3,638 matches
-
dar de altceva nu voiam să aud. Dădeam din căpățâna asta blestemată spunând întruna același lucru, că vreau să mă duc printre oamenii cei mai sălbatici și să duc viața lor, să le arăt acolo, în orașul lor, în casa idolului lor, prin pilda purtării mele, că învățătura Dumnezeului meu este atotbiruitoare. Aveau să mă batjocorească, dar nu mă temeam de batjocură, prin ea va ieși la lumină adevărul, și, îndurând-o fără crâcnire, îi voi supune pe acei sălbatici, precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și nu le vedeam decât picioarele lucioase de sare în sandalele roșii și negre, ridicând marginea veșmintelor lungi și negre, cu vârful puțin înălțat, cu călcâiul lovind ușor pământul, iar când piața s-a golit, m-au târât la casa idolului. Ghemuit pe vine, ca acum la adăpostul stâncii, și focul cerului deasupra capului meu străpunge grosimea pietrei, am stat zile în șir în întunericul casei idolului, nu cu mult mai înaltă decât celelalte, împrejmuită cu ziduri de sare, dar fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lovind ușor pământul, iar când piața s-a golit, m-au târât la casa idolului. Ghemuit pe vine, ca acum la adăpostul stâncii, și focul cerului deasupra capului meu străpunge grosimea pietrei, am stat zile în șir în întunericul casei idolului, nu cu mult mai înaltă decât celelalte, împrejmuită cu ziduri de sare, dar fără nici o fereastră, cufundată într-o beznă sticloasă. Zile în șir, și îmi dădeau doar o strachină cu apă sălcie și un pumn de grăunțe pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ascundeau trupul. S-au pornit să danseze în fața ușii din fund, un dans primitiv, abia ritmat, doar se mișcau, apoi vrăjitorul a deschis ușița din spatele meu, stăpânii rămâneau neclintiți, privindu-mă întruna, iar eu m-am întors și am văzut idolul, i-am văzut cele două capete în chip de secure și nasul de fier, răsucit ca un șarpe. M-au dus la picioarele lui, m-au silit să beau o apă neagră și amară, înfiorător de amară, și pe dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
decât ochii pătrați, și râdeam, râdeam întruna, cu sângele curgând șiroaie. Dintr-o dată s-au oprit, tăceau, nu vorbeam decât eu, toate începeau să mi se învălmășească în cap, apoi m-au ridicat, m-au silit să mă uit la idol, și n-am mai râs. Știam că mă închinaseră lui, că trebuia să-i fiu slugă și să-l slăvesc, nu, n-am mai râs, gâtuit de durere și de spaimă. Și acolo, în casa aceea albă, între zidurile acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și să-l slăvesc, nu, n-am mai râs, gâtuit de durere și de spaimă. Și acolo, în casa aceea albă, între zidurile acelea pârjolite de soare, cu obrazul încordat, cu memoria sleită, am încercat, am încercat să mă rog idolului, nu-mi mai rămânea decât el, și chiar chipul lui hâd era mai puțin hâd decât restul. Atunci mi-au legat gleznele cu o frânghie, nu mai lungă decât lungimea pasului meu, și iar au dansat, de data asta în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu-mi mai rămânea decât el, și chiar chipul lui hâd era mai puțin hâd decât restul. Atunci mi-au legat gleznele cu o frânghie, nu mai lungă decât lungimea pasului meu, și iar au dansat, de data asta în fața idolului, apoi stăpânii au început să iasă unul câte unul. Când ușa s-a închis în urma lor muzica s-a pornit din nou, iar vrăjitorul a aprins un foc din scoarță de copac și a început să țopăie împrejur, silueta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
umbre săltărețe. A scrijelit pe pământ într-un colț, un pătrat, iar femeile m-au târât acolo, le simțeam mâinile uscate și ușoare, mi-au pus alături o strachină cu apă și o grămăjoară de grăunțe și au arătat către idol, iar eu am înțeles că nu trebuie să-mi desprind ochii de la el. Atunci vrăjitorul a început să le cheme pe rând lângă foc, pe câteva le-a bătut, și ele gemeau, apoi s-au dus și s-au închinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
eu am înțeles că nu trebuie să-mi desprind ochii de la el. Atunci vrăjitorul a început să le cheme pe rând lângă foc, pe câteva le-a bătut, și ele gemeau, apoi s-au dus și s-au închinat în fața idolului, stăpânul meu, în timp ce vrăjitorul dansa, și le-a izgonit pe toate din încăpere, până ce n-a mai rămas decât una, foarte tânără, ce nu fusese încă bătută și care se ghemuise pe vine lângă muzicanți. A apucat-o de coade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
