezidă - după părerea teoreticianului american - atât „în rigiditatea convențiilor lui, cât în aceea că, sprijinit cum este de teoria lui, poate anula orice distincție dintre artă și transmiterea de informații sau exortația practică

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
aflați sub presiunea constantă a unei realități deja codificate (să ne gândim doar la lumile virtuale accesibile prin intermediul computerului, la „realitatea” micului sau marelui ecran, la universurile ficționale și modelele livrești etc.), conștientizează din ce în ce mai mult reciprocitatea raportului dintre realitate și ficțiune. S-ar putea vorbi chiar de o nouă funcție perversă a venerabilului concept de mimesis, în condițiile în care nu de puține ori Lumea pare că începe să imite Cartea. Oricum ar fi, s-ar părea că avem de-a

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
nu de puține ori Lumea pare că începe să imite Cartea. Oricum ar fi, s-ar părea că avem de-a face cu un șir nesfârșit de „revanșe”, episoade dintr-un turnir nesfârșit, din moment ce realul se articulează ca replică a ficțiunii, considerată, la rândul ei, multă vreme reprezentare a realității. Autorul și cititorul cunosc astăzi, deopotrivă, condițiile „contractului ficțional” și nu ezită să-și recunoască complicitatea. Ei colaborează, în fapt, la demontarea mecanismului așa-numitei „iluzii realiste”, pe care îl perpetuează

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
fapt, la demontarea mecanismului așa-numitei „iluzii realiste”, pe care îl perpetuează și îl resuscitează totuși constant, respingând totodată tentația evaziunii într-un spațiu prea exaltat de propriile diferențe față de real. Din moment ce viața de zi cu zi este asediată de ficțiune, iar realitatea imediată se înfățișează percepției noastre ca multitudine de posibilități, prioritate capătă înscenarea, asumarea lucidă/ludică a convenției, tematizarea simultaneității lumilor posibile. În ceea ce privește poezia ultimei jumătăți de secol nu este nevoie de foarte mult efort pentru a înțelege că

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
definiții intensionale a literaturii în specificitatea sa, însă „transcendența extratextuală” nu este niciodată ignorată. Nu este lipsită de legătură cu acest tip de „transcendență” nici demonstrația autorului dintr-un alt studiu, în care este adusă în prim-plan distincția între ficțiune și dicțiune. Dacă domeniul ficțiunii a fost dintotdeauna considerat drept „constitutiv literar”, domeniul pe care el îl denumește - din rațiuni ce țin și de simetriile taxinomiei - dicțiune (adică acela al literarității bazate pe criterii formale), se subîmparte, la rândul său

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
specificitatea sa, însă „transcendența extratextuală” nu este niciodată ignorată. Nu este lipsită de legătură cu acest tip de „transcendență” nici demonstrația autorului dintr-un alt studiu, în care este adusă în prim-plan distincția între ficțiune și dicțiune. Dacă domeniul ficțiunii a fost dintotdeauna considerat drept „constitutiv literar”, domeniul pe care el îl denumește - din rațiuni ce țin și de simetriile taxinomiei - dicțiune (adică acela al literarității bazate pe criterii formale), se subîmparte, la rândul său, într-un nucleu constitutiv literar

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
existentul și posibilul, tot ceea ce există și poate fi sugerat, inclusiv textele de orice natură care sunt deja reprezentări sau mărturii despre posibilitatea sau imposibilitatea reprezentării”222. Pentru desemnarea acestei complexități, mai potrivite ni se par concepte precum mimesis și ficțiune, fie și numai pentru că ele pun fără echivoc în evidență un fapt fundamental: acela că apropierea poeziei de „real” este mai degrabă o apropiere de alte tipuri de limbaj (în special de acela al prozei ficționale). În acest sens, Gh.

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
războiul din alte documente, trebuie să fie altfel atestat, fiindcă romanul nu ne asigură că a existat acest lucru și că nu a fost inventat 225. Acest statut special ne îndreptățește să afirmăm că referentul poetic (ca și cel al ficțiunii, în sens mai larg) se definește printr-o condiție prin excelență ambiguă; ontologia elementară, se știe, distinge categoric între existență și non-existență, în timp ce reprezentarea literară pune sub semnul întrebării tocmai fundamentele acestei distincții. Personajele și lucrurile „reprezentate” într-un roman

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
iar noaptea să organizeze ședințe mediumnice”227, ci despre chestionarea posibilității de a modifica statutul universului literar, considerat altădată de gradul al doilea. Poeții și teoreticienii postmoderni încearcă să demonstreze că acest lucru este posibil. Ștergerea granițelor dintre realitate și ficțiune este, în fapt, simptomatică pentru epoca actuală, din moment ce totul stă sub semnul jocului, al imitației care substituie ființei și adevărului jocul etern al simulacrelor; realitatea se literaturizează pe măsură ce literatura (arta, în general) se substituie realului, iar lumea, în ansamblu, devine

