13,616 matches
-
se parcurg șase etape de lucru : 1. Colectarea cheltuielilor directe aferente producției fabricate ; 2. Colectarea cheltuielilor indirecte ; 3. Determinarea cheltuielilor directe aferente producției finite ; 4. Determinarea costurilor parțiale directe unitare pe produse ; 5. Calculul marjelor pe costurile directe aferente produselor finite obținute; 6. Determinarea rezultatului global la nivelul unității patrimoniale. Exemplu: Pentru a ilustra succesiunea etapelor de lucru în cadrul metodei costurilor directe prezentăm cazul ipotetic sistematizat în tabelul 131.82 82 Prelucrare după Budugan D., op. citate p.p. 399 - 401. Bugetul
CONTABILITATE MANAGERIALĂ by MOISE CÎNDEA () [Corola-publishinghouse/Science/709_a_1433]
-
pe termen scurt). Tot potrivit acestei metode, nivelul ideal al stocului este zero, existând un raport invers proporțional între profit și nivelul stocurilor. Producția este dirijată în vederea satisfacerii cerințelor clienților, rentabilitatea fiind determinată de rapiditatea cu care se obțin produsele finite solicitate. Se poate calcula costul Throughput folosind relația: Cost Throughput = [Timp standard de intrare (folosirea resursei condiționate) x cost bugetat/ minut al resursei condiționate] Se poate determina și eficiența folosind relația: Eficiența (%) = Cost throughput / TFC actual x 100 Metoda costurilor
CONTABILITATE MANAGERIALĂ by MOISE CÎNDEA () [Corola-publishinghouse/Science/709_a_1433]
-
vândute și al stocurilor, deci se folosește un demers invers fluxului de producție. Ca și metoda anterior prezentată și această metodă urmărește să se plieze pe sistemul J.I.T. Astfel, toate costurile de conversie (manoperă și materiale) vor fi alocate produsului finit și nu producției în curs de execuție. Metoda costurilor țintă ( TC = Target Costing) Costurile țintă se calculează înainte de introducerea în fabricație a unui nou produs și urmărește să obțină un segment de piață dorit și un anumit volum al vânzărilor
CONTABILITATE MANAGERIALĂ by MOISE CÎNDEA () [Corola-publishinghouse/Science/709_a_1433]
-
nu în măsura în care era simplul fapt de a fi, o pură indeterminare. A fi conștient de faptul de a fi se aplică deopotrivă unui zeu, unui înger sau unui om. A fi conștient de faptul că ești - cum? Infinit, sempitern sau finit? Finitudinea este, alături de ființă și conștiență, a treia condiție limitativă a libertății ca libertate gravitațională. A fi, a fi conștient că ești și, în speță, a fi conștient că ești finit circumscriu condiția libertății gravitaționale ca libertate umană. Dar faptul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
posibilităților, care este premisa putinței de a alege și condiția ei, este limita pe care o implică libertatea gravitațională și care o însoțește prin însăși esența ei; pentru că inventarul posibilităților înlăuntrul cărora alegerea se poate exersa este în mod fatal finit (infinitul nu e inventariabil), și el constituie în sine însuși o limită. Libertatea, ca libertate gravitațională, nu este îngrădită numai de setul predeterminat al limitelor fondului intim străin, ci și de setul finit al posibilităților între care aleg. Profesiunea asupra
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
se poate exersa este în mod fatal finit (infinitul nu e inventariabil), și el constituie în sine însuși o limită. Libertatea, ca libertate gravitațională, nu este îngrădită numai de setul predeterminat al limitelor fondului intim străin, ci și de setul finit al posibilităților între care aleg. Profesiunea asupra căreia mă opresc este una dintre profesiunile inventariabile care îmi stau la îndemână. Această profesiune, odată aleasă, este limita pe care mi-o dau în chip liber (e hotarul care rezultă din hotărârea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
din hotărârea mea), dar este o limită pe care mi-o dau dintr-un număr limitat de posibilități. Eu decid, hotărăsc, aleg - deci sunt liber -, dar decid instituind o limită dinlăuntrul unui set (limitat) de limite eligibile. „Limita inventarului“ - câmpul finit de posibilități în care se mișcă alegerea mea - este, alături de limita elementelor fondului intim-străin, cea de-a doua față gravitațională a libertății. Libertatea se exersează ca libertate pe de-o parte prinsă în cele douăsprezece determinații, pe de altă parte
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
identice cu ele însele, în virtutea hotarului care le determină și care nu se șterge niciodată; o lume de alcătuiri indestructibile. Dar noi nu cunoaștem o asemenea lume. Pentru noi, care la rândul nostru suntem în propriile noastre hotare de ființe finite, faptul de a fi se rezumă la toate cele câte apucă să fie o vreme, adică să aibă o vreme propriul lor hotar. Ceea ce se perpetuează este tiparul în care aceste hotare se nasc. Tiparul - prototipul, modelul, arhetipul - reprezintă eternitatea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în fața următorului hotar de atins, mereu în fața noastră, suntem fără încetare preluați în proiect. Orice hotărâre, orice instituire de hotare este o preluare în proiect. Proiectul este expresia plasticității hotarului care ne definește succesiv înlăuntrul destinului nostru de ființe conștiente finite. Esența preluării în proiect este puterea. Puterea ca preluare în proiect începe de la eul propriu. Supunerea eului la proiectul propriu este prima formă a puterii. Mă preiau în proiect, mă supun hotărârii mele, îmi dau hotare, mă hotărăsc și sunt
