6,593 matches
-
ce le las, se dă după colțul zidurilor, mă urmărește cu o metodă bine pusă la punct, știe că nu-i voi scăpa, are răbdare, are nervi de oțel; o singură mișcare greșită din partea mea și-i voi cădea În gheare. Brusc, această amenințare mă părăsește și am o stare de eliberare extraordinară; toți porii Îmi respiră, corpul meu se dilată detașat, se regăsește Într-un spațiu intim, ah, și atunci parcă nici n-ar fi fost nimic real; doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
funcțiunii. Ea e vărgată ca o tigresă, suplă În mișcări, inventivă și capricioasă ca o tânără neînvățată. Se preface că stă, apoi fuge imprevizibil și se urcă pe zidul ce desparte cele două construcții. Acolo se răsfață, culcându-se cu ghearele În sus, tăvălindu-se ademenitor, cu toate acele mișcări de provocare și de capriț. El, deși a stat aproape nepăsător (e negru tot, În afară de gulerul alb cu croială largă din jurul gâtului), sare dintr-un salt drept În spinarea ei, apucând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sentiment de plenitudine și trăiam și eu parcă mai intens, măsurând adică propria-mi trăire printr-o imagine Împrumutată din ficțiune. De aceea, iarna, când priveam prin geam cum Leul (câinele nostru) se juca să prindă fulgii de zăpadă cu ghearele, mi se părea că el devenise un om, că simțea ca și mine feeria zăpezii, iar eu mă aflam la mare distanță, pe postul unui observator străin ce Înregistra abstract acel sentiment uman de care era cuprins câinele. M-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
capcana textului. Există doar un abur de energie ce se interpune Între mine și percepția mea; lucrurile mi se pun Împotrivă, nu se dau la o parte nici un moment, mă spionează de parc-ar avea și ochi, și mâini, și gheare, apoi, când vreau să le ating, odată se deschide o falie În care alunecă toate și rămân suspendat, izolat Într-un vid lipicios, fără să Înțeleg ce se petrece cu mine și cu simțurile mele. Dar dacă nici nu exist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
aprinsă micșorându-și lumina intermitent. „Vezi că trezești vecinii cu zdupăiturile tale.“ „Tu nu ești niciodată vulgar, te forțezi inutil!“ „Am adormit, bai-bai!“. Este curios că Îmi amintesc imaginea corpului ce mi se părea fascinant. (vineri) Azi Îmi cade În gheară profesorul S.V. Are o predispoziție permanentă către studente cu picioare lungi, pe care le ademenește la cercul de teorie. Acum a Înhățat-o pe V. chiar În spațiul meu de veghe; o vrăjește de mama focului, iar ea Își dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
oprește, continuă, respiră; Întind o mână, Îi ating conturul coapsei, foșnește mătăsos, sfârâie, frige buricul degetelor; destinsă, inertă, ai zice: e moartă, dacă n-ar fi pântecul respirând; are o mână deasupra capului, arcuită, cu degetele lungi rășchirate ca niște gheare, cealaltă pe lângă corp, mi se pare neverosimil de lungă, Încerc s-o apuc să-mi Împletesc degetele cu ea, dar o rezistență de fier mi se Împotrivește; este aici ea, femeia misterioasă pe care am vânat-o la ștrand, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
chiar atunci când criminalul i-a înfășurat funia în jurul gâtului. Mâna era încleștată pe jumătatea de instrument. Oare încercase să folosească asta pentru a se apăra? Sau era doar un gest disperat de a simți ceva familiar atunci când se zbătea în ghearele morții? - Rhyme, sunt lângă cadavru, spuse ea și începu imediat să facă poze. - Continuă. - E întinsă pe spate, deși inițial era pe burtă. A fost întoarsă pentru resuscitare rapidă. Se văd urme evidente de strangulare, spuse ea întorcând cu gesturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Hasbro. Îl chema Edward Kadesky. Mi se pare că acum e producător la Chicago. Sellitto notă numele. Apoi întrebă: - Weir a mai sunat de atunci? - Nu. Dar nici nu era nevoie. Cinci minute au fost de ajuns să-și înfigă ghearele. Chinuindu-mă și hăituindu-mă. Sunt Erick... - Eu trebuie să plec. Trebuie să-mi calc uniforma. Lucrez duminica în tura de dimineață și este una aglomerată. După ce terminară conversația, Sachs se îndreptă către telefon pentru a-l închide de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
