5,812 matches
-
pân’ la Putin Sânge mult, nevinovat A tot curs sub falsul scutin, Pueril doar motivat. 8 februarie 2005 Nu-i o zi câte-are-un an Ca din duh curat și sfânt Să faci rugă-n blând elan, Fără griji de pe pământ. * Imităm fidel pe alții În ce-i bun și ce nu-i bun, De se miră-n strană psalții, Omul bun dintr-un cătun. * Valentin, Sfântul iubirii? Eul e în grea robire, Ce sărac e gândul firii, Simțul de creștin ’n-
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
miră-n strană psalții, Omul bun dintr-un cătun. * Valentin, Sfântul iubirii? Eul e în grea robire, Ce sărac e gândul firii, Simțul de creștin ’n-orbire! Dumnezeu e al iubirii. Asta știu și asta cred; Nu schimba legea zidirii, Imitând un patruped! „Ce-i în mână nu-i minciună”. Azi, când mâna este goală Și cuvântul e arvună, Doar minciuna fierbe-n oală. 7 martie 2005 Nu vremurile schimbat-au omul, Ci omul singur s-a schimbat Când a aflat
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
cea care i se concede în mod obișnuit. Ea este ușor de recunoscut chiar în viața cotidiană. Dacă suntem atenți, de exemplu, la „modul în care îi vorbim unui străin care nu cunoaște bine limba noastră (sau dacă dorim săl imităm pe acest străin)“, vom vedea că 134 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 130. dejucăm frecvent - și cu oarecare voioșie - unele reguli ale lim bii vorbite. În consecință, există destule situații în care normele de coerență sunt intenționat suspendate. Acest lucru
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
niveluri cosmice (lumea de jos, Pământul, Cerul); acolo unde stâlpul pătrunde în Cer se află "Poarta Lumii de sus". Calea Lactee nu este altceva decât imaginea, vizibilă pe Cer, a Stâlpului cosmic. Universul, această lucrare a zeilor, este preluat însă și imitat de către oameni, la scara și după puterile lor. Axis mundi, care se vede pe Cer sub forma Căii Lactee, este prezent în casa de cult sub forma unui stâlp sacru. Acesta este un trunchi de cedru, lung de zece-doisprezece metri, din
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
atât pentru întreaga comunitate, cât și pentru individ. Este vorba de fapt de asumarea creării "lumii" în care am ales să locuim. Trebuie deci imitată lucrarea zeilor, cosmogonia. Nu este lucru ușor, pentru că există și cosmogonii tragice, sîngeroase: iar pentru că imită gesturile divine, omul trebuie să le repete. Dacă zeii au fost nevoiți să doboare și să sfârtece un Monstru marin ori o Ființă primordială ca să alcătuiască apoi lumea, omul trebuie, la rândul său, să-i imite atunci când își clădește o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
tragice, sîngeroase: iar pentru că imită gesturile divine, omul trebuie să le repete. Dacă zeii au fost nevoiți să doboare și să sfârtece un Monstru marin ori o Ființă primordială ca să alcătuiască apoi lumea, omul trebuie, la rândul său, să-i imite atunci când își clădește o lume a lui, o cetate ori o casă. Construcțiile cer așadar jertfe sângeroase sau simbolice, despre care se cuvin spuse câteva cuvinte. Oricare ar fi structura unei societăți tradiționale - fie că este alcătuită din vînători-păstori, din
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
șarpelui. Peste țăruș se pune apoi o piatră, Piatra de temelie se găsește astfel chiar în "Centrul Lumii".24 Pe de altă parte însă, actul punerii temeliei repetă actul cosmogonic: înfigînd țărușul în capul Șarpelui spre a-l "pironi", omul imită gestul primordial al lui Soma ori al lui Indra, care, spune Rig Veda, "a lovit Șarpele în adăpostul său" (VI, XVII, 9) și "i-a retezat capul" cu fulgerul (I, LII, 10). Am spus mai înainte că Șarpele este simbolul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și de a o reînnoi. Nimeni nu-și schimbă locuința fără o strângere de inimă, pentru că nu este ușor să-ți părăsești "lumea". Locuința nu este un obiect, o "mașină de locuit", ci Universul pe care omul și-l clădește imitând Creația exemplară a zeilor, cosmogonia. Orice construcție și orice inaugurare a unei locuințe noi echivalează într-un fel cu un nou început, cu o nouă viață. Și orice început repetă acel început primordial când a luat naștere Universul. Chiar în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Brahmaña (I, 5, IX, 4). Cea mai importantă funcție a mitului este deci de a "fixa" modelele exemplare ale tuturor riturilor și ale tuturor activităților omenești semnificative: hrană, sexualitate, muncă, educație etc. Comportîndu-se ca ființă umană pe deplin responsabilă, omul imită gesturile exemplare ale zeilor, le repetă acțiunile, fie că este vorba de o simplă funcție fiziologică, precum alimentația, ori de o activitate socială, economică, culturală, militară și așa mai departe. Numeroase mituri din Noua Guinee vorbesc despre lungi călătorii pe
