2,904 matches
-
motive, pe 17 ianuarie 1940 s-a luat decizia cuceririi în totalitate a Olandei. Principalul atac al "Fall Gelb" urma să fie dat în centru, între Namur și Sedan. Atacul asupra Belgiei centrale era doar o diversiune, iar atacul asupra Fortăreței Olandeze doar o parte a acestei diversiuni. Deși armatele 6 și 18 ale Wehrmachtului fuseseră desfășurate la granița olandeză, o forță mult mai puternică fusese mutată la sud de Venlo pentru un atac spre Belgia. În acest fel, Armatei a
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
de mai multe ori în așteptarea unor condiții meteo mai favorabile. Faptul că Gijsbertus J. Sas a estimat corect datele atacurilor asupra Danemarcei și Norvegiei a trecut neobservat În ciuda faptului că el a identificat divizia blindată care urma să atace Fortăreața Olandei din Brabantul de Nord și a avertizat guvernul cu privire la planurile germanilor pentru capturarea reginei, strategia defensivă olandeză nu a fost adaptată realității, miniștrii neînțelegând informațiile în cadrul unui cadru mai larg. Pe 4 mai, Sas și-a avertizat guvernul cu privire la
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
trupelor aeropurtate germane. În ciuda eșecului asaltului strategic, generalul se temea că întărirea pozițiilor inamicilor cu întăriri sosite din Waalhaven. Din acest punct de vedere, controlul germanilor asupra podurilor din Moerdijk reprezenta o amenințare serioasă împotriva sosirii întăririlor aliaților pentru apărarea Fortăreței Olandei. A doua prioritate era strâns legată de prima - sprijinirea armatei franceze pentru construirea unei puternice linii defensive în Brabantul de Nord, pentru legarea Fortăreței Olandei de principalele forțe aliate din Belgia. Cum olandezii își retrăseseră principalele forțe din regiune
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
germanilor asupra podurilor din Moerdijk reprezenta o amenințare serioasă împotriva sosirii întăririlor aliaților pentru apărarea Fortăreței Olandei. A doua prioritate era strâns legată de prima - sprijinirea armatei franceze pentru construirea unei puternice linii defensive în Brabantul de Nord, pentru legarea Fortăreței Olandei de principalele forțe aliate din Belgia. Cum olandezii își retrăseseră principalele forțe din regiune, Winkelman mai avea doar mijloace limitate pentru influențarea acestui proces, lăsând această sarcină în responsabilitatea comandanților locali. Până la sfârșitul celei de-a doua zile a
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
statului său major. Trupele olandeze din provincie și-au pierdut astfel comanda unificată. În jurul prânzului, tancurile germane au înaintat 30 km spre vest și au făcut joncțiunea cu militarii care ocupaseră capul de pod de la Moerdijk, reușind astfel să izoleze Fortăreața Olanda de restul forțelor aliate. La 16:45, tancurile germane ocupaseră efectiv podurile. Partea de nord a acestei forțe nu avea să mai rămână în regiune. La 13:35, Gamelin a ordonat retragerea completă a tuturor trupelor franceze din Brabandul
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
declanșării invaziei sprijinul unei alt corp de armată. Când șeful statului major Franz Halder, von Bock a hotărât să organizeze un stat major suplimentar la nivelul trupelor pe care le comanda, care să gestioneze situația strategică complicată a înaintării în Fortăreața Olanda peste podurile Moerdijk, simultană cu lupta împotriva intervenției aliaților. Cum pe 12 mai părea că nu se întrevedea nicio situație care să umbrească succesele germane, francezii și belgienii se retrăgeau, iar britanicii erau total absenți de pe front, von Bock
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