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
despre „ficționalitate”, mai cu seamă din perspectiva receptării, a efectelor produse asupra diferitelor categorii de cititori, ficționalitatea fiind, cum am sugerat deja, mai mult o chestiune de abordare sau de „atitudine” vizavi de ceea ce se spune. În fapt, diferența dintre ficțiune și non-ficțiune nu este - după cum se știe - atât semantică, cât pragmatică; este într-o mai mică măsură vorba despre adevărul literal al propozițiilor prezente într-o operă ficțională sau non-ficțională, cât despre atitudinea adoptată de destinatar față de aceste propoziții: a

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
despre adevărul literal al propozițiilor prezente într-o operă ficțională sau non-ficțională, cât despre atitudinea adoptată de destinatar față de aceste propoziții: a le crede efectiv sau a le folosi ca punct de plecare pentru jocurile închipuirii. 3.3 Metatranzitivitate și ficțiune totalitarătc "3.3 Metatranzitivitate și ficțiune totalitară" Deosebit de interesant ni se pare să urmărim dinamica efectelor produse de acest tip de texte asupra cititorilor din România perioadei comuniste, dat fiind faptul că poezia metatranzitivă (mizând pe o excepțională tehnică a

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
într-o operă ficțională sau non-ficțională, cât despre atitudinea adoptată de destinatar față de aceste propoziții: a le crede efectiv sau a le folosi ca punct de plecare pentru jocurile închipuirii. 3.3 Metatranzitivitate și ficțiune totalitarătc "3.3 Metatranzitivitate și ficțiune totalitară" Deosebit de interesant ni se pare să urmărim dinamica efectelor produse de acest tip de texte asupra cititorilor din România perioadei comuniste, dat fiind faptul că poezia metatranzitivă (mizând pe o excepțională tehnică a camuflajului, care justifică, credem, și denumirea

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
fie pentru ceea ce ascund șsubl.n., C.P.ț. Mai mult, ele sunt folosite uneori, sub acoperirea jocului - în mod duplicitar, ingenios, plin de resurse -, în anumite scopuri secrete serioase: bunăoară, în cazul criticării politice indirecte a unui regim totalitar prin intermediul ficțiunii. șibid.subl.ț247 Vom insista mai mult asupra acestor aspecte la momentul potrivit. Până atunci să trecem în revistă câteva repere ale „metatranzitivității” din literatura universală. 3.4 Între cuvinte și lucruritc "3.4 Între cuvinte și lucruri" În tentativa

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
pris des choses (De partea lucrurilor, cum inspirat s-a tradus), despre un veritabil „realism poetic” (Picon). Însă ceea ce devine mai semnificativ, până la urmă, este tocmai modul în care „literalitatea” se convertește treptat în opusul său: în „fabulă” și în „ficțiune”. Vom încerca să explicăm pe larg în cele ce urmează modul de funcționare al acestui mecanism în doi timpi (de altfel tentative în acest sens au mai existat, și nu puține), pornind tocmai de la discrepanța dintre un nivel literal, mimetic

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
rezistă și scapă numirii. În mod paradoxal, tocmai prin obstinația cu care această „poezie a obiectului” nu urmărește să spună mai mult decât ceea ce spune, ea își dezvăluie resursele halucinatorii, spectrale. Mai mult decât atât, elementul care favorizează evaziunea în ficțiune și stârnește verva imaginativă pare a fi tocmai această asumată (jucată?) literalitate. Pe scurt, tocmai onestitatea descriptivă cu care este înfățișat obiectul îl situează, în ultimă instanță, la granița dintre două teritorii: lumea scrisă și lumea nescrisă. Din această cauză

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
întrunește caracteristicile „fabulei”264 (aici fabula este pură descriere, nu povestire), nu numai prin morala implicită sau explicită pe care o presupune, în buna tradiție a moraliștilor francezi, ci mai cu seamă prin obstinația cu care se apropie de spațiul ficțiunii. Cât despre „morala” de care aminteam, aceasta este înainte de orice aceea a unui echilibru, menținut cu greu, pe muchia îngustă ce desparte cuvintele de lucruri. Echilibru care, tocmai prin precaritatea sa, este deopotrivă sursa seninătății, dar și a neliniștii subterane

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
textul scris. Avem de-a face, în fond, cu relația (tensionată) dintre ceea ce Lowell numește „adevărul individual” și „adevărul poemului”. Interesant este mai cu seamă modul în care scriitorul dezamorsează aceste tensiuni. Nu numai că poezia sa biografică nu exclude ficțiunea (nu toate situațiile prezentate în carte ca „reale” sunt și adevărate), dar „adevărul personal”, rememorat și transformat astfel, impune menținerea poemului într-un echilibru, pe linia fină (aproape insesizabilă) care separă eul biografic de eul de hârtie. Multe texte din

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
avem în vedere și împrejurarea că scriitorul este și un experimentat critic, autor printre altele, al unui studiu despre opera lui Italo Calvino 280, nu vom fi surprinși să găsim și în scrierile sale poetice răsfrângeri ale acestei apetențe pentru „ficțiuni” teoretice. Așa cum se întâmplă de fapt de la Romantism încoace - să ne amintim doar remarca lui Walter Benjamin, conform căreia, pentru scriitorii romantici, „conștiința poeziei devine ea însăși poezie”281 -, întâlnim și în cazul lui Deidier aplecarea către conceptualizarea propriilor demersuri

[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]