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Comportarea religioasă a oamenilor contribuie la menținerea sfințeniei lumii. Reactualizarea miturilor Se cuvine să amintim aici că omul religios își asumă o umanitate al cărei model este transuman, transcendent. El nu se recunoaște ca fiind cu adevărat om decât în măsura în care imită zeii, Eroii civilizatori ori Strămoșii mitici. Altfel spus, omul religios se dorește altfel decât este pe planul experienței sale profane. Omul religios nu este dat, el se făurește pe sine, apropiindu-se de modelele divine, care sânt păstrate de mituri
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
interes, pentru că este lipsită de modele divine. Trebuie spus că, încă de la început, omul religios își așază modelul pe un plan transuman, cel dezvăluit de mituri. El nu devine cu adevărat om decât dacă se supune învățăturii miturilor, dacă-i imită pe zei. O astfel de imitatio dei implică uneori, pentru primitivi, o mare responsabilitate. După cum am văzut, unele sacrificii sângeroase își găsesc justificarea într-un act divin primordial: in illo tempore, zeul a ucis monstrul marin și l-a sfârtecat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care nu o vom aborda aici, pentru că nu ne propunem să aflăm cum anume, în urma căror degradări și neînțelegeri, unele comportamente religioase ajung să se deterioreze și să devină aberante. Ceea ce trebuie subliniat este că omul religios dorea să-i imite pe zei și credea că o face chiar atunci când faptele sale ajungeau la nebunie, josnicie și crimă. Istorie sacră, Istorie, istoricism Omul religios cunoaște, așadar, două feluri de Timp: profan și sacru. O durată evanescentă și un "șir de veșnicii
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
participarea la sacru, le îngăduie oamenilor să trăiască periodic în preajma zeilor. De aici decurge importanța capitală a miturilor în toate religiile premozaice, pentru că miturile povestesc despre gestele zeilor, iar aceste geste slujesc drept modele exemplare tuturor activităților omenești. În măsura în care îi imită pe zei, omul religios trăiește în Timpul originii, adică Timpul mitic, "ieșind" din durata profană pentru a se întoarce într-un Timp "imobil", "veșnic". Deoarece miturile alcătuiesc pentru el "povestea sfîntă", omul religios din societățile primitive nu trebuie nicidecum să le
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
din epoca târzie au împins la limita extremă concepția Timpului circular. Cum spune atât de frumos H. Ch. Puech, "după vestita definiție platoniciană, timpul, care determină și măsoară revoluția sferelor cerești, este imaginea mișcătoare a veșniciei nemișcate, pe care o imită desfășurîndu-se în cerc. Prin urmare, întreaga devenire cosmică, precum și durata acestei lumi de creație și de corupție, care este lumea noastră, se vor dezvolta în cerc sau după o succesiune nesfârșită de cicluri în decursul cărora aceeași realitate se face
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
se așeza jos, pe pămînt" însemna "a naște" sau "naștere".23 Sensul religios al acestui obicei nu este greu de deslușit: zămislirea și nașterea sânt versiunile microcosmice ale unui act exemplar împlinit de Pământ; mama umană nu face decât să imite și să repete acest act primordial al apariției Vieții în pântecele Pământului. Prin urmare, ea trebuie să fie în contact direct cu Marea Genitrix, care s-o călăuzească în împlinirea acestei taine care este nașterea unei vieți, să-i dea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de a se hrăni, de a face dragoste, de a se exprima, dar chiar și gesturi în aparență neînsemnate. În miturile australienilor karadjeri, cei doi Eroi civilizatori s-au așezat într-o anumită poziție pentru a urina, iar populația karadjeri imită chiar și în zilele noastre acest gest exemplar.2 Nu trebuie să mai spunem că, la nivelul experienței profane a Vieții, nu găsim nimic asemănător. Pentru omul areligios, toate experiențele vitale, atât sexualitatea, cât și alimentația, munca și jocul au
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
într-un corp la fel cum locuiești într-o casă ori în Cosmosul pe care ți l-ai făurit tu însuți (vezi capitolul I). Orice stare legală și permanentă implică încadrarea într-un Cosmos, într-un Univers perfect organizat, deci imitat după modelul exemplar al Creației. Fiecare teritoriu locuit - Templu, casă, corp - este un Cosmos, și fiecare Cosmos, după modul său de a fi, păstrează o "deschidere", oricum s-ar numi aceasta în diversele culturi ("ochi" al Templului, horn, gură de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
