2,334 matches
-
din punct de vedere al supraviețuirii, morbidității și calității vieții. Sunt necesare, de asemenea, trialuri care să definească substanța recomandată a fi utilizată și doza ei. Nu sunt încă definite nici efectele substanței fotosensibilizante asupra tractului biliar normal, presupunându-se inducerea unui proces inflamator, urmat de stenoze și stricturi. Din punct de vedere al morbidității, având în vedere riscurile legate de procedurile aplicate asupra tractului biliar, se recomandă minimizarea numărului de intervenții, în special pentru a reduce riscul infecțios. Având în
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Marcel Tanţău () [Corola-publishinghouse/Science/92168_a_92663]
-
Aceste preparate insulinice erau incomplet purificate, motiv pentru care erau antigenice, declanșând în organism producția de anticorpi antiinsulinici sau împotriva altor contaminanți proteici (glucagon, somatostatin etc.). Acești anticorpi au fost incriminați în reacțiile de lipodistrofie la locul injecției, precum și în inducerea unor complicații cronice (fapt nedemonstrat). Majoritatea insulinelor animale erau amestecuri de 70%/30% insuline bovine/porcine. Aceste insuline mai sunt folosite și azi în unele țări. În prezent, la noi (ca și în multe alte țări) acestea au fost înlocuite
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Rodica Perciun, Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/92267_a_92762]
-
părți de a impune prevederile acestora. Molm și colaboratorii săi sugerează că „schimbul negociat, cu Înțelegeri contractuale constrângătoare, produce asigurare, În timp ce schimbul reciproc facilitează Încrederea” (Molm et al., 2000: 1397). Preluând această distincție, putem afirma că instituțiile facilitează cooperarea prin inducerea de așteptări ce iau forma asigurării, În timp ce rețelele realizează același lucru consolidând Încrederea Între parteneri. Fiind generată de o instituție formală cu caracter general, asigurarea este impersonală și universală În raza de aplicare a instituției și, prin inducerea stimulentelor de
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
cooperarea prin inducerea de așteptări ce iau forma asigurării, În timp ce rețelele realizează același lucru consolidând Încrederea Între parteneri. Fiind generată de o instituție formală cu caracter general, asigurarea este impersonală și universală În raza de aplicare a instituției și, prin inducerea stimulentelor de conformare, determină patternuri predictibile de acțiune. Pe de altă parte, Încrederea este un substitut funcțional al asigurării, iar rețelele Îndeplinesc funcții similare instituțiilor, diferența constând În particularizarea și contextualizarea structurală a rețelelor. Încrederea este distribuită neomogen În rețelele
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
de practicile, rutinele, obiceiurile instituite la nivel organizațional. În acest context, al organizării sociale (fie În cadrul unei organizații sau Într-un câmp organizațional) ca sistem politic menținut printr-o coaliție viabilă de susținere, problema este aceea a stabilizării coaliției, prin inducerea unor semnificații Împărtășite de membrii coaliției (prin Îndoctrinare) privind contribuția fiecăruia la menținerea și bunăstarea (adaptarea) sistemului organizațional ca Întreg. Bourdieu afirmă (2000:269) că În interiorul organizației există o luptă pentru definirea acesteia, a scopurilor și proiectelor sale de dezvoltare
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
inițială a apoptozei în ADPKD de către Woo (1995) a fost confirmată recent de alți autori (10), care au arătat că interesează nefronii chistici și nonchistici. Mai mult, se consideră că una din consecințele majore ale mutației genei PKD1 ar fi inducerea apoptozei. Procesul de apoptoză este controlat genetic, fiind stimulat sau inhibat prin acțiunea anumitor gene. Gena bcl-2 inhibă în mod normal apoptoza. Experimental, s-au realizat șoareci transgenici la care gena bcl-2 este deletată; aceste animale fac o boală polichistică
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
cu ocazia ruperii altui anevrism în contextul unei HSA; această categorie de anevrisme va trebui să concentreze atenția studiilor viitoare. Tratamentul curativ al anevrismelor se realizează în echipe mixte, utilizând: tehnici endovasculare neuroradiologice; cliparea anevrismelor; tehnici de microchirurgie vasculară cu ajutorul inducerii hipotermiei și a protecției cerebrale cu barbiturice. 11.2 TERAPIA DE SUPLEERE îN IRC TERMINALĂ DETERMINATĂ DE ADPKD A) PONDEREA ADPKD îN PROGRAMELE DE SUPLEERE RENALĂ ADPKD constituie una dintre cele mai frecvente cauze de IRC, ocupând a treia poziție
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
și să-i asmută contra profesorilor." [CASE#114 ZIARE:Cotidianul Variable:DOCUMENT Paragraph:3] "A fost organizat un circ TELEVIZAT, o diversiune între universitari și preuniversitari. Vicepremierul a vrut să arate că universitarii au salarii mai mari și a încercat inducerea în eroare a opiniei publice". [CASE#301 ZIARE:Jur Național Variable:DOCUMENT Paragraph:11] Sindicatele și media Atitudinea unor lideri de sindicat sau a unor cadre didactice față de media a fost uneori ostilă. Acest comportament s-a manifestat în forme variate