umfla până la nebunie, iar femeia se zvârcolea pe pământ, cuprinsă de un fel de criză, apoi, în patru labe, cu capul ascuns în brațele împreunate, a țipat și ea, dar înăbușit, și atunci, urlând întruna și neluându-și ochii de la idol, vrăjitorul a posedat-o repede, cu răutate, fără să se vadă ceva din chipul femeii, îngropat în cutele grele ale rochiei. Singur, cu mintea tulburată, am început atunci să strig și eu în neștire, da, am urlat de spaimă către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vrăjitorul a posedat-o repede, cu răutate, fără să se vadă ceva din chipul femeii, îngropat în cutele grele ale rochiei. Singur, cu mintea tulburată, am început atunci să strig și eu în neștire, da, am urlat de spaimă către idol, până când am fost zvârlit cu o lovitură de picior lângă perete, și am mușcat din sare, așa cum astăzi mușc din piatra stâncii, cu gura mea fără limbă, așteptându-l pe acela pe care trebuie să-l ucid. Soarele a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cel mai mic nor de praf în zare, îndărăt, înspre oraș, sunt sigur că au început să mă caute, nu, nu încă, nu-mi deschideau ușa decât pe înserat, când aveam voie să ies puțin, după ce ziua întreagă curățasem casa idolului și înnoisem ofrandele, iar seara începea iar aceeași ceremonie, uneori eram bătut, alteori, nu, dar întotdeauna îi slujeam idolului, al cărui chip îl port însemnat cu fierul roșu în amintire și în speranță. Nici un dumnezeu nu mă posedase și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu, nu încă, nu-mi deschideau ușa decât pe înserat, când aveam voie să ies puțin, după ce ziua întreagă curățasem casa idolului și înnoisem ofrandele, iar seara începea iar aceeași ceremonie, uneori eram bătut, alteori, nu, dar întotdeauna îi slujeam idolului, al cărui chip îl port însemnat cu fierul roșu în amintire și în speranță. Nici un dumnezeu nu mă posedase și nu mă supusese vreodată într-atâta, întreaga mea viață, toate zilele și toate nopțile mele îi erau închinate, și durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sub dogoarea vicleană a zidurilor de sare, timpul nu mai era decât un clipocit inform, care se spărgea din când în când, la intervale regulate, într-un țipăt de durere sau de posesiune, o lungă zi fără vârstă, peste care idolul domnea ca acest soare sălbatic peste casa mea de stânci, și acum, ca și atunci, plâng de durere și de dorință, mă arde o speranță rea, vreau să trădez, ling țeava puștii și sufletul ei dinlăuntru, sufletul ei, numai puștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
aerul îmi înțepa ochii și vrăjitorul a intrat fără bască. Îl urma o nouă femeie, aproape goală sub o zdreanță cenușie, iar fața ei, acoperită cu un tatuaj care-i dădea înfățișarea zeului, nu exprima decât o nepăsare rea de idol. Viu îi era doar trupul teșit și subțire, care s-a prăbușit la picioarele zeului atunci când vrăjitorul a deschis ușa ce dădea către încăperea din fund. Apoi vrăjitorul a ieșit fără să se uite la mine, zăpușeala creștea, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Apoi vrăjitorul a ieșit fără să se uite la mine, zăpușeala creștea, iar eu rămâneam nemișcat sub ochii zeului care mă privea pe deasupra acelui trup încremenit, dar cu mușchii zvâcnind ușor, și când m-am apropiat de ea, fața de idol a femeii a rămas neclintită. Numai ochii i s-au mărit privindu-mă țintă, picioarele mele le atingeau pe ale ei, căldura s-a pornit dintr-o dată să urle, și idolul, fără să scoată un cuvânt, privindu-mă întruna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și când m-am apropiat de ea, fața de idol a femeii a rămas neclintită. Numai ochii i s-au mărit privindu-mă țintă, picioarele mele le atingeau pe ale ei, căldura s-a pornit dintr-o dată să urle, și idolul, fără să scoată un cuvânt, privindu-mă întruna cu ochii lui măriți, s-a răsturnat fără grabă pe spate, apoi și-a strâns încetișor picioarele, și le-a ridicat, îndepărtând treptat genunchii. Dar pe dată, bum, vrăjitorul