morții și a învierii, sau a unei a doua nașteri; 20 riturile inițiatice cuprinzând încercări, moartea și învierea simbolică au fost întemeiate de către zei, Eroii civilizatori ori Strămoșii mitici; aceste rituri au deci o origine supraomenească și, împlinindu-le, neofitul imită un comportament supraomenesc, divin. Se cuvine să reținem acest lucru, care arată încă o dată că omul religios se vrea deosebit de ceea ce este la nivel "natural" și se străduiește să se împlinească după imaginea ideală care i-a fost dezvăluită prin
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
La unele popoare, candidații sânt îngropați sau culcați în niște gropi proaspăt săpate, sau sânt acoperiți cu crengi și trebuie să stea nemișcați precum morții, ori sânt frecați pe tot trupul cu un praf alb ca să semene cu spectrele. Neofiții imită de altfel comportamentul spectrelor, pentru că nu se slujesc de mâini și de degete ca să mănânce, ci apucă hrana cu dinții, cum se crede că fac sufletele morților. În sfârșit, chinurile pe care le suferă urmăresc să arate, printre altele, că
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
umană își actualizează toate potențele în măsura în care este religioasă, adică în măsura în care participă la realitate. Zeii au creat omul și Lumea, Eroii civilizatori au desăvârșit Creația, iar istoria tuturor acestor lucrări divine și semidivine s-a păstrat în mituri. Reactualizând istoria sacră, imitând comportamentul divin, omul se instalează și rămâne în preajma zeilor, adică în real și în semnificativ. Nu este greu de văzut ce anume deosebește modul de a fi în lume de existența unui om areligios. Mai întîi de toate, omul areligios
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
să "intre" în Europa, mizeria morală și haosul administrativ atinseseră proporții nebănuite - și prezența lusitanismului în capitalele europene se făcea remarcată prin cuplete. O sută de ani s-a zbătut Portugalia să devină o țara europeană, împrumutînd din dreapta și din stânga, imitând îndeosebi modelele pariziene, și mult sânge a curs ca să se pună capăt "spectrului reacțiunii", care însemna tradiție, monarhie, creștinism. Iar când ideile generoase triumfaseră și Portugalia devenise o țară, cel puțin prin Constituție, întocmai ca celelalte țări europene - singura recompensă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pentru Corneille, cel italian pentru Ronsard sau Sa de Miranda, cel englez pentru Voltaire și romantici, cel greco-latin pentru Goethe, cel german pentru romanticii anglo-saxoni - sunt lucruri bine știute). Dar când națiunile în întregul lor încearcă (sau sunt silite) să imite una sau alta din țările europene, împrumutînd sisteme de gândire și de guvernământ - atunci ori naufragiază, ori ajung la creații hibride, debile, forme standard, care înseamnă, în afară de propria lor sterilizare, și moartea "Europei". Cred, astfel, că nu m-am depărtat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
furia și dezgustul lor, de aici critica de iconoclaști, - care nu iartă nimic; nici rege, nici religie, nici familie, nici stat. "Generația de la Coimbra" vrea să transforme Portugalia semifranceză într-o țară aidoma Franței. Se simt rușinați că părinții lor imitaseră prost modelele pariziene, sau le imitaseră numai în parte. Prezentul li se pare abominabil iar trecutul plin de "spectre retrograde". Tradiția portugheză, o rușine națională care se cerea batjocorită în văzul lumii. De aceea, în loc să-și găsească îndreptar în Camoens
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
critica de iconoclaști, - care nu iartă nimic; nici rege, nici religie, nici familie, nici stat. "Generația de la Coimbra" vrea să transforme Portugalia semifranceză într-o țară aidoma Franței. Se simt rușinați că părinții lor imitaseră prost modelele pariziene, sau le imitaseră numai în parte. Prezentul li se pare abominabil iar trecutul plin de "spectre retrograde". Tradiția portugheză, o rușine națională care se cerea batjocorită în văzul lumii. De aceea, în loc să-și găsească îndreptar în Camoens, și-l găsesc în Victor Hugo
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
stă Malaberga! Fără să-l asculte, hunul sări pe cal și, biciuindu-l și împungându-l cu pintenii fără menajamente, îl obligă să coboare pe pantă, prin iarba înaltă, lovită de suflul necruțător al vântului. Tovarășii săi, împreună cu Audbert, îl imitară, deși Kayuk trebui să trudească binișor ca să tragă catârul în jos pe coasta aceea, sub plesnetele ploii. Ajunseră aproape de căsuță, dar nu găsiră pentru animale alt adăpost decât sub coroanele răvășite ale copacilor; era, totuși, mai bine decât nimic. în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]