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
hormonal (creșterea tardivă a răspunsului adrenalinei, STH-ului și glucagonului) la hipoglicemie a fost notată în urma creșterii nivelului glucozei în vena portă, ca urmare a aportului oral de glucoză, după debutul clinic al hipoglicemiei (35). Administrarea orală de glucoză înainte de inducerea experimentală a hipoglicemiei la om este urmată de reducerea simptomelor autonome și neuroglicopenice și scăderea răspunsului adrenergic la hipoglicemia sistemică (79). În prezent, se știe în mod cert că celulele senzoriale glicemice, ca și transportorii celulari de glucoză GLUT2 se
Tratat de diabet Paulescu () [Corola-publishinghouse/Science/92271_a_92766]
-
Factorul de activare plachetară (PAF) determina vasodilatație, creșterea permeabilității capilare, aderarea leucocitelor la endoteliu și activează plachetele. Citokinele sunt polipeptide produse de macrofage, limfocitele Ț, celulele endoteliale și altele după stimularea primită fie prin complexe immune fie prin endotoxine. Prin inducerea sintezei de PGE2 citokinele ÎL-1, ÎL-6 și TNF-α sunt responsabile de reacția febrila din inflamației. În plus ÎL-1, ÎL-6 generează ACTH crescând astfel producerea de cortizol care autoreglează prin efect feedbac de inhibare a producției de ciotokine. Împreună TNF-α și
Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Teodor Stamate, Dr. Dragoş Pieptu () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1223]
-
care, la sfîrșitul unei serate, unul dintre cei prezenți a remarcat în mod jovial: Haideți să mai spunem cîteva minciuni și să plecăm acasă". Totuși, aceasta arată că nimeni nu a fost indus în eroare. Majoritatea scriitorilor includ înșelătoria sau inducerea în eroare, termeni pe care eu îi voi folosi cu același sens, în definiția lor dată minciunii, dar Friedl menționează că psemata, cuvîntul grecesc pe care el îl traduce prin "minciuni", apare "cu o intensitate emoțională diminuată și cu o
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pentru oameni un obicei care durează de multă vreme și nu o lamentabilă inovație de ultimă oră. Se găsesc o mulțime de minciuni în poveștile spuse de Homer sau Hesiod în Grecia antică, și, după cum a subliniat Ruskin (1905: 351-352), inducerea în eroare nu a fost întotdeauna considerată un act condamnabil. Așa cum consemnează Scheibe (1979:83): Prometeu a ajuns vestit nu numai pentru că a furat focul și l-a dăruit omenirii, ci și pentru talentul său în a fabula. Sentimentul de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
climatul de opinie este de fapt un șir de minciuni... Cartea conține cîteva capitole care se referă la neînțelegeri curente, ca de exemplu o discuție a unui fizician asupra teoriei cuantice (Davies 1979), și care n-au nici o legătură cu inducerea în eroare ce se produce fără a exista o intenție reală de a păcăli. Pe de altă parte, apare și un capitol scris de Thomas Szasz (1979:122) intitulat "Adevărurile înșelătoare ale psihiatriei", în care el acuză psihiatrii că s-
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care sînt minciuni prin omisiune; acestea din urmă ar fi, după părerea sa, "minciuni indirecte" (Douglas 1976:59). Astfel Bok, și Montaigne înaintea ei, consideră intenția de a înșela o trăsătură specifică minciunii, în timp ce Chisholm și Feehan diferențiază modalitățile de inducere în eroare pe baza rezultatului acestora, cu alte cuvinte, pe baza eventualei direcții pe care o ia viziunea păcălitului asupra lucrurilor. Asemenea definiții care se înfiripă pornind de la analiza intențiilor mincinosului sau a convingerilor celui păcălit ar putea mulțumi niște
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
televizorul lipsit de sonor. Deși unele înșelătorii, cum ar fi falsele piese de mobilă de antichitate sau pasele prefăcute în timpul unui meci de fotbal, nu implică neapărat actul de a minți, minciunile pot apărea în cadrul unui plan mai complex de inducere în eroare. Homer și Vechiul Testament oferă numeroase asemenea situații. Un exemplu din epoca modernă se găsește în "Programul de protejare a martorilor" al Statelor Unite. Acesta a oferit identități false nenumăratelor persoane care astfel au devenit mincinoși sponsorizați de Guvern, nu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mai puțin violentă decît conflictele pe timp de război, însă oferă numeroase ocazii similare de a obține succesul cu ajutorul înșelătoriei. De asemenea, necesitatea de a oferi, spre siguranța publicului, un grup de conducători, favorizează sau poate chiar are ca cerință inducerea în eroare a unor oameni, în anumite momente. Bailey (1988:ix,x) afirmă că "liderii de pretutindeni sînt asemeni decanilor [din universități], urmăriți în permanență și fără posibilitate de scăpare de consecințele faptelor lor", faptele lor fiind în esență "dăunătoare
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