notă guvernului olandez în care aprecia că situația militară este critică. Pe frontul terestru, olandezii fuseseră izolați de restul forțelor aliate, iar pe mare devenise clar că nu erau de așteptat debarcări ale aliaților care să ajute lupta celor din Fortăreața Olanda. Fără sprijinul aliaților, rezistența Fortăreței Olanda avea să înceteze în curând. Tancurile germane aveau capacitatea să depășească cu ușurință Rotterdamul. Winkelman ordonase mutarea tuturor armelor antitanc în regiunea din jurul orașului Haga, unde trebuia apărat sediul guvernului. Prăbușirea defensivei olandeze
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
că situația militară este critică. Pe frontul terestru, olandezii fuseseră izolați de restul forțelor aliate, iar pe mare devenise clar că nu erau de așteptat debarcări ale aliaților care să ajute lupta celor din Fortăreața Olanda. Fără sprijinul aliaților, rezistența Fortăreței Olanda avea să înceteze în curând. Tancurile germane aveau capacitatea să depășească cu ușurință Rotterdamul. Winkelman ordonase mutarea tuturor armelor antitanc în regiunea din jurul orașului Haga, unde trebuia apărat sediul guvernului. Prăbușirea defensivei olandeze ar mai fi putut fi prevenită
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
și protejată de canale în care atacau blindatele. Date fiind condițiile de teren și efectivele reduse, germanii au pus un accent deosebit pe sprijinul aerian. Încă de pe 13 mai, von Küchler, care se temea de intervenția britanică în sprijinul apărătorilor Fortăreței Olandeze, îi ceruse lui Schmidt să cucerească orașul Rotterdam cu orice preț, mergând până la distrugerea toatală ("Vernichtung") a orașului. În această prinvință, el avea sprijin de la cel mai înalt nivel de comandă. Chiar Hitler subliniase prin "Führer-Weisung Nr. 11" (Directiva
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
11" (Directiva Führerului Nr.11): „Pe flancul nordic, capacitatea armatei olandeze de rezistență s-a dovedit mai puternică decât fusese prognozat. Motivele politice cât și cele militare cer ca această rezistență să fie rapid înfrâtă. (...) În plus, cucerirea rapidă a Fortăreței Olanda trebuie să fie înlesnită prin slăbirea deliberată a puterii [aeriene] din subordinea de Armata a 6-a.” "Kampfgeschwader 54", dotat cu bombardiere Heinkel He 111, a fost trecut din subordinea Armatei a 6-a în subordinea Armatei a 18
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
împotriva Statelor Confederate ale Americii. Istoricul militar Basil Liddell Hart a spus despre Sherman că a fost „primul general modern”. Sherman a servit sub comanda generalului Ulysses S. Grant în 1862 și 1863 în timpul campaniilor care au dus la căderea fortăreței confederate de la Vicksburg, pe râul Mississippi și au culminat cu înfrângerea armatelor confederate în statul Tennessee. În 1864, Sherman i-a urmat Grant la comanda armatei unioniste de pe teatrul vestic de război. Sub conducerea sa, armata nordului a ocupat orașul
William Tecumseh Sherman () [Corola-website/Science/314242_a_315571]
-
încredere, iar milițiile stratiotice, practic, nu mai existau-Alexie, evitând bătăliile mari, îi ataca pe turci prin raiduri rapide, efectuate de detașamente mici, dar cu o mobilitate sporită. Bizantinii distrugeau și ardeau cetățile și șantierele navale ale musulmanilor sau instalau în fortărețele cucerite propriile contingente. Spre sfârșitul secolului XI, sultanatul, slăbind, se destrăma în câteva emirate, în fapt, independente, de aceea, adesea, se recurgea la mituire. Cel mai periculos dușman, Tzachas, a fost zdrobit de bătrânul cezar Ioan Ducas. Granița Imperiului se
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