mă pândea, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu adăpostește nici un zeu. Nu, n-am murit, și într-o singură zi o ură tânără s-a ridicat o dată cu mine, a mers către ușa din fund, a deschis-o, a închis-o în urma mea, îi uram pe ai mei, idolul era acolo, și, din adâncul prăpastiei mele, nu mi-a fost deajuns să mă închin lui, ci m-am încrezut în el cu tărie, tăgăduind toate lucrurile în care crezusem până atunci. Slavă lui în veci, el era tăria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sărmanul meu cap, ce învălmășeală, sunt obosit, pământul nu s-a cutremurat, știu bine, n-a fost ucis nici un sfânt, nu vreau să cred asta, nu există sfinți, ci numai stăpâni răi prin care domnește adevărul cel necruțător. Da, numai idolul are puterea, el este singurul Dumnezeu al acestei lumi; ura este porunca lui, izvorul de viață dătător, apa răcoroasă ca izma care îngheață gura și arde pântecele. Din acea zi m-am schimbat cu totul, iar ei au înțeles, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
am de făcut. O, ziua aceea, semănând cu toate celelalte, aceeași zi orbitoare, care ținea de o veșnicie. Pe înserat s-a ivit una din străji, alergând pe marginea căldării, și, nu mult după aceea, m-au târât la casa idolului și au zăvorât ușa. Unul dintre ei mă ținea întins la pământ, în întuneric, sub amenințarea săbiei lui în formă de cruce, și multă vreme a fost liniște, până când orașul, atât de tăcut, s-a umplut dintr-o dată de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
venirea singurei împărății cu putință, și priveam la tăișul săbiei care mă amenința, o, putere, numai tu domnești peste lume! o, putere, și orașul se liniști treptat, ușa s-a deschis, am rămas singur, cu sufletul ars, amar, singur cu idolul, și i-am jurat atunci că voi scăpa de la pieire credința mea cea nouă, pe adevărații mei stăpâni, pe Dumnezeul meu cel neîndurat, că voi ști să trădez, oricât de scumpă va fi plata. Acum, căldura a început să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
că timpul rămas e prea scurt pentru a te putea iubi, atật de mare e dragostea mea pentru tine, Yoane! Îți spun și îți repet, fiecare plecare a ta răpește ceva din sufletul meu. Pleci și tu îngậndurat, iubirea mea, idolul meu, viața mea și moartea mea, mă simt goală în inimă, în suflet și simt că odată cu plecarea ta se termină și viața mea. Cine mi te ia mereu de lậngă mine? N-o să-ți mai simt atingerile fine și
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
rebel peste gulerul cămășii impecabil de albe, contrastậnd izbitor cu vițele negre, nas fin, cật se poate de fin, buze senzuale, dinți mici și strălucitori ca diamantul. Frunte înaltă, plină de gậnduri, înalt visătorul critic literarșef de cenaclu ,purtậnd numele idolului vieții sale, “M.Eminescu”, era hipnotizat de creația marelui artist și nu pierdea nici o clipă fără ami vorbi de Eminescu. Dar, mai presus de frumusețea aceea izbitoare, m-a paralizat inteligența lui sclipitoare ; n-aș fi putut niciodată decide dacă
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
care tremurasem înfiorată în timpul loviturii de stat din 1989, bărbatul visurilor mele, care trebuia să fie, cu siguranță, așa cum visasem întreaga mea viață un sef de Servicii Secrete. Dumnezeu mi-a ascultat ruga fierbinte și m-am bucurat nespus, văzậndu-mi idolul “la treabă”. Zguduitoare clipe: descinderi în infern, țara sfậșiată ca o pradă în gura lupilor flămậnzi... Ochii săi parcă deveniseră triști, dar erau la fel de inteligenți. Îl căutam fascinată pe fiecare post, iar zilele în care nu reușeam să-l văd
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
care-i înconjoară Demonul lumii-aceștei - comedia-i bizară. Nu ne mustrați! Noi suntem de cei cu-auzul fin Și pricepurăm șoapta misterului divin. Urmați în calea voastră mulțimii de absurzi Și compuneți simfonii și imnuri pentru surzi, Ascuteți adevărul în idoli, pietre, lemn, Căci doar astfel pricepe tot neamul cel nedemn Al oamenilor zilei sublimul adevăr - 40Ce voi puneți în pilde, iar noi l-avem din cer. {EminescuOpIV 220} O, ADEVĂR SUBLIME... O, adevăr sublime - o, tinichea și paie! O, poezie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]