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
devine, în scenariul dinamic al peratologiei, limită de atins. * „Limita de atins“ este un concept ambiguu. Ea este absolută în măsura în care orice scop este finit, atingerea lui însemnând o împlinire fără echivoc; ea este relativă în măsura în care perfecțiunea este incompatibilă cu caracterul finit al vieții și în care orice limită, odată atinsă, repune în discuție sensurile împlinirii și redeschide astfel spațiul „de depășit-de atins“. * Existența secvenței „de depășit-de atins“ nu este decât consecința modului ambivalent în care poate fi resimțită limita în spațiul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
aici că situările spontane sub limita interioară nu sunt echivalente cu o maladie de destin, așa după cum hărnicia oarbă a depășirii nu creează un destin. Sunt semnificativi din punct de vedere uman, deci din punctul de vedere al ființelor conștiente finite confruntate cu propria lor finitudine, numai agenții destinului și ai maladiilor de destin. Sunt egale în fața morții, și deci nesemnificative din punctul de vedere al libertății, ființele finite care nu cunosc rezonanța permanentă a limitei absolute în perimetrul vieții și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
punct de vedere uman, deci din punctul de vedere al ființelor conștiente finite confruntate cu propria lor finitudine, numai agenții destinului și ai maladiilor de destin. Sunt egale în fața morții, și deci nesemnificative din punctul de vedere al libertății, ființele finite care nu cunosc rezonanța permanentă a limitei absolute în perimetrul vieții și care nu fac din viața proprie o strategie de întâmpinare la condiția finită a vieții. Rezultă că viețile care se rezumă la parcurgerea contingentă a traiectoriei comune dintre
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
destin. Sunt egale în fața morții, și deci nesemnificative din punctul de vedere al libertății, ființele finite care nu cunosc rezonanța permanentă a limitei absolute în perimetrul vieții și care nu fac din viața proprie o strategie de întâmpinare la condiția finită a vieții. Rezultă că viețile care se rezumă la parcurgerea contingentă a traiectoriei comune dintre naștere și moarte nu se ridică la coerența și configurația unui destin și nici la splendoarea negativă a eșecului. Tot ce nu este destin sau
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
prin raport cu viața celor care vin și trec. * Din perspectiva finitudinii sunt deopotrivă de justificate destinul și maladiile de destin, împlinirea actului și refuzul sau ratarea lui, neodihna și indolența. Câtă vreme nu există un sens prescris al vieții finite, din iminența sfârșitului se pot trage concluzii contradictorii și egal întemeiate. Dacă finitudinea vieții este resimțită ca deșertăciune a timpului, ea poate fi folosită ca argument pentru faptul că nimic nu are sens și că orice act se absoarbe în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
certitudinea propriei lui realizări. În timp ce destinul se face în spațiul doar posibil al libertății, menirea se primește din spațiul de necesitate al unei instanțe. * Din punctul de vedere al unei teleologii extra umane, orice destin este menire, este lucrarea în finit a spiritului infinit. În cazul acesta, destinul apare drept scenariul unei libertăți fictive și chiar și dramatismul destinului devine forma întâmplătoare pe care o îmbracă jocul calm al proiectării divine. Menirea lărgește cadrul de referință al umanului și transformă în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și transformă în simplă iluzie credința că destinul este o faptă a libertății umane. * Trecerea de la destin la menire se face când certitudinea unei fericite coincidențe se transformă în bănuiala unei cauzalități ascunse. Întrucât orice teleologie extra-umană reprezintă lucrarea în finit a spiritului infinit, faptul de a distinge din capul locului între destin și menire în cazul unei vieți individuale nu stă în puterea ființei conștiente finite. Despre menire nu se poate vorbi în chip cert decât în cazul marilor categorii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