încetat să-ți bați soția?" este o încercare de a păcăli și o capcană. În sistemele juridice pe care le-am avut în vedere, audierile au scopul de a descoperi și/sau de a reconstitui adevărul; dacă are loc o inducere în eroare, ea va lua forma dovezilor înscenate și mărturiilor născocite. Interogatoriile pot fi înșelătoare, dar, conform regulilor, răspunsurile care se cer ar trebui să reducă frecvența minciunii. Căutarea adevărului nu este, totuși, ținta de bază a tuturor tribunalelor. În
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
au acces la cantități considerabile de informații confidențiale. Dacă încercăm să înlăturăm acest caracter confidențial fără a avea un motiv întemeiat, răspunsurile pe care le vom primi pot fi înșelătoare, menite să ne păcălească. Se practică un anumit gen de inducere în eroare între soți, parteneri și alți membri ai unei familii cînd unul dintre ei are un rol extra-familial, care îi oferă accesul la informații pe care nu le poate dezvălui rudelor. Un avocat își poate minți soția în privința unei
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
par să fi influențat acest obicei (cf. Weinstein 1979: 642-643). Patru din cazurile enumerate de Broad și Wade par să fi fost exemple de plagiat, care se apropie de minciună, deși nu toate celelalte implicau minciuna, erau fiecare cazuri de inducere în eroare, dacă bănuielile sînt justificate. Un motiv pentru care înșelăciunea apare atît de des în știință este faptul că deși în multe sectoare ale științei naturale există posibilitatea ca alți cercetători să repete investigațiile colegilor, acest lucru nu se
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sociologii și antropologii, fac o distincție între cele două modalități principale de culegere a datelor pe teren, cercetările etnografice și anchetele. Fiecare dintre acestea are propriile tipuri de înșelătorii. Se poate trage o linie de separație între actele specifice de inducere în eroare care apar din cînd în cînd pe parcursul unei anchete, (datorate fie cercetătorilor, fie celor chestionați) și o înșelătorie mai profundă care poate constituie baza relației dintre cele două tabere. Înșelătoria de durată la care mă refer apare mai
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de șase", pe care l-a îndeplinit efectiv. El susține că nu a mințit într-adevăr, numai pentru că a ascuns faptul că interesul său pentru ceea ce se petrecea acolo era sociologic și nu sexual. Uneori, într-o cercetare este necesară inducerea în eroare, însă nu neapărat și minciuna. Un asemenea exemplu este demonstrația făcută de LaPiere (1934) ilustrînd superficialitatea legăturii dintre atitudine și comportament. În 1930 el a vizitat 251 restaurante, cafenele, hoteluri și parcări din Statele Unite însoțit de un tînăr
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
psihologi, în special în Statele Unite. Conform experimentelor lui Asch (1956) asupra conformismului în anii '50, înșelătoria a ajuns să fie o componentă a paradigmei acceptate a cercetării în unele ramuri ale psihologiei, în special în studiul personalității. Hazardul etic al inducerii în eroare a fost remarcat încă din 1954 de către Vinacke (1954). Alți autori i-au călcat pe urme (de ex. Stricker 1967) însă, din cîte știu eu, abia în 1969 a fost evaluată prima dată eficacitatea înșelătoriei (Newberry 1973; Stricker
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că "atunci cînd îi mințim pe alții ajungem pînă la urmă să ne mințim pe noi înșine". Exemple de situații în care se întîmplă acest lucru au fost prezentate în capitolul 2. Însă autoamăgirea nu este întotdeauna o consecință a inducerii în eroare a altor persoane. Lytton (1852: 204) susține că "cel mai ușor este să ne înșelăm pe noi înșine", iar Nietzsche (1911:212) spune aproape același lucru: "Minciuna cel mai des întîlnită este cea spusă propriei persoane; a-i
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dacă autoamăgirea este corect numită în acest fel "este un subiect dezbătut încă din vremea lui Platon" (cf. Chisholm și Feehan 1977:158-159; Paulhus 1988a; Sackeim 1988). Demos (1960: 588-589), susține că "minciuna adevărată" a lui Platon se referă la inducerea în eroare a propriei persoane. Unele dintre incidentele pe care în mod normal le numim autoamăgire sînt ușor de rezolvat. Cînd, de exemplu, eu descopăr că drumul care ar fi trebuit să mă ducă la A mă conduce de fapt
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a informațiilor față de nivelul conștient", susține că "minciuna este un aliat natural al dominației părintești" și "copilul ajunge să accepte acest lucru". În această situație, împrejurările favorizează auto-amăgirea, "trecînd anumite adevăruri la nivelul inconștient, de ambele părți, și astfel facilitînd inducerea în eroare a altora" (Trivers 1985:165). Trivers asociază favorizarea auto-amăgirii cu îmbunătățirea, prin selecție naturală, a "capacității de a minți și de a depista minciuna", deoarece: Auto-amăgirea face inconștientă intenția de a păcăli, ascunzînd astfel față de alte persoane semnele
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]