frumusețea prințesei îl atrăsese, ci și posibila alianță cu un puternic conducător local. Într-adevăr, socrul i-a promis să-i dea banii necesari viitoarelor expediții și, ajutor militar împotriva turcilor, făgăduindu-i, totodată, că-i va acorda succesiunea unor fortărețe în munții Taurus. Formarea principatului Edessei, ca stat latin în plin teritoriu musulman, a avut o importanță politică deosebită pentru mersul cruciadei.Situată pe Eufrat, Edessa separa posesiunile turce din Iraq și Persia de cuceririle de mai târziu ale europenilor
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
a fost uimirea când, după mai multe zile de mers, le-a apărut în fața ochilor, răsărit ca din pământ, impunătorul oraș-cetate. Era înconjurat de ziduri lungi de peste 10 km, ce se cățărau pe stânci vălurite, flancate de 450 de turnuri. Fortăreața propriu-zisă se înălța măreață în interior, dominând orașul de la o înălțime de 400m. Impresia de forță, de inexpugnabilitate, era amplificată de natura înconjurătoare ce o străjuia din trei părți, sporindu-i măreția și farmecul: la nord-est curgea râul Orontes, la
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
Sicilia și dârzul Godefroy de Bouillon. Aceștia au preluat conducerea cruciadei și, în 1099, în fruntea unei armate de curând constituite, au plecat din Antiohia și mergând pe valea râului Orontes, s-au îndreptat spre Tripoli. În drum au cucerit fortăreața Hisn-al-Akrad - devenită Crac des Chevaliers - apoi au coborât de-a lungul coastei spre Jaffa, după ce guvernatorul din Tripoli li se alăturase. O deviere scurtă spre Ramla, o ultimă încăierare și drumul spre câmpia Palestinei le-a fost deschis. Fără să
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
lui Solomon, dar și aici au fost urmăriți de neîndurătorii cruciați. Revanșa după 6 săptămâni de suferință a fost cruntă. Templul însuși, nerespectându-se dreptul ancestral de azil recunoscut unui lăcaș de cult, a fost luat cu asalt ca o fortăreață. Evreii închiși în el, au susținut lupta, deși soarta le era dinainte pecetluită. Urcați pe acoperiș, o mână de apărători au încercat imposibilul. Dându-și seama de cauza lor pierdută, ei au incendiat templul, în timp ce se retrăgeau. Flacăra pornită de
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
cruciații jefuiseră mormântul Domnului, când, ocupaseră citadela Ierusalimului-Turnul lui David-patriarhul Daimbert protestase cu vehemență. Dacă Tancred de Sicilia fusese obligat să restituie bunurile bisericii, în schimb Turnul lui David îl păstraseră cruciații, căci era ușor de înțeles că cine avea fortăreața, era stăpânul orașului. În compensație, Godefroy se lipsea de un titlu care nu-i era indispensabil pentru a-și exercita puterea. Noul stat creat de cruciați era, incontestabil, un stat laic feudal, nu ecleziastic. În el au fost cuprinse, prin
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
mixte cu împrumuturi, atât neolatine cât și alte. Este interesant de observat că româna nu a reținut niciun cuvânt legat de administrație statală, unica excepție fiind "județ" (< , "cetate" este de origine latină , dar și-a schimbat sensul de la "stat" la "fortăreață"), înlocuindu-le cu împrumuturi ("oraș" < magh. "város", "republică" < it. "repubblica", "guvernământ" < fr. "gouvernement"). Lingvistul italian, Matteo Bartoli, a observat ca regiuni periferice ale zonei vorbitoare de limbi romanice în Europa — Peninsula Iberică și „Dacia” — au caracterul conservator din punctul de
Vocabularul limbii române () [Corola-website/Science/314835_a_316164]
-
principatului a fost crescut în mod repetat prin achiziția diversor comitate. Astfel în 1040 principatul achiziționează Comitatul Hesbaye, în 1096 achiziționează Senioria Bouillon de la Godefroy de Bouillon plecat în cruciadă, în 1106 o parte din comitatul Brunengeruz și în 1230 fortăreața Moha. Cele mai importante achiziții sunt însă Comitatul Loon în 1366 și Comitatul Horne în 1568. Aceste extinderi succesive și statutul special al episcopilor n cadrul Imperiului au împiedicat acțiunea unificatoare a Țărilor de Jos de către Ducii de Burgundia. Cu toate că