apei Evian și Poland Spring, Adriana îi umplea sticla de trei ori pe zi să fie sigură că elimină toate toxinele. O vizită la îngrijitorul de păsări ca să-i facă baie, să-i lustruiască penele și să-i taie din gheare a completat regimul de întinerire. Cât de mult însemna puțin răsfăț! Adriana își zise să țină minte chestia asta în caz că vreodată o să se îndoiască de faptul că e important să se răsfețe (oricât de improbabil era așa ceva). Otis părea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
insula a exercitat-o asupra coloniștilor. Așa a căzut Zanzibarul, În 1890, pe mâna coloniștilor englezi care au câștigat disputa cu Germania și Italia. În disputa dintre tine și dentist, a câștigat dentistul. Tu ai fost biruit, ai căzut În ghearele lui. Foreza piuitoare ți-a intrat În măsea și În gaura aceea a fost introdus cu migală și scule fine, prin apăsare, un pansament cu arsenic. Simți În gură un puternic gust de cuișoare, aspru, pișcător. Plescăi din limbă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
lut, obosit, după ce a frământat pământul, zace pe prispă În lumina jilavă de octombrie. Ca să adune căldură pentru iarnă În oasele betege. Te observă trecând de mai multe ori prin preajma lui și spune: Eh... Călătorim, călătorim... Apoi „te prinde În gheare” și-ți povestește o Întâmplare din tinerețe, din gara Sinaia, și el este ostaș plecat În misiune. După fân și alte furaje În Ardeal. Și vine un ofițer de pe acolo de prin Sinaia și-i face observație că are un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
poziția „ce-i al meu e numai al meu“ păreau să creadă că, dacă acceptau să-și Împartă mâncarea, ceilalți aveau să le-o mănânce pe toată, iar lor n-aveau să le mai rămână decât capete de pește și gheare de pui. Ba mai mult, mai trebuiau să și plătească pentru acest privilegiu. Ca să evite o asemenea situație, Își Înșfăcau mâncarea În secunda În care le era adusă. După care Își așezau paharul de bere, sticluța cu sos de soia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
l-am aruncat eu. — Ciao, tati. Îmi place când îmi spui așa. Ești bună, ai o expresie caraghioasă, plină de ironie. Te privesc în timp ce cobori din mașină și alergi prin ploaie. Poate o să te lase corigentă, cui îi pasă. Ești gheara mea în lume, Angelina, în lumea asta care înaintează fără schimbări de anotimp. Doar de puțină vreme am început să ne intuim unul pe celălalt, de când ai început să te ciondănești cu mama ta. Știi, așteptam momentul acesta, am stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fi vrut. — Italia, am șoptit, Italia... Era ca și cum aș fi ascuns-o sub o pelerină, fixând-o într-un loc, în camera închisă a numelui său, ea și nimeni alta. — Italia, și mângâiam lemnul ușii. Se auzi un chelălăit, o gheară care zgâria și am recunoscut câinele. Începuse să mârâie, bietul animal orb, mizerabil ca stăpâna lui. Un mârâit înăbușit, de câine bătrân, care obosi imediat. Am zâmbit. Se va întoarce, dacă a lăsat câinele înseamnă că se întoarce, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cel mai crud: sub lințoliul de pânză se află un om care pleacă. Aud bipul de alarmă al monitorului. Tensiunea scade. Alfredo urlă: — Repede! Este în stop!, și masca i-a alunecat pe bărbie. Alerg spre tine, spre inima ta. Ghearele mele de tată se reped spre toracele tău, apasă, o dată, încă o dată. Ascultă furia mâinilor mele, Angela, spune-mi că mai sunt încă bun de ceva. Ajută-mă, fetiță curajoasă, și iartă-mă dacă voi lăsa o vânătaie pe pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
la capodopera lui Fernando de Rojas, Tragicomedia de Calixto y Melibea sau La Celestina (1499, 1502), compoziție dramatică ce a cunoscut un succes universal, mai ales datorită figurii Celestinei, codoașa vulgară și diabolică. Or, Calisto, tânărul care va pica în ghearele mijlocitoarei, pătrunde în grădina Melibeei urmând zborul șoimului său: parodia și grotescul își spun astfel, și nu singura dată, cuvântul în Ceață. Mai există un personaj colectiv mut în romanul lui Unamuno: micul parc de oraș provincial ai cărui copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-l uni cu al meu, mă iubește oare mai mult decât Concha mea, mama celor opt copii ai mei și adevărata mea mamă? Adevărata mea mamă, da. Într-un moment de suprem, de abisal zbucium, când m-a văzut în ghearele Îngerului Nimicului, cum plângeam cu un plâns supraomenesc, mi-a strigat din adâncul rărunchilor ei materni, supraumani, divini, aruncându-mi-se în brațe: „Fiule, fiule drag!