se transformă în bănuiala unei cauzalități ascunse. Întrucât orice teleologie extra-umană reprezintă lucrarea în finit a spiritului infinit, faptul de a distinge din capul locului între destin și menire în cazul unei vieți individuale nu stă în puterea ființei conștiente finite. Despre menire nu se poate vorbi în chip cert decât în cazul marilor categorii supra-individuale (specie, sex etc.), deci atunci când scopul extra-uman devine vizibil prin regularitatea reiterării lui. Însă pentru că viața individuală este irepetabilă și pentru că ea nu poate primi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lucrul în ființa lui, îl de-limitează, îi confirmă hotarele, dându-i conturul inconfundabil al individualității sale. În acest sens, lucrul începe să fie de-abia din clipa în care este numit. Numele consacră limita lucrului. El este sigla naturii finite, este esența, exprimată, a finitului. Numele este definiția prescurtată a lucrului, ființa lui en raccourci. Iată de ce toate realitățile finite poartă un nume, au numele lor, care demarcă partea lor de ființă și exprimă, în vasta jurisdicție a tot ce
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de-limitează, îi confirmă hotarele, dându-i conturul inconfundabil al individualității sale. În acest sens, lucrul începe să fie de-abia din clipa în care este numit. Numele consacră limita lucrului. El este sigla naturii finite, este esența, exprimată, a finitului. Numele este definiția prescurtată a lucrului, ființa lui en raccourci. Iată de ce toate realitățile finite poartă un nume, au numele lor, care demarcă partea lor de ființă și exprimă, în vasta jurisdicție a tot ce există, dreptul lor la ființă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lucrul începe să fie de-abia din clipa în care este numit. Numele consacră limita lucrului. El este sigla naturii finite, este esența, exprimată, a finitului. Numele este definiția prescurtată a lucrului, ființa lui en raccourci. Iată de ce toate realitățile finite poartă un nume, au numele lor, care demarcă partea lor de ființă și exprimă, în vasta jurisdicție a tot ce există, dreptul lor la ființă. Numele reprezintă modul nostru de a gospodări, odată încheiată, Creația, gestul prin care am fost
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nu are nume“ mă domină prin nenumitul lui. El nu poate fi preluat în proiect, căci ființa lui îmi scapă. Nenumită fiind, ea nu poate fi fixată în granițele ei, ea rămâne in-finită. Preluarea în proiect are nevoie de familiaritatea finitului, pe care doar numirea mi-o poate oferi. Numirea lucrurilor pe care nu noi le-am făcut reprezintă preluarea lor în grijă. Numindu le, mă angajez față de ființa lor, pe care o recunosc și o consacru tocmai prin faptul că
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
tuturor, ea reprezintă mecanismul prin care libertatea își creează condiția gravitațională a exersării ei ca libertate individuală în spațiul multora și al tuturor. Alături de limitele pe care le pune în joc fondul intim-străin și de limita „inventarului posibilităților mele“ - câmpul finit de posibilități în care se mișcă alegerea mea (vezi capitolul Elementele fondului intim-străin) - legea este cea de a treia față gravitațională a libertății. Dar spre deosebire de celelalte două, care condiționează libertatea din afara ei (ele pun în joc limite primite, și astfel
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
armonic, un kosmos, deci un univers structurat și ierarhizat, în care toate celelalte elemente cu limitele lor sunt incluse ca părți ale unicului întreg, apare pentru prima dată la Pythagora , și ea se constituie ca graniță absolută care desparte spațiul finitului de ne limitat (apeiron). Ca atare, expresia „limita universului“ (peras kosmou) survine apoi în legătură cu Empedocle<ref id=”1”>Aët. II, 31, 4 (DK 31 A 50).</ref>, și imaginea aceasta ne apare ca definitiv constituită în cadrul viziunii cosmologice eline într-
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cum abia prin prezența limitei se poate face pasul decisiv de la neființă la ființare. Un lucru începe să fie, „intră în prezență“, din clipa în care se împlinește înăuntrul propriilor sale limite. Atingerea limitei proprii este mișcarea suverană pe terenul finitului, este dobândirea acelui statut ontologic în virtutea căruia lucrurile sunt identice cu sine și diferite față de celelalte. Un lucru își capătă o identitate tocmai pentru că poate sfârși undeva, tocmai pentru că își atinge capătul în propria sa limită. Iar ca un atare
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
identității obținute prin limită. Aici nu este vorba deci de tristețea mărginirii, ci, dimpotrivă, de satisfacția unei împliniri. Dacă în orice sferă există o beție a limitei, atunci în ființa parmenidiană, această uriașă monadă cosmică, este vorba de însăși bucuria finitului celebrată la scară cosmică. Se vorbește îndeobște despre proasta întâlnire pe care grecii au avut-o cu infinitul. Acest lucru nu se referă, desigur, la faptul că ei nu ar fi avut capacitatea de a concepe posibilitatea infinitului, cât la
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]