Principatul episcopal Liège () [Corola-website/Science/314978_a_316307]
-
De asemenea de ducatul Luxemburg aparțineau și domeniile din jurul orașelor Longwy și Thionville, actualmente în Franța, precum și regiunea Bitburg din Germania. Din punct de vedere administrativ ducatul era organizat sub forma a 15 domenii: Originile Luxemburgului sunt legate de construcția fortăreței Luxemburg în a doua jumătate a secolului al X-lea de către Siegfried I, Conte de Ardeni. Acesta a achiziționat de la Abația Sf Maximilian din Trier un fort, probabil de origini romane, numit "Lucilinburhuc". Casa de Luxemburg devine o familie nobilă
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
habsburgică. domeniile habsburgice sunt împărțite între ramurile spaniole și austriece ale familiei. Ducatul, împreună cu restul Țărilor de Jos, intră sub influența ramurii spaniole. În secolul XVII Luxemburgul intră în atenția Regatului Franței. Astfel, prin Tratatul Pirineilor din 1659, Franța anexează fortărețele Thionville și Montmédy. În 1684, Ludovic al XIV-lea invadează și ocupă Luxemburgul. Prin Tratatul de la Nijmegen din 1678, Franța păstrează fortărețele din sud, dar prin Tratatul de la Ryswick din 1697 este obligată să cedeze restul ducatului casei de Habsburg
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
spaniole. În secolul XVII Luxemburgul intră în atenția Regatului Franței. Astfel, prin Tratatul Pirineilor din 1659, Franța anexează fortărețele Thionville și Montmédy. În 1684, Ludovic al XIV-lea invadează și ocupă Luxemburgul. Prin Tratatul de la Nijmegen din 1678, Franța păstrează fortărețele din sud, dar prin Tratatul de la Ryswick din 1697 este obligată să cedeze restul ducatului casei de Habsburg. În 1713, dominația habsburgică este confirmată, ducatul, împreună cu restul Țărilor de Jos de sud intrând sub dominație austriacă. În timpul Războiului Primei Coaliții
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
se află în provincia Limburg. În Germania, o serie de teritorii din vestul actualului land Renania de Nord-Westfalia aparțineau ducatului. Teritoriul era organizat sub forma a 4 "cartiere": Ducatul își are originile în jurul localităților Geldern și Roermond, Montfort fiind principala fortăreață. Regiunea obține statutul de comitat în 1079 iar în 1339 este ridicată la rangul de ducat. În secolele XII și XIII se extinde rapid în aval de-a lungul râurilor Maas, Rin și IJssel fiind deseori în război cu statele
Ducatul Geldern () [Corola-website/Science/314989_a_316318]
-
martie, la Kalamata a avut loc prima ședință a unui consiliu de guvernare independent grec. În Ahaia, orașul Kalavryta a fost asediat pe 21 martie. În Patras, dată fiind atmosfera tensionată, turcii își puseseră la adăpost averile și familiile în fortăreața orașului încă din februarie. Pe 22 martie, revoluționarii greci au proclamat începerea luptelor cu turcii în Piața Agios Georgios din Patras, în prezența arhiepiscopului Germanos. A doua zi, liderii revoluținoarilor din Achaia au trimis un document consulatelor străine explicând motivele
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
în prezența arhiepiscopului Germanos. A doua zi, liderii revoluținoarilor din Achaia au trimis un document consulatelor străine explicând motivele revoluției. Pe 23 martie, otomanii au lansat atacuri sporadice împotriva orașului, în timp ce revoluționarii conduși de Panagiotis Karatzas i-au respins din fața fortăreței. Yannis Makriyannis, care se ascundea în oraș, își amintește scena în memoriile sale: "„Două zile mai târziu au izbucnit schimburi de focuri în Patras. Turcii au asediat fortăreața, iar romeii (grecii) au cucerit litoralul.”" Până spre sfârșitul lunii martie, grecii
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]