“ Am descoperit atunci tot ce-a făcut Dumnezeu pentru mine prin femeia aceasta, mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Nu îmi sugerează garoafe. Acelea sunt pentru ziua mamei, în fiecare an. Această ocazie este unică. Nu zice nici de trandafiri. Sunt peste bugetul nostru. Deși lucrurile se vor îndrepta când se va pune iar pe picioare, să scapi din ghearele naziștilor nu a fost ieftin. Dar cine are nevoie de trandafiri cu crinii care sclipesc în amurg și cu lalelele care ard ca flăcările? Când am început din nou să mergem, bărbia lui era mai ridicată și spatele îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
crezut? Da. Ale ei. Ale tale nu-mi sunt de nici un folos. Ochii Tamarei, stângul cel verde și dreptul cel căprui, se umplură de lacrimi de umilință. Iar Fima, cu aerul cuiva care se ducea să salveze o prințesă din ghearele unui balaur, se ridică și depuse În locul ei dosarul solicitat pe biroul doctorului. Acesta Îi aruncă o privire absentă și Întoarse din nou ochii spre degetele sale: În lumina puternică a lămpii de tratament, degetele sale feminine deveniseră rozalii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pe cărarea golașă și calcaroasă care se înălța mai sus de vârfurile copacilor și fiecare pas ne purta mai adânc într-un sălaș de existență străină, de mult trecută, chiar în mijlocul prezentului: fagii și puținii jnepeni care se agățau cu ghearele rădăcinilor de stâncile calcaroase ale munților Jura aparțineau deja unei epoci îndepărtate situate mult în urmă; veri reci, bogate în ploi au transformat malurile lacurilor și câmpiile în pământuri mlăștinoase. Odată cu fierul nu mai era nevoie de cositor pentru bronz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
șocat, de ideea că lucrurile ar fi putut sta altfel. — Dar la Începutul romanului, Svengali pare să aibă alte gânduri cu Trilby, insistă Henry. O mustră pentru că Îi ignoră avansurile și o amenință cu consecințe oribile. Odată ce o prinde În gheare, n-ar fi normal să Își folosească puterile hipnotice pentru... În alte scopuri decât cele muzicale? — Doamne, Henry, ce imaginație ai! Ești la fel de rău ca Maupassant! Nu, nu, Trilby nu i se va supune niciodată, hipnotizată sau nu. Asta ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
1910, Împreună cu articole ale altor autori pe aceeași temă, Între care și William Dean Howells, articole culese Într-un volum publicat de Harper’s și intitulat În zilele de apoi. Dat fiind că, În februarie 1910, Henry era prins În ghearele unei depresii paralizante, suntem siliți să presupunem că a scris eseul Într-o perioadă de relativ calm din 1909, o spărtură În norii tot mai groși ai deprimării, căci este un text elocvent și optimist. Leon Edel, care a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
a cciripit lu Zarlenga cum că ajunsesem să mă Împlementez la lăut cu gând dă păcat. Bărbatu a venit la mine dând În clocot ca laptele, și pă bună dreptate. De nu era don Renovales, care mi-a pus cu gheara propie pă ochi o halcă dă carne crudelă, pă loc Îmi sărea capacele. Chestii-trestii care nu țin nici baremi dă ochii lumii: poa să să spună câtu-i hău că Juana Musante are boiu dă te dă pă spate, da un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
o să te uimești că-mi dădea manda așa un Început dă năuceală, ca când te bunghești În apa care dă roate. Părea că se Înluminau pân propia lor glisare și că veneau așa În mine, că, de-aș fi Întins gheara așa, d-un pamplezir, s-ar fi prins la Întâmplare În vârtej. Pă loc am auzit tramvaiu 38 trecând pân Santiago del Estero și-am simțit că-n beci iera lipsă zgomotu care-l chirăia balansoaru. Când m-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
al acestei cărticele fără valoare. Scilla: să ținem În frâu propria strălucire, pentru a nu Întuneca și chiar anéantir materialul imediat următor. Regulile jocului se impun În chip inevitabil. La fel cu chipeșul tigru regal din Bengal, care Își trage gheara, pentru a nu șterge dintr-o singură lovitură chipul dresorului care tremură, vom ține seama, fără a depune Întru totul scalpelul critic, de exigențele pe care genul le presupune din start. Vom fi buni prieteni ai adevărului